Posts Tagged ‘personulităţi locale’

Un eseu trist despre Piteştiul lui Tudor Pendiuc

Octombrie 28, 2010

Nu am nimic cu Tudor Pendiuc. Ca om, poate fi simpatic. Dar ca primar i se pot imputa multe. Cam prea multe.

Piteştiul se degradează de la zi la zi şi, pe măsură ce se degradează, apărătorii primarului scot în faţă obsesiv, ca unic şi ridicol argument, Zona Centrală – un spaţiu refăcut, pe bani mulţi, după toate regulile kitsch-ului. Restul oraşului – cartiere şi pieţe – arată mai rău ca în anii ’80, anii de „durere şi chin” ai comunismului. De atunci, acest oraş, în zonele lui nevolnice, n-a evoluat deloc.

Kitsch în Centru, mizerie în cartiere. Cam asta ar fi definiţia Piteştiului zilelor noastre.

Cum pot să scriu, fără să devin descriptiv în exces, despre tomberoanele revărsate printre blocuri, despre focarele de infecţie care atrag sute de câini vagabonzi şi zeci aurolaci ignoraţi atât de poliţie, cât şi de ceea ce ar trebui să fie „factorul social”, despre curvele ieftine, golanii agresivi şi valutarii insinuanţi care se perindă nestingheriţi pe ştase, despre scormonitorii în gunoaie, despre pieţele infecte, împuţite, sordide, pline şi ele de drojdie umană gata să te facă la buzunare, despre gropile uriaşe din asfalt, despre maşinile care ocupă ambele benzi ale unei străzi făcând traficul rutier aproape imposibil, despre lipsa marcajelor în unele intersecţii, despre imaginea tristă, mizeră, îndobitocitoare, uneori chiar sinistră a unui oraş care merita o soartă mai bună?

Orb să fii să nu vezi cum s-a degradat acest oraş, cum a putrezit, cum a murit. Iar oamenii care-l locuiesc sunt descurajaţi, trişti, ies seara să facă o plimbare pe ştrase, trebuie să iasă şi ei undeva, dar constată mereu acelaşi simplu adevăr – nici pavelele, nici arteziana de 1.500.000 de Euro nu le oferă nimic esenţial, sunt o minciună, sunt spoială lipsită de substanţă. Un oraş are nevoie de mai mult de atât. Am putea spune că o viaţă culturală&socială autentică ar putea fi factorul de coeziune, dar până şi site-ul Centrului Cultural este plin de faţa eternului primar Tudor Pendiuc. N-o învinuiesc prea mult pe directoare, pe Carmen Dumitrache, pe care o cunosc şi – era să scriu – o apreciez. Trebuia să-şi găsească şi ea un loc sub soare, iar un filmuleţ cu Tudor Pendiuc împărţind sarmale pe stradă (up-loaded on this cultural site) rămâne eternul gest definitoriu pentru prezentele şi viitoarele victorii culturale locale. Nici un efort nu este necesar, toate ies din poignet, în acelaşi cadru înţepenit şi comunistoid.

Am scris până am tocit tastatura despre macheta Biseriii Sfântul Nicolae care, până mai anul trecut, „înnobila” trist kitsch-ul din centru. O machetă ieftină, care asasina încă o dată biserica dărâmată, pe vremuri, de comunişti. Am scris până când acea machetă a dispărut. Măcar atât poate face şi scrisul la un ziar. Dar a fost jenant faptul că oamenii de cultură – poeţi, romancieri, eseişti, arhitecţi etc. – au tăcut, au închis ochii, au mers pe burtă ca să-l deranjeze pe primar. Faptul acesta a fost dureros, descurajant şi a dat măsura demnităţii fiecăruia. Nu te umileşte nimeni până nu pleci singur capul, cu toţii ar fi trebuit să ştie. Şi nu, nu era datoria unui simplu ziarist să deschidă gura!

De ce am scris negativ despre Pendiuc? De ce am imortalizat în poze banala – şi atât de mizera – realitate cotidiană a Piteştiului? Din două motive.

Primul – oamenii s-au învăţat să treacă pe lângă mizerie şi să n-o mai vadă. Dar dacă o voi pune în alt context, mizeria zilnică ajunge din nou sub ochii lor. În plus, văd inclusiv străinii cum este, de fapt, Piteştiul, dincolo de zona Centrală (deşi miile de câini vagabonzi zac şi în faţa Primăriei). Pozele sunt şi pe internet şi, acolo, aparţin lumii întregi.

Al doilea – Tudor Pendiuc nu trebuie criticat decât prin prisma oraşului său. Dacă oraşul ar fi arătat decent, probabil că nimeni n-ar fi îndrăznit să deschidă subiectul. S-ar fi văzut o minimă bunăvoinţă şi edilul ar fi fost susţinut în demersul său.

Data trecută am scris că Pendiuc „s-a fâsâit” ca primar. Hai să vedem ce înseamnă „s-a fâsâit”. Înseamnă – strict din punctul meu de vedere – că nu a reuşit să se adapteze timpurilor noastre şi că încă mai crede că viaţa într-un oraş mai poate fi aşa cum a fost în urmă cu 10 ani sau în urmă cu 20 de ani. Or, viaţa s-a schimbat, pretenţiile oamenilor sunt altele… După 19 ani de primărie îl văd pe Pendiuc depăşit. Nu cred că mai poate şi altceva decât a putut până acum. Dacă este un om realist, acceptă şi el chestia asta – fără supărare şi resentiment. Şi pleacă.

Teo Nicolescu îi răspunde dezamăgitor lui Ştefan Ciocănel. Mai bine tăcea…

Octombrie 13, 2010

– politicienii tineri mai au multe de învăţat –

Săptămâna trecută scriam un pamflet despre Ciocănel. Acest politician mi s-a părut atât de lipsit de substanţă, încât părea că locul lui este mai degrabă la începători decât la preşedinţia PD-L Piteşti. O jumătate de an Ciocănel a scos din el numai banalităţi şi clişee – bune de aruncat la gunoi, nu de prezentat în ziare. Mă rog, atâta l-o fi dus capul…

Recent, Ciocănel a făcut o nouă afirmaţie, aceea că PNL îl dezamăgeşte, dat fiind că s-a aliat cu PSD. De fapt, PNL se autoexecută în faţa istoriei, dar asta e altă chestiune. Pe fond, Ciocănel are dreptate, doar că se exprimă în stilul lui nisipos… Ei bine, sărind de la locul lui, Teo Nicolescu îi răspunde lui Ciocănel într-un mod pe care l-aş numi dezamăgitor pentru un tânăr liberal.

În primul rând, Teo Nicolescu n-ar fi trebuit să găsească, în faţa presei, nicio justificare pentru alianţa PNL-PSD. E o alianţă atât de jenantă, atât de ruşinoasă, încât comportamentul firesc, dacă mai ai ceva sânge liber(al) în tine, este de a pune capul în pământ şi de a tăcea naibii din gură. Mă rog, Teo a decis să iasă la rampă. Big mistake!

În al doilea rând, Teo Nicolescu uită că PSD e cam curvă, fiindcă în 2009 a guvernat alături de PD-L. Adică este, până la un punct, responsabil de situaţia din România. Probabil, Nicolescu a uitat să spună că dacă PSD a fost bun pentru PD-L e suficient de bun şi pentru PNL. Caracterele sunt aceleaşi, dacă nu-mă-nşel… Şi pofta de caşcaval.

În al treilea rând, Teo Nicolescu zice că PNL n-ar putea să se alieze cu PD-L, fiindcă liderul de facto al partidului e Traian Băsescu, iar mai devale zice că majorarea TVA nu e măsură de dreapta. Traian Băsescu s-a opus majorării TVA, măi Teo, chiar aşa repede uiţi? Lipsa memoriei e un defect uriaş pentru un politician.

În al patrulea rând, Teo aminteşte de recentul puci pedelist, zicând că Mircea Andrei are atitudine de rechin, iar pedeliştii, de iobagi. Andrei are atitudine de mafiot, chiar eu am scris chestiunea asta, dar ceea ce uită Teo este că actualul lider al PNL, Crin Antonescu, este un ins complet lipsit de coloană vertebrală acum îl înjură pe Geoană, acum se pupă cu Geoană, acum îl critică pe Iliescu, acum se pupă cu Iliescu – deci omul n-are opinie.

Deci or fi pedeliştii iobagi, cum spune Teo, dar zău că şi liberaliii sunt moluşte…

Ce am vrut să dovedesc scriind articolul ăsta? Am, vrut să dovedesc că nu trebuie să aşteptaţi nimic de la aceşti politicieni tineri. Mai au multe de învăţat şi, deocamdată, deschid şi ei gura mare ca puii de cioară, în aşteptarea viermişorului.

Mircea Andrei, senator. Don Corleone de Budeasa

Octombrie 11, 2010

Dubios. Acesta este primul cuvânt care-mi vine-n cap când aud numele senatorului Mircea Andrei, preşedintele PD-L Argeş. Nu fiindcă are o grămadă de bani şi nici pentru că se insinuează out of the blue ca mare politician argesean. Ci fiindcă are unele apucături – altfel nu le pot numi – total inadecvate demnităţii de senator.

Iată povestea:

Acum două săptămâni, în Argeş, a avut loc o tentativă de puci în interiorul PD-L Argeş. Un grup de pedelişti s-a adunat într-o crâşmă, chipurile „să i-o tragă” senatorului Andrei, iar 500 de metri alături, în altă crâşmă, însuşi senatorul Andrei, ştia totul şi râdea în barbă, ba chiar a trimis puciştilor, din partea sa, o striclă de vin pe care scria „La răcoare”, băgându-i în sperieţi.

Vă rog să ignoraţi atmosfera de film prost. În Sicilia se trimeteau urechi tăiate – la noi până şi un astfel de gest (care se doreşte simbolic) este contaminat de provincialism. Gândiţi-vă, în schimb, la comportamentul senatorului Mircea Andrei. Mai exact, gândiţi-vă la comportamentul unui senator român. Două chestiuni mi-au rămas – mie cel puţin – complet neelucidate.

Primo. De unde a ştiut presa că la Budeasa e puci? N-avea de unde să ştie, ziariştii argeşeni n-au nici mijloacele, nici intenţia de a fi… omniprezenţi. Deci careva din PD-L a chemat en fanfare ziarele, eventual prin telefon. Ziariştii numesc chestia asta „a afla pe surse”. (Să fi vrut dl. Andrei să-şi arate muşchii în lumina reflectoarelor? Urât gest pentru un senator, dar poate n-o fi sunat chiar el – nu suntem siguri, deci tăcem.)

Secundo. Ce fel de comportament este, pentru un senator al României, acela de a trimite (dintr-o crâşmă) vin „La Răcoare” aşa zişilor pucişti (aflaţi în altă crâşmă?)? Dacă era un mafiot oarecare pricepeam gestul. Dacă era Al Capone devenea interesant. Şi, dacă îl chema don Corleone, totul era în grafic. În cazul unui senator al României un astfel de gest este, însă, absolut descalificant. Ce încredere pot avea eu într-un senator cu apucături de mafiot? Cum să aştept moralitate în societate, cât timp o moralitate îndoielnică bălteşte la vârf?

(Nu, Mircea Andrei, n-ai dovedit că deţii controlul asuprea filialei. Ai dovedit că îţi foloseşti puterea cum nu se cade. Puciştii or fi fost stupizi, dar tu ţi-ai arătat cinismul. Ştii bine cât sunt oamenii de oportunişti şi, mai ales, cât sunt de înfricoşaţi să-şi vadă oportunităţile spulberate. Chiar ai vrut să-i vezi cum vin câţiva trepăduşi şi-ţi ling pantoful sau intenţiile tale ar trebui – la nivelul la care eşti – să fie altele, unele bune pentru România? )

În aceeaşi ordine de idei, prefectul de Argeş, Ghorghe Davidescu a declarat (abia) astăzi că la Budeasa n-a fost puci, nici măcar dacă avem în vedere sensul din dicţionar al termenului. În acest caz – dacă Davidescu are dreptate – cineva a încercat să-l manipuleze pe senatorul Mircea Andrei că e puci. Iar Andrei a făcut-o pe don Corleone de Budeasa, şifonându-se în ultimul hal. (Să fi fost dl. senator chiar aşa de naiv? Oricum, comportamentul său va intra în istorie ca fiind unul nepotrivit pentru un bărbat de stat.)

Acesta este un exemplu – cu nume şi  prenume – de întâmplare adevărată din România reală. Dacă vă întrebaţi cum se face că suntem cu ţara-n gard, unul dintre răspunsuri este şi acela că senatorii o fac pe Godfathers prin crâşme provinţiale, în loc să se opcupe de chestiuni serioase.

PS

Mulţi încep deja să se teamă de Mircea Andrei, pentru că are bani. Alţii îl consideră o persoană respectabilă – pentru acelaşi motiv. Eu unul aştept să văd – mai departe – ce fel de om este Mircea Andrei. Deci nu voi trage aici o concluzie în ce-l priveşte. Punctual, am simţit nevoia să dezavuez acest comportament. Din punctul meu de vedere, a avea bani şi a te purta ca don Corleone de Budeasa nu sunt condiţii pentru a intra în sfera respectabilităţii. Mai ales dacă eşti SENATOR.

Ştefan Ciocănel – luceafăr radios arzând în noaptea tenebroasă a Piteştiului

Octombrie 6, 2010

– Să deschidem rubrica de personulităţi locale, să n-o deschidem?…  –

Piteştiul se află în situaţia privilegiată de a înregistra apariţia unui nou politician de geniu – Ştefan Ciocănel. Această stea – să zic luceafăr – flutură prin presă nişte idei aşa sclipitoare, încât mă-ntreb cum de nu şi-au făcut loc, până azi, în alte minţi.

Bunăoară, Ciocănel – aşa îl cheamă – a venit mai demult cu propunerea de a eutanasia câinii vagabonzi. Nu ştim dacă mintea i s-a turat la 6000 de rotaţii pe minut şi a scos fum, dar o asemenea idee pe care presa a scris-o de cel puţin un milion de ori n-avea cum să-ţi vină la relanti. Bravo, Ciocănel! Hai să omorâm câinii – noi nu ne-am gândit până acum – dar începe tu! Îţi ofer doi mandanezi din faţa blocului meu, pe Maronică şi pe Zdreanţă.

Apoi, acelaşi geniu penetrant declara cu aplomb prin luna august că „piteştenii trebuie să ştie cât îi va costa căldura la iarnă”. Nu mă miră declaraţia lui Ciocănel, e profundă ca toate celelalte, dar presa a consemnat-o cuminte, de parcă ar fi fost descoperirea virusului West-Nile. Ce i-ai făcut Ciocănel, presei, ai sedus-o? De fapt, ce faci tu este o mimare penibilă a interesului pentru cetăţeni, pentru binele piteştenilor etc. Am mai văzut din astea. Eşti prea tânăr, Ciocănel, ca să te prindă populismul.

Acelaşi Ciocănel, parcă scoborât dintr-o navetă marţiană în Piteşti, declara – tot prin august – că „primăria a făcut investiţii monstruos de inutile”. Am să ignor formularea nefericită… Măi, Ciocănel, tu ai idee de câte ori s-a scris chestia asta în ziare? Tu ai idee câte kile de cernală au curs împotriva pavelelor, a fântânii cântătoare, a tâmpeniilor pendiuciene? Dar lasă, nu trebuie să ai habar – important este că ai constatat şi tu. Şi ai fluturat rapid în presă.

Pe urmă, Ciocănel, metamorfozat ad-hoc în economist de geniu, propunea 4 modalităţi de relansare a mediului de afaceri: modificarea legislaţiei fiscale, modificarea Codului Muncii şi încă două – nu mi le mai amintesc. Ah, voi, voi, Keynes, Ricardo şi Adam Smith, ridicaţi-vă din istorie şi veniţi la Piteşti. Să aveţi la voi carneţel şi pix, veţi lua lecţii – de la Ciocănel.

Apoi a mai spus că demisia lui Blaga „este un gest de onoare”. Că „moţiunea de cenzură nu are nicio şansă”. Că „că consilierii locali vor ţine conferinţe de presă”. Că „Nicolescu îşi pregăteşte retragerea”. Că „Mircea Andrei e cel mai potrivit să conducă PD-L Argeş” (dacă îl chema altfel, spunea altfel)…. Un noian de banalităţi pe care cred că nici cea mai nisipoasă minte nu putea să le scornească.

Dar să revenim la tonul iniţial al articolului. Ah, voi, voi, piteşteni! Oprinţi-vă un moment şi daţi ochii peste cap! Un nou mare politician răsări. Îl cheamă Ciocănel.

P.S. Notaţi că nu zic nimic despre puciul de săptămâna trecută din PD-L Argeş. Caz în care Ciocănel a dovedit mult menschkeit. (Sigur nu cunoaşte termenul, motiv pentru care îl trimit la Wikipedia, împreună cu Mircea Andrei – care trebuie să ştie despre Ciocănel că a-ţi trăda prietenii pentru interese  numai mensch nu este))