Back!

N-am mai scris demult aici, mi-am părăsit cu nesimţire cititorii şi fanii, dar asta nu înseamnă cu nu mi-au trecut gânduri prin cap. Aşa cum am mai zis, lumea am citit-o, dar n-am mai transcris-o. Nici acum n-am să transcriu mare lucru, doar câteva idei care m-au însoţit în timp ce conduceam, mâncam sau stăteam de vorbă cu inşi plictisitori…

* Dacă trăim în cea mai bună dintre lumile posibile, înseamnă că orice intervenţie de natură demiurgică este inutilă. Nu există argumente pentru a modifica maximum de bine posibil. Cu toate astea, omul intervine furios şi încăpăţânat asupra lumii, ca şi cum aceasta ar fi cea mai proastă dintre lumile posibile.

* Luxul este o terapie psihologică. Împotriva a ce? Împotriva limitelor fiinţiale. Luxul este nivelul ultim de excelenţă (în sensul foloaselor materiale) pe care-l poţi atinge într-o viaţă limitată şi te face să-ţi uiţi, momentan, limitele. E singurul care-ţi anesteziază fragilitatea, de multe ori alături de heroină. Luxul îţi oferă totul, dar nu-ţi oferă un sens, un rost. Poţi trăi fără rost într-un lux orbitor. Conştientizarea acută a lipsei sensului le împinge, probabil, pe vedete la sinucidere, cel mai adesea printr-o supra-doză. Supradoza de lux şi supradoza de drog se autoadministrează atunci când dozele obişnuite nu mai au efect anestezic. Discuţia despre sens, poate altă dată.

* Spaima poate fi fundamentul nu numai al existenţei în sensul activării instinctului de conservare, ci şi al moralităţii. Individul care nu se teme îşi permite să fie cât de imoral doreşte. Pariul meu este că, în timpul în care stau pe tron, dictatorii nu se tem. Lipsa spaimei că pot suporta consecinţele i-a făcut posibili pe Nero, pe Hitler şi pe atâţia alţii. Aş da orice să pot fi în mintea unui tiran, în ultimele momente ale vieţii sale. Gaddafi a căutat mâncare în gunoaie în ultimele zile de viaţă. Oare cum gestionează ei şocul prăbuşirii de la exercitarea controlului total până la pierderea oricărui control? Exercitarea puterii discreţionare fracturează, probabil, contactul cu realitatea, iar reîntâlnirea e dură. Se vede în privirea puţin nedumerită a oricărui tiran… De meditat şi la obiceiul omenirii de a-şi ucide dictatorii. Execuţiile rituale în contemporaneitate… Totuşi, a nu se confunda lipsa spaimei cu ceea ce numim curaj de tip eroic. Probabil, a avea curaj nu înseamnă a nu te teme. Ci a face fapte eroice cu toată teama omenească în suflet. Le-a lipsit spaima umană de a suporta consecinţele, dar asta nu înseamnă că tiranii au fost curajoşi.

* Cele mai multe dintre conceptele politice mi se par depăşite. Pare inadecvat să mai spui că eşti „de stânga” sau „de dreapta”, lumea nu mai funcţionează în cele două viteze. Probabil că umanismul rămâne soluţia ideală, asta dacă acceptăm idealul şi faptul că că orice politică ar trebui să aibă drept scop îmbunătăţirea condiţiei umane, iară nu prosperitatea grupurilor de interese, aşa cum se întâmplă de fapt. Umanismul, în sens camusian. Mi s-a spus deseori că umanismul poate fi luat drept socialism. Diferenţele sunt uriaşe: socialismul presupune înecarea individului în masă, ştergerea chipului persoanei (nu-mi plac deloc termenii popor, populaţie etc. fiindcă în ele se îneacă omul), în timp ce umanismul garantează saltul către individuaţie, iar omul redevine persoană. Repunerea omului în centrul chestiunii nu este socialism sau stângism şi, probabil, nu va fi niciodată politică. Transformarea umanismului în politică ar însemna compromiterea lui. Şi totuşi, omul evadează permanent din borcanul ideologiilor, refuză să respire concepte şi atunci când visează, nu visează sisteme economice. De fapt ar fi bine ca în familia lexicală a cuvânului „uman” să nu existe termenul „umanism”. „La ce bun să construiesc un castel în care n-aş putea să trăiesc”, spunea Kierkegaard, referindu-se la sistemul filosofic al lui Hegel. La ce bune toate ideologiile care nu satisfac, cu adevărat, pe nimeni? O încăpere caldă în care stau oameni care se iubesc este mai valoroasă decât orice ideologie.

* Fiinţa umană de astăzi este mult prea împovărată de istorie. Mă refer la fiinţa umană esenţială. Cea cu dureri, fericiri, vise şi angoase, cuantificabile în lacrimi şi zâmbete. Rătăcită în labirintul crizei financiare globale, al strategiilor de rezistenţă, al conflictelor politice, al FMI, al G20, al Comisiei Trilaterale, fiinţa umană esenţială ştie foarte bine că poate trăi fără toate astea şi că toate astea sunt fake-uri ale istoriei. „Viaţa este posibilă oriunde poţi face focul şi privi stelele”, spunea Ovidiu, exilat la Tomis. Fiinţa umană esenţială mai ştie foarte bine că a curs sânge, încă de pe timpul lui Carol cel Mare, pentru formarea statelor naţionale, iar acum curge sânge pentru desfiinţarea statelor şi globalizare. Statul global desfiinţează fiinţa esenţială şi propune fiinţa globală. O fiinţă fără identitate. Iată o altă modalitate de a şterge chipul omului. Omul global va fi omul periferic par excellence, adică va fi întotdeauna incapabil să intre în Castelul lui Kafka pe care-l va vedea, dar nu-l va putea accesa. Într-o lume globalizată nu va mai exista Centru. Fiinţei umane globalizate periferice îi va lipsi, probabil, centralitatea, absolutul la care să se raporteze. Optimism: cerul înstelat va fi mereu deasupra. Pesimism: legea morală nu va mai fi în suflete.

* Mă uit la oameni şi deja observ că vorbesc tot mai rar în public despre bucuriile şi tristeţile lor. E ca şi cum aceste cuvinte ar fi interzise. În public trebuie să ne jucăm rolul şi să abandonăm ideea de a mai fi oameni. Rolul nu permite tuşa umană. Dar când din om lipsesc tristeţea şi bucuria, se insinuează depresia şi delirul. Tristeţea poate să treacă cu o carte sau cu o excursie, depresia trece doar cu Xanax. Bucuriile se mărturisesc prin zâmbet, delirul se trădează prin rictus. Fiinţa globală pendulează între depresie şi delir, între Xanax şi rictus. Optimism: cerul înstelat va fi mereu deasupra, chiar dacă luminile marilor oraşe îl eclipsează. Pesimism: legea morală nu va mai fi în suflete. De fapt ce este legea morală din suflete? (Nu cea scrisă în Codul Penal, evident…) Eu cred că începe de la milă, compasiune, compătimire, simţ al responsabilităţii. Primele cărămizi ale oricărei etici. Amoralitatea lipsei legii morale din suflete şi întunericul cerului eclipsat de neoane, astea să fie vertebrele noului om?

Reclame

Etichete:

2 răspunsuri to “Back!”

  1. jocker12 Says:

    In public nu trebuie abandonata ideea de a fi oameni. Asta s-a intimplat poate intr-o romanie alienata de lipsa de subiecte a presei inutile, care a trecut la hartzuirea individului ca sa poata supravietzui fomishtii din redactzii.
    Poate vei da exemplul occidentului, dar nu uita ca ceea ce ajunge in rom din occident este filtrat de acelashi tip de presa de cartier. Reciteshte Le Monde, The Times, New York Times, The Independent, Corriere de la Sera sau El Pais, muta din telecomanda pe orice post serios din vest… BBC, TF1, oricare dintre RAI-uri sau CNN shi vei avea imaginea unei prese cu coloana vertebrala,al carei scop vadit este sa faca jurnalism, nu radio shantz.
    Daca vei avea ocazia sa traieshti mai mult de 6 luni in afara granitzelor rom, vei intzelege ca nu trebuie sa joci un rol, indiferent de pozitzia in societate, ca sa ieshi in public.
    Ca sa itzi dau un exemplu simplu, multe dintre vedetele planetei, ajung la CNN in emisiunea lui Piers Morgan shi vorbesc deschis despre eshecuri, fara sa aiba nevoie de mashti sau minciuni. A fost cazul, o sa rizi, a lui Paris Hilton, Simon Cowell – omul de la American Idol shi X Factor sau Elton John.
    Ceea ce constatzi tu este de fapt, dorintza celor care apar in public, intr-o forma sau alta, de a incerca sa fie lipsitzi de emotzii… Poate ca in mitologia romaneasca, robotzii au avut mai mare succes decit poetzii, dar am mari indoieli ca asta ar fi adevarat….
    De fapt este prostie Mihai, barbatzii ajung sa se maimutzareasca la camere shi sa spuna imbecilitatzi catre public, iar femeile sa puna „botul” la pictoriale in Playboy, FHM sau Infractoarea….
    Ashadar nu cuvintele sint interzise ci sentimentele, considerate prosteshte slabiciuni… Asta intr-o tzara unde telenovelele siropoase au foarte mare succes de piatza, mare parte din media profitind dealtfel din cauza acestui mare handicap al populatziei autohtone…

    Depresia se trateaza cu multe medicamente… dar trece shi cu mishcare in aer liber sau fitness….

    Spaima duce la imoralitate…. lipsa spaimei produce moralitate. De fapt, acest proces psihologic trece printr-un lung labirint personal. Omul liber, adica fara spaime, va actziona moral, consecintza a lipsei oricarei presiuni exterioare. Odata creeata presiunea, individul ishi va schimba comportamentul (mai mult sau mai putzin) in functzie de ierarhia valorilor interioare.

    Exemplu – eliberat de spaima mortzii, omul simte transcendent, iar imoralitatzile devin inutile. Naufragiatul va avea ca unic scop – valoare supravietzuirea shi nimic altceva, putindu-shi schimba comportamentul in raport doar cu mediul imediat inconjurator. Intrebarea este daca exista moralitate in conceptul de supravietzuire, deoarece in sens istoric, rolul religiei in istorie a fost tocmai acela de a il elibera pe individ de spaima „sfirshitului brusc”, al inutilitatzii.

    Dictatorii privesc inainte shi in sus… Nu potzi fi dictator shi existentzialist in acelashi timp. Pentru ei multzimile sint mase neglijabile shi chiar daca accepta ca vor sfirshi rau, isi asuma un rol profetic. Hitler shtia ca are la dispozitzie un timp fizic limitat shi de aceea a vrut razboi cu orice pretz. Nu visa la imortalitate, dar shtia ca natziunea germana il va urma deoarece Imperiul German dorea razbunare dupa umilintza suferita la Versailles, dupa primul razboi mondial. Hitler era sigur ca va ramine in istorie shi a jucat totul pe o singura carte, un fel de blietzkrieg personal, iar germanii l-au iubit pentru ca in plina recesiune el a adus economia Germaniei pe primul loc in lume…. angajind intreaga populatzie la efortul de razboi.

    Ceashca a murit la fel ca Gaddafi, insa romanii shtiu ca pentru el, indivizii nu existau…. Romania era ca o masa gelatinoasa modelata de aparatul comunist….

    Orice idee din post merita un blog separat…. Romania este insa un caz aparte in Europa… Daca ieshi de acolo vei ramine uimit de normalitate….

  2. Cristian Cocea Says:

    Back? Unde, bah, ca de trei saptamini nu mai scrisesi un rinduletz?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: