Posts Tagged ‘pitesti’

Un eseu trist despre Piteştiul lui Tudor Pendiuc

Octombrie 28, 2010

Nu am nimic cu Tudor Pendiuc. Ca om, poate fi simpatic. Dar ca primar i se pot imputa multe. Cam prea multe.

Piteştiul se degradează de la zi la zi şi, pe măsură ce se degradează, apărătorii primarului scot în faţă obsesiv, ca unic şi ridicol argument, Zona Centrală – un spaţiu refăcut, pe bani mulţi, după toate regulile kitsch-ului. Restul oraşului – cartiere şi pieţe – arată mai rău ca în anii ’80, anii de „durere şi chin” ai comunismului. De atunci, acest oraş, în zonele lui nevolnice, n-a evoluat deloc.

Kitsch în Centru, mizerie în cartiere. Cam asta ar fi definiţia Piteştiului zilelor noastre.

Cum pot să scriu, fără să devin descriptiv în exces, despre tomberoanele revărsate printre blocuri, despre focarele de infecţie care atrag sute de câini vagabonzi şi zeci aurolaci ignoraţi atât de poliţie, cât şi de ceea ce ar trebui să fie „factorul social”, despre curvele ieftine, golanii agresivi şi valutarii insinuanţi care se perindă nestingheriţi pe ştase, despre scormonitorii în gunoaie, despre pieţele infecte, împuţite, sordide, pline şi ele de drojdie umană gata să te facă la buzunare, despre gropile uriaşe din asfalt, despre maşinile care ocupă ambele benzi ale unei străzi făcând traficul rutier aproape imposibil, despre lipsa marcajelor în unele intersecţii, despre imaginea tristă, mizeră, îndobitocitoare, uneori chiar sinistră a unui oraş care merita o soartă mai bună?

Orb să fii să nu vezi cum s-a degradat acest oraş, cum a putrezit, cum a murit. Iar oamenii care-l locuiesc sunt descurajaţi, trişti, ies seara să facă o plimbare pe ştrase, trebuie să iasă şi ei undeva, dar constată mereu acelaşi simplu adevăr – nici pavelele, nici arteziana de 1.500.000 de Euro nu le oferă nimic esenţial, sunt o minciună, sunt spoială lipsită de substanţă. Un oraş are nevoie de mai mult de atât. Am putea spune că o viaţă culturală&socială autentică ar putea fi factorul de coeziune, dar până şi site-ul Centrului Cultural este plin de faţa eternului primar Tudor Pendiuc. N-o învinuiesc prea mult pe directoare, pe Carmen Dumitrache, pe care o cunosc şi – era să scriu – o apreciez. Trebuia să-şi găsească şi ea un loc sub soare, iar un filmuleţ cu Tudor Pendiuc împărţind sarmale pe stradă (up-loaded on this cultural site) rămâne eternul gest definitoriu pentru prezentele şi viitoarele victorii culturale locale. Nici un efort nu este necesar, toate ies din poignet, în acelaşi cadru înţepenit şi comunistoid.

Am scris până am tocit tastatura despre macheta Biseriii Sfântul Nicolae care, până mai anul trecut, „înnobila” trist kitsch-ul din centru. O machetă ieftină, care asasina încă o dată biserica dărâmată, pe vremuri, de comunişti. Am scris până când acea machetă a dispărut. Măcar atât poate face şi scrisul la un ziar. Dar a fost jenant faptul că oamenii de cultură – poeţi, romancieri, eseişti, arhitecţi etc. – au tăcut, au închis ochii, au mers pe burtă ca să-l deranjeze pe primar. Faptul acesta a fost dureros, descurajant şi a dat măsura demnităţii fiecăruia. Nu te umileşte nimeni până nu pleci singur capul, cu toţii ar fi trebuit să ştie. Şi nu, nu era datoria unui simplu ziarist să deschidă gura!

De ce am scris negativ despre Pendiuc? De ce am imortalizat în poze banala – şi atât de mizera – realitate cotidiană a Piteştiului? Din două motive.

Primul – oamenii s-au învăţat să treacă pe lângă mizerie şi să n-o mai vadă. Dar dacă o voi pune în alt context, mizeria zilnică ajunge din nou sub ochii lor. În plus, văd inclusiv străinii cum este, de fapt, Piteştiul, dincolo de zona Centrală (deşi miile de câini vagabonzi zac şi în faţa Primăriei). Pozele sunt şi pe internet şi, acolo, aparţin lumii întregi.

Al doilea – Tudor Pendiuc nu trebuie criticat decât prin prisma oraşului său. Dacă oraşul ar fi arătat decent, probabil că nimeni n-ar fi îndrăznit să deschidă subiectul. S-ar fi văzut o minimă bunăvoinţă şi edilul ar fi fost susţinut în demersul său.

Data trecută am scris că Pendiuc „s-a fâsâit” ca primar. Hai să vedem ce înseamnă „s-a fâsâit”. Înseamnă – strict din punctul meu de vedere – că nu a reuşit să se adapteze timpurilor noastre şi că încă mai crede că viaţa într-un oraş mai poate fi aşa cum a fost în urmă cu 10 ani sau în urmă cu 20 de ani. Or, viaţa s-a schimbat, pretenţiile oamenilor sunt altele… După 19 ani de primărie îl văd pe Pendiuc depăşit. Nu cred că mai poate şi altceva decât a putut până acum. Dacă este un om realist, acceptă şi el chestia asta – fără supărare şi resentiment. Şi pleacă.

Anunțuri

Mall me, Pendix, and get lost!

August 29, 2010

Ieri seară, la Piteşti, s-a deschis – cu baloane roşii, pulime & sclipici – un „mall” cu marfă extra low profile. Haine de naşă, icoane de gaudent, cravate roz bonbon, costume lucioase – ştiţi voi.

Exact când adulţii mâncau  brainwash cu pumnul, moderatorul evenimentului, a rostit o frază de mare angajament: „Îi mulţumim inclusiv primarului Tudor Pendiuc!” Ca şi cum acest Pendix ar fi luat de la gura copiilor săi, de la gura nevestei sale, ba chiar de la gura-i proprie – ca să aibă piteşteanul „mall” în centrul urbei.

Ultra-jenant.

OK, Pendiuc, nu eşti tu de vină pentru ce a spus dobitocul ăla de moderator. Şi nici pentru că baloanele erau roşii (nu galbene, nu portocalii, nu verzi, nu violet). Dar, aşa, ca chestie şi fără legătură cu porcărioara descrisă mai sus… Când îţi dai demisia?

(Ca să te dumireşti, să zicem că ar putea avea legătură cu câinii vagabonzi, Piaţa Ceair, Piaţa Smârdan, transportul în comun, salubritatea jalnică a oraşului, aleile din cartiere etc. – lucruri pentru care nu-ţi mai mulţumeşte nimeni, aşa, de faţă cu public mult, spălat pe creier….)

Sultanul Pavelelor, Şahul Artezienelor, Pahlavi al Câinilor Vagabonzi

Aprilie 8, 2010

În ultimele două numere ale „Ziarului de Argeş” am analizat 20 de motive pentru care Tudor Pendiuc ar trebui să plece de la Primăria Piteşti.

Săptămâna aceasta luăm o pauză, iar săptămâna viitoare prezentăm încă 10 motive. Se vor aduna 30. Apoi, 40. La un moment dat… se vor face 100. Sigur, nu mă aştept ca Pendiuc, lovit de luciditate, să-şi accepte înfrângerea edilitară şi să plece.

Oameni ca el nu gândesc aşa şi pariază la infinit pe capacitatea naturală de a seduce electoralemente nişte bieţi piteşteni cu drept de vot, pentru care dincolo de Găvana şi de Arpechim este neantul şi al căror oraş, cândva frumos şi curat, a devenit un avorton urban, kitsch-os şi meschin.

Cel mai grav dintre toate motivele prezentate săptămâna trecută este – cred eu – transformarea instituţiilor culturale în vehicul imagologic. În curând, când o să spui „cultură piteşteană”, o să spui „Tudor Pendiuc”.

Print-screen-urile site-ului Centrului Cultural Piteşti, în loc să ne arate marile victorii culturale ale oraşului, ni-l înfăţişează pe Tudor Pendiuc cu chipiu de bucătar în cap, împărţind sarmale în piaţa publică, bălmăjind despre impozitele locale, ajutându-l pe Ion Ilici Iliescu să-şi lanseze la Piteşti o carte sau vorbind despre bugetul oraşului. Măruntele ştiri culturale care îşi mai fac loc pe acest site de cultură par a fi doar contextul vag în care tronează El… Edilul Suprem, Maharajahul Bulbilor de Lalea, Sultanul Pavelelor, Şahul Artezienelor, Pahlavi al Câinilor Vagabonzi, Ra al Gropilor din Asfalt şi Seth al Kitsch-ului Absolut.

O întrebam pe Doamna Director a Centrului Cultural Piteşti, Carmen Dumitrache, dacă o fi corect să vedem o cantitate atât de mare de Tudor Pendiuc pe un site de cultură, dar – fiindcă nu răspunde – o înţelegem. Trăim într-o lume în care nu directorii contează, ci „Şieful” cu „Ş” mare. Aş filosofa un pic despre cuvântul „şief”, dar mai bine tac, vă las pe voi să găsiţi, în rezonanţa termenului, toată „autoritatea” şi „demnitatea” pe care le conţine.

Eu cred că v-am dat un răspuns dacă vă întrebaţi de ce lipseşte efervescenţa culturală din oraşul d-voastră, de ce până şi Simfonia Lalelor, singurul eveniment cu potenţial naţional de pe meleagurile astea este îmbibat de Tudor Pendiuc, de ce Filarmonica îl are, în pagina de gardă de pe internet, pe Tudor Pendiuc şi aşa mai departe…

Nu insist deocamdată, e limpede că editorialul acesta l-am scris fără pasiune, aproape în glumă, ceea ce nu înseamnă că n-am s-o mai torturez un pic pe Doamna Director a Centului Cultural Piteşti, Carmen Dumitrache, întrebând-o, de exemplu, care e relevanţa culturală a lui Tudor Pendiuc pe site-ul instituţiei pe care o conduce, dar nu-i cer în mod expres să răspundă, nu fiindcă n-ar şti, ci fiindcă s-ar supăra Şiefu’, iar noi nu vrem să se supere, El, Intangibilul, Inexorabilul, Impitoaiabilul, Inamovibilul şi Ireprehensibilul… Tudorică Pendiuc.

Tudor Pendiuc ar trebui să plece de la primărie

Martie 27, 2010

Când critici o persoană publică, rişti să ţi se spună că manipulezi o realitate cu ajutorul unui text. Nu-ţi rămâne, aşadar, decât să ilustrezi textul. O fotografie nu minte, ea este un fragment de realitate.

Nu, noi nu exagerăm când scriem, de ani de zile, despre gropile din asfalt, despre câinii vagabonzi, despre serviciile publice extrem de proaste, despre mizeria din oraş, despre traficul infernal, despre lipsa de locuinţe pentru tineri, despre pieţele devenite loc de întâlnire pentru bişniţari şi despre investiţiile pe cât de inutile pe atât de scumpe, gen arteziană cântătoare, arteziene în cartiere şi pavele colorate.

Scriind obsesiv despre toate acestea ne-am gândit că primarul Tudor Pendiuc, omul de care depinde rezolvarea acestor disfuncţionalităţi, îşi va reconsidera priorităţile. Nu numai că n-a făcut-o, dar se încăpăţânează să ne convingă că tot ce a făcut el pentru oraş este lăudabil.

Iată aici 10 motive (cele mai multe ilustrate) pentru care noi prezumăm că Tudor Pendiuc ar trebui să lase în locul lui pe altul mai bun.

1. Drumurile – un infern!

Iarna care a trecut a transformat străzile Piteştiului în infern. Credeţi că Tudor Pendiuc şi-a propus să repare integral (şi cu simţul răspunderii) aceste drumuri? Aiurea, nu se vede că şi-ar fi propus aşa ceva. De ochii lumii, se pun nişte amărâte de plombe, cât să ţină vara asta. E la mintea cocoşului că, în primăvara anului viitor, o vom lua de la capăt cu alte gropi în asfalt. Cât timp să ţină şi plombele alea, cât să reziste şi asfaltul vechi din jurul plombelor? Deci problema sistemului rutier piteştean se va perpetua de la un an la altul. Asta ca să nu mai spunem că există alei în cartiere, care n-au mai văzut covor asfaltic de vreo 20 de ani şi arată ca după bombardament. Comunicaţiile rutiere ale Piteştiului secolului XXI se aseamănă cu cele ale Evului Mediu, probabil ar trebui să trecem la căruţe trase de măgari. În ceea ce-l priveşte, Pendiuc a declarat că după ce se vor pune plombe, va fi turnat covor asfaltic pe toată suprafaţa drumului, aceasta fiind soluţia tehnică cea mai bună. Aşteptăm minunea, dară până nu vedem, scriem la ziar despre ceea ce vedem!

2. Investiţiile – prioritizate incorect!

Se poate răspunde că, pentru repararea drumurilor din Piteşti nu sunt bani. Dar pentru toate kitsch-urile pendiuciene au fost bani – şi încă miliarde bune.
Exemple:
·    arteziana cântătoare din Centru ne-a costat un milion de euro
·    artezienele din cartiere ne-au costat fiecare cam cât o vilă
·    pavelele multicolore ne-au costat o grămadă de bani ca să fie scoase şi puse la loc ori de câte ori plezneşte o ţeavă sub ele
·    întâi au fost asfaltate trotuare, apoi au fost sparte ca să se înlocuiască ţevi – şi aşa mai departe.
Am spus-o şi o repet: faţa Piteştiului seamănă cu faţa unei adolescente de la ţară care, venind la oraş, s-a fardat strident şi s-a înzorzonat excesiv, în loc să-şi facă duş cu apă şi săpun.  Acestea sunt „investiţiile” care s-au făcut în oraşul nostru, pe banii noştri! Iar Tudor Pendiuc e foarte mândru de ele!

Vă vine – sau nu – să credeţi, acest kitsch înfiorător şi inutil a costat 1.000.000 de Euro!

Aici vedeţi un grup de tineri protestând lângă această investiţie – de fapt, cheltuială fără rost. (Foto Alex Şerban)

3. Pieţele – o mizerie!

Piteştiul nu mai are pieţele pe care le avea în urmă cu 10 – 15 ani. Simbolul mizeriei şi decrepitudinii este, de departe, Piaţa Ceair. Această piaţă a fost pe vremuri, una dintre cele mai frumoase şi mai bogate pieţe din Piteşti. Tudor Pendiuc a reuşit s-o „asasineze” fiind foarte entuziast de clădirea „multifuncţională” ridicată în această piaţă, probabil fără nici cel mai elementar studiu privind utilitatea şi funcţionalitatea. Clădirea Pieţei Ceair, făcută pe banii piteştenilor, s-a dovedit, în scurt timp o construcţie nepractică, greu de închiriat şi, pe cale de consecinţă a fost abandonată. A devenit, în scurt timp, un „bloc” nenorocit şi inestetic, menit să rămână gol. 80% din spaţiul acestei clădiri este, de ani de zile, neutilizat, iar ţăranii îşi vând produsele bio, sub cerul liber, înghesuiţi, pe nişte tarabe ruginite şi mizerabile. Spaţiul lor comercial a fost restrâns în mod brutal, iar „piaţa” o fac fel de fel de persoane dubioase care vând ţigări, băuturi, blugi etc. Autorităţile par să nu se sesizeze cu privire la mizeria de nedescris din această piaţă, la certurile violente care se încing între şuţi, la taxele de protecţie care se plătesc pentru tarabe, la câinii vagabonzi care îşi fac veacul printre picioarele cumpărătorilor etc. Acestea sunt pieţele piteştene ale secolului XXI – marca Tudor Pendiuc. Nu obosesc să întreb: de ce le trebuia piteştenilor o clădire costisitoare de acest tip, în condiţiile în care piaţa ţărănească a fost, practic, desfiinţată, iar oraşul a fost înconjurat de hypermarket-uri?

Trabagii se calcă pe picioare lângă o clădire nefolosită!

4. Transportul în comun – un dezastru!

Cum bine ştiţi, Piteştiul a avut, timp de 18 ani de la Revoluţie, aceleaşi autobuze vechi, infecte, cu burduf la mijloc. Şi singura alternativă a transportului în comun a reprezentat-o sistemul (de tristă amintire) în regim de maxi-taxi. Atunci s-a dat un tun financiar extrem de puternic: dacă vă mai amintiţi, nu se tăiau bilete, iar călătorii erau transportaţi precum cartofii şi chiar jigniţi de nişte şoferi sub-umani. Presa vremii stă mărturie. În ultimele zile ale ultimei sale campanii electorale, Pendiuc a înlocuit aceste autobuze, iar şoferii noilor maşini, spălate exemplar, purtau cravată – ai fi zis că intrăm în normalitate! Aiurea, dragi cititori! Pendiuc vroia să dea bine în faţa votanţilor, inducând ideea că aşa va fi mereu! Astăzi, transportul în comun este la fel de cenuşiu ca pe vremuri, spoiala care i s-a aplicat nu mai încântă pe nimeni. Iar promisiunea de a extinde transportul în comun în cartierele Piteştiului s-a transformat în demagogie, în minciună sfruntată. Piteştenii din Popa Şapcă şi Tudor Vladimirescu sunt, în continuare, nevoiţi să meargă pe jos de le sună apa-n cap până la prima staţie de autobuz. Argumentul? „E nerentabil să introducem transport în comun în aceste cartiere.” Nerentabil!!! Dar să umplem oraşul de kitsch-uri scumpe o fi rentabil?

Aşa arătau autobuzele piteştene înainte de ultima campanie electorală pentru alegerile locale.

5. Lipsa parcărilor din cartiere – un oraş retrograd şi incomod!

Piteştiul s-a dovedit a fi un oraş mai dinamic decât primarul său care n-a ştiut să se adapteze noilor realităţi. Oamenii au devenit mai activi, numărul maşinilor personale a crescut, iar locurile de parcare au rămas la fel ca pe vremea lui Ceauşescu: puţine şi meschine. Tu n-ai unde să parchezi maşina şi te trezeşti că Pendiuc pozează senin lângă o sculptură abstractă care decorează cine ştie ce parc! Tu distrugi ambreiajul încercând să urci borduri, iar Pendiuc laudă de mama focului arteziana cântătoare. Tu te învârteşti seara câte o oră după câţiva metri pătraţi rămaşi liberi pentru maşina ta, iar Pendiuc apare la televizor vorbind entuziast despre Simfonia Lalelelor. Tipic, nu? Degeaba apăreţi la evenimente îmbrăcat în costum şi cu diagonala tricoloră pe piept, domnule Tudor Pendiuc, noi nu uităm experienţele triste pe care ni le oferă, zi de zi, Piteştiul.

Te poţi învârti şi câte o oră după un loc de parcare… iar pozele arată cu prisosinţă starea asfaltului din cartiere… Se vede, nu?

6. Câinii vagabonzi – o ameninţare pentru copiii noştri! Şi pentru noi!

Câinii vagabonzi au umplut, pur şi simplu, oraşul pendiucian. Nu sunt doar în cartiere. Nu latră doar lângă tomberoanele de gunoi. Nu mârâie doar în pieţele mizerabile din Piteşti, unde le mai pică un os gras. Nu! Îi găsim cu zecile în ceea ce Pendiuc vroia să fie centrul civic al oraşului! Argumentul lui Pendiuc, la vremea punerii pavelelor roşii, era acela că orice delegaţie străină vede întâi centrul oraşului şi „trebuie să fie frumos”! Patetic argument! Orice „delegaţie străină” vede întâi câinii vagabonzi. Oare Pendiuc ştie că este posibil oricând să avem de-a face cu turbarea care, la om, este 100% mortală? Oare a fost informat că rareori spitalele sunt dotate cu Verorab şi că, în lipsa acestui vaccin, se lasă cu moarte de om? Eu unul n-aş dormi liniştit să ştiu că oraşul al cărui edil sunt este plin de câini vagabonzi.

7. Lipsa locuinţelor pentru tineri – o problemă socială!

Milionul de euro care a fost cheltuit pentru arteziana cântătoare, plus banii daţi pe artezienele din cartiere puteau fi folosiţi pentru construirea unui bloc pentru tinerii care n-au locuinţă. Dar un bloc social, decent şi funcţional, cu chirii minime, era o investiţie care nu dădea bine în faţa prostimii care se adună seară de seară să „contemple” un simplu joc de lumini. Poate nu de pavele kitschos – „decorative” era nevoie în acest oraş, ci de rezolvarea unei probleme sociale. Poate, poate, poate…

8. Servicii publice – execrabile!

Hai, să le amintim piteştenilor zilele pe care le-au petrecut în frig şi fără apă caldă. Hai să le amintim despre facturile umflate, de preţul gigagcaloriei, de pierderile pe care au trebuit să le plătească, de momentele când se trezeau de dimineaţă şi aşteptau jumătate de oră să curgă apă caldă la robinet, de serile în care le îngheţau copiii în case. Atâta a vorbit Tudor Pendiuc de strategia pentru încălzire până când s-a ales praful şi de fosta Termoficare – un mamut ineficient care a generat extraordinar de multe pierderi – şi de actualul serviciu de Termoficare care îşi execută clienţii la 30 de zile de la neplata facturii, ca şi cum ar avea cine ştie ce performanţe şi, vezi doamne, piteşteanul de rând merită executat la cea mai mică întârziere. În privinţa altor servicii publice, să mai amintesc de poliţia comunitară, de cei care trebuie să vegheze la liniştea şi ordinea publică? Personal, cred că nu mai este nimic de spus în condiţiile în care, la tot pasul, te abordează valutari grăbiţi să schimbe dolari şi euro, şuţi gata să-ţi vândă bijuterii din aur, şaveici pornite să-şi ghicească în palmă contra portofel, şperţari ieftini, încasatori de taxă de protecţie şi fetiţe care-şi vând „farmecele” la colţ de bloc. Ce fac cei responsabili cu asanarea oraşului? Dorm pe banii noştri?

9. Traficul rutier – mai aglomerat decât în capitală!

Da, probabil că, dacă investiţiile ar fi fost făcute cu cap, Piteştiul ar fi avut astăzi un alt sistem rutier şi n-am fi fost martorii unor caramboluri demenţiale. Pentru a fi avut un altfel de oraş, resistematizarea lui ar fi trebuit să înceapă, probabil, imediat după Revoluţie, drumurile să fie considerabil lărgite, să se fi construit pasaje subterane şi supraterane care să fluidizeze traficul, să se fi investit, ani în şir, în lucruri cu adevărat importante. Ei bine, acei ani au trecut în van, iar astăzi ne trezim cu un oraş eminamente sufocat.

10. Mizeria şi focarele de infecţie din cartiere – un motiv de scârbă permanentă

Pe vremuri, Piteştiul era un oraş extraordinar de curat şi excela la capitolul spaţiu verde. Acele vremuri au trecut şi, acolo unde ar fi trebuit să vedem un pom, vedem fie pavele, fie un morman de gunoi. Este clar că nimeni nu-şi mai face cumsecade treaba, însă Tudor Pendiuc, senin cum îl ştim, se pregăteşte de Simfonia Laleleor, un eveniment politico-mediatic numai bun să-i asigure capitalul de imagine de care are nevoie. Este ca şi cum ai da acasă o mare petrecere, dar debaraua, baia şi cămara sunt pline de mucegai, mizerie şi păienjeni. Păcat că acest primar care îşi începuse acceptabil demersul edilitar a eşuat în campanii de imagine fără consecinţe notabile pentru spaţiul public.

Ar mai fi multe de scris despre starea jalnică a parcurilor piteştene, despre inexistenţa locurilor de joacă pentru copii în cartiere, despre crearea Filarmonicii în lipsa unui sediu potrivit pentru aceasta (bietul public meloman transpiră sau îngheaţă în sala comunistă de la Casa Sindicatelor, în funcţie de anotimp), despre confiscarea culturii (devenite un vehicul pentru mediatizarea celor mai penibile activităţi edilitare), despre amplasarea celor mai fistichii monumente „artistice” pe spaţiul public (oare or avea toate aviz de la Direcţia Culturii), despre compromiterea aproape totală a ideeii de urbanism prin construirea haotică de clădiri, prin mixarea nepotrivită a stilurilor, despre… şi despre… Dar poate că pentru săptămâna asta este suficient atât!