Posts Tagged ‘fotoreportaj’

Drăguţule bace, dă(-mi) oile’ncoace!

Martie 22, 2009

Mioriţa… she is alive… Oaia (mai deşteaptă ca omul), câinii (mai bărbaţi ca ciobanii), măgarii (despre ăştia nu se zice în baladă, înţelepciunea populară ignoră politicienii) – toate sunt la locul lor, neatinse.

Chiar nu pricep de ce discutăm despre Crin Antonescu şi despre Băsescu. La nici 500 de km de oamenii ăştia există câteva lucruri eterne. Absolute. Nici un politician nu le poate schimba…

picture-020

Vor veni vremi…

Martie 4, 2009

Vor veni vremi când nu vom mai trăi printre animale, iar vechile legături cu natura se vor rupe. Ah! Aceste vremi sunt aproape. Ah! În viitor, saltul civilizaţional pe care-l vom face va smulge din privitorul acestor fotografii un sincer „Hai, mă, că nu pot să cred!” Tot atunci, aceste fotografii vor fi diamante curate. Fără ele, nepoţii vor spune că minţim, că oamenii n-au trăit printre câini, că ei, câinii, nu traversau pe la zebră, nu înţelegeau semnificaţia culorii roşii a semaforului şi nu se încolonau organizat să primească bucăţele suculente din hamburgerul tău şi, mai ales, că nu citeau ziare…

Şi totuşi, la ghereta de ziare, am văzut câini cu apucături omeneşti. Şi mi-au amintit de nuvela lui Bulgakov, „Inimă de câine” – şi de bietul Şarik Şarikov, câinele care a devenit om.

Piteşti, martie, 2009

picture-0011

Piteşti, decembrie, 2007 – o fotografie care, acum doi ani, i-a făcut pe mulţi să exclame o inepţie de genul „Mişule tu vezi doar partea negativă„, când de fapt eu pătrundeam tainele tamăditorului dolce far’niente pe care singuri, câinii, l-au înţeles…

picture-5352

Astăzi: ce alegem? Biserică, muzeu sau buci?

Martie 1, 2009

picture-010

Spaţiul profan este punctat spiritual de biserici. E o idee mai veche, enunţată de către Petre Ţuţea.  Dar şi când vezi, pe fundalul bisericii unde vin să se închine babele din sat, un anunţ că o să fie Bikini Nihgt, zău că nu mai ştii dincotro vine mântuirea. Te uiţi la cruce, te uiţi în curul doamnei din afiş şi ştii că, de undeva, trebuie să adie vântul fericirii 🙂

picture-0131

Iniţial, mă dusesem puţin mai departe de Mioveni, ca să vizitez Cula Racoviceanu, pe fundalul căreia evident că a trebui să contemplu aceeaşi invitaţie la buci, ţâţe şi nu numai.

Cristinele, pune-i la muncă p’ăia responsabili „cu Cula”, că era ca după cutremur pe acolo. Ia un bici (sau un harapnic) şi fă-le o vizită! Mai repede te duci la spectacolul „Buci şi nu numai„, decât la muzeu 🙂

Milă de România

Ianuarie 19, 2009

Ieri am fost spre masivul Iezer şi am făcut escală de toaletă în Domneşti. Doar trebuie să capăt experienţă la condus, nu?

Cu puţin timp în urmă, la radio, într-o emisiune, auzisem o întrebare stupidă… Dacă nu cumva românii s-au săturat de politicieni scorţoşi şi îşi doresc nişte lideri mai… „casual„. Întrebarea plecase de la comportamentul dezinvolt al Elenei Udrea.

De ce era stupidă întrebarea? Fiindcă românilor li se rupe de politicieni. Cine sunt politicienii? Eu ştiu foarte bine cine sunt.

Dar cine sunt românii?

Românii aceia majoritari, mulţi, adică poporul, vreau să zic marea masă a votanţilor – cei care dau un vot pentru o ţuică şi pentru o gălteată de plastic? Ieri am avut ocazia să-i văd din nou şi să le fac câteva poze…

Dacă aceşti oameni îşi pun întrebarea „Cum trebuie să fie un politician?” sau dacă şi-ar dori ca un politician să fie mai puţin scorţos, înseamnă că eu n-am priceput nimic despre viaţă, societate, etc. Din păcate pentru ei, aceşti oameni sunt lăsaţi de către politicieni să se zbată într-o sărăcie lucie – în mizerie, vreau să spun – lipsiţi fiind până şi de satisfacerea nevoilor primare.

Urgenţele lor nu sunt nişte politicieni casual, ci masa de seară şi baia de a doua zi.

Într-o zonă frumuşică, lângă un curs de apă, în loc să te întâlneşti cu nişte tentaţii turistice civilizate şi cochete, te întâmpină o atmosferă apocaliptică. Un uriaş târg SH în aer liber, la -10 grade C – un fel de bombă microbiană în aer liber – şi veşnicele grătare ultra-împuţite din care mai pică una, alta pentru câinii vagabonzi.

boarfe1

boarfe-22

jeg1

dispensar-medical

Mi-aş dori să scriu o carte de reportaje despre ceea ce numim România profundă…

Cu timpul… Sunt convins că, din păcate, România nu va ieşi la suprafaţă aşa repede.