Posts Tagged ‘religie’

Înalţii prelaţi au devenit „nebunii” şahului politic

Ianuarie 26, 2011

· „În curând vom primi împărtăşania, pâinea şi vinul în baruri…”
· „Biserica vrea să nu-şi piardă clientela, ba chiar ţine să-şi atragă clienţi noi. E aici un soi de secularizare într-adevăr jalnică.”

Am privit cu decepţie şi cu amărăciune scandalul prelaţilor şi reacţiile mediatice generate de conflictul dintre ÎPS Calinic şi fostul vicar Nicolae Brânzea. Reamintesc că Brânzea a fost silit să demisioneze de la catedra de Teologie Ortodoxă şi a fos înlăturat din funcţia de vicar. Motivele par a fi mai degrabă fantasmagorice decât autentice, cert fiind că ÎPS Calinic este din ce în ce mai suspect de porniri dictatoriale. Unii spun – inchizitoriale. Departe de mine gândul de a împărţi dreptatea. Opinia am de gând să mi-o exprim – fiindcă aceasta este o revistă de opinie.

Mărturisesc că i-am dat telefon fostului Vicar Nicolae Brânzea pentru a afla un singur lucru: cum va fi afectată Biserica argeşeană, restul interesându-mă mai puţin.

Brânzea nu a dorit să facă niciun comentariu. Îl înţeleg, trebuie să fie atent, în această perioadă, la orice declaraţie sau chiar să se abţină de la declaraţii. „Vreau să construiesc nu să dărâm şi vă asigur că nu sunt cauza acestor lucruri. Nu vreau să mai ies în presă” – a spus Brânzea şi este tot ce pot să vă spun şi eu d-voastră.

Acum lucrurile ţin de comentariul liber. Avem de-a face cu situaţia în care politicul a pătruns nepermis de mult în Biserică. Cei doi gladiatori care se vor lupta pentru şefia CJ – Nicolescu şi Andrei – au reuşit să îşi întindă influenţa adânc în sânul Bisericii şi, pe cale de consecinţă, avem de-a face cu o Biserică, să mă exprim aşa, virusată.

După părerea mea, ÎPS Calinic este apropiatul lui C. Nicolescu. Iar Nicolae Brânzea este apropiatul lui Mircea Andrei. Fiecare gladiator are, dacă vreţi, prelatul lui.

Pot spune, aşadar, cu toată convingerea că ÎPS Calinic este mâna lungă, în sfera bisericii, a lui Constantin Nicolescu. Pe ce mă bazez? Nu pe zvonurile despre afacerile Eparhiei, fiindcă nu aş putea să le probez. Ci pe unele gesturi concrete din trecut. Deşi este călugăr, adică un om situat în afara lumii profane şi a istoriei (dăruit lui Hristos şi rupt de cele lumeşti), ÎPS Calinic a primit din partea lui Constantin Nicolescu, acum vreo doi-trei ani, diploma de „Cetăţean al Argeşului”. Trec peste faptul că momentul acordării acestei diplome a fost unul sensibil, Calinic era suspect de a fi colaborat cu Securitatea. Nicolescu a insistat să-i dea diploma, deşi primise toate avertismentele de la jurnalişti şi de la unii consilieri judeţeni. Abaterea morală va apăsa însă asupra lui Calinic toată viaţa – chiar şi după moarte. Calinic a fost uns cetăţean, după ce s-a călugărit. Aşa ceva este imposibil în cazul unui păstrător al dogmei şi al unui Prinţ Monah al Bisericii, dacă-mi permiteţi o ironie. În eseul său „Vocaţia monahală”, Nicolae Steinhardt spunea: „Scopul monahilor este strâmtoarea, puţinătatea, sărăcia, mergând până la practicarea cerşetoriei. Monahul este creştinul absolut, care a renunţat la condiţia de mirean.” Departe, foarte departe de Calinic acest lucru, apucăturile mirene îi sunt evidente, mergând până acolo încât zice că, dacă vrea, desfiinţează Facultatea de Teologie pe care tot el a înfiinţat-o…

La rândul său, Nicolae Brânzea este prieten cu Mircea Andrei. Este justificată o asemenea prietenie? Într-un fel da, fiindcă prieteniile nu intră în sfera normativă. Într-un fel nu, pentru că în astfel de cazuri, funcţiile sunt mai importante decât cei care le deţin. Când un senator se împrieteneşte cu un vicar, aspectele umane numite „Andrei” şi „Brânzea” cad în plan secund. Senatorul şi vicarul este de presupus că nu discută strict metafizică religioasă, ci interferează unul cu celălalt în planul influenţei profesionale. Iar dacă acuzele potrivit cărora Brânzea a politizat, mai demult, vizita unei delegaţii de ambasadori la mânăstirea Curtea de Argeş sunt adevărate (lustruind PD-L şi repezentanţii acestui partid), atunci şi Brânzea se face la fel de vinovat ca şi Calinic de aducerea factorului politic în zona bisericească.

Aşa stând lucrurile după părerea mea, pot spune că destituirea lui Brânzea din funcţia de vicar şi îndepărtarea sa de la catedra de Teologie Ortodoxă este, la extrem, o victorie a lui C. Nicolescu asupra lui M. Andrei. A fost ca pe tabla de şah, unul a câştigat celălalt a pierdut. Iar şahiştii au jucat, de data asta, cu prelaţi. Nu mai comentez celelalte aspecte, le-aţi citit în presă şi cunoaşteţi faptele.

Acum, în legătură cu Biserica. Eu cred că acest scandal a afectat profund Biserica Argeşeană, pentru că această biserică a fost nepermis de mult contaminată de factorul politic.

Nu vreau să teoretizez prea mult. Vreau doar să transcriu un paragraf cu rugămintea ca ÎPS Calinic să-i analizeze, dacă are chef mesajul, spiritual. Aşadar, ÎPS Calinic, fii atent, ce urmează este pentru tine:

„De-a dreptul scandalos îmi pare faptul că Biserica lasă impresia că doreşte să se dizolve în istorie. Ceea ce este aberant, căci rolul ei adevărat îi impune să fie în afara Istoriei, să constituie o punte între istorie şi ceea ce se află dincolo de istorie, să conducă lumea istorică spre etern. Or, ea se pare că nu mai face decât politică şi demogogie. Biserica vrea să nu-şi piardă clientela, ba chiar ţine să-şi atragă clienţi noi. E aici un soi de secularizare într-adevăr jalnică. Omul are nevoie de o insulă care să nu fie clătinată de vânturile istoriei, să reziste furtunii, să nu fie vremelnică. Şi tocmai asta nu mai vrea, nu mai ştie, să-i dea sau să-i propună Biserica… Dacă Biserica ar întinde mâna către lume, lumea ar trebui să se îndrepte către biserică. Dar Biserica se pierde în istorie şi în politică… În curând vom primi împărtăşania, pâinea şi vinul în baruri, vom mânca sandviciuri şi vom bea beaujolais, ceea ce mi se pare o desăvârşită aspiritualizare. Avem nevoie de extratemporal căci, în absenţa sacrului, ce se alege din religie?”

Cuvintele îi aparţin dramaturgului Eugene Ionesco şi au fost rostite, în 1975, în cadrul unui interviu acordat… unui preot – Pretre Lendger.

Te rog să meditezi la căderea Bisericii în istorie, ÎPS Calinic. Dacă, pe undeva, te simţi responsabil, e suficient să îţi îndrepţi comportamentul. Dacă nu, nu. După cum vezi, tendinţele sunt vechi – şi întotdeauna aceleaşi. Când turma se împrăştie, singur păstorul e vinovat…

Anunțuri

Când dai cu Dogma în târfet…

Septembrie 10, 2010

Nu-mi face plăcere să critic Biserica (deşi, când o critic, simt că o fac cu îndreptăţire), vreau doar să nu se mai audă glăscior de popă în situaţii (sociale) care depăşesc cu mult morala religioasă şi Dogma.

O astfel de situaţie este sexul. Ultimii chemaţi să reglementeze sexualitatea sunt popii, fie ei catolici sau ortodocşi. Îndată ce antipaticului Prigoană i-a ieşit, în sfârşit, pe gură o idee inteligentă – cea legată de legalizarea prostituţiei – Patriarhul a ieşit de la naftalină şi a spus că prostituţia e sclavie, deci nu, el nu e de acord să se legalizeze.

Eu cred că nu este de competenţa ta, Patriarh, să decizi dacă prostituţia trebuie să fie legală sau ilegală. Invocând ideea de sclavie în detrimentul legalizării, nu aboleşti fenomenul. Dar îl plasezi din nou în ilegalitate, el continuând să se manifeste la fel ca întotdeauna. Să fie Patriarhul un… ilegalist? Să-i convină ca prostituţia să rămână ilegală? Sau chiar crede că ne poate convinge pe toţi, acum, în secolul XXI, că poate fi stârpită? Haida-de, Daniel, mai cugetă! Cum spuneam, morala religioasă şi Dogma sunt depăşite de complexitatea societăţii actuale.

Nu vreau să transcriu aici argumentele pro-legalizare a prostituţiei, le cunoaşte toată lumea. Dezavantajele practicării acestei „meserii” în clandestinitate sunt, deasemenea, ştiute. Dar vreau să vedeţi care pot fi consecinţele încremenirii în Dogmă.

Iată ce citim în EVZ: „Belgia: 13 copii s-au sinucis în urma abuzurilor sexuale ale preoţilor catolici. O comisie independentă a Bisericii Catolice din Belgia, ce are rolul de a investiga eventualele abuzuri ale preoţilor catolici asupra minorilor, a anunţat astăzi că a descoperit cazuri de abuz în aproape toate diocezele din ţară şi că 13 dintre victime s-au sinucis. Două treimi dintre cei abuzaţi erau băieţi, cei mai mulţi dintre ei având sub 15 ani, dar 100 de fete au avut şi ele de suferit, a declarat psihiatrul Peter Adriaenssens, aflat în fruntea acestei comisii, potrivit BBC. Nu s-a descoperit nicio dovadă că biserica ar fi încercat să muşamalizeze abuzurile, a mai spus el. Belgia a fost zguduită în acest an de scandaluri legate de abuzuri sexuale ale unor preoţi catolici. În luna aprilie, episcopul de Bruges, Roger Vangheluwe, s-a retras din poziţia deţinută în cadrul bisericii şi a recunoscut că a abuzat sexual un băiat înainte şi după ce a devenit episcop.”

Argumentul cum că ortodoxia nu-i totuna cu catolicismul, că lucrurile astea se petrec în Belgia, niciodată în România, că popii români sunt curaţi precum crinii, că scandalurile (homo)sexuale din mânăstiri sunt fake-uri şi că Tanacu a fost un simplu accident este jalnic. Toţi ştim gradul de degradare morală în care au ajuns unii popi români şi mai ştim că instituţia Bisericii poate fi grav compromisă – poate că este deja – de către aceşti purtători de sutană. Ca popă, n-ai cum să invoci morala sau Dogma când tu bagi mâna în buzunar la botez, la căsătorie, la deces, când faci afaceri la limita legii, mizând pe înlesnirile pe care ţi le acordă Codul Fiscal şi, mai ales, când nu poţi preciza care este ultima ta descindere – cu milostenie – într-un azil de bătrâni sau într-o casă de copii.

Reglementarea prostituţiei ca meserie este o problemă pe care ar trebui s-o discute Societatea Civilă, minus popii. Sigur, eterna problemă este aceea că nu există Societate Civilă, ea fost asasinată îndată ce s-a născut. Sau, discuţiile ar putea fi evitate, prostituţia ar putea fi legalizată şi astfel ar deveni un fenomen social controlabil. Şi atunci ce este intervenţia preoţească ori de câte ori vine vorba de prostituţie? Păi, este simplă ipocrizie. Ştiu şi popii că fenomenul n-a fost niciodată abolit, că s-a manifestat întotdeauna la marginea societăţii, acolo unde nu este impozit (sau taxă), că lumea însăşi este compusă şi din aşa ceva. Ştiu, dar încearcă să păstreze aparenţele moralei, cufundându-se în ridicol…

Vae mundo ab offendiculis!

Septembrie 8, 2010

Duse sunt vremurile când domnul Calinic – arhiepiscop al Argeşului şi Muscelului – scria resume-uri teologice într-un ziar local cu ţâţe şi funduri.

Duse sunt şi vremurile când societatea argeşeană i-ar fi bătut obrazul pentru colaborarea cu Securitatea. S-a dovedit, helas, că slujitorul Domnului este pur ca un serafim, ba încă unul prigonit de Diavolul Roşu. Fugit ireparabile tempus, iar domnul Calinic are toate şansele să rămâie în istorie ca „cetăţean de onoare al Argeşului”, deşi nu este cetăţean, fiindcă este călugăr. Copleşiţi de însemnătatea clipei, noi l-am numit „domn”, respectul fiind, în cazul nostru, o trăsătură de caracter.

Calinic a priceput, în capul lui, că pritocind Dogmatica în umbră, te vede numai Dumnezeu. Cum nu se făcea, totuşi, ca lumea să rămâie văduvă de sfinţi, din sutana ÎPS-ului a scos coada în lume un oarecare Caliopie Ichim, consilier – vă rog să mă scuzaţi – eparhial. Caliopie colcăie de har divin precum Calinic de fapte bune, adicătelea până şi unul ca mine – voltairian, să zic – s-ar duce la cei doi să implore mântuirea.

Nu, domnilor! Eu nu cred o iotă că Ichim Caliopie a dat interviuri la DNA. Nu cred nici că donaţiile au luat calea afacerilor eparhiei. Şi sunt fericit că Mânăstirea Curtea de Argeş a intrat în normalitate, dotându-se cu hotel. Aud că înseşi cuplurile – el italian bătrân, ea piţipoancă de mall – închiriază camera şi nu fac sex din motive religioase, ci îşi citesc, noaptea, „Balada Meşterului Manole”, apoi îl trezesc pe Caliopie cerând lămuriri ontologice, la care Calinic intervine şi completează. N-am auzit nimic legat de o balastieră, restaurarea christică a omului fiind ambiţia supremă a celor doi înaintemergători – ori înaintestatători – ai sfintelor taine.

Că s-ar fi dus Garda Financiară în control… Că au scris gazetele… Că nu iese fum fără foc… Calinic ţine la Caliopie, iar Caliopie ţine la Calinic, doar când îi văd aşa, barbă lângă barbă şi potcap lângă potcap, îmi vine în minte îndemnul biblic „nu te teme turmă mică”. Bieţii oameni, câte rele trebuie să îndure de la o presă coruptă, mizeră, dar mai ales insinuantă. Ce să-i faci, fortuna labilis…

Altminteri, apocalipsa e aproape… Lipsesc lăcustele, dar e vreme. Nu ştiu ce citiţi voi prin ziare despre Prelaţi şi despre Biserică. Dar eu citesc numai lucruri bune. Că se duc la casele de copii şi dau jucării de pluş şi dulciuri. Că se duc la căminele de bătrâni cu medicamente, haine noi şi revista „Argeşul Ortodox”. Că nu există zi de 15 septembrie în care să nu se implice cu ajutoare pentru elevii săraci care încep şcoala. Că îi ajută să moară întru Domnul pe bolnavii de cancer cărora toată lumea le-a întors spatele. Că fac demersuri pe lângă Guvern să micşoreze TVA-ul şi să relanseze economia naţională „pe baze sustenabile”. Că ferit-a sfântul să trimită la bancomat fie rudele mortului, fie tinerii însurăţei, fie naşul, fie părinţii botezatului, ci toate se plinesc în taină şi har. Lucruri din astea.

Am scris şi eu. Vanitas vanitatum.

NOTA BENE

ART. 15, Cod Fiscal
(1) Sunt scutiţi de la plata impozitului pe profit următorii contribuabili:
f) cultele religioase, pentru: venituri obţinute din producerea şi valorificarea obiectelor şi produselor necesare activităţii de cult, potrivit legii, venituri obţinute din chirii, alte venituri obţinute din activităţi economice, venituri din despăgubiri în formă bănească, obţinute ca urmare a măsurilor reparatorii prevăzute de legile privind reconstituirea dreptului de proprietate, cu condiţia ca sumele respective să fie utilizate, în anul curent şi/sau în anii următori, pentru întreţinerea şi funcţionarea unităţilor de cult, pentru lucrări de construcţie, de reparaţie şi de consolidare a lăcaşurilor de cult şi a clădirilor ecleziastice, pentru învăţământ, pentru furnizarea, în nume propriu şi/sau în parteneriat, de servicii sociale, acreditate în condiţiile legii, pentru acţiuni specifice şi alte activităţi nonprofit ale cultelor religioase, potrivit Legii nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor;

Dacă vorbiţi cu Dumnezeu, sunteţi mistici…

Aprilie 3, 2010

Dacă Dumnezeu vă răspunde, sunteţi ţâcniţi.

(F. Nietzsche)


Nu existenţa este misterioasă, prostia e mare

Ianuarie 30, 2009

Mă uit cu amuzament la scandalul românesc pe care l-a generat implementarea paşapoartelor biometrice.

Din senin, din iabă verde, au apărut preoţi alarmişti şi enoriaşi speriaţi de bombe care susţin cu o energie demnă de cauze mai bune, că asta e „lucrarea diavolului” şi că nu e bine ca toate datele noastre să fie stocate pe un cip. Iar cip-ul să fie „stocat” într-o pagină a paşaportului. De ce spun ei că nu e bine? Fiindcă asta ar aduce atingere libertăţii umane, dacă nu chiar şi liberului arbitru.

De aici până să ne injecteze cipuri în carne şi să ştie totul despre noi nu e decât un pas! Sunt semne prezise în Biblie.” – dizertează, încercând să pară calme, călugăriţe uşor isterice.

O să aibă amprentele noastre şi irisul nostru pe calculatoare!” – se sperie, în direct, preoţi aflaţi la vârsta a III-a.

Ce să le mai spui acestor oameni, ca să-i linişteşti? De unde să începi?

Convingerile lor sunt atât de puternice, iar credinţele lor în Rai, Iad, Draci, Îngeri şi Sfânta Varvara sunt atât de copilăreşte înţepenite în creieri, încât eşti dezarmat.

Nu poţi să le spui decât că autorităţile locale oricum ştiu totul despre noi, pentru simplul motiv că de asta există Evidenţa Populaţiei! Până şi la Primărie, unde îţi plăteşti impozitul pe casă şi maşină, eşti „stocat” pe calculator, ca să fii uşor de găsit! Ce vrea popimea? Să ne întoarcem la călimări şi registre de hârtie? La dulapuri din metal şi arhive roase de şoareci?

Toate datele noastre – cod numeric personal, nume, prenume, data naşterii, adresă – sunt demult pe HD – urile calculatoarelor de acolo. Care-i problema dacă intră aceleaşi date şi într-un cip ataşat la paşaportul pe care-l porţi cu tine?

O să ne supravegheze şi-n burtă de şarpe, e mâna lui Big Brother, vor controlul total asupra lumii, e Diavolul!” – vine răspunsul.

Între noi fie vorba, o mai bună supraveghere este de dorit. Infracţionalitatea e la ea acasă pe străzi, iar poliţia n-are cum să facă faţă cu mijloacele pe care le are.

Va fi dictatură globală, e mâna Guvernului Mondial care vrea să ne transforme pe toţi în sclavi!” – se sperie călugări tineri care, oricum, n-au muncit nici o zi în viaţa lor şi, oricum, n-au treabă cu niciun guvern,  fiindcă ei nu sunt, la drept vorbind, cetăţeni. Ci oameni retraşi, întru cele sfinte, din Cetate.

A! Că toată povestea asta poate degenera…

Păi orice sistem social a degenerat. Doar să nu fi citit, în viaţa ta, nici o pagină de istorie, să nu ştii că au existat imperii care s-au prăbuşit, că globalizarea a germinat în ambiţiile lui Alexandru Macedon, deci nu e nicidecum o idee nouă, că au existat războaie în care s-a murit, că omul e… homo sapiens, dar şi homo demens, totodată.

Cât despre liberul arbitru… Cât despre libertatea umană… Asta sunt deja idei filosofice multe prea mari şi mult prea dezbătute de marii gânditori ai lumii ca să ne mai ocupăm noi, acum, de ele.  Poate într-o discuţie separată.

Ca lămurire finală, toate spaimele vin din ignoranţă. Nu existenţa este misterioasă, prostia e mare.

Cu Scriptura la maraton

Octombrie 6, 2008

Ştiţi concursurile altea tâmpite gen Cea mai mare plăcintă cu dovleac din lume? Sau… Cea mai mare salată de roşii de pe planetă? Chestiile astea se fac, de obicei, pentru a scoate din anonimat o localitate. Sau pentru a intra în Cartea Recordurilor şi a mai face nişte bani. Mi-aduc aminte că, la Piteşti, s-a organizat anul ăsta – înainte de alegeri, desigur – un eveniment la fel de idiot şi inutil. 5.500 de copii au dansat împreună pe Mr. Originality. (Multă lume m-a certat că nu m-am simţit şi eu mândru.)

Ca şi cum s-ar fi adăpat la înţelepciunea adâncă a Cărţii Recordurilor, la fel văd că gândeşte şi Vaticanul. Papa Benedict, cu numărul şaişpe, a lansat aseară un maraton de lectură biblică, urmând ca, timp de o săptămână, 1.200 de persoane să citească, 24h pe zi, versete din Biblie. Asta ce se doreşte a fi? Cea mai plictisitoare slujbă religioasă din lume?

Cununati religiossi

Septembrie 25, 2008

Acte necesare căsătoriei, într-o biserică ortodoxă: pişcoturi, vin, bomboane… Iar naşii trebuie să fie „cununati religiossi”…

Dovezi ale credinţei

Septembrie 25, 2008

Un popă din Slobozia a violat o creştină cu degetul. Toate bune şi frumoase, numai că enoriaşii refuză să-i mai pupe, după liturghie, mâna cu care popa a căzut în păcat. Ce ţi-e şi cu creştinii ăştia! Oare lor nu le-a spus nimeni că exact cu aceeaşi mână, popa se spăla, seara când făcea duş, la fund?

Toate aceste mici dovezi de credinţă fierbinte îmi amintesc de o doamnă foarte în vârstă care se aşezase la coadă, atunci când a venit la Piteşti statuia făcătoare de minuni de la Fatima. Voia s-o atingă, să se vindece. Şi, fiindcă era o coadă imensă, doamna a rugat pe cineva mai din faţă să-i atingă batista de statuie. „Vreau să mi-o pun acolo unde mă doare!”, a argumentat doamna. „Am anexită!”