Posts Tagged ‘politică’

PDL, USL… aceeaşi mizerie!

Ianuarie 25, 2012

O batranica protestatara: Maica, am venit pentru Raed Calafat, aurul tarii!

Mă gândesc că orice român decent ar trebui să fie, în aceste zile „tulburi şi violente”, complet apolitic.

Declaraţiile de tipul „sunt de dreapta, ţin cu Băsescu” sau „sunt de stânga, ţin cu Ponta-Antonescu”, par a fi naivităţi sau lipsă de bun simţ în înţelegerea realităţii.

Naivităţi, pentru că viaţa personală nu depinde de politicieni.

Lipsă de bun simţ în înţelegerea realităţii, în măsura în care a mai opta, din nou, pentru răul cel mai mic echivalează cu o autocondamnare inconştientă la mediocritatea celui lipsit de mândrie şi pretenţii, însă apt, prin lege, să voteze.

Iată motivul pentru care consider că lozinca „PDL-USL, aceeaşi mizerie” este cea mai inspirată, în istoria postdecembristă a României, de la „Ole, ole, Ceauşescu nu mai e!” .

Într-adevăr, românii au înţeles corect: USL este departe, extrem de departe de a fi o alternativă.

Nu-ţi trebuie doctorat nici în politologie, nici în economie, nici în ştiinţe sociale ca să înţelegi că USL nu are de unde să scoată bani pentru pensii, salarii, sănătate, educaţie, autostrăzi, dezvoltare.

Când o lume întreagă se alfă la marginea prăpastiei, ameţită de criză şi în incapacitate de a se redefini, ultimul care ar putea „rezolva” lucrurile este un „discurs populist”, născut din specularea „frustrărilor poporului”.

Piaţa Universităţii a anului 2012 a dovedit, totuşi, că nu, nu există niciun român atât de prost, încât să creadă că, îndată ce va veni USL la putere, se va scrie o lege potrivit căreia salariul minim brut va fi de 2000 de RON, ziua de lucru va fi de 4 ore, iar patronii vor bate personal la uşile viitorilor angajaţi, oferind „locuri de muncă”. Românii din Piaţa Universităţii au reuşit această performanţă uluitoare: s-au ridicat deasupra „pedelismului” şi „uselismului”, evaluându-şi, cât de cât lucid, propria viaţă.

Care a fost reacţia politicienilor români în faţa unui asemenea moment pe care aş îndrăzni să-l numesc grandios? O reacţie de golani.

Nu – USL n-ar fi trebuit să organizeze un miting paralel, cărând „aplaudaci” cu autobuzele în capitală, fiindcă în felul acesta a parazitat (şi compromis) o mişcare socială veridică şi spontană.

Nu – PDL nu trebuia să-i ignore pe români, iar unii membri ai acestui partid n-ar fi trebuit să-i numească pe protestatari „viermi” sau „ciumpalaci”. E cocălăreşte. E de maxim prost gust, chiar dacă unii dintre ei sunt inadaptaţii capitalismului.

Românii – protestatarii adevăraţi! – au ieşit în Piaţa Universităţii pentru a fi singuri în faţa unei clase politice rudimentare şi, uneori, decerebrate.

Acceptarea „politizării” protestelor este o eroare. O înfrângere a spiritului liber.

În Bucureşti, Ponta şi Antonescu n-aveau ce căuta în Piaţă.

Iar în Piteşti, Constantin Nicolescu a avut un tupeu ieşit din comun să ţină un discurs în faţa primăriei în condiţiile în care este cercetat penal.

Ştiu că este riscant pentru un ziarist să scrie toate astea. Fiindcă cineva – oricine – îl poate întreba care e soluţia.

Nu ştiu care este soluţia. Nici nu sunt obligat să ştiu. Dar pot presupune că soluţia este cea individuală, în sensul că fiecare om ar putea să-şi îmbunătătească calitatea propriei vieţi, conservând ceea ce are şi fiind solidar cu familia şi cu prietenii. Nu, nu am o soluţie nici pentru îmbogăţirea rapidă, nici pentru frustrările gen „Logan vs. Merţan” şi nici măcar pentru ceea ce unii numesc decenţă a vieţii de zi cu zi.

Ceea ce ştiu cu siguranţă este că lipsa de alternativă politică poate duce la criză politică. Or, o criză politică suprapusă pe cea morală şi pe cea financiară e clar că nu poate aduce nimic bun. Vă rog să-mi scuzaţi aceste truisme de tipul „apa ia forma vasului în care este pusă”, dar unele lucruri trebuie spuse plat, aşa cum sunt.

Tehnic, poate că un guvern de uniune naţională ar fi soluţia – iar asta ar semăna tot cu o înfrângere, e ca şi cum am spune, împăcaţi cu soarta, precum ciobanul mioritic, dacă asta e să se întâmple, atunci să se întâmple!

În acest punct nu pot să nu am un gând amuzat faţă de „jurnaliştii” care se situează ferm de partea unei forţe politice, înjurând-o pe cealaltă. Nu-i probelmă că sunt plătiţi s-o facă, orice jurnalism este propagandă, mai bună sau mai proastă, iar aşa numita echidistanţă profesională este demult o poveste de adormit copiii, cine vă spune contrariul minte. Dar jenează puţin că nici nu se mai obosesc să caute argumente, îţi dau impresia că au suferit revelaţia ultimă, aceea că argumente nu există! Trompeţii televiziunilor par însăşi personificarea ridicolului, mediocrităţii şi prostiei, unii au „convingeri”, îi vedeţi zbierând ca apucaţii, cel mai adesea pe la Antene. Vehemenţa lor contrafăcută nu convinge pe nimeni. Jenant este că, dacă tot vrei să manipulezi şi să o faci pe marele revoltat, nu eşti capabil s-o faci cu stil. Înjurători de profesie şi revoltaţi de studio TV ne jignesc zilnic inteligenţa…

Sau poate – oh, da! – acolo, în studio, se prăpădesc de grija celor mulţi…

Ar mai fi câte ceva de comentat şi despre cei care afirmă că Monarhia este soluţia finală, dacă vine Regele, ştiţi povestea, creşte nivelul de trai, se măresc salariile, amărâta cu 300 de RON pensie o va duce excelent, bătrânul care n-are bani de medicamente va zburda pe câmpii, iar tinerii vor avea nişte perspective minunate, ieşite din comun etc, pentru că însuşi Monarhul va pune palma sa caldă şi părintească pe creştetul fiecărui dezmoştenit al sorţii. Subiectul îmi pare imposibil de comentat în mod serios, fiindcă românii zilelor noastre au conştiinţă monarhică mai puţină decât au papuaşii. De unde vehemenţa pe acest subiect, nu ştiu. Din naivitate? Din snobism? Aşa „sună bine”?

În concluzie, nici ieşitul în stradă – zile în şir – nu prea ne iese. La un moment dat, nu mai ştim care ne este mesajul, care ne sunt revendicările şi, dacă au chef, politicienii pot veni şi ei printre noi, eterni fanfaroni cu inteligenţă peste medie şi şiretenie absolută, contaminându-ne orice impuls omenesc cu mizerabile conţinuturi electorale.

Şi totuşi, românii dau semne că pricep. „PDL, USL… aceeaşi mizerie!” O constatare lucidă, tristă, dezabuzată, deziluzionată, seacă, scurtă, aproape înţeleaptă.

Şahul la rege a declanşat ipocrizia generalizată

Iulie 4, 2011

Şahul băsescian la rege a slobozit, parcă, întreaga ipocrizie politico-jurnalistică – şi nu numai.

În primul rând, Traian Băsescu. Prost să fii să nu pricepi că Băsescu l-a acuzat pe Rege de trădare – în anul 2011 – numai aşa, să dea de lucru presei, opiniei publice şi opoziţiei. În felul ăsta, cu toţii au uitat de „regionalizare” şi de restul problemelor româneşti. Mă îndoiesc că de-aia nu mai putea Traian să doarmă noaptea – Traian şi restul lumii – din cauza abdicării din 45. Toţi ştim că Europa a fost tranşată, la un nivel mai înalt, între Stalin şi Churchill, iar în contextul de atunci, Mihai de România – monarh al unei ţări mici, promise URSS – n-avea prea multe opţiuni. Sau, mă rog, avea opţiunea de a se lăsa împuşcat, ceea ce n-ar fi schimbat cu nimic rezultatul rusificării. Deci, trădarea e cu semnul întrebării. Cu pistolul la tâmplă, ori mori, ori faci ce ţi se spune. Simplu.

În al doilea rând, comuniştii. Adică PSD. Ăştia n-ar fi trebuit nici măcar să deschidă pliscul în apărarea Regelui, chiar dacă Regele a dat-o la pace, înmuiat de vârstă, până şi cu Ion Iliescu. Nu amintesc aici – din silă – episodul fugăririi Monarhului, imediat după Revoluţie, de către Ilici şi feseniştii lui. Să vină acum pesediştii ăştia mici şi să apere monarhia mi se pare o ipocrizie comparabilă cu cea a unei târfe de centură care se crede Fecioara Maria. Mai tăceţi naibii din gură, că nu vă crede nimeni!

În al treilea rând, liberalii. Aceşti domni ar fi trebuit să se abţină. După ce-ţi abandonezi tradiţia, călcându-ţi în picioare crezul politic şi sistemul valoric, pupându-te cu comuniştii, ai terminat cu orice drept de a vorbi despre Monarhie, despre respectul datorat Regelui etc. Mai repede îţi pui în birou fotografia Anei Pauker, alături de cea a lui Ionel Brătianu şi eşti în schema simbolică pe care ai propus-o naţiunii. Niciun calcul electoral pragmatic nu-ţi iartă eroarea de a te pupa cu Iliescu şi nu-ţi justifică ipocriziile „monarhiste”. 

În al patrulea rând, presa. Ziariştii au scris şi ei cum le-a dictat sursa financiară. Care au avut de ţinut cu Băsescu, au ţint cu Băsescu. Care au ţinut cu Regele – adicătelea cu opoziţia comunisto-liberală care a găsit încă un motiv să-l înjure pe Băsescu – s-au întrecut în a fi super-monarhiştii lui Peşte Fiert. După părerea mea, un ziarist până în 60 de ani este la fel de monarhist ca un adolescent de 18 ani, crescut la şcoala lui Bill Gates, fiindcă a trăit în Monarhie tot aşa cum pisicile trăiesc în mediul acvatic. Dar, mă rog, prostiile alea spuse la TV sau scrise prin ziare sunt, şi ele, tot „demersuri jurnalistice”. Asta ca să nu mai spun că orice ziarist care n-a trăit în Monarhie nici măcar o zi, n-are niciun argument pentru a se autodeclara pe dos, adică anti-monarhist convins. Vorba lui Moromete, pe ce se bazează? Pe imaginaţia sa bogată?

În al cincelea rând, Regele. Când ştii bine că gestul tău din 45 încă nu este cunoscut încă în toate detaliile, pur şi simplu nu poţi băga capul în pământ. Şi nu poţi „refuza orice fel de declaraţie”. Eşti acuzat, în mod direct, de trădare, de către primul preşedinte român care a condamnat comunismul în Parlamentul României. Ăsta este un semn că sunt detalii istorice încă necunoscute şi nici măcar Regele nu doreşte să le facă publice. Oricum nu prea mai interesează pe nimeni, nici măcar pe istorici, dar aşa, din respect pentru poporul român, acuzaţia trădării ar fi trebuit comentată de către însuşi Regele. Nu e un moment să zici, suveran, „no comment”.

În al şaselea rând, istoricii. Fiecare a povestit momentul abdicării din 45 aşa cum a fost educat, respectiv re-educat s-o facă. Istoricii vechii nomenclaturi comuniste au marşat pe ideea trădării. Iar istoricii de bună credinţă s-au întrecut în a-i plânge de milă bietului Rege până la a declara că a fost atât de sărac atunci când a plecat din ţară, încât a trebuit să muncească azi, ca să aibă ce mânca mâine, la fel ca un bugetar banal, ceea ce este complet ridicol.  

În al şaselea rând, americanii. Fără nicio inhibiţie, ca răspuns la declaraţia lui Traian Băsescu, americanii scot scrioarea lui Harry Truman, în care scrie că „într-o inspirată proclamaţie către ţară adresată la radio, el (Regele Mihai) a declarat ţării decizia lui de a scoate România de sub jugul nazist şi a chemat Armata să se întoarcă împotriva trupelor germane şi să ucidă, captureze prizonieri sau să-i alunge din ţară. Puşi în faţa acestui frontal şi puternic act din partea suveranului lor, răspunsul poporului român şi al armatei române a fost imediat şi din toată inima, cu rezultatul că, în doar câteva zile, cea mai mare parte a teritoriului României a fost eliberat de sub controlul nazist, şi linia principală a rezistenţei germane pe frontul de Sud-Est a fost alungat mai mult de cinci sute de kilometri spre Nord-Vest.” Adică – pe scurt – n-am mai fost cu fasciştii, am trecut de partea bolşevicilor, lucru care a fost minunat – pentru toţi românii.    

Una peste alta, societatea românescă s-a făcut din nou de cacao. Iar americanii au pus, ca de obicei, moţul.     

 

Mircea Andrei se desfiinţează

Iunie 22, 2011

M-am tot gândit… Să comentez declaraţia cu pricina a lui Mircea Andrei? S-o ignor? Să râd singur? Să râd împreună cu prietenii?

Este vorba de declaraţia aceea celebră… ”O veste proastă se dă repede. Judeţul Argeş se desfiinţează… Ori câştigăm toţi, ori muriţi toţi.”

Iată o declaraţie politică demnă de „almanahele” viitoarei regiuni Sud Muntenia. Având un pronunţat aer caţavencian, pare rostită la un şvarţ, într-o doară.

Susţin regionalizarea României. Am afirmat printre primii că vreau „voievodate”. Şi că actualele judeţe comunistoide trebuie să dispară. Dar nu pot să nu scriu, foarte amuzat, în prelungirea declaraţiei senatorului că, dacă Argeşul se desfiinţează, Mircea Andrei se desfiinţează.

 E o chestiune de logică. Mircea Andrei candidează la Argeş. Argeşul se desfiinţează. Deci Mircea Andrei se desfiinţează.  Două premise şi o concluzie, forma cea mai simplă a silogismului aristotelic.

Acest domn a reuşit să devină rapid un brend în judeţul Argeş, printre cei 600.000 de argeşeni. Numele său a fost legat, încă de la început, de arestarea unuia dintre simbolurile Ageşului, adică de numele lui Constantin Nicolescu. Mi-a făcut plăcere să apar împreună cu Andrei la Argeş TV chiar în seara arestării.

Eu am comentat jurnalistic evenimentul.

Senatorul l-a comentat politic.

Mi s-a părut atunci că, în Argeş, a descălecat un tip matur şi apt să concureze un PSD care ameninţa să se eternizeze.    

Cum naiba o fi făcut o declaraţie atât de… neinspirată (ca să zic doar atât) nu-mi dau seama!

Autodesfiinţându-se o dată cu judeţul în al cărui mental colectiv a reuşit să se impună, Andrei se găseşte acum în situaţia de a recupera la capitolul imagine. Din trei vorbe şi-a făcut sepuku.  

Degeaba a încercat el s-o dreagă, pe urmă, cu „înfiinţarea” regiunii Argeş… Era prea târziu! Omul „desfiinţase” Argeşul în faţa a zeci de primari şi directori de deconcentrate, în faţa presei şi, evident, în faţa cetăţenilor. Adică „desfiinţase” fix judeţul în al cărui mental colectiv reuşise, în sfârşit, să-şi „stabilizeze” imaginea.

N-a făcut-o cu argumente. N-a făcut-o cu explicaţii economico-socio-politice. A făcut-o – mi s-a părut mie – la mişto. Or, fără supărare, regionalizarea României este o etapă istorică necesară, mult prea serioasă pentru a o trata la mişto.  

Sigur, vorbim de o „desfiinţare” teoretică. Metaforică. Eu, dacă scriu acest editorial, o fac în ideea de a vă arăta care pot fi consecinţele unei declaraţii politice neinspirate

Mircea Andrei n-o să se desfiinţeze. Aşa cum a precizat, „o să se descurce el”.

Dar ne putem întreba cu toţii de ce nu a făcut declaraţii pertinente despre regionalizare, de ce nu face în continuare astfel de declaraţii lămuritoare, de ce a dat duda cu pricina…, iar acum, de ce tace?

În încheiere vreau să spun că intelectualii generaţiei mele nu sunt impresionaţi nici de cinisme ieftine, nici de mişto-uri de doi lei. Ne dorim prea mult o ţară în care să ne simţim respectaţi. Încercaţi să fiţi un pic mai responsabili, dragi politicieni!

Iar dvs., domnule Andrei, mai lăsaţi mişto-urile! Nu ţin. Zona aceasta n-a fost nenorocită de 65 de ani de comunism de cea mai joasă speţă, ca s-o ia cineva acum în vârful bocancului. Un pic de seriozitate n-ar strica.    

Momente şi schiţe cu Crin Antonescu

Mai 31, 2011

Cine se îndoieşte de ceea ce putem realiza pentru România ar putea să compare rezultatele guvernării noastre cu rezultatele guvernării de acum” – a spus Crin Antonescu la Piteşti.

O frază care arată că peneliştii de azi se revendică, nejustificat, din performanţele guvernului Tăriceanu. Ca şi cum performanţele acelui guvern ar fi repetabile oricând, de către oricine.

Or, Tăriceanu – omul pe care liberalii îl invocă ori de câte ori vine vorba de performanţă – are prea puţine ieşiri publice în care susţine USL. Se arată prea puţin entuziasmat de pactul cu Voiculescu şi cu PSD. Şi nu a venit împreună cu dl. Antonescu nici la Vila Florica, nici la Goleşti, cu ocazia împlinirii a 136 de ani de liberalism. A rămas în trecut, cu performanţele sale.

Cum evoluează actualul PNL? Iată-i pe liberali renunţând la cota unică de impozitare, iată-i fluturând  „responsabilitatea socială”, iată-i pledând sindicalist pentru pensii &salarii – şi iată-i in conferinţe de presă alături de oamenii pe care, în urmă cu numai 3, 4 ani îi acuzau de înaltă corupţie, de josnicie şi chiar de falimentul României. Astăzi le întind mâna ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat.

Într-o lume perfect coerentă şi rotundă n-ar avea ce să caute la aceeaşi masă: Iani Popa, Tudor Pendiuc, Gheorghe Lazăr şi Florin Tecău (avatarul lui Constantin Nicolescu).

Într-o lume coerentă liberalii ar fi liberali, iar comuniştii ar fi comunişti.

Purtăm povara înaintaşilor noştri, Brătienii. Oamenii ne spun mereu că trebuie să ne ridicăm la înălţimea lor„, a mai spus Crin Atonescu, pe terasa Vilei Florica.

La nivel de discurs, termenul „povară” folosit de Crin Antonescu a fost ales greşit. Omul se referea la modelul intangibil.

Psihologic, Crin a folosit corect termenul „povară”. A înţeles, în sinea lui, că orice referire la Brătieni este o penalizare pentru evoluţia de azi a partidului. O penalizare incomodă, greu de dus. O povară. Modelul intangibil reprezentat de creatorii României moderne a devenit inadecvat pentru continuatorii contemporani ai liberalismului.

Motivul? Alianţa liberalo-comunistă ne azvârle pe toţi într-o lume fără repere ferme, fără tradiţie şi fără credinţe consolidate. Această alianţă ar trebui să reprezinte pentru români lecţia istorică cea mai importantă după momentul Piaţa Universităţii – şi după mineriade. Lecţia că totul este permis pentru a accede la putere. Lecţia că oricând suntem gata de dezbinare. Lecţia că politica seamănă cu o cursă a înarmărilor şi, în final, cu un război.

Veţi fi preşedintele tuturor românilor dacă veţi câştiga preşedinţia României, domnule Crin Antonescu?” Aşa l-am întrebat pe preşedintele PNL. O întrebare foarte simplă care l-a descumpănit nepermis de mult. M-a întrebat ce vreau să spun, ca şi cum n-aş fi fost destul de limpede. „Dacă cereţi limitarea dreptului de vot al românilor din diaspora, nu cred că veţi mai fi preşedintele tuturor românilor” – am continuat. (M-am gândit că, în diaspora, poate există fie şi un singur român al cărui copil a murit la Revoluţie şi care, din motive care nu depind de el, nu plăteşte taxe în ţară. Unui astfel de român nu-i poţi interzice să voteze.)

Cred şi acum că a limita dreptul de vot pentru cetăţenii românii din diaspora – fie că plătesc taxe, fie că nu le plătesc – înseamnă a împărţi din nou România. Aşa cum a fost împărţită, în urmă cu 21 de ani, în Piaţa Universităţii. Aşa cum a fost împărţită la mineriade. Înseamnă a alimenta războiul româno-român care ne-a făcut, în cele din urmă, să ne urâm între noi.

Ce ar trebui să fac ca să sting acest război româno-român?” Asta m-a întrebat viitorul preşedinte al României, după ce mi-a explicat că numai cei ce plătesc taxe trebuie să voteze. I-am răspuns că eu nu candidez.
N-aş vrea să pun concluzii la cele scrise. Cel mai bine este ca totul să rămână sub titlul „momente şi schiţe, cu Crin Antonescu”.

PS
Un oarecare domn Voicu a insinuat, chiar de la prezidiu, că cineva m-a mandatat să adresez aceste întrebări lui Crin Antonescu. Şi a adăugat că nu am câştigat punctele pe care vroiam să le câştig. Domnul Voicu a fost nepoliticos, ca să nu zic mai mult. În felul acesta, el a vrut să insinueze că o anumită putere politică m-a trimis special să-l pun pe Crin Antonescu într-o situaţie dificilă. Opinia mea este că un om care gândeşte în felul acesta şi-a piedut seninătatea şi vede peste tot un complot şi o teorie a conspiraţiei. Un om care se exprimă în felul acesta, de faţă cu colegii săi de partid şi de faţă cu toţi ziariştii, are probleme de înţelegere a unei realităţi simple. Aceea că există oameni care gândesc pur şi simplu – şi pun întrebări. Nu totul este un război, domnule Voicu. Şi nu toţi sunt mercenari. Poate va mai trece timp până când vă veţi da seama că reacţia dvs. a fost imatură, negândită şi definitorie pentru „nivelul” politic la care aţi ajuns.

Să schimbăm puterea, că poate nu vin minerii

Mai 24, 2011

Cu riscul de a părea partinic, voi scrie că este nevoie de schimbarea culorii puterii politice în Argeş.

Ţin cu PDL? Eh, ţin.

Sunt prea inteligent – şi suficient de deziluzionat – ca să mai „ţin” de-adevăratelea cu vreo formaţiune politică. Dar în mod sigur îmi doresc altceva în locul PSD. De ce? Pentru că, după 21 de ani de încremenire ideologică, Argeşul are nevoie de o altă viziune politică, economică şi socială. De alţi oameni. De alt aer.

Pur şi simplu nu-mi doresc să-i văd la butoane o eternitate pe Pendiuc şi pe Nicolescu, aşa cum generaţii întregi de cubanezi l-au văzut pe Fidel Castro. M-am săturat de aceşti pesedişti inocenţi, dintre care unii au şi dosar politic. Exerciţiul democratic al schimbării trebuie să-l înveţe – să-mi fie cu iertare – până şi argeşenii.

Şi când spun că Argeşul are nevoie de „alţi oameni” deja mi se rupe coerenţa gândirii. Traseismul viciază alternativa, fiindcă ni-i aduce în ochi, sub diverse sigle politice, pe „aceiaşi”, pe „eternii” şi pe „fascinanţii” – de care ne-am săturat.

Aici s-ar putea ca Mircea Andrei să aibă o problemă. Vă daţi seama? Dacă-i vine într-o zi ideea să-şi lase mustaţă? Deschizând porţile pentru primari pesedişti sau pentru „oameni de afaceri” foşti simpatizanţi PSD, formaţiunea portocalie riscă să nu mai aibă ce oferi. Se pierde elementul de noutate şi tinereţe care ar putea genera acel „alt aer” despre care vorbeam.

Ca să nu mai spun că există posibilitatea să-şi lase şi Frătică mustaţă – şi atunci ne restartăm toţi, ca Windows-ul.

Un PDL în care Ion Dumitru de Albota cântă „verde-nrourat” şi se pupă cu Mircea Andrei nu mai are niciun „şic” politic. Un Mircea Andrei devenit sultanul şeptelului de primari roşii n-o să mai reprezinte alternativa politică, ci doar un alt şef al aceleiaşi echipe de zgomote.

E drept, primarii – aşa neciopliţi cum sunt – stăpânesc masele şi aduc voturi. Dar acesta n-ar trebui să fie un argument pentru a-i vedea plimbându-se din ideologie în ideologie şi din partid în partid.

Sigur, mulţi se vor grăbi, totuşi, să-mi spună că „ţin” cu Mircea Andrei şi că, scriind acest editorial, îmi fac publică o opţiune. Ar fi o eroare. În urmă cu nişte ani eu am scris că nu votez niciodată, neconsiderându-mă reprezentat de nimeni. Pe cale de consecinţă, nu creditez cu votul meu niciun exponent al clasei politice.

Tot ceea ce afirm, scriind acest editorial, este că judeţul Argeş are nevoie de o altă viziune. De o schimbare. Şi sigur, îmi exprim, pe această cale speranţa să nu vină minerii, să-mi bage minţile-n cap.

Personal nu pot răspunde întrebării dacă Mircea Andrei este mai bun decât Constantin Nicolescu. Şi asta fiindcă oamenii se situează dincolo de bine şi de rău.

Zorba, eroul lui Nokos Katatsakis, spunea: „În război, împărţeam oamenii în greci şi turci, apoi i-am împărţit în buni şi răi. Acum nu-i mai împart. Sunt doar oameni – şi atât.” Cam aşa ar trebui să fie privită politica de către orice om matur. Nu există politicieni buni sau răi. Există politicieni – şi atât.

O viziune nouă nu înseamnă neapărat o viziune mai bună. Dar dacă există cea mai mică şansă, atunci încercarea trebuie făcută. Şi nu vorbesc aici de chesti mari, cum ar fi autostrăzi cu 6 benzi sau zgârienori. Vorbesc de lucruri absolut realizabile cum ar fi şcoli dotate decent pentru profesori şi elevi, spitale curate şi confortabile pentru bolnavi, drumuri bune, un mediu de afaceri cât mai puţin clientelar, încurajarea pătrunderii investitorilor străini, locuri de muncă, absorbţia fondurilor europene etc.

P.S. 1
Vă întrebaţi poate de ce nu socotesc că o nouă viziune ar putea veni din partea PNL Argeş. Nici eu nu ştiu. Poate pentru că, pur şi simplu, acest partid nu a prezentat niciodată o viziune coerentă despre dezvoltarea acestui judeţ. Acum Iani Popa vorbeşte, de exemplu, despre un sondaj de opinie care-l va autoriza să candideze la Primărie, respectiv CJ, pe omul care întruneşte procentul cel mai mare. Or, după părerea mea, aşa ceva nu înseamnă o viziune personală integral asumată. Este simplă statistică. O statistică lipsită de orice tuşă umană.

P.S.2
Iar dacă tot este să vorbim aici de viziuni…. Cea mai frumoasă viziune a avut-o, de curând, Simona Bucura Oprescu, atunci când l-a numit pe Constantin Nicolescu „Excelenţa Sa”. Îl făcuşi ambasador, Simona. Tu să fii sănătoasă! Că lumea oricum e proastă şi nu ştie protocolul de adresare.

Hlamida roşie, zdrenţuită pe zidurile Casei Albe

Mai 3, 2011

PSD Argeş a intrat în zodia declinului. Părea, la un moment dat, că aceşti oameni, formaţi pe timpul comunismului şi vopsiţi în culorile capitalismului nepotisto-cumetrist, chiar sunt uniţi de un „crez” comun, al cărui „pisc” era Constantin Nicolescu.

Aiurea, primul care s-a dus de suflet a fost „crezul”. Ar fi amuzant, dacă n-ar fi dramatic.

Cei care se autodenumeau întâi-mergătorii Argeşului fug unul de altul încotro văd cu ochii, atunci când nu se ceartă ca la mat şi – vai! – îşi ridică poalele în presă, toată „viziunea” lor despre comunitate devenind un circ incoerent şi toxic.
Când folosesc termenii „viziune” şi „crez” în contextul dat, aproape că-mi reduc binevoitor sarcasmul la ironie.

Constantin Tămagă, cel mai civilizat, şi-a trimis „ficiorul” în PDL. E la modă să acoperi, prin intermediul familiei, întreaga scenă politică. Că a fost frustrat, că partidul nu l-a respectat, că nu i-a recunoscut meritele… Hai să fim serioşi, partidul e o entitate abstractă, realitatea este că şi-au tras-o unii altora, cine a avut cohones s-a scos, cine nu a rămas de căruţă. Uite-i acum cum schimbă gaşca!

Ion Dumitru a făcut un circ tipic educaţiei sale de gentleman desăvârşit, cântând lângă nişte acordonişti cu burţi mari refrenul „Verde-nrourat” (sau cam aşa ceva) şi pozând apoi în victimă tragică – a cui? – a propriilor colegi. Duce, Duce, cum ne duci tu ca la Ploieşti… Păi, dacă ai fost tratat în partid aşa nasol, de ce ai aştaptat să se facă PD-L mare şi abia acum să montezi toată scena asta de prost gust? De ce n-ai spus mai devreme că ai fost „măcelărit, ca om şi ca persoană”? De ce n-ai dat în presă, mai devreme, chestiunea cu fondul de vânătoare? De ce n-ai spus povestea cu Istrătescu? Ah, da, erai virgina care se confrunta cu năbădăile iubirii, puritatea poartă numele tău, fidelitatea ţi-a fost întipărită în conştiinţă…

Filip Georgescu, din punctul meu de vedere, ar trebui să renunţe la politică. Personal, îl consider un personaj balzacian, ca şi pe Ion Burnei, implicarea acestor domni în comunitate îmi rămâne necunoscută, ideile lor politice sunt vagi, dacă nu chiar inexistente, seamănă cu nişte fantome, atât sunt de lipsiţi de contur. Mai ales Felipe, cu aerele sale de superioritate, dacă-l cauţi bine, e la fel de „rafinat” ca Ducele, dacă nu chiar mai rafinat… Vă asemănaţi atât de mult, stimaţi domni, încât orice polemică dintre voi este superfluă.

Despre Tudor Pendiuc se spune că se va duce-n… PD-L. Ceea ce trebuie să priceapă toată lumea este că nu contează absolut deloc unde se duce Pendiuc. Apartenenţa lui la o formaţiune politică este la fel de relevantă ca apartenenţa valorii intrinseci la brand – adică nulă. Ambalajul comercial numit Pendiuc poate conţine pavele chinezeşti, câini maidanezi, pieţe jegoase şi iepuri electronici, indiferent în ce partid l-ai expune. Pendiuc poate fi pesedist, la fel cum poate fi si pedelist, orice arteziană de cartier ştie să-i şoptească numele în urechea prostimii.

Cu Boţârcă, scuzaţi-mi paradoxul, lucrurile stau diferit, dar la fel.

Vasilică şi Drăghici îşi trăiesc tinereţea în vremi interesante, unul vrea, dar nu poate, altul poate, dar povestea de iubire cu DNA îi limitează avântul, toată speranţa a rămas în Simona Oprescu, jună care duce mai departe limbajul de lemn, declaraţia stearpă şi fidelitatea faţă de trecut. O, tu Simona, politica este suculentă, limbajul tău este uscat!

Împăratul a rămas, aşadar, singur. Acum se vrea bun şi împăciuitor, încearcă să se ridice deasupra tumultului istoric, însă istoria îl situează sub vremi, ca pe oricare altul. Încă un imperiu prăbuşit, încă o hlamidă roşie zdrenţuită pe zidurile Casei Albe, aceeaşi poveste, la scară mică, istoria nu se repetă, spun repetitorii de istorie…

Iani Popa explică de ce liberalii „s-au predat” PSD (II)

Aprilie 12, 2011

Săptămâna trecută scriam un interviu în care îl provocam destul de dur pe preşedintele PNL Argeş Ion Popa.
Am făcut acest lucru pentru a-l stimula să dea în presă răspunsuri pe care le aşteaptă inclusiv membri ai PNL Argeş. Am socotit că Ion Popa este dator faţă de aceşti oameni să le explice unde are de gând să-i ducă. Şi a făcut-o, zic eu, fără inhibiţii.
În această a doua parte a discuţiei noastre, preşedintele PNL Argeş ne dezvăluie latura managerială a gândirii sale. Dincolo de doctrina şi tradiţia PNL, există calcule care includ împărţirea colegiilor parlamentare, sondajele privind candidaturile municipale & judeţene şi negocierile care se vor purta între PNL şi PSD la nivel central.
Vă invit să analizaţi calculele pe care le face preşedintele PNL Argeş.

-Perianu a declarat că îl va susţine pe Tudor Pendiuc la primăria Piteşti. Probabil, ca să facă arteziene scumpe încă 4 ani de acum înainte…
-Dacă va fi desemnat ca şi candidat al USL, vom fi obligaţi să facem lucrul ăsta.
-Cine vă obligă? Sunteţi liberi…
-Nu-i adevărat, s-a făcut înregistrarea la tribunal şi s-a făcut un protocol naţional al USL despre necesitatea căruia am vorbit. Vreau să fac o socoteală pe care s-o priceapă toată lumea… PSD are 17 Consilii Judeţene. Aşa a votat poporul român. PSD va avea 21 de candidaţi susţinuţi de PNL, PSD şi PC, iar PNL – partidul ăsta care trebuie să ţină tradiţia în continuare – are, la ora actuală, doar 5 Consilii Judeţene. Şi va avea 20 de candidaţi. Pe principiul parităţii. Cu ce mă deranjează, ca lider al PNL, să ştiu că că voi avea 20 de candidaţi ai mei, de la doar 5 pe care i-am avut? Acei 20 de candidaţi vor fi susţinuţi de toate celelalte partide, deci cu şanse mai mari să câştige Consiliile Judeţene. În acelaşi timp, PNL îi susţine pe cei 17 plus încă 4, de la PSD şi PC… N-am nicio vină, în Argeş – eu, Ion Popa şi PNL – că piteştenii îi acordă 80% încredere lui Tudor Pendiuc. N-am nicio vină.
-Nu ştiţi să marketaţi un candidat puternic. Aţi ieşit cu Anca Barbu, cu bâta… Un candidat se marketează după reguli, ca… un produs de telefonie mobilă, ca să fac o comparaţie nu foarte reuşită. Iată, PDL este un partid nou, care s-a pus pe piaţă ca un hypermarket…
-Hai să-ţi spun ceva PDL este ca un primar care se mută de la un partid la altul şi câştigă. PDL nu este un partid, aşa cum suntem noi, de 135 de ani.
-În aceşti ani n-aţi reuşit cine ştie ce performanţe de awareness… Deşi sunteţi de elită.
-Elitele sunt puţine. Liberalii, oriunde în lume, nu sunt un partid de mase. Liberalismul este cotat în România la 20% – şi asta e mult pentru liberalism, mai ales dacă vedem cum arată acum societatea românească. Dacă te uiţi, peste tot în lume liberalismul are procente mici şi se adresează celor de la clasa medie în sus. Dar vroiam să spun altceva, referitor la creşterea economică… Eşti obligat să cheltuieşti banii în momentul în care i-ai produs. Nu poţi să ţii pensiile şi salariile pe loc, nu poţi să te opui construirii de şcoli şi spitale, de utilităţi la sate.
-S-au deblocat, recent, pentru Argeş 100 de milioane de RON pe Ordonanţa 7, privind alimentările cu apă…
-Puţin, foarte puţin.
-Sunt, totuşi, condiţii de criză.
-Nu-i adevărat. Criză este oriunde, oricând.
-Cum aşa? În felul ăsta nu cred că a mai fost. Tăieri de salarii şi de pensii au avut loc în toată Europa şi investiţiile s-au oprit.
-Foarte rău… Dar hai să revin puţin la chestiunea cu USL, fiindcă trebuie să mai explic ceva. Numai cine nu vrea nu înţelege că şansele pe care le au liberalii acum sunt mult mai mari, fiind susţinuţi de încă două partide.
-Fals. Cu ajutorul liberalilor, Argeşul va rămâne roşu. Nu va fi niciodată galben.
-Să luăm candidaturile la Parlament. Acestea vor fi împărţite la doi. Jumătate le va lua PSD, pentru că acum are un număr mare de parlamentari. Şi jumătate le va lua ACD. Obligaţia PNL este de a oferi PC acele 30 de candidaturi câte ar trebui ca partidul să-şi creeze grup parlamentar. Noi, de asemenea, vrem restul. Practic, ajungem la raţiunea creării acestui USL. Şi vom rămâne partide de sine stătătoare. În Argeş, istoria ne spune că PNL a obţinut 16% – foarte puţin, în ciuda tradiţiei noastre. De ce? Aşa cum zici tu, n-am ştiut să ne brenduim, n-am ştiut să ne facem campanie… Dar, totuşi, oamenii dacă apreciau ce am făcut noi, puteau să ne dea o medie de măcar 20%. Tot În Argeş, din cele 9 colegii de deputaţi PSD a închis 3 şi a câştigat încă 5, deci a câştigat 8 colegii din 9, iar din cele 4 colegii de Senat a închis 2 cu 50% plus 1 şi le-a câştigat pe toate 4.
-Ce se va întâmpla în 2012?
-În 2012, PNL Argeş va da acelaşi număr de candidaţi la Parlament, ca şi PSD. Practic, plafonezi PSD la numărul de candidaţi stabilit (ei au 6 parlamentari acum) şi tu candidezi cu ai tăi, oferindu-ţi şansa de a fi susţinut de USL. Deci, să nu-mi spuneţi mie că lucrul ăsta nu s-a făcut cu strângere de inimă atât din partea PNL (doctrinar), cât şi din partea PSD (ca rezultate). S-au făcut sacrificii mari de tot. PNL va ieşi bine, dacă faci socoteala. Singuri, avem 1 deputat şi 1 senator. Iar în Uniune, pot să-mi măresc şansele să am 5 candidaţi susţinuţi de PSD şi PC.
-La locale?
-Se vor face sondaje pe candidaţi şi pe partide, la nivel de municipiu şi de judeţ. Vom vedea cine iese mai bine şi vom intra într-un malaxor naţional care se numeşte negociere. Nu este obligatoriu ca cel care iese pe primul loc în sondaj să fie şi candidat. Din păcte pentru noi, n-am reuşit în 20 de ani să scoatem PSD de la CJ şi pe Pendiuc de la primărie. Şi, din păcate, există un agreement ca dreptul de preemţiune al celui care este pe post să aibă raţiuni electorale. E greu ca, în urma negocierilor, să ne impunem un candidat pentru unul din cele două posturi. Asta e partea care ne doare şi ne deranjează pe noi, liberalii. Reversul: acelaşi protocol spune că postul secund – vicepreşedinte de CJ şi viceprimar – aparţine celuilalt partid. E un avantaj pentru partidul care nu iese aşa bine în sondaj. Mi-e foarte greu să le explic tuturor aşa cum fac cu tine.
-Păi, de asta scriu în ziar…
-Şi mai este ceva… Poate pentru prima dată, în istorie, PNL va da Preşedintele României.
-Aici ai dreptate. Dinu Patriciu va fi preşedintele României.
-A, nu! Nu poţi să spui aşa. Păi, înseamnă că şi despre Barak Obama poţi zice că este păpuşa bancherilor evrei. Puteai să-l întrebi pe Crin Antonescu, când a fost la Piteşti şi ţi-ar fi răspuns că, în toată această perioadă de 2 ani de zile, el n-a vorbit cu Patriciu decât o singură dată, la un eveniment public. Chiar şi eu m-am întâlnit o singură dată cu Patriciu, iar colegii mei l-au văzut doar la televizor. Omul nu are funcţie în PNL, nu e parlamentar, nu finanţează partidul…

Iani Popa explică de ce liberalii „s-au predat” PSD

Aprilie 5, 2011

Actul politico-mediatic este complet în momentul în care politicianul reacţionează la ideile dintr-un editorial.
A vrea să contrazici – faţă în faţă – un ziarist înseamnă a fi un politician viu, pentru care intervenţia într-un sistem de gândire nu este insula interzisă, ci o ambiţie. „Marea glorie nu este să învingi, ci să convingi” – spunea Victor Hugo. Preşedintele PNL Argeş, Iani Popa nu m-a convins că alianţa electorală PNL-PSD este bună. Dar respect faptul că a încercat s-o facă, sunându-mă şi propunându-mi o discuţie, la o cafea. În plus, Iani Popa a dovedit că face faţă unei discuţii dure.
Aşa se face politică şi aşa se face presă. Şi, poate, din astfel de întâlniri se nasc adevăruri de folos ambelor tabere: politicii şi presei.

– Adevăraţii fani ai liberalismului nu vor fi niciodată alături de alianţa PSD-PNL. Şi nici reprezentanţii acestui partid istoric – membri sau nemembri – nu tolerează cu inima deschisă alianţa cu neocomuniştii.
– Pe mine m-a motivat foarte mult reacţia pe care au avut-o seniorii. Mircea Ionescu Quintus, Radu Câmpeanu…
– Quintus a avut probleme cu fosta Securitate. Nu se pune.
– Indiferent ce se spune – că Radu Câmpeanu n-a mâncat salam cu soia, fiindcă a stat la Paris sau că Mircea Ionescu Quintus a avut un angajament sau ce o mai fi făcut el – aceştia sunt seniorii noştri. Mircea Ionescu Quintus are 94 de ani, participă la toate şedinţele de birou politic teritorial de la Prahova, la toate şedinţele BPC şi ale Consiliului Naţional Executiv. Faptul că cei doi au înţeles şi au susţinut alianţa aceasta politică nu înseamnă că liberalii nu mai sunt liberali sau că pesediştii nu mai sunt pesedişti.
– Ba înseamnă. Te-am întrebat într-o conferinţă de presă care crezi că va fi partea slabă şi care partea puternică din această Alianţă liberalo-socialistă. Intuiam răspunsul parităţii, dar în Argeş tu nu ai cum să fii partea puternică în raport cu Nicolescu. Faţă de tine, el este liderul. E suficient să apară într-o poză, alături de tine şi de Lazăr de la PC şi chiar neştiutorii ar spune cine e liderul dintre voi. Pentru liberali, chestia asta ar trebui să fie intolerabilă.
– E discutabil ce spui. În 2012, cel care va nominaliza premierul este acelaşi Traian Băsescu. În ironia sa – de fapt miştocăreală, că ironia presupune şi o doză de inteligenţă – Băsescu îi va chema pe toţi şi va întreba, bă, aveţi vreunul 50%? N-avem tovarăşu’ preşedinte. Păi, atunci îl pun pe Emil, sau pe Nuţi, sau pe cine vrea el… Pentru a nu se întâmpla aşa ceva şi pentru a scăpa ţara din nenorocirea în care se află a trebuit ca şi noi, şi pesediştii să strângem din dinţi şi să facem această construcţie politică, menită să obţină acei 50%.
– În ce nenorocire se află ţara şi n-ar mai fi dacă aţi veni voi la putere?
– Păi, ca liberal, mă doare cel mai tare zona economică. Nu s-a luat nicio măsură de relansare economică, s-a mărit TVA, s-au mărit taxele, s-au desfiinţat 200.000 de societăţi comerciale, nu se întrevede nicio relansare sau vreo creştere a consumului…
– Să ne oprim puţin. Nu este un lucru bun desfiinţarea firmelor, iar impozitul forfetar a fost o prostie. Dar trebuie să recunoşti ceva. Au existat oameni care aveau şi 50 de firme. Soacra, ginerii, nevestele, copiii, toţi erau proprietarii a două, trei firme. Asta nu e o filosofie de dreapta şi nici capitalism nu este. Nu erau firme care produceau în mod real, nu plăteau taxe către stat şi nici locuri de muncă nu creau. Erau folosite în scopuri neeconomice şi neortodoxe.
– De acord. E ca şi cu spitalele. Dar una e să desfiinţezi spitalele ineficiente şi alta e să le desfiinţezi en-gros. La fel şi cu firmele.
– Firmele eficiente s-au menţinut… SRL-urile de apartament s-au mai rărit. Aşa trebuia!
– Păi, SRL-ul ăla de apartament nu e obligatoriu să facă ce spui tu. Poate la el lucrau nevasta, copilul şi aveau salarii de la firma respectivă. Îşi luau o maşină în leasing, îşi luau un televizor şi-l puneau în casă şi aşa mai departe, stimulau consumul. Asta arată că pedeliştii nu s-a gândit când s-au luat măsurile care s-au luat. Nu poţi să spui că mai ai cotă unică atunci când ai şi impozit forfetar, cum a fost în România. Asta au făcut băieţii ăia care zic că sunt de dreapta. Iar la nivel macro, deficitul bugetar este de 33 de miliarde de euro.
– Păi, cât de mult s-a cheltuit în România anii trecuţi? Enorm. Deficitul e explicabil.
– E o idee falsă. România a prosperat atunci, iar acum PDL o face pe partidul de dreapta, în condiţiile în care a guvernat alături de PSD şi se trag din acelaşi trunchi ideologic.
– Noi, ziariştii de bună credinţă, am criticat foarte tare guvernarea PDL-PSD. Iar la momentul ăsta niciun ziarist de bună credinţă nu poate spune că ţara e guvernată eficient sau că PDL e un partid eficient. Însă când şi ultimul reper politic al unei generaţii şi al unei elite – mă refer la PNL – trece în barca neocomuniştilor, ce mai e de făcut? Cei care sperau că PNL mai poate recupera ceva din România bună, cea cu parfum interbelic, şi-au pierdut speranţa, fiindcă, acum, voi sunteţi alături de urmaşii celor care, în 1945, îi expropriau pe „burgheji”.
– Ponta a făcut lucrul ăsta?
– Cine e Ponta? Hai să te întreb altfel, ascultă Iliescu de Ponta sau invers?
– Dă-mi exemple din Argeş. Cine a fost comunist aici?
– Păi Pendiuc n-are rădăcini comuniste? Nicolescu n-are rădăcini comuniste? Să fim serioşi.
– Dar de ce nu discutăm de Radu Vasilică, de Mircea Drăghici? Oameni care n-au fost cei despre care vorbeşti tu.
OK, Nicolescu ascultă de Radu Vasilică sau invers? Ideologic, aşa… E jocul autorităţii.
– E, dacă stăm să discutăm aşa… Poate că toţi avem, pe undeva, o legătură cu acel sistem…
– A, nu. Eu n-am nicio legătură.
– Nici eu. N-am fost membru de partid. Mama mea e grecoaică, n-a avut cetăţenie română, n-a fost membru de partid. Nici bunicul, fiindcă a fost deţinut politic. Tatăl meu a fost membru de partid, fiindcă a avut funcţie de conducere.
– Deci tatăl tău a fost comunist. Mă rog. Dar de ce tu a trebuit să semnezi un act alături de dl. Nicolescu? Nu putea funcţiona Alianţa şi fără acel act? Ori nu ştii istoria, ori e ceva în neregulă cu tine.
– Te referi la semnarea protocolului?
– Da. Măcar nu-ţi lăsai semnătura pe o hârtie.
– Este obligatoriu pentru funcţionarea acestei uniuni. Uniunea are ca scop înlăturarea acestei puteri. Şi uniunea trebuie să funcţioneze într-un cadru legal. Dacă îţi aminteşti, în 2009, când o moţiune de cenzură a trântit guvernul Boc, se crease acea majoritate formată din PSD, PC, PNL, UDMR. Băsescu a spus că acea majoritate nu reprezintă ceva legal, înregistrat la tribunal. Înregistraţi-vă, zicea Băsescu, pe urmă veniţi să-mi cereţi mie… Dacă mergeam şi acum în acelaşi sistem, păţeam acelaşi lucru. Am evitat, acum suntem înregistraţi la tribunal. Iar Băsescu trebuie să recunoască majoritatea. Protocolul despre care vorbeşti l-aş fi semnat şi cu picioarele.
– Şi uite cum tradiţia s-a dus pe copcă doar aşa, să vă recunoască Traian Băsescu majoritatea. Bine. Anticipăm, o să veniţi la putere şi o să vă certaţi pe bani. Liberalii şi neocomuniştii se vor certa pe banii statului. PSD o să iasă învingător din cearta asta. Iar PNL nu va mai exista.
– USL s-a construit pe principiul parităţii. Pentru a echilibra forţele am construit alianţa cu Partidul Conservator, Alianţa de Centru-Dreapta. Forţa nu ţi-o dă doctrina, ideologia sau calitatea oamenilor pe care-i ai în partid. Nu de aici vine forţa, ci din voturile pe care le obţine. Forţa unui partid vine de la electorat.
– Şi aţi găsit PC, cu 2% şi trei televiziuni?
– În momentul în care ai un partid ca PNL – tradiţie, oameni, guvernare bună – şi electoratul îţi dă doar 20%, ce să mai faci? Păi, PSD a primit 30%, mai mult decât PDL. Aşa, neocomunişti cum le spui tu. Dar, n-ai dreptate, s-au mai schimbat lucrurile.
– În Piteşti, PSD a primit parcă şi 70%. Pendiuc a făcut fântâni arteziene de milioane de euro, a pus pavele chinezeşti de proastă calitate, a lăsat câinii liberi, iar prostimea şi ţăranii l-au votat în masă. Tinerii care sperau că vor trăi într-un oraş civilizat au luat ţeapă, au primit kitsch. De ce trebuie să rabd eu un oraş atât de mizerabil? Pe Pendiuc o să-l susţină liberalii care, pe vremuri, aduceau în România aerul rafinamentului Occidental?
– Ai dreptate. Dar nu am stabilit încă cine va fi candidatul la primăria Piteştiului din partea USL.
– Ei! Doar n-o să-l susţină Pendiuc pe Gerea la primărie din partea USL Argeş, s-ar întoarce lumea pe dos…

–    va urma –

Replici de vodevil cu Crin Antonescu

Martie 29, 2011

Săptămâna trecută Crin Antonescu a fost la Piteşti. Asta nu mai e demult o ştire. Însă poate fi o ştire răspunsul pe care dl. Antonescu l-a oferit unei întrebări.

Haideţi să vedem despre ce este vorba…

Cum bine ştiţi, am penalizat deseori în scrierile mele pariul pe care PNL îl face cu viitorul şi cu propria istorie. Protocolul încheiat de către liberali cu foştii comunişti este ultima tuşă a relativismului politic românesc, iar obsesia puterii pare să legitimeze până şi aneantizarea tradiţiei.

Domnule Popa – i-am spus lui Iani Popa, preşedintele PNL Argeş – este posibil ca Nicolescu să fie inocent, iar justiţia să-l găsească nevinovat. Este la fel de posibil ca el să fie un infractor, iar justiţia să-l pedepsească pentru infracţiunile săvârşite. N-aţi aşteptat să semnaţi protocolul de la Florica până când justiţia va da verdictul. Dacă Nicolescu va fi găsit vinovat, cum vă veţi simţi ştiind că aţi semnat o înţelegere cu un infractor?

Acesta a fost momentul în care Crin Antonescu – pe care mulţi îl văd deja viitorul preşedinte al României – a luat cuvântul şi a ţinut să-mi răspundă el în locul lui Iani.

Am acceptat.

Dl. Antonescu a extrapolat totul către Traian Băsescu. Iniţial, n-am înţeles de ce. Apoi s-a făcut lumină. „Dacă Băsescu este vinovat în dosarul Flota – şi dacă va fi dovedit infractor – oare cum ar trebui să se simtă ceilalţi şefi de state care au semnat împreună cu el tratate internaţionale?

Ar trebui să se simtă prost, iar pe Băsescu ar trebui să-l vedem în cătuşe – am apucat să murmur.

De fapt, dl. Antonescu a făcut o dublă greşeală, dincolo de replica de vodevil pe care mi-a oferit-o.

Întâi, a abolit subiectul. Poate că pentru el, ca şi pentru pesedişti, Nicolescu este din start inocent, la fel cum Băsescu este din start vinovat. Înţeleg prea bine că dl. Antonescu trebuie să-şi apere colegii în tabăra cărora luptă. Dar, totuşi, dreptatea o împarte justiţia, există legi în virtutea cărora un om este declarat drept sau nedrept.

Apoi dl. Antonescu a încercat, teoretic, să justifice nişte posibile infracţiuni petrecute la un nivel mai mic prin faptul că la nivel prezidenţial s-ar fi petrecut infracţiuni mai mari. Întrebarea mea era despre Nicolescu, nu despre Băsescu, iar dacă Băsescu este mai vinovat în dosarul Flota decât Nicolescu în dosarul X, asta înseamnă că aceeaşi justiţie ar trebui să ia măsuri în cazul ambilor inşi.

De fapt, prin întrebarea mea am încercat să produc un declic moral în mintea lui Iani Popa. Şi astfel să-l fac să priceapă că semnarea unui protocol cu un om pe care justiţia îl cercetează în chestiuni de gravă corupţie, este o greşeală nu doar politică, ci şi umană. Dacă eu aş fi fost politician, n-aş fi legitimat prin semnătura mea un om despre care ştiu că ar putea ajunge la puşcărie.

Personal, îmi doresc ca Nicolescu să fie declarat nevinovat. Ar fi o angoasă uriaşă pentru noi toţi să ştim cu probe că atâţia ani am locuit într-un judeţ al cărui preşedinte şi-a aranjat nepoţii, ginerii şi fraţii. Însă, dacă va fi declarat vinovat, îl va lua cu sine în groapa istoriei şi pe tânărul politician Iani Popa despre care toţi votanţii îşi vor aminti că a făcut înţelegeri scrise cu… „infractorul ăla”.

Îmi doresc ca şi Traian Băsescu să fie nevinovat. Ar fi cu atât mai angoasant să ai un preşedinte dovedit infractor.

Cum jurnalismul pe care îl fac eu este unul judeţean, mă interesează mai puţin Traian Băsescu. Dar politicienii locali care trăiesc în comunităţi mici şi au pretenţia de a veni în fruntea acestor comunităţi, mă interesează extrem de mult. Datoria mea este să fiu lucid şi să gândesc lucrurile.

Lucid am fost când i-am scris lui Iani Popa, când i-am adresat întrebări şi, mai mult decât atât, l-am invitat să gândim împreună. Până acum n-am avut succes, el vrea voturi, nu luciditate. Uită, însă, că acele voturi nu vor intra în patrimoniul politic al PNL. Va avea grijă PSD de acest aspect. Şi când liberalii se vor certa cu comuniştii, liberalismul va fi o epavă a istoriei. Sper să mă-nşel. Deocamdată, singura mea certitudine este că partea bună a liberalismului a rămas în urmă, în timp.

Discuţia rămâne totuşi deschisă, asta înseamnă că trebuie să fim optimişti.

Mari iubiri politice consumate underground, la Vilă?

Martie 19, 2011

Bun… Aud un zvon nasol. Ce fac? Îl dau? Nu-l dau? De câteva ore mă gândesc că, dacă e adevărat că protocolul PNL-PSD (Argeş) s-a semnat pe şestache, la Vila Florica, în uterul liberalismului, înseamnă că liberalii au început să pută a cadavru. Tot nucleul lor de votanţi îşi va întoarce faţa, cuprins de silă. Nu ştiu dacă este adevărat că Nicolescu şi Pendiuc s-au întâlnit cu Iani Popa & Co – la Vilă, fără presă – şi au semnat… Dar, dacă ar fi fost aşa, ce mama dracului era de ascuns? Casa Brătienilor să fi ajuns un loc de întâlniri secrete de acest gen, mai ceva ca un bordel în care amanţi politici de ocazie îşi satisfac, pe hârtie, viitoare fantezii electorale?

Cine ştie mai multe, rog confirmarea sau infirmarea zvonului…