Dacă totul nu e, nimic nu e

Lumea evadează din Text, mutându-se în Imagine, Twit, Share şi Like,
Vedem apusul în Fotografii,
Marea freamătă pe Youtube,
Inimile bat în Emoticoane pentru eternitate,
Zâmbetele se întrepătrund hologramatic, schematic, rece,
Două puncte şi o paranteză rotundă – e suficient.
Ai zâmbit şi azi – de mai multe ori… 🙂 🙂 🙂
Sau chiar ţi-ai permis să râzi larg, zgomotos… :))))))))))))))
Puii de pisică devin Marii Proprietari ai gingăşiei şi Capitaliştii blăniţei zbârlite,
Buzz-urile au luat locul saluturilor entuziaste, optimiste.
Hai buzz prietene, hai buzz şi tu,
Hai, Ignore, că m-am săturat…
Hai, Delete Contact, altul la rând!
Display-ul e Universul, e Societatea, e Localismul şi Globalismul,
Toch-screen-ul este Atingerea, uite întindem mâinile unii spre alţii,
Suntem „în linie”, chiar dacă, uneori, din fereală, suntem pe Invisible
– ah bietul H.G. Wells, ce naiv a fost!
(o referinţă culturală inadecvată, scuze, scz)
Oameni serioşi, tridimensionali, se transformă în j-peg-uri abţibild,
Fără adâncime, fără mimică, fără scop,
Dar măcar îi vede lumea,
Sunt văzut, deci exist – nu încape discuţie.
Fete tinere, frumoase, poate un pic prostuţe,
Auto-pozate în baie sau în sufrageria cu bibelourile bunicii
Cu aparatul ieftin, ţinut în mâna dreaptă suficient întinsă,
Cu obiectivul orientat către sine,
Cerşesc prin toţi porii fiinţei lor: Like me! Like me! Like me!
Like me, idiotule, pentru tine m-am dezbrăcat pe internet,
Încât mă vede şi domnul profesor,
Pentru tine m-am chinuit să photoshopez poza asta, încât arăt ca un alian din Sar Treck…
Şi like-urile vin: „Hai, că eşti frumix!”, momentul aproape orgasmatic al speranţei
Este de neînlocuit,
Fiindcă tocmai de aia îl numim „moment orgasmatic al speranţei”.
Important este să ne ruinăm vieţile, străduindu-ne să fim fericiţi.
Important e să arătăm celorlalţi ce suntem,
Nu să fim.
Fiindcă oricum, nu mai ştim ce suntem, dacă om fi ştiut vreodată – scuză de tip ontologic pentru mici ignoranţe cotidiene.
Nu share-uieşti, nu există. Ah, existenţa – ştiam eu că e capricioasă…
Şi mai sunt şi antrenorii fericirii în 10 paşi, un fel de sfetnici contemporani:
3 secrete pentru o carieră bănoasă,
5 paşi ai descoperirii potenţialului tău,
8 idei de îmbunătăţire a sexului în maşină,
6,5 metode de a-ţi convinge şeful să-ţi dea o mărire salarială
Sau 3,14 secrete de a deveni antreprenor de SUCCES, neapărat cu majuscule să se vadă.
Nu sunt sceptic, sunt doar amuzat, în fond viaţa poate fi redusă la o simplă schemă de lucru,
Dacă eşti idiot.
Şi mai sunt şi momentele în care pozăm farfuria cu mâncare, să se vadă că mâncăm,
Ne pozăm în concediu, să se vadă că mergem în concediu,
Ne pozăm în cafenea, să se vadă că bem cafea,
Ne pozăm în maşină, să se vadă că băgăm benzină,
Ne pozăm la serviciu, să se vadă că mergem la serviciu,
Ne pozăm acasă, să se vadă că suntem acasă,
Ne pozăm pe scaun, să se vadă că stăm pe scaun,
Ne pozăm fiind – să se vadă că suntem,
Să nu cumva să presupună cineva cum că n-am fi…
Şi Like, şi Like, şi Like,
Fiindcă dacă totul nu e, nimic nu e.
Şi când nimic nu e, apare Anonymous – care este. Deşi nu este. (un vers aproape vanghelian, lol…)
Undeva la limita dintre fiinţă şi nefiinţă se naşte un nou univers,
Dar cine ar mai avea talentul să-l descrie, să-l iubească, să-l contrazică,
Până şi autorul acestui text senin, amuzat şi inutil cedează – şi se reîntoarce în realitate
Cu coada între picioare, iscodindu-şi sceptic – adică amuzat – existenţa.

Anunțuri

Etichete:

5 răspunsuri to “Dacă totul nu e, nimic nu e”

  1. Ioana Says:

    aproape adevarat:
    – ne pozam in concediu ca sa se vada ca am avut bani de locuri exotice, nu se pozeaza nimeni la bunica decat daca bunica are vila cu piscina
    – ne pozam in cafenea-ua aceea care e cool azi (ca maine o sa fie alta) – e doar un semn ca stim unde e bine sa fii vazut
    – ne pozam in masina pentru ca suntem mandri de achizitia noastra care-i mai breaza decat a voastra
    – ne pozam la serviciu numai daca atesta un statut privilegiat d’aia inca nu s-a pozat nimeni in birou mucegait de functionar la stat
    – ne pozam acasa sa se vada plasma si canapeaua noua
    – ne pozam pe scaun pentru ca e mobil si-l putem duce in acel loc unde pica bine lumina, unde se vede cartierul minunat, unde…
    nimic nu e, doar imagine.

  2. Mihai Alexandrescu Says:

    IOANA: Tu ai dat toate detaliile 🙂

  3. jocker12 Says:

    unii dintre cei despre care vorbeshti, putzini ce-i drept, se mai pozeaza shi sa aiba amintiri… crezi ca sint naiv sau ca am imbatrinit? (pot sa zimbesc shi fara emoticoane mah…)hehehehehe

  4. Mihai Alexandrescu Says:

    Cred că generaţia noastră a cam îmbătrânit… Tu ştii că eu m-am apucat de fotografie cu un aparat rusesc Zmena, cu filme alb-negru de la Azo-Mureş (de 24, respectiv 36 de poziţii) şi cu aparat de mărit Buran (rusesc)? Ţi-aş povesti o oră cum intram în camera obscură, luminată cu roşu sau cu verde şi făceam pozele… (Camera obscură era în bucătărie şi n-avea nimeni voie să intre, că se voalau pozele…) Şi, într-o zi, am aruncat tot arsenalul ăsta, fiincă omenirea intra în era fotografiei digitale 🙂 Eheeeeeeeee……… 🙂

  5. ioana Says:

    like

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: