Posts Tagged ‘excursii’

Wireless, la răcoare, în grădină

August 6, 2010

Descopăr internet wireless chiar în grădina apartamentului de la Mangalia 🙂 Aşa că, în amiaza asta caniculară, şed ici, la umbră şi blogăresc 🙂

Ieri, la Constanţa, mi s-a întâmplat o mare chestie. Am zis să vizitez Muzeul de Artă, fiindcă am auzit că e plin de capodopere româneşti. Într-adevăr: Ressu, Baba, Petraşcu, Henţia, Aman, Tonitza, Dărăscu, Şirato, Pallady… Am avut ce vedea. N-o să mă pierd în consideraţiuni ‘telectuale, mărturisesc doar că mă doare lipsa de promovare care îngroapă arta românească. Sunt tablouri care ar putea sta oricând lângă capodoperele lumii. În fine…

După vreo două ore de privit tablouri, ca tot omul, am vrut la toaletă. Şi m-am dus… Şi m-am eliberat, cum se spune, metafizic… Şi am ieşit în antreul toaletei, unde ce credeţi că mi-a fost dat să văd? Pe o masă şontoroagă, lângă un sul de hârtie igienică, rezemat de perete, parcă lăsat în părăsire, văd Crizantemele lui Ştefan Luchian. Tablou care, la orice licitaţie, ar începe de la 200.000 de euro. Mă apropii, studiez semnătura, mă mir – şi mă fotografiez…

Orice turist care şi-ar fi scuturat mâinile ude, ar fi putut uda acest tablou. Sau l-ar fi putut dărâma de pe masă. Cucoanele de la muzeu mi-au spus că o aşteptau pe „şiefa” să le zică pe ce perete să-l atârne. Şi până venea „şiefa”, bietul tablou stătea în miros de urină. Oare aş fi putut să ies cu el sub braţ? Voi ce credeţi? Şi lângă Crizantemele lui Luchian era un Petraşcu – nu mai ştiu ce tablou… A fost încă o priză amară de nepăsare românească.

Aici totul este în formă de semilună – feliile de pepene galben, soldurile dobrogencelor şi vârful turlei…

Şi v-aş mai povesti ceva despre „Casa cu lei”, un masterpiece arhitectural, lăsat – cum altfel – în paragină… Casa cu Lei era un stabiliment care ascundea poveşti de dragoste clandestine, apoi a aparţinut unui comerciant de cherestea armean, apoi a fost centrală telefonică… Nu dezvălui povestea, cine are chef se poate duce pe Wikipedia.

În rest, ce să mai zic… Ne-am cupărat un suvenir de la un magazin de antichităţi, unde erau expuse la vânzare şi câteva tablouri care m-au lăsat cu inima frântă. Poate next time

Închei cu o încercare fotografică…

Dacia Duster a „muşcat” din solul roşu al Marrakesh-ului

Aprilie 17, 2010

Dacia Duster, Africa, Maroc, Marrakesh – lucrurile bune care mi s-au întâmplat zilele astea. Invitaţia a venit pe neaşteptate, plecarea a fost din scurt. Şi a fost o experienţă auto care trebuie neapărat mărturisită!

Am început test-drive-ul organizat în Maroc cu un Duster 4×2 pe benzină. Bleu mineral, impecabil, aceeaşi culoare ca cea a Loganului meu, deci m-am simţit „ca acasă”.

Am trecut vâjâind prin satele de lângă Marrakesh, testând frânele doar atunci când îmi apăreau în faţă caprele vreunui păstor, copiii neastâmpăraţi ai băştinaşilor sau vreo curbă periculoasă. În treapta a 5-a, la 140 km/h, maşina „s-a aşezat” confortabil pe şosea, singurele care mă „deranjau” fiind indicatoarele de restricţie a vitezei. Nu mărturisesc ce limite aveam – m-ar putea pedepsi autorităţile locale din Sidi Abdellah Ghiat cu… un tajin chiar şi peste 20 de ani.

Mult timp nu m-am bucurat de şoselele impecabile din zonă, fiindcă schema circuitului m-a obligat să intru rapid pe „off-road”. În „deşert”, maşina m-a scos uşor din toate situaţiile dificile. Am luat gropi, curbe periculoase în pantă, am încercat drift-uri şi am forjat în căutarea adrenalinei, bucurându-mă de senzaţia libertăţii. Era, într-un fel, doar începutul. Adică doar 4×2-ul.

Când am ajuns la workshop-ul 4X4 mi-a fost oarecum teamă să intru pe circuitul special amenajat pentru Duster cu tracţiune integrală. Am stat vreo 15 minute pe bară studiind procedeele colegilor care s-au încumetat. Un instructor senin şi binevoitor m-a convins, spunându-mi că n-am ce pierde dacă încerc, dar la sfârşitul traseului voi simţi că am câştigat ceva.

Să cobor o pantă extrem de înclinată cu ambreiajul ridicat, în treapta 1 din cele 6 trepte ale cutiei Duster-ului…, să urc la relanti, în voia maşinii, fără să mă preocupe prea tare acceleraţia…, să cobor din nou până când roata din stânga spate va fi rămas suspendată în aer, în timp ce roţile din faţă se vor fi „blocat” într-un şanţ şi totuşi să mai pot ajusta direcţia pentru a demara fără mari eforturi… – nu credeam că am să reuşesc.

Cu toate astea, maşina s-a comportat excepţional. Peste aşteptări. Ar mai fi cerut unele provocări, însă eu eram tensionat ca un arc.

Instructorul se amuza copios pe seama neîncrederii mele, spunându-mi că acest traseu este special ales pentru a simţi puterea maşinii. Am simţit-o din plin. Seara la un restaurant splendid – Dar Rhizhlane – a fost conferinţa de presă, după care am schimbat păreri despre inovaţiile pe care le înglobează tehnologia folsită la Duster.

Primele impresii despre ambele variante de Duster pe care le-am condus (4X2 şi 4X4) sunt pozitive. Este o maşină pe care te poţi baza şi care poate fi condusă în orice colţ al lumii, pe orice drum – atât pe o autostradă elegantă, cât şi pe un off-road provocator. Dacia nu mai este demult ceea ce a fost, deşi unii români se încăpăţânează să o asimileze trecutului, preferând hârburi la mâna a doua – nu-i înţeleg.

Se mai poate lucra în schimb la poziţia comezilor electrice pentru geamuri (în sensul că ar fi mai comod să fie poziţionate pe portieră, nu pe bord), la calitatea plasticelor din interior (mă rog, aici intrăm deja în discuţii despre preţ) şi la culori (pentru cei pretenţioşi). Chiar şi aşa, locuitorii Marrakesh-ului – şi tinerele locuitoare – au întors capul după convoiul de Dustere care se întorceau prăfuite de pe off-road.

Fetele din Marrakesh erau drăguţe – hai să spun doar atât – dar cine mai avea vreme pentru ele?

…dar despre toate astea voi scrie mai multe în „Ziarul de Argeş”.

Casa Melik

Ianuarie 9, 2010

Toată ziua de sâmbătă, chestiuni de familie în Bucureşti. Şi mi-am găsit puţin timp să vizitez un loc absolut interesant: casa Melik.

* Cea mai veche casă locuibilă din Bucureşti (construcţia dateaza din secolul XVIII, 1750)
* Casa Melik se află pe strada Spătarului la numărul 22, în apropiere de Biserica Armenească, în vechiul cartier al armenilor
* În perioada paşoptistă, Casa Melik a oferit adăpost capilor revoluţiei, printre care se aflau Ion Heliade Rădulescu, C.A. Rosetti şi Ion Brătianu.
* Iacob Melik era un personaj influent în cercurile politice. Şcolit la Paris, el este iniţiat în ritualurile masonice şi este chiar un apropiat al Marelui Maestru. Chiar şi căsatoria lui cu Ana Nazaretoglu, fiica unui alt celebru mason, este aranjată şi, întors în Romania, Melik nu află niciodată pentru cine slujeşte cu adevărat.
* Se spune că pivniţele Casei Melik se întind pe kilometri întregi şi că ar comunica cu alte case ale vechilor masoni. În acea vreme, Bucureştiul subteran era mai bine amenajat decât cel de la suprafaţă.
* Ana Melik a fost curtata de Mateiu Caragiale. Acesta era îndragostit de tânăra domniţă, care l-a inspirat în scrierea lucrării Craii de Curte Veche
* Ultima renovare a casei are loc în anul 1970, an în care intră în administratia Muzeului Naţional de Artă al României, care o foloseşte pentru depozitarea unor opere aflate în curs de restaurare. Din 1994, Casa Melik adăposteşte Muzeul Theodor Pallady.

Aici, alte detalii.

Toamnă în grădina regală de la la Balcic

Octombrie 25, 2009

Week-end-ul ăsta am ajuns într-un loc în care voiam demult să ajung: la Balcic, la „Cuibul Liniştit” al Reginei Maria, de pe malul Mării Negre. Tot aveam vineri drum la Mangalia, aşa că, sâmbătă, am intrat vreo 70 de km în Bulgaria şi, pe malul mării, trecând prin Durankulak şi prin Kavarna, am ajuns…

Citisem despre „Cuibul liniştit”, îl văzusem doar în fotografii… Şi nu-mi imaginam că acest loc este, de fapt, mai frumos decât îl pot descrie cuvintele. Un domeniu regal, întins pe câteva hectare bune, presărat cu vile ale membrilor familiei regale, grădini botanice, crame, sere, labirinturi şi terasamente, te aşteaptă să-i dedici măcar trei sferturi de zi…

„Grădina Divină”

Picture 012

Picture 014

Vila „Săgeata Albastră” – a Prinţului Nicolae şi a Principesei Ileana…

Picture 042

În vila Prinţului Nicolae era o colecţie senzaţională de vinuri de pe vremea Reginei Maria. Câteva stile erau desfundate şi turiştilor li se punea câte o picăturică de vin vechi în pahar… Am avut ocazia să gust un vin vechi, de migdale. După reţetele de atunci se fac şi astăzi vinuri care sunt puse în vânzare, la castel. (Scumpicele, scumpicele…)

Picture 032

Picture 036

Grădina Botanică era punctată cu menhiri, dolmeni (ca la Stonehenge), cupole de verdeaţă, amfore…

Picture 065

DSC00972

Picture 027

…şi, practic, oriunde întorceai capul, priveliştea era senzaţională.

Picture 038

Picture 053

Picture 083

DSC00883

Pe undeva, pe aici am făcut, cred, fotografiile vieţii mele… Gata să se arunce în gol de pe buza unei amfore imense a cărei culoare o împrumutase cameleonic, o călugăriţă se ruga, se ruga, se ruga… Să vină mai repede prada, fiindcă, după aspect, nu mai mâncase demult…

Picture 056

Picture 057

Exact sub vila „Cuibul Liniştit” era o terasă unde puteai bea ceva…

Picture 092

Şi, în sfârşit, „Cuibul Liniştit”, cu vedere spre mare…

Picture 070

DSC00936

Pe scaunul de piatră se fotografia toată lumea, aşa că nu putea lipsi martie din post:

DSC00901

Crucea de la mormântul Reginei… A fost un moment de graţie în care lumina cădea pe mare printr-o spărtură din nori… Pe cruce era scris: „În Balcic, pe Coasta de Argint, veghează Inima de Aur.”

DSC00956

La final, câteva cuvinte ale Reginei: „Poate că în lumea de azi e mai multă ură decât dragoste. Dar dragostea e mai puternică şi, într-o zi, chiar dacă nu voi mai trăi s-o văd, o s-o înfrângă. „

regina-maria-balcicgarden

Câteva informaţii utile: nu vă speriaţi dacă bulgarii nu vor să vă vândă vignete la vamă. Le cumpăraţi de la benzinăriile din drum sau direct din Balcic, pentru suma de 5 Euro (vă puteţi plimba o săptămână prin toată Bulgaria, de banii ăştia). Intrarea la castel este 10 leva de persoană (cam 20 de lei). Nu merită să cumpăraţi rahat bulgăresc, caramele sau suveniruri exact din poarta castelului. Hypermarket-urile sunt la o aruncătură de băţ, preţurile sunt la jumătate. Traficul este OK. Recomand peştele pe care-l vând pescarii ambulanţi…

Şi neapărat zăboviţi în Kavarna, e frumos.

Indian summer la Goleşti. Mustul fierbea, dădea în vin…

Octombrie 11, 2009

Nu ştiu dacă v-am spus… Sunt mare fan al mustului. Aşa că am dat o fugă până la Ştefăneşti în căutare de. Şi cum mustul din sticlele oamenilor care-l vindeau la marginea şoselei cam fierbea 🙂 am tot mers până la Conacul Goleştilor, în speranţa că.

La conac era o toamnă superbă.

De întors, m-am întors cu struguri şi cu gutui 🙂 Şi n-am rezistat tentaţiei unui fotoreportagiu 🙂

Şi am hălăduit!

August 16, 2009

Am sosit, dragii mei.

Hălăduiala a fost frumoasă, am condus 1000 de km în stilul care ne place cel mai mult: oprindu-ne acolo unde este ceva de văzut, rămânând peste noapte la pensiunile din drum şi luându-ne timpul de a ne bucura în tihnă de ceea ce vedem…

Am început cu Hermannstadt-ul, unde am văzut tot ce se poate vedea. Nu transcriu aici toate obiectivele turistice, cine are chef le găseşte pe net. Sibiul îşi merită din plin titulatura de „capitală culturală europeană”. E plin de turişti străini, în special nemţi şi francezi, ceea ce nu-i împiedică pe români să-şi conserve naturelul. N-ai cum să nu remarci, pe fiecare clădire mai arătoasă, o plăcuţă pe care scrie: „Lucrările de reabilitare la această clădire au fost subvenţionate de Guvernul Republicii Federale Germane.” În rest, se şofează prost, se mănâncă şi mai prost, dar merită să mergi. Creierul meu a rămas definitiv „ştampilat” de Biserica Evanghelică.  De fapt, mi-au plăcut toate bisericile evanghelice pe care le-am vizitat în drum…

sibiu

sibiu 2

sibiu 3

sibiu 4

Am continuat cu Răşinariul. Dincolo de pitorescul acestui sat, este de neconceput pentru mine să nu pot vizita o casă memorială Cioran. Nu, nene, un simplu bust al filosofului este aşezat, pleosc, în faţa casei sale. Cine se aşteaptă să vadă acolo manuscrise, obiecte personale ale gânditorului etc., ar face mai bine să-şi pună pofta-n cui. Cică există aşa ceva la „Pensiunea Cioran” (unde era cât p-aci să ne cazăm şi noi, dar mulţumesc, eu nu vroiam să respir atmosfera copilăriei lui Cioran într-o pensiune turistică). Casa în care s-a născut Octavian Goga tot în Răşinari este. Şi o găsim, de asemenea, închisă. Zdrang! Născut în Răşinari, ai două posibilităţi: fie să mori pe Coasta Boacii, fie să te realizezi la Paris! Şi doar într-un sat ca acesta te poţi naşte cu un bici potrivit pentru spinarea lui Dumnezeu.

cioran

goga

Răşinari

Am poposit la Cisnădioara, la Cetatea Ţărănească, de pe Dealul Sf. Mihail. Absolut senzaţional! Mai mizantrop de felul meu, aici mi-ar plăcea să locuiesc. Am urcat câteva sute de trepte şi sus, surpriză! Într-un rastel erau spade! Aşa că ne-am înarmat şi, singuri în Cetate, ne-am duelat!

cisnadioara

cisnadioara 2

La Cisnădie nu se mai fac covoare! O cucoană mi-a spus că acum „se trăieşte” cu salariul minim pe economie primit de la Luisvuiton. Nu scriem numele corect, că nu vrem să facem reclamă. Dacă angajaţii Luisvuiton vor un produs de acolo, îl primesc fără siglă, să nu cumva să le ofere rahatul ăla de siglă un alt statut social!!! Bieţi exploataţi, care fac la ei în ţară, pe nişte salarii de mizerie, nişte produse ordinare ce se vând în Occident pe mii de euro, ca produse de lux. Lumea asta e complet stupidă, dar să trecem peste. Impresionantă Biserica Evanghelică de aici. Ghida, o tipă tupeistă, care vorbea germană bine şi română prost, a făcut acest comentariu uşor idiot: „Noi, evanghelicii, suntem foarte toleranţi. Avem în biserică, lângă altarul evanghelic, un altar catolic. Aşa ceva n-ar avea ce să caute într-o biserică ortodoxă!” Du-te, cucoană, fă un duş şi mută-te pe Marte!

Biserica Evanghelică Cisnădie 2

O noapte am dormit la Mediaş, special să ajungem la Cetatea de la Biertan. Am ajuns pe o ploaie torenţială, dar nu ne-a părut rău. Îndată ce am parcat, a răsărit soarele. În drum, ne-am întâlnit cu ţigani care vindeau sfeşnice din aramă găsite în podurile caselor, sticle de lampă şi fiare de călcat cu cărbuni. Cetatea… Cetatea dovedeşte că arhitectura de acum câteva sute de ani îi face de râs pe constructorii zilelor noastre.

biertan

biertan 2

În sfârşit, Sighişoara. Normal că Vlad Dracul a trimis un stol de lilieci exact în pensiunea unde ne-am cazat. N-am dormit toată noaptea: liliecii s-au lovit cu capul de geamuri, scoţând sunete sinistre şi declanşând alarmele maşinilor… Am fost, ca să ne dregem, la un concert de muzică săsească veche care s-a ţinut la Biserica din Deal.  L-am cunoscut pe unul din membrii grupului şi am studiat posibilitatea de a veni să cânte şi la Piteşti. Un sas fermecător şi rafinat!

sighisoara

sighisoara 2

sighisoara 3

Cam asta a fost! Iar la anul, poate vom reuşi să vizităm nordul Moldovei…

A! Să nu uit! Pentru prietenul Cristi Cocea, am făcut special o fotografie cu lista cavalerilor de la Biertan. Cristi îi cunoaşte personal pe toţi 🙂

Picture 106

Let the party begin!

August 9, 2009

Gata, sunt la Sibiu! Am ajuns acum vreo 8 ore, după un drum absolut relaxant! N-oi fie eu marele Hamilton, dar am trecut cu bine de Dealul Negru, de curbele de la Deduleşti şi de Valea Oltului, unde m-a prins o ploaie… Măi, dar o ploaie, de nu se mai înţelegea om cu femeie…

…şi nici n-am ajuns bine la Sighii, că am şi azvârlit toate bagajele în cameră, pornind la bântuieli  supărate. Deocamdată, au fost bântuielile „de control” – cârciumile sunt dibuite, obiectivele „de vizitat” sunt pe listă, iar mâine aud de la nevastă-mea că „trezirea e la 8”. Flas! N-a condus ea. Poate mâine, pun nişte poze 🙂

O chestie bună este că pensiunea are wireless. În felul ăsta, o să-mi trimit fără mari căutări prin centru textele pentru ziar.  

Toamnă la Mogoşoaia. Dialectică pe faţa lui Lenin

Septembrie 21, 2008

După amiază de toamnă – hai, că n-a fost frig – la Palatul Mogoşoaia.

Iniţial, am vrut să vizităm şi Palatul Ştirbey, dar, minune: s-a retrocedat. Out of the blue, au apărut, probabil, nişte nepoţi care or fi spus că palatul e al lor. Iar acum este deschis exclusiv pentru evenimente private: nunţi, botezuri sau chefuri. Păi cam asta e utilitatea unui castel. Degeaba staţi la poartă şi spuneţi: „Deschideţi castelul marelui public, vrem să vizităm!”… Well, nope, vi se răspunde politicos! Deci, unghia-n gât, ca piţigoiul şi pe-aci ţi-e drumul, cum am făcut şi noi…

La Mogoşoaia, nici nu mai trebuie să vă spun eu cât e de frumos. Vă spun – în numele eternei cârcoteli care ne salvează de infernul social – că la restaurantul de la intrare era tocmită o nuntă „de baştani” şi cânta, cum altfel, maneaua. Iar acolo unde erau, pe vremuri, camerele de creaţie pentru sriitorii de partid, se aranjase un team-building corporatist. Ambivalenţa românismului contemporan era, aşadar, la ea acasă, în plină manifestare.

Am preferat să mă uit la acvilele bicefale, la arcurile bolţilor şi la colecţia de gravuri & tablouri expuse în palat. Era mult mai bine, dacă în unele zone, pereţii n-ar fi prins mucegai. În fond, şi Mogoşoaia e „doar un palat”. Fie îl retrocedăm, fie îl lăsăm să mucegăiască.

Pe urmă, ne-am dus în spatele palatului ca să vedem cum zace Lenin în boscheţi. Am făcut poze cu fundul pe faţa lui Lenin – dialectic, dacă mă-nţelegeţi. Fundul meu reprezenta în cazul ăsta raţiunea şi liberatea care au triumfat asupra dictaturii „proletariatului” – auzi ce ideal tembel – „din toate ţările”. Nicio sinteză, în acest caz. Doar teză şi antiteză.

Mi-a plăcut teribil ansamblul spadă-pană de la mormântul pricipelui George Bibescu. Om de litere şi om de arme. Probabil, la mormintele noastre va fi o tastatură. Sau un procesor Intel Duo 🙂