Posts Tagged ‘mizerii’

Cum furăm poporul cu asiguratorul

August 22, 2010

Asigurarea obligatorie a locuinţei mi se pare o buzunăreală ieftină şi ordinară. Seamănă cu furtul de portofele din autobuze. Să analizăm, cu legea în faţă:

Aceşti hoţi vor să primească de la fiecare posesor de locuinţă 10 sau 20 de euro (bani de ţigări, vă vine să credeţi?), promiţând că, în cazul unui dezastru natural, îţi asigură o despăgubire maximă de 20.000 de euro. Repet, dezastru natural. Iată ce scrie în lege:

Art. 6 – Riscurile care se asigură obligatoriu prin PAD sunt daunele produse construcţiilor cu destinaţia de locuinţă de oricare dintre formele de manifestare ale dezastrului natural, astfel:
a) ca efect direct al producerii dezastrului natural, sau
b) ca efect indirect, prin cauze generate de producerea dezastrului natural.

Uau! Deci să mă aştept la fulgere, dar să nu mă aştept că mă inundă vecinul. Să mă aştept la tornade, dar să nu mă aştept că uită dobitocul de deasupra gazul deschis şi-mi explodează şi mie casa. Să mă aştept la uragane, dar nu la hoţi. Într-un oraş cu străzile pline de guri de canal, să mă ştept la inundaţii, nicidecum că poate plezni o conductă din bloc.

Mai este necesar să precizez că eu, de exemplu, nu stau într-o zonă suspusă riscului de alunecări de teren sau de inundaţii? (Dar vecinii de deasupra mi-au inundat, o dată, baia?) Şi sunt obligat să cotizez cu 20 de euro? Adică sunt, efectiv, buzunărit?

Mai departe e incredibil, uluitor!!!

Drepturile asiguratului:
a) să încaseze despăgubirea rezultată din poliţa de asigurare obligatorie în cazul producerii riscului asigurat obligatoriu;
b) să încaseze despăgubiri în cazurile în care, un pericol iminent de inundaţie sau de alunecare de teren determină, după caz, necesitatea obiectivă de demolare a construcţiei cu destinaţie de locuinţă, ori schimbarea amplasamentului acesteia.

Deci dacă vine tornada, am dreptul să încasez despăgubirea. Dacă nu vine, am cotizat şi eu cu 20 de euro (bani de ţigări) ca să trăiască bine nişte acţionari.

Şi, mai departe, dacă simt eu că vine inundaţia iminentă şi trebuie (!!!) să-mi demolez casa, pot să mă duc să-mi iau banii. Nu vi se pare că ăştia-şi bat joc de noi???

Din punctul meu de vedere orice asigurare mi se pare un furt ordinar atâta timp cât este obligatorie. Mă asigur cu cât vreau şi dacă vreau, nu trebuie să-mi bagi tu mâna-n buzunar.

Ca să nu mai spun că primeşti amendă dacă nu plăteşti cotizaţia obligatorie. A sesiza furtul şi a lua atitudine e deja contravenţie. Mă întreb ce urmează, să fim biciuiţi în piaţa publică dacă nu plătim hatişeriful?

(Nu vă mai povestesc că, în decursul timpului, am primit oferte de asigurare inclusiv împotriva căderilor de meteoriţi, iar o fătucă mă invita la societate să discutăm despre „problemele generaţiei mele”, probabil ca să mă „edifice” ea…)

NOTA BENE

Jmecherii despre care vorbim, vor primi de la 100 de oameni 2000 de euro. De la 1000 de oameni, 20.000 de euro. De la 10.000 de oameni, 200.000 de euro. Şi, pentru că asigurarea e obligatorie pentru toată lumea, se vor face colecte de zeci de milioane de euro. Unde se duc aceşti bani??????? Noi îi plătim, poate că tornadele şi uraganele nu vor veni, deci unde se duc banii???????

Cum e cu Penescu? Dar cu Mircia Gutău?

Februarie 1, 2010

Sătul de stupiditatea cotidiană am ocolit, în ultimul timp, să comentez pe blog anomaliile pe care le constat. De la alegerile prezidenţiale încoace, am făcut ciocul mic, dezvoltând teme care nu fac rating, dar îmi fac mie plăcere: filme, cărţi, muzică, poezii. Sau am scris „la general”, fără nume şi prenume, „despre politică”. Cauza? Mostrele de „jurnalism electoral” produse în urmă cu două luni şi jumătate – cele în care se înjura pur şi simplu pe posturile de televiziune – m-au îngreţoşat aşa de tare de meseria pe care o fac de 10 ani încoace, încât am regretat sincer că nu m-am făcut, aşa cum vroiam în copilărie, popă. Ziarişti „cu şatif” înjurau ca la bordel, eu îmi juram că renunţ la tot şi mă fac profesor de filosofie (fiindcă popă nu mai pot, mi-am pierdut naivitatea metafizică).

Acum mi-a mai trecut greaţa de „jurnalism”, deci… Deci să revin la ce am de spus.

Cum e cu Penescu?

În urmă cu 10 luni, discutam cu toţii intens despre arestarea lui Cornel Penescu. I-am ţinut partea lui Penescu. De ce? Fiindcă lupta împotriva corupţiei ar fi trebuit să înceapă cu nemernicii care fură din banii statului, nu cu privaţii care asigură locuri de muncă pentru mii de oameni şi contribuie la buget cu milioane de lei. Dacă Penescu a dat sau n-a dat şpagă era o chestiune de anchetă şi, ulterior, de justiţie. Motivul invocat pentru arest – un arest de 10 luni de zile – a fost însă, pentru mine ca profan, stupit de-a dreptul: Penescu prezintă „pericol social”. Oau! Acum, Penescu a fost eliberat şi – voila paradox! – nu mai prezită „pericol social”. Am spus atunci, o spun şi acum, când mi se verifică intuiţia cu vârf şi-ndesat: lui Penescu i s-a dat drumul doar în clipa în care i s-a prăbuşit imperiul financiar. Ceva de genul… „Contemplă, mon cher, ruinele!” Păcat! Îmi amintesc episodul acela jenant când DNA-ul a descins în redacţia TOP (ziarul lui Penescu) şi a confiscat hardurile din calculatoare, plus agendele ziariştilor. Nici acum nu ştim ce notiţe „compromitătoare” s-au găsit în agendele colegilor mei, Claudiu Diţa şi Mihai Paul Codunas. Ştiu doar că am fost în direct la Argeş TV exact când mascaţii îmi intimidau, un etaj mai jos, colegii şi, împreună cu toţi ziariştii de bun simţ, am spus ceea ce am crezut eu că trebuie spus, anume că Penescu putea fi cercetat în libertate. Astăzi, Penescu îşi contemplă ruinele, angajaţii lui pot să-şi încaseze şomajul, ziariştii pot să privească înapoi dezabuzaţi. Toate astea se întâmplă în România, în timp ce personaje interlope, alături de care ţi-ar fi frică să mergi pe trotuar, „se prezidenţializează” pe micile ecrane.

Cum e cu Mircia Gutău?

Acum, despre Mircia Gutău, primarul din Râmnicu Vâlcea. N-auzise nici dracu’ de el – cu excepţia votanţilor lui, desigur – până a fost arestat pe motiv că ar fi luat şpagă 20.000 de euro ( într-un veceu, spun unii, dar lumea e rea şi poate că sunt numai vorbe). Habar nu avem dacă există o înregistrare în acest sens, care să funcţioneze ca probă. Unii afirmă că există, alţii că nu. Dar ştim că masele sunt uşor de manipulat şi iată-l pe vâlceanul de rând plângând de dragul Făt-Frumosului Gutău şi cerând să fie făcut numaidecât „cetăţean de onoare”. Peste 1000 de oameni au cerut, sughiţând printre lacrimi, trăsnaia asta. Bun, prostia omenească e infinită ca şi universul. Iată de ce… Păi, dacă acea înregistrare (în care se arată că Făt Frumos chiar ia şpagă în miros de urină şi fecale) chiar există??? Să admitem că DNA refuză să dea publicităţii această probă, însă dacă proba ca atare există şi într-o zi, după ce Gutău devine „cetăţean de onoare”, va fi difuzată? Nu se face Râmnicu Vâlcea de râs pentru 20.000 de ani de istorie? Câte un an pentru fiecare euro luat şpagă? Ar fi singurul infractor premiat şi scăldat în lacrimile comunităţii, iar ştirea ar face înconjurul planetei mai ceva ca declaraţia lui Geoană despre „flacăra violet”. Aşteptaţi, oameni buni, să se difuzeze înregistrarea şi dup-aia – văzând cu ochii voştri tencălăul de parai fluturat lângă pisoar sau, dimpotrivă, nevăzând nimic-  poate pricepeţi că „cetăţenia de onoare” nu e chiar un desen animat cu Bamby.

Vedeţi cum adevăratele contururi ale lucrurilor dispar? Dacă oamenii ar gândi mai mult, poate că politicieni-mutanţi, justiţiari-mutanţi şi chiar jurnalişti-mutanţi ca cei pe care îi vedem zilnic n-ar fi posibili.   

Viermi cu chip uman

Noiembrie 26, 2009

Că e reprobabil să loveşti un copil cu pumnul în figură nu contestă nimeni. Dar apariţia unui filmuleţ vechi de 5 ani de zile (cu Băsescu lovind un copil) exact în campania dinaintea turului II decredibilizează ireversibil însăşi noţiunea de politician român.

Cel care a păstrat 5 ani imaginile pentru a le da publicităţii exact acum este, din punctul meu de vedere, la fel de vinovat ca Băsescu. Tăinuitorul este la fel de vinovat ca şi autorul. Premeditarea este limpede. Dar… poate că lui Dinu îi plăcea să vadă respectivele imagini seara, înainte de somn, nu-i aşa? Şi acum, vorba lui Nea Iancu, pac la Războiu’…

De fapt, decredibilizează noţiunea de politician român şi filmuleţele în care se spune că Johannis, la vremea când era inspector şcolar general, ar fi fost amestecat într-o afacere tenebroasă: trafic cu minori.

Un „schimb de mingi” atât de murdar n-am văzut de când sunt. Şi este cu atât mai murdar cu cât este exploatată, în ambele cazuri, imaginea inocenţei.

Începuse, în sfârşit, să-mi revină simţul umorului. Mi-a pierit din nou…

Nici nu mai contează dacă sunt trucaje sau nu. Intenţia politică – dacă se mai poate numi aşa – este demnă de ultimii oameni. Mult spus oameni. Viermi cu chip de oameni.

Aşa s-a grohăit cândva. Aşa s-a mâncat marmeladă cu polonicul

Iulie 18, 2009

O administraţie locală de căcat

Iulie 4, 2009

… are Piteştiul.

Ştiu, îmi propusesem să nu mai folosesc cuvinte tari, dar până şi cuvintele tari sunt prea slabe, în raport cu indiferenţa, nesimţirea, lipsa de reacţie, îndobitocirea oamenilor… Nu, nu e vorba de apa caldă în postarea asta. Eu am centrală şi mi se rupe de ăia care au crezut în viitorul luminos al Termoficării. Dacă am scris despre apa caldă, am scris şi eu, aşa, ca să mă amuz de imbecilismul celor care se spală cu apă rece la curul cu care au votat.

În fine, e vorba despre câinii vagabonzi. Câinii vagabonzi de care o administraţie impotentă şi, cum am spus, de căcat, nu e în stare să scape, de 20 de ani încoace, de când am ieşit cu toţii din lagărul comunist.

Merge Mişu liniştit cu maşina către hypermarket. 50 km/h, fiindcă respect legea cu stricteţe. Stradă cu sens unic, trei benzi, eu – pe banda cea mai din dreapta. În stânga mea, maşini, evident. La un moment dat, dintre maşinile din stânga, părăsind haita alături de care năvălise lătrând în mijlocul străzii, îmi sare în faţa maşinii un câine maidanez mare cât un viţel. Sare brusc, cu o viteză incredibilă, abia scăpase de un impact cu maşinile pe care le aveam, aşa cum am spus, în stânga. Mi-a fost imposibil să-l evit, impactul s-a petrecut într-o sutime de secundă. L-am târât pe sub maşină şi, în final, am trecut peste el cu roata din dreapta-spate. (În service, când mi-au pus maşina pe elevator, am putut să-i văd trei sferturi din blană rămasă pe şasiu.) Dacă luam de volan stânga provocam un cataclism pe şosea. Dacă luam de volan dreapta, mă suiam pe trotuar, iar pe trotuar erau copii care se plimbau cu tricicleta. Aşa că reacţia de o sutime de secundă a fost să ţin volanul drept. Derepajul spre dreapta a fost mic, n-am putut să-l controlez.

Efecte: farul spart, proiectorul distrus, bara distrusă, radiatorul distrus. Maşina a derapat puţin dreapta, ambele portiere din dreapta zgâriindu-se şi îndoindu-se de stâlpişorii de la marginea trotuarului.

Aşa cum am spus: nu se poate spune că nişte câini trăiesc printre noi. Noi trăim printre câini.

Îmi este jenă că sunt român. Îmi este silă că sunt român. Îmi este scârbă de această ţară în care m-am născut. Vroiam să încep o serie de articole depre „România bună”. Nu mai e cazul.

Şi, da: câinele a murit.

Şi, da: mi-a fost milă, mi-a fost o nesfârşită milă, chiar tremuram de milă, când l-am văzut cu botul plin de sânge.

Kitsch ce mai contemplăm azi?

Februarie 4, 2009

Prietenul Silviu Antone şi-a făcut blog. Şi începe cu un subiect care-mi place: biserica Sf. Nicolae, din Piteşti.

A fost o biserică superbă pe care au dărâmat-o comuniştii, mai demult, cu tancurile. Dat fiind că ideile cretine nasc entuziasm, iată că într-o bună zi ne-am trezit cu o machetă absolut jalnică a acestei biserici, în centrul Piteştiului! „Jalnică” e un termen blând. Macheta este – vă rog să mă scuzaţi – de c…t! Un kitsch mai urât ca ăsta nici în şatra de ţigani nu găseşti.

E bine că a reacţionat Silviu, pentru că, dacă ne strângem mai mulţi, poate reuşim să înlăturăm mizeria aia de acolo.

Această machetă este o luare în derâdere a fostei biserici. După ce comuniştii au dărâmat-o, contemporanii au reuşit s-o arunce în penibil.

biserica

Mai jos, vedeţi o fotografie cu Piteştiul de altă dată. Aşa arăta biserica originală: avea demnitate, măreţie, rafinament. Era pur şi simplu frumoasă. Comparaţi, vă rog, turlele machetei (care parcă sunt făcute de un ţigan căldărar beat), cu turlele din fotografia de epocă (acestea seamănă cu nişte picături de ambrozie împietrite pe turnuri)!

20

Dacă ar scrie câteva rânduri toţi bloggerii piteşteni pe tema asta, ar fi bine.

Aţi devenit cozile de topor ale lui Bebe Ivan!

Ianuarie 14, 2009

Ruşine presei locale!

Să fii o femeie îndeajuns de nemâncată încât să o faci pentru bani. Să rabzi un arsenal întreg de slănuri care se pun în mişcare, năduşindu-ţi în nas, pentru bani. Umilitor, mai ales ştiind că majoritatea bărbaţilor ajunşi în situaţia de a plăti o femeie – în bani sau în pizza – sunt ori bătrâni, ori diformi. Dar, dincolo de sordidul involuntar, fiecare face ce vrea cu trupul lui şi cu banii lui, nemaivorbind că, în ţările civilizate, prostituţia e legală.

Sexgate-ul băbănez e, însă, cu totul special. Are ca ingredient principal prostituţia „înnobilată” cu puţin jurnalism.

Departe de mine să insinuez că jurnalista Simona Diaconu s-ar fi culcat cu primarul Bebe Ivan (au apărut voci care spun că nuuuuu), după cum – absurdul şi ironia sunt infinite – Bebe Ivan n-are nicio treabă cu şuncile transpirate de la începutul editorialului, el fiind un suplu Apollon liposucţionat, scoborât din mitologie drept în Băbana.

Ceea ce n-au înţeles jurnaliştii argeşeni e că prea puţin contează, în lumea asta, cine cu cine şi-o trage. Teoria mea e simplă: omenirea face sex de mii de ani şi încă se mai miră! Uite de aia nu mai puteau dormi la conferinţele de presă ziarele piteştene ale lui Peşte Fiert: că ştomeleagul lui Bebe a poposit în văgăuna Simonei.

Bă, idioteişăn, voi n-aţi priceput că, la mijloc, e doar o răzbunare? Chiar vă place să deveniţi cozile de topor ale lui Bebe? Ziceţi mai bine că v-a mirosit a sânge şi a victimă, că v-a excitat ideea să daţi şi voi o cizmă-n botul unui om căzut, că în sfârşit aveţi un subiect tabloid care să vă vândă rahaturile pe care le numiţi ziare! Adică, în mintea voastră, Simona e vinovată, dar Bebe nu e! L-o fi violat, mai ştii?

Cât despre acuzaţiile de şantaj, orb să fii să nu-ţi dai seama că, în ziua de azi poţi înregistra şantajul cu un banal reportofon digital pus în buzunarul de la piept al cămăşii sau cu telefonul mobil. Îl şantaja Simona pe Bebe o dată, de două ori, de cinci ori…, iar Bebe ce făcea? Venea, spăşit, la ziare şi spunea că Simona i-a supt-o! Deci, nu ştiu cum sunt ăştia doi, protagoniştii scandalului, nu ştiu câte parale face intelectul lor (adică ştiu, dar mă abţin), însă voi aţi fost de 10 ori mai proşti.

Să fi venit Bebe la mine cu căcaturile astea, îl trimeteam la „blimbare” de nu se vedea! Cum adică ţi-a supt-o, mă? Şi tu de ce ai stat, dacă nu vroiai să ţi-o sugă? Şi, dacă tot ţi-a supt-o, acum ce faci? O pârăşti la ziar? Deci, percepţia cum că presa e de rahat vine şi din faptul că ziariştii caută cu degetul în rahatul lui Bebe şi pe urmă bagă, pofticioşi, în gură.

În altă ordine de idei, ştie toată lumea că există foarte multe pizduţe prin presă, care caută să şi-o tragă cu politicieni pentru un ban, acolo. Dar, în toată această afacere, de vină e politicianul care acceptă să plătească publicitate la ziar pentru un orgasm la botul calului, de vină e patronul cel zgârcit care angajează, pe bani puţini, pizduţe analfabete în loc să vâre banii în profesionişti, nu e de vină, neapărat, numai ziarizduţa. Pe bune, dacă nu mi se face chiar milă când văd că toată lumea dă în fătuci căzute. Şi nu sunt numai ziarizde. Sunt şi PR-izde. Sunt şi secretarizde. Sunt multe.

Despre presă în general, nu vreau să mai fac alte comentarii: eu nu mai spun, de multă vreme, nimănui, că sunt ziarist. Spun că sunt astrolog sau teozof, găsesc eu.

Păcat de ziariştii autentici şi de ziaristele care chiar cred în meseria asta. Acesta e climatul în care sunt nevoiţi/nevoite să lucreze.