Posts Tagged ‘eleganţă’

Coduri vestimentare. Eleganţă

August 31, 2010

Ne ia mult să înţelegem că eleganţă nu înseamnă să porţi haine noi, care să lucească a neam prost.

Cei mai mulţi dintre politicienii români poartă costume scoase din ţiplă, cravate luate direct din cutie, cămăşi cu guler tare, betonat. Arată ca nişte naşi, la nuntă. Sau ca nişte ţărani îmbrăcaţi de duminică. N-au pic de stil, chiar dacă investesc zeci de mii de euro în garderobele lor.

M-am uitat atent la nişte fotografii cu Regele Mihai şi cu Prinţul Charles. Gulerul cămăşii este un picuţ şifonat, reverele sacoului nu par făcute din tablă galvanizată, sunt puţin uzate, cât să pară personalizate, chiar par şifonate – ceva de genul, haina asta e a mea, o port eu şi mă simt bine în ea… Nodul cravatei nu este mare ca o plăcintă şi nu luceşte, ca la ţăranii de Dâmboviţa – sau de Argeş. Şi cu toate astea… Câtă distincţie… Câtă eleganţă…

Dar… Mai sunt câte unii proaspăt imbogăţiţi care sunt ferm convinşi că eleganţă adevărată înseamnă aşa ceva:

Nu discut eleganţa feminină românească. Să zicem să fac eforturi să rămân decent 🙂