Odihneşte-te-n pace, Irene! În băltoaca ta călduţă…

poate mă mai lăsaţi dreaq cu sentimentalismele voastre ieftine,
şi cu pisicuţele de pe facebook,
şi cu zâmbetele contrafăcute,
oare nu vi s-a acrit de line-uri scrise la limita dintre platitudine şi prostie?
de ochi albaştri, lăcărmoşi, în spatele cărora se cască vidul?
de nebuni care se cred spaghetti puse la fiert, drept care se agită mucios, bălos şi tâmp?
oare nu vi s-a luat de poze demonstrative
şi de kkat-uri repixelate postate la „ambâţ”?
de fericiri standardizate şi sindicalizate, bune pentru tot poporul?
nu vă e silă de nefericiri cartieriste şi proletare – ah, vai, ah –
bonus kitsch-ul lacrimei urduroase, strivite pe obrăjor?
astăzi vreau atitudine,
vreau fraze aspre, cioplite clar în piatra lexicului,
cuvinte ca torpila –
şi mesaje ca obuzul, vii, directe, neechivoce,
ca o condamnare la existenţă,
vreau pumni strânşi îndreptaţi către divinitatea care tace
şi vreau râset sănătos adresat prietenilor,
daţi-mi urlet aprig atunci când doare –
nu-mi daţi smiorcăieli imbecile,
vreau vâlvătăi în priviri şi foc de iad în inimă –
nu îngeraşi leşinaţi şi inimoare roz,
m-am săturat de texte proaste despre iubire
şi de citate piftioase despre adevărata prietenie
scrise de encefalopaţi care iubesc pân’la uşa liftului
şi de ipocriţi care spun prietenilor texte politic-corecte
(corectitudinea politică este marele asasin al spiritului, al dragostei şi al prieteniei),
vreau capete ridicate şi priviri drepte, nu ochi piezişi şi mutre diplomate!
Vreau să văd ură şi vreau să văd dragoste,
vreau femei viteze, înţelepte şi frumoase ca Athena, nu Afrodite handicapate
şi bărbaţi ca Heracle, nu ca Orpheu!
puţin Ares este, uneori, mai necesar decât biata Irene…
repatriaţi în piepturile voastre omenescul,
căci omenescul e mai presus de zei, de dumnezei, de politică, de statistică, de catedrale, de mall-uri, de religie, de ziare, de televiziuni, de facebook, de twitter…
vă afişaţi obsesiv chipurile derutate şi miloage,
cerşind admiraţie şi recunoaştere,
dar trişaţi ziua de azi cu ziua de mâine
şi vă îngropaţi în silabe şontoaroage, precum coropişniţele în bălegar!

Idealul, ca un armăsar tânăr,
zace cu picioarele amputate de circul aparenţelor,
cu sângele scurgându-i-se mut în buretele compromisului momentan,
ca şi cum am trăi oricât ca să trăim oricum,
ca şi cum n-am şti că, îndată ce suntem, am şi fost…

Anunțuri

Etichete:

2 răspunsuri to “Odihneşte-te-n pace, Irene! În băltoaca ta călduţă…”

  1. Bogaciu Says:

    Teribil poemul. L-am recitit acum, la 4 ani de la moartea lui Cezar Ivanescu. Se potriveste perfect momentului.

  2. Gabi Says:

    ”vreau pumni strânşi îndreptaţi către divinitatea care tace
    şi vreau râset sănătos adresat prietenilor,
    daţi-mi urlet aprig atunci când doare”
    Ce poți să spui mai mult?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: