Archive for Decembrie 2012

„CU DRAGOSTE ŞI ABJECŢIE”, VÂNZĂTORILOR DE ILUZII

Decembrie 17, 2012

Detest atitudinea pozitivă şi zâmbetele amabile.
Îi fugăresc cu fraze scârboase pe corporatiştii anonimi
care îmi vorbesc de parcă ne-am şti de-o viaţă.

Apreciez scepticismul.
Mă binedispun răutăţile gratuite.

N-am inima în palmă,
eu strâng pumnul fără ipocrizie.
Am inima în piept, dacă o vreţi,
folosiţi un cuţit,
nu fraze proaste învăţate la team-building
sau citite în revistele glossy.

Am portofelul în buzunar,
dacă îmi vreţi banii,
atacaţi-mă pe la spate,
cu mine nu funcţionează tehnicile de persuasiune,
marketingul ştiinţific mă amuză,
apoi mă plictiseşte,
apoi mă enervează.

Diplomaţia o practic
doar când urez „La mulţi ani!” octogenarilor.

Sunt amabil cu muribunzii,
fiindcă eliberează locul.

Sunt generos cu proştii sensibili,
fiindcă îmi place mutra lor satisfăcută când le cumpăr îngheţată.

Sunt blând cu fraierii care şi-au luat-o-n bot de la existenţă,
însă nu pentru totdeauna,
fiindcă stomacul plin şi sufletul întărit
predispun la „efectul Lucifer”,
transformând o fiinţă umană aparent neajutorată
într-o bestie sinistră.

Îmi plac banii şi sunt ateu.
Deci nu-mi vorbiţi despre morala creştină
şi feriţi-vă să-mi rămâneţi datori – nu şterg datoriile,
percep dobândă mai rău ca un cămătar.

Feţele optimiste din bănci şi societăţi de asigurare,
trezesc în mine o furie rece.

Mutrele feminine excitate de la biroul de credit
primesc de la mine invitaţii porcoase, de genul
– Hai să ţi-o trag, fă, scroafo, e „mai avantajos”!

Societăţile filantropice n-ar vrea un audit
de la un tip care nu-şi confundă niciodată
inima cu portofelul,
umanismul cu contul curent
şi bunătatea înnăscută cu pledoariile televizate despre bunătate.

Da, mă consider un om bun,
dacă asta e întrebarea.

N-am împărţit ultima ţigară, băi sceleraţilor,
n-am privit împreună apusuri amare prin fereastra existenţei
şi, tineri fiind, n-am venit împreună beţi de la cârciumă,
dând foc idolilor de mucava din cotloanele conştiinţelor noastre,
ca să-mi strângeţi voi mâna „cu căldură şi prietenie”.

Deci, sictir!

Eu vă înjur printre dinţi,
iar „afacerile profitabile” pe care mi le propuneţi
cu aerul că soarta mea e importantă pentru voi,
s-ar potrivi rudelor voastre de la grădina zoologică.

„Încrederea” şi „entuziasmul” pe care mi le solicitaţi
se pot solda cu o flegmă pe care, din cauza unei educaţii greşite,
abia mă abţin să nu v-o trimit
în plină figură.

Costumele voastre negre din polyester lucios,
cumpărate pe credit din mall,
cravatele voastre convenţionale
sub care transpiraţi lent
şi cămăşile albe care vă dau un aer de ospătar deshidratat
mă umplu de silă.

Birourile voastre dotate cu laptop-uri şi cu imprimante
conţin mai puţin adevăr ca bisericile
şi mai multe umori acre
ca un bordel cu târfe angajate la negru.

Staţi închişi în borcanul de plastic
şi încercaţi să tăceţi ca şi cum aţi fi morţi!
Poate reuşesc să uit, dracului, de voi.

Eu nu trăiesc în reclame televizate
şi nu vreau să accept „noutăţile” lumii contemporane
fără să gândesc.
fără să critic,
fără să-mi spun părerea.

Eu am atitudine pozitivă,
numai când dă faliment compania
şi rămâneţi pe drumuri.

Eu sunt „o fire deschisă şi plăcută”
numai după ce ieşiţi din cabinetul medicului
tulburaţi de diagnostic
şi doar atunci vă zâmbesc
cu-adevărat fericit.

Anunțuri