Posts Tagged ‘românisme’

Rinocerii cu pix

August 20, 2010

Întreaga presă pare atinsă de cretinism.

Subiectul „copiilor arşi la Maternitatea Giuleşti” a umplut orizontala & verticala şi toţi pixălăii realizează, ca treziţi din beţie, că în România se munceşte la futu-i pomana, că nepăsarea costă vieţi, că insecuritatea e omniprezentă. Ah, voi, vuvuzelelor cu microfon, ţe bine vă stă puţin supălate…

(Profesionalismul măsurilor luate m-a amuţit – „Vom monta detectoare de fum!” „Organele competente au demarat o anchetă”, deci dormiţi liniştiţi, n-o să se mai întâmple, vinovaţii plătesc garantat o amendă usturătoare. Ministrul Sănătăţii îşi dă – ba nu-şi dă – demisia.)

Plus ipocrizia. Niciun ziarist nu vede, altminteri, sutele de copii care cerşesc în baruri şi în intersecţii, ăştia sunt vii, n-au ars în maternitate, deci să-i fută câinii, ce ne interesează că le ghiorăie maţele de foame, că părinţii îi pleznesc în cap dacă n-au cerşit destul etc. Şi niciun ziarist nu ia atitudine faţă de problema asta într-o zi normală, ar părea nebun de legat, televiziunile sunt pentru show şi execuţii, nu pentru atitudine socială, pentru asta e Biserica (o instituţie în care s-au cuibărit destui porci, care au grohăit pe dată că nu merită copiii arşi o slujbă religioasă de înmormântare, fiindcă n-au fost botezaţi, voi vă daţi seama ce psihopaţi îmbracă zilnic sutana?)

Şi, ca în teatrul absurdului, „ştirea cu copii arşi” se metamorfozează în rinocer de presă, apar titluri despre salariul pompierului care a scos copiii din foc, despre petrecerile din spitale, despre prăjiturile asistentelor – să exploatăm subiectul până nu mai rămâne nimic din el, unde ne mai întâlnim noi cu un incendiu în maternitate, acum e ratingul, deci să miroasă a carne arsă pe ecrane, fraţilor, în numele Pixului, şi-al Tastaturii, şi-al Camerei de Luat Vederi, dă-ne Doamne, luna viitoare altă tragedie, să ne luăm şi noi salariul!

Dar cea mai tare „analiză ziaristică” a fost cea în care Traian Băsescu se face vinovat. Repet, întreaga presă pare atinsă de cretinism.

Anunțuri

Gândacii de bucătărie ştie să vorbeşte româneşte

Mai 26, 2010

Aţi avut vreodată gândaci de bucătărie? Nici eu, dar cred că e nasol să ai, se spune că gândacii de bucătărie sunt tupeişti şi put. Ei bine, după ce românii au fost catalogaţi, la grămadă, de către nişte francezi abisali, drept cerşetori, câţiva români s-au gândit că le-ar sta mai bine în calitate de gândaci de bucătărie. Vreo 8 români s-au mutat pur şi simplu în casa unui britanic, în timp ce acesta era plecat în vacanţă.

Carevasăzică n-au spart o locuinţă să fure bijuterii sau tablouri, n-au intrat în lada de zestre a fetei proprietarului, ci s-au mutat pur şi simplu, au dormit în dormitorul omului, au făcut mâncărică, s-au dus la plajă în grădină, au folosit şifonierul, televizorul, ba chiar au dat şi o petrecere cu prietenii, că în Anglia plictiseala e mare. Ca acasă, ce mai!

Şi asta nu fu tot! Bietul proprietar, năuc, când s-a întors din vacanţă a găsit încuietorile schimbate şi a trebuit să intre pe fereastră, ca să stea de vorbă cu… gândacii de bucătărie. Iar aceştia, tupeişti cum spuneam, i-au spus de la obraz că fără 3000 de lire sterline nu se cară neam! Ba încă s-au simţit deranjaţi. Poliţia nu s-a băgat, fiindcă cică ăsta e caz civil, aşa că bietul om s-a adresat Daily Express, timp în care românaşii noştri au continuat cu whiskiane, cu petreceri, cu ţigări – adevărat guleai, ca în Ivan Turbincă!

Şi au ţinut-o aşa încă vreo 5 zile, până au binevoit să se care lăsând în urma lor totul vandalizat şi distrus.

Ei, la asta chiar nu se aştepta nimeni! Gestul acestor români a aneantizat într-o clipită revoluţia sovietică şi cea cubaneză, a pulverizat socialism şi luptă de clasă, iar pe Mao l-au transformat în impotent social. Cervasăzică nu trebuia să faci exproprieri greoaie, nici să-ţi ţii poporul în foame şi nici să treci cu tancul peste studenţi – în numele egalităţii şi-al proprietăţii comune. Trebuia să trimiţi 8 români în Tottenham, iar ei ar fi ştiut să aleagă cea mai confortabilă casă de pe bulevard, urmând să se instaleze ca gândacii de bucătrie. Iar restul lumii ar fu putut, mai departe, să ia exemplu.

Iar acum stau şi mă-ntreb: oare dacă omul ăla îşi lăsa nevasta acasă, românii o făceau poştă? Dacă pleca fără copii, românii s-ar fi ocupat, omeneşte, aşa, de educaţia lor? Ar fi şters-o la fund pe bunica bătrână şi, la final de an, ar fi plătit impozitul? Eu cred că ne aflăm la începutul unui nou mit fondator, al unui nou Meşter Manole. La ce bun să mai construieşti catedrale, când sunt în lume atâtea gata construite?

Cum e cu Penescu? Dar cu Mircia Gutău?

Februarie 1, 2010

Sătul de stupiditatea cotidiană am ocolit, în ultimul timp, să comentez pe blog anomaliile pe care le constat. De la alegerile prezidenţiale încoace, am făcut ciocul mic, dezvoltând teme care nu fac rating, dar îmi fac mie plăcere: filme, cărţi, muzică, poezii. Sau am scris „la general”, fără nume şi prenume, „despre politică”. Cauza? Mostrele de „jurnalism electoral” produse în urmă cu două luni şi jumătate – cele în care se înjura pur şi simplu pe posturile de televiziune – m-au îngreţoşat aşa de tare de meseria pe care o fac de 10 ani încoace, încât am regretat sincer că nu m-am făcut, aşa cum vroiam în copilărie, popă. Ziarişti „cu şatif” înjurau ca la bordel, eu îmi juram că renunţ la tot şi mă fac profesor de filosofie (fiindcă popă nu mai pot, mi-am pierdut naivitatea metafizică).

Acum mi-a mai trecut greaţa de „jurnalism”, deci… Deci să revin la ce am de spus.

Cum e cu Penescu?

În urmă cu 10 luni, discutam cu toţii intens despre arestarea lui Cornel Penescu. I-am ţinut partea lui Penescu. De ce? Fiindcă lupta împotriva corupţiei ar fi trebuit să înceapă cu nemernicii care fură din banii statului, nu cu privaţii care asigură locuri de muncă pentru mii de oameni şi contribuie la buget cu milioane de lei. Dacă Penescu a dat sau n-a dat şpagă era o chestiune de anchetă şi, ulterior, de justiţie. Motivul invocat pentru arest – un arest de 10 luni de zile – a fost însă, pentru mine ca profan, stupit de-a dreptul: Penescu prezintă „pericol social”. Oau! Acum, Penescu a fost eliberat şi – voila paradox! – nu mai prezită „pericol social”. Am spus atunci, o spun şi acum, când mi se verifică intuiţia cu vârf şi-ndesat: lui Penescu i s-a dat drumul doar în clipa în care i s-a prăbuşit imperiul financiar. Ceva de genul… „Contemplă, mon cher, ruinele!” Păcat! Îmi amintesc episodul acela jenant când DNA-ul a descins în redacţia TOP (ziarul lui Penescu) şi a confiscat hardurile din calculatoare, plus agendele ziariştilor. Nici acum nu ştim ce notiţe „compromitătoare” s-au găsit în agendele colegilor mei, Claudiu Diţa şi Mihai Paul Codunas. Ştiu doar că am fost în direct la Argeş TV exact când mascaţii îmi intimidau, un etaj mai jos, colegii şi, împreună cu toţi ziariştii de bun simţ, am spus ceea ce am crezut eu că trebuie spus, anume că Penescu putea fi cercetat în libertate. Astăzi, Penescu îşi contemplă ruinele, angajaţii lui pot să-şi încaseze şomajul, ziariştii pot să privească înapoi dezabuzaţi. Toate astea se întâmplă în România, în timp ce personaje interlope, alături de care ţi-ar fi frică să mergi pe trotuar, „se prezidenţializează” pe micile ecrane.

Cum e cu Mircia Gutău?

Acum, despre Mircia Gutău, primarul din Râmnicu Vâlcea. N-auzise nici dracu’ de el – cu excepţia votanţilor lui, desigur – până a fost arestat pe motiv că ar fi luat şpagă 20.000 de euro ( într-un veceu, spun unii, dar lumea e rea şi poate că sunt numai vorbe). Habar nu avem dacă există o înregistrare în acest sens, care să funcţioneze ca probă. Unii afirmă că există, alţii că nu. Dar ştim că masele sunt uşor de manipulat şi iată-l pe vâlceanul de rând plângând de dragul Făt-Frumosului Gutău şi cerând să fie făcut numaidecât „cetăţean de onoare”. Peste 1000 de oameni au cerut, sughiţând printre lacrimi, trăsnaia asta. Bun, prostia omenească e infinită ca şi universul. Iată de ce… Păi, dacă acea înregistrare (în care se arată că Făt Frumos chiar ia şpagă în miros de urină şi fecale) chiar există??? Să admitem că DNA refuză să dea publicităţii această probă, însă dacă proba ca atare există şi într-o zi, după ce Gutău devine „cetăţean de onoare”, va fi difuzată? Nu se face Râmnicu Vâlcea de râs pentru 20.000 de ani de istorie? Câte un an pentru fiecare euro luat şpagă? Ar fi singurul infractor premiat şi scăldat în lacrimile comunităţii, iar ştirea ar face înconjurul planetei mai ceva ca declaraţia lui Geoană despre „flacăra violet”. Aşteptaţi, oameni buni, să se difuzeze înregistrarea şi dup-aia – văzând cu ochii voştri tencălăul de parai fluturat lângă pisoar sau, dimpotrivă, nevăzând nimic-  poate pricepeţi că „cetăţenia de onoare” nu e chiar un desen animat cu Bamby.

Vedeţi cum adevăratele contururi ale lucrurilor dispar? Dacă oamenii ar gândi mai mult, poate că politicieni-mutanţi, justiţiari-mutanţi şi chiar jurnalişti-mutanţi ca cei pe care îi vedem zilnic n-ar fi posibili.   

Message from the Violet Flame there is!

Ianuarie 19, 2010

Dacă este adevărat că Flacăra Violet îţi dă forţă, FC Argeş n-ar fi trebuit să retrogradeze niciodată. Iar Penescu ar fi trebuit să umfle maţul cu elixirul tinereţii în Laguna Albastră. Or, lucrurile stau fix pe dos: deşi culoarea FC Argeş e violetul, e chipa e zdrenţe. Iar Penescu e la mititica.

Dar nu asta contează. Când am avut noi vreodată încredere în Herebenciuc, ca să avem tocmai acum? Pentru mine, unul, Hrebenciuc n-a fost niciodată nimic mai mult decât un caraghios care crede în Ezoterism şi fabulează despre Flacăra Violet, iar privilegiile de care se bucură sunt perfect explicabile într-o ţară de proşti.

Interesant e că avem în fruntea Senatului un „diplomat de carieră” care a prins igrasie la mansardă, iar presa – cândva curvă cu pretenţii, iar astăzi sugătoare la mogul  – stă şi bagă beţişorul printre gard la pitici, doar-doar se varsă lăturile din troacă şi capătă moca un supliment alimentar.

Nicio casă de nebuni nu se sesizează, niciun cabinet psihiatric nu fierbe, semn că nebuniei i se iartă orice exces atunci când de politică depinde până şi soarta pisicilor. Cine şi-ar permite, oare, să afirme răspicat că Geoană (atât el, Mircea, cât şi ea, „Mihaela, dragostea mea”) are nevoie de tratament de specialitate? El este Preşedintele Senatului, iar ea este distinsa lui soţie – românii au ajuns, vai, atât de limbişti din cauza sărăciei, încât nicio ieşire din decor nu-i mai supără, dacă se adaugă funcţiei.

Azi, românii tolerează declaraţii despre „atacuri energetice”, mâine o să creadă că marţienii refuză să le mărească pensiile şi nici la negocieri nu vor să vină.

Iată-ne, deci, adunaţi în jurul Flăcării Violet, unii mai Ezoterişti ca alţii (şi unii mai Raţionalişti ca alţii), în pragul unui război vechi de când lumea: există ceva dincolo? Suntem numai trup sau avem şi spirit? Iar ăia care zic că „da” sunt gata să le de la gioale ălora care zic că „nu”. E un fel de Ceartă a Universaliilor, cu iz dâmboviţean despovărat de tradiţia medievală, capacitatea noastră de relativizare fiind atât de puternică, încât până şi marile teme pot sucomba la televizor, printre ţâţe şi cocalari, în prime.

Nu contează că Obama a citit ştirea în NYT, la prima oră, nu contează că ne facem de căcat pe glob cu o dezinvoltură demnă de Miţa Biciclista, important este că atunci când, pur şi simplu, nu mai credeam că suntem şi noi buni la ceva – atunci când ne întrebam şi noi cu disperare oare la ce suntem pe locul 1 în mod cert şi indubitabil – răspunsul a venit timid, într-un cap de ştire: „România este exportatorul numărul 1 de prostituţie„. Carevasăzică, futai pe bani în Europa versus ezoterism televiziv în ţară.

Voi ce pe pariaţi? Care ar putea fi – în noua lumină (violet) a declaraţiilor politice – brandul de ţară?

Pentru fiecare valoare s-a găsit un călcâi

Decembrie 1, 2009

România „mea” este o foarte fragilă stare de spirit.

Unul dintre cei care au ascultat „Balada” lui Porumbescu pe Youtube a simţit nevoia să noteze:

One of the most beautiful song ever heard on planet Earth.

Aş defini România drept locul în care pentru fiecare valoare s-a găsit un călcâi. Cu cât valoarea a fost mai fragilă, cu atât călcâiul a zdrobit-o mai brutal. Iată o interpretare excepţională a „Baladei”: un pic din România „mea”.

Azi a mirosit a dictatură

Noiembrie 8, 2009

…iar eu am fost un mic contrabandist

Nu-mi place Mircea Geoană, fiindcă este o păpuşă manevrată de către Hrebenciuc, Vanghelie şi Iliescu.

Nu-mi place Crin Antonescu. Este băieţelul pe care Dinu Patriciu l-a scos, ciufulit, la lumină, din apele tulburi ale liberalismului, sponsorizându-i awareness-ul politic. Deci este, la rândul lui, o biată păpuşă manevrată.

Nici Oprescu nu-mi place. Este „endepandantul” pesedeului, rezerva mai puţin talentată a acestui partid, păpuşa (mai bătrână) a lui Iliescu.

Traian Băsescu nu-mi place pur şi simplu. Este necizelat, lipsit de fineţe şi – da – are porniri dictatoriale. Mărturisesc că, până azi, am privit cu destul scepticism formula „Băsescu-dictator”.

Până azi.

Exemplu concret: astăzi a fost Sf. Mihai, mi-am invitat familia să sărbătorim împreună şi, la un moment dat, a trebuit să cobor să cumpăr bere. (Fiind băutor de vin, berea o uit de fiecare dată când ajung în hypermarket, aşa că o cumpăr mereu, în ultimul moment, de jos, de la mini-market.) Şi ce credeţi că-mi spune vânzătorarea???

Domnule, mă scuzaţi, astăzi nu vindem băuturi alcoolice. Aoleu, dar de ce – întreb – ce e azi? Păi, nu ştiţi??? Nu ştiu, răspund. Adică ştiu, e Sf. Mihai. În afară de asta, zice ea. Păi, în afară de asta nu ştiu ce e. Poliţia a venit şi ne-a spus că primim amendă dacă ne prinde vânzând astăzi băuturi alcoolice; dar dacă vreţi să beţi berea acasă şi staţi aproape, pitiţi-o în geacă şi mergeţi repede cu ea să nu vă vadă cineva.

Poliţia??? Să pitesc berea în geacă??? Să merg cu ea repede până acasă??? Mă uitam cu un aer idiot la vânzătoare – şi nu pricepeam absolut nimic. Azi vine Băsescu, îmi spune vânzătoarea în şoaptă. E miting în Piaţa Milea, iar poliţia a venit şi ne-a spus să nu vindem băuturi alcoolice, ca să se evite băutul pe stradă şi incidentele. Aşa că nu avem voie să vindem băuturi alcoolice, dar totuşi, cumpăraţi – şi, vă rog, mergeţi direct acasă.

Vreau să vă spun că niciodată – dar niciodată – nu m-am simţit aşa. Băuturi alcoolice cumpăr de două ori pe an: de Sf. Mihai şi de ziua mea, fiindcă în rest nu prea beau.

Făcând cei câţiva paşi de la mini-market până acasă, m-am simţit ca un mic contrabandist pe vremea prohibiţiei. Şi îmi pregătisem în cap textul pe care urma să i-l spun unui poliţist în cazul în care îmi ieşea în faţă: „E sf. Mihai. Ştiţi, lui tata îi place berea, dar o bea numai acasă!”

Încă un moment penibil, într-o ţară penibilă.

Votaţi cu cine vreţi, dar eu cred că noi, oamenii normali, care mai şi gândim, nu avem opţiuni reale.

Întâmplarea pe care v-am povestit-o poate părea banală, poate chiar idioată. Şi chiar este. Fiecare s-o interpereteze, aşadar, în cheia care-i place mai mult.

Aşa s-a grohăit cândva. Aşa s-a mâncat marmeladă cu polonicul

Iulie 18, 2009

O administraţie locală de căcat

Iulie 4, 2009

… are Piteştiul.

Ştiu, îmi propusesem să nu mai folosesc cuvinte tari, dar până şi cuvintele tari sunt prea slabe, în raport cu indiferenţa, nesimţirea, lipsa de reacţie, îndobitocirea oamenilor… Nu, nu e vorba de apa caldă în postarea asta. Eu am centrală şi mi se rupe de ăia care au crezut în viitorul luminos al Termoficării. Dacă am scris despre apa caldă, am scris şi eu, aşa, ca să mă amuz de imbecilismul celor care se spală cu apă rece la curul cu care au votat.

În fine, e vorba despre câinii vagabonzi. Câinii vagabonzi de care o administraţie impotentă şi, cum am spus, de căcat, nu e în stare să scape, de 20 de ani încoace, de când am ieşit cu toţii din lagărul comunist.

Merge Mişu liniştit cu maşina către hypermarket. 50 km/h, fiindcă respect legea cu stricteţe. Stradă cu sens unic, trei benzi, eu – pe banda cea mai din dreapta. În stânga mea, maşini, evident. La un moment dat, dintre maşinile din stânga, părăsind haita alături de care năvălise lătrând în mijlocul străzii, îmi sare în faţa maşinii un câine maidanez mare cât un viţel. Sare brusc, cu o viteză incredibilă, abia scăpase de un impact cu maşinile pe care le aveam, aşa cum am spus, în stânga. Mi-a fost imposibil să-l evit, impactul s-a petrecut într-o sutime de secundă. L-am târât pe sub maşină şi, în final, am trecut peste el cu roata din dreapta-spate. (În service, când mi-au pus maşina pe elevator, am putut să-i văd trei sferturi din blană rămasă pe şasiu.) Dacă luam de volan stânga provocam un cataclism pe şosea. Dacă luam de volan dreapta, mă suiam pe trotuar, iar pe trotuar erau copii care se plimbau cu tricicleta. Aşa că reacţia de o sutime de secundă a fost să ţin volanul drept. Derepajul spre dreapta a fost mic, n-am putut să-l controlez.

Efecte: farul spart, proiectorul distrus, bara distrusă, radiatorul distrus. Maşina a derapat puţin dreapta, ambele portiere din dreapta zgâriindu-se şi îndoindu-se de stâlpişorii de la marginea trotuarului.

Aşa cum am spus: nu se poate spune că nişte câini trăiesc printre noi. Noi trăim printre câini.

Îmi este jenă că sunt român. Îmi este silă că sunt român. Îmi este scârbă de această ţară în care m-am născut. Vroiam să încep o serie de articole depre „România bună”. Nu mai e cazul.

Şi, da: câinele a murit.

Şi, da: mi-a fost milă, mi-a fost o nesfârşită milă, chiar tremuram de milă, când l-am văzut cu botul plin de sânge.

S-a oprit apa caldă? Dar avem arteziană de peste un milion de euro!

Iulie 2, 2009

Piteştenii încep să plătească în miros de transpiraţie ceea ce au plătit, mai deunăzi, cu milioane de euro: pavele chinezeşti, arteziană cântătoare şi gresia gris din faţa Primăriei. Iată-i, aşadar, stupefiaţi că nu mai au apă caldă.

persperation

La fel cum Ceauşescu le spunea românilor, pe vremuri, să pună o haină mai groasă dacă le e frig, conştiinţa municipală le spune acum piteştenilor că, dacă vor baie, e vremea să folosească recuzita de tristă amintire: ibric şi lighenuş.

pendiuc-tudor

Câţiva ziarişti („nişte frustraţi ordinari”) au scris de-au făcut bătături la degete că prioritare nu sunt decoraţiunile urbane ieftine, ci utilităţile. Dar prostimea a râs la pavela portocalie ca piţipoanca la cerceii de plastic. Şi tare mă tem că aceeaşi prostime o să se adune, seara, la arteziană, cu glandele sudoripare mai active ca niciodată. Piteştenii vor puţi smeriţi, ascultând muzică simfonică, iar arteziana va „dansa” graţios, luminată siclam.

fantana arteziana pitesti 047

Încă ceva: nu contează că nu e apă caldă, atâta timp cât avem Filarmonică Municipală.

Violoncelul e chemat să ridiculizeze duhori.

Stradivariusul, să aneantizeaze jeg.

La Piteşti contează spiritul, nu trupul, iar „realizărili se împletesc armonios cu eşecurili„, cum ar spune vechii ideologi.

De fapt, apa caldă nici n-avea unde să se oprească cu aşa succes, decât în oraşul cu cea mai penibilă bisericuţă din lume: bisericuţa din placaj, în formă de coteţ, amplasată lângă Hotelul Muntenia. Nu mai contează că în Siena, a fost construită, cu aproape 800 de ani în urmă, o catedrală imensă care a înfruntat secolele şi că oamenii, în timpurile alea, aveau terme cu apă caldă, unde să se spele. Important este că, la Piteşti, există această ridicolă machetă din placaj, iar la chiuvetă curge apă rece, anno domini 2009, secolul XXI.

biserica

Amintesc de Filarmonică, de pavele, de arteziana cântătoare, de macheta bisericii cu ceas şi de tot kitsch-ul tembel din centrul Piteştiului, pentru a demonstra parvenitismul celor care fac eforturi uriaşe să pară altceva decât sunt.

Piteştiul contemporan e ca o farfuză entuziastă, nespălată la cur, scăpată în magazinul cu paiete şi ştrasuri. Până şi într-o casă de om, nu-ţi cumperi „bibilouri” până nu-ţi repari scurgerea la chiuvetă.

centru_02

Este bine, totuşi, că apa caldă s-a oprit în perioada concediului. Mergând pe principiul „mănâncă în vizită, nu răbda ca acasă”, piteştenii au avut soartă: se vor spăla la hotel. E adevărat că hotelierii vor înregistra un consum de apă caldă peste aşteptări, dar neamu’ lui Manivelă o să fie fericit!

La fel cum fericiţi suntem noi cei care ne-am pus centrale termice şi avem preţioasa ocazie să conteplăm arteziana cântătoare curaţi şi parfumaţi! Aşa e viaţa, bazată pe inegalităţi. Cine a pariat pe statul român, cu statul român să trăiască. Deci, să trăiască!

Cu scârbă, Mişu.

Cum e cu gripa porcină…

Mai 2, 2009

Vă mai amintiţi de baba aia pe care au întrebat-o reporterii ce e gripa aviară?

-Mamaie, ce crezi mata că este gripa aviară?

-Ce să fie, maică… Gripa aviară este doi oameni în alb, cu tulumbe în mână, care-mi omoară mie găinile…

Ei, cam acelaşi lucru o să fie şi cu gripa porcină.