Descopăr internet wireless chiar în grădina apartamentului de la Mangalia 🙂 Aşa că, în amiaza asta caniculară, şed ici, la umbră şi blogăresc 🙂
Ieri, la Constanţa, mi s-a întâmplat o mare chestie. Am zis să vizitez Muzeul de Artă, fiindcă am auzit că e plin de capodopere româneşti. Într-adevăr: Ressu, Baba, Petraşcu, Henţia, Aman, Tonitza, Dărăscu, Şirato, Pallady… Am avut ce vedea. N-o să mă pierd în consideraţiuni ‘telectuale, mărturisesc doar că mă doare lipsa de promovare care îngroapă arta românească. Sunt tablouri care ar putea sta oricând lângă capodoperele lumii. În fine…
După vreo două ore de privit tablouri, ca tot omul, am vrut la toaletă. Şi m-am dus… Şi m-am eliberat, cum se spune, metafizic… Şi am ieşit în antreul toaletei, unde ce credeţi că mi-a fost dat să văd? Pe o masă şontoroagă, lângă un sul de hârtie igienică, rezemat de perete, parcă lăsat în părăsire, văd Crizantemele lui Ştefan Luchian. Tablou care, la orice licitaţie, ar începe de la 200.000 de euro. Mă apropii, studiez semnătura, mă mir – şi mă fotografiez…
Orice turist care şi-ar fi scuturat mâinile ude, ar fi putut uda acest tablou. Sau l-ar fi putut dărâma de pe masă. Cucoanele de la muzeu mi-au spus că o aşteptau pe „şiefa” să le zică pe ce perete să-l atârne. Şi până venea „şiefa”, bietul tablou stătea în miros de urină. Oare aş fi putut să ies cu el sub braţ? Voi ce credeţi? Şi lângă Crizantemele lui Luchian era un Petraşcu – nu mai ştiu ce tablou… A fost încă o priză amară de nepăsare românească.
Aici totul este în formă de semilună – feliile de pepene galben, soldurile dobrogencelor şi vârful turlei…
Şi v-aş mai povesti ceva despre „Casa cu lei”, un masterpiece arhitectural, lăsat – cum altfel – în paragină… Casa cu Lei era un stabiliment care ascundea poveşti de dragoste clandestine, apoi a aparţinut unui comerciant de cherestea armean, apoi a fost centrală telefonică… Nu dezvălui povestea, cine are chef se poate duce pe Wikipedia.
În rest, ce să mai zic… Ne-am cupărat un suvenir de la un magazin de antichităţi, unde erau expuse la vânzare şi câteva tablouri care m-au lăsat cu inima frântă. Poate next time…
Închei cu o încercare fotografică…