Archive for Iulie 2011

„Necesarul” de intelectuali a fost atins

Iulie 4, 2011

Procentul de promovabilitate la Bac – cel mai scăzut din istorie – nu mi se pare deloc îngrijorător. Ba chiar l-aş încadra în limitele firescului.

Pare stupid ceea ce spun? Pare. Dar nu este.

Trec peste considerentul că nu toţi tinerii care se pregătesc să meargă pe picioarele lor trebuie să fie intelectuali sau bacalaureaţi.

Din cei 44,47% (care au promovat bacul în 2011) jumătate sunt suficienţi pentru a merge la o facultate, la un master, la un doctorat. Poate şi aceştia vor fi prea mulţi pentru a fi absorbiţi (în deplină compatibilitate cu pregătirea lor) pe piaţa muncii. Realitatea dură îmi dă dreptate: hypermarket-urile gem de scanatori cu diplomă în Politologie. Iar cârciumile sunt pline de ospătăriţe bacalaureate, cu nota 10 la limba română.

Sigur, mi se poate răspunde că s-a prăbuşit nivelul intelectual al României. Că am ajuns o ţară de tâmpiţi. N-aş zice. S-au separat puţin tâmpiţii de deştepţi, atâta tot.

În ultimii 20 de ani, ambiţia naţională de a fi toţi elevii absolut sclipitori ne-a azvârlit în ridicolul de a vedea tineri care ştiu pe dinafară denumirile în latină ale tuturor plantelor, dar nu sunt în stare să câştige un slariu. Sau, dimpotrivă, analfabeţi spontani care simt banul şi fac, în câţiva ani, mici averi, exploatând piaţa liberă.

Puţine şcoli îi învaţă pe tineri că scopul nu este să fii sclipitor, ci să-ţi asiguri, în condiţii decente, existenţa, în deplin consens cu ceea ce eşti. Nu este o ruşine să pici bacalaureatul şi să-ţi câştigi ziua de mâine, ca femeie de serviciu sau ca tinichigiu. Cu adevărat inadecvat – şi tragic pentru o naţiune – este să fii ospătar degizat în fizician. Sau mecanic auto cu master în traductologie.

Trec şi peste faptul că întreaga şcoală românească este complet depăşită de modul cum a evoluat societatea. Modelele intelectuale pe care le propune şcoala românească nu se mai regăsesc pe nicăieri în spaţiul real. Hackerul din Vâlcea, care va fi plătit cu zeci de mii de euro în SUA, nu se poate regăsi în Letopiseţe, iar vânzătorul talentat care-şi cumpără locuinţă din comision, în primii ani de muncă, nu poate sta 6 ore pe zi să rezolve integrale la matematică. Dinamismul şi efervescenţa lumii actuale i-a absorbit pe tinerii români, iar şcoala românească, blocată în stilul anilor 90, arată prăfuit, trist, ca un bordei în părăsire, chiar şi după atâtea „reforme” succesive.

Profesorii sunt, şi ei, nişte oameni lăsaţi la marginea societăţii, abandonaţi între paginile cursurilor pe care le-au învăţat în anii 70, trăind din salarii-fantomă – nici ei nu le văd când intră pe card!

Nu pot să nu dau aici, în cel mai trist mod cu putinţă, exemplul personal. După terminarea Facultăţii de Filosofie, n-am ieşit din şcoală orientat, aşa cum s-ar fi cuvenit, către lumea reală. Ci complet îndobitocit de miile de ore petrecute printre cărţi şi de zecile de examene în care deşiram puloverul teoretic împletit la cursuri, dar numai bun să mă angajez la singura catedră disponibilă, undeva la ţară, la Cepari, pe un salariu care nu mi-ar fi asigurat nici măcar pantofii. La fel ca mine, zeci de mii de tineri au refuzat astfel de „perspective” sumbre, croindu-şi drum pe piaţa liberă.

Pentru o ţară ca România, în care numărul necesar de intelectuali este extrem de redus, bacalaureaţii de anul acesta sunt suficienţi. Măcar să-şi croiască fiecare dintre ei destinul în deplină concordanţă cu idealurile personale şi cu pregătirea pe care şi-au asigurat-o!

Oricât de mult le-ar fi plăcut unora statisticile de pe vremuri care arătau o promovabilitate de 100%, toţi trebuie să priceapă că erau nişte statistici complet aberante. Bacalaureaţii de atunci pendulează astăzi între berea la pet şi creditul pentru plasma din sufragerie, în cazul (mult mai fericit) în care nu sunt soldăţei de corporaţie, aliniaţi şi băgaţi în rând.

Iar diplomele lor putrezesc, liniştite, într-un sertar.

Şahul la rege a declanşat ipocrizia generalizată

Iulie 4, 2011

Şahul băsescian la rege a slobozit, parcă, întreaga ipocrizie politico-jurnalistică – şi nu numai.

În primul rând, Traian Băsescu. Prost să fii să nu pricepi că Băsescu l-a acuzat pe Rege de trădare – în anul 2011 – numai aşa, să dea de lucru presei, opiniei publice şi opoziţiei. În felul ăsta, cu toţii au uitat de „regionalizare” şi de restul problemelor româneşti. Mă îndoiesc că de-aia nu mai putea Traian să doarmă noaptea – Traian şi restul lumii – din cauza abdicării din 45. Toţi ştim că Europa a fost tranşată, la un nivel mai înalt, între Stalin şi Churchill, iar în contextul de atunci, Mihai de România – monarh al unei ţări mici, promise URSS – n-avea prea multe opţiuni. Sau, mă rog, avea opţiunea de a se lăsa împuşcat, ceea ce n-ar fi schimbat cu nimic rezultatul rusificării. Deci, trădarea e cu semnul întrebării. Cu pistolul la tâmplă, ori mori, ori faci ce ţi se spune. Simplu.

În al doilea rând, comuniştii. Adică PSD. Ăştia n-ar fi trebuit nici măcar să deschidă pliscul în apărarea Regelui, chiar dacă Regele a dat-o la pace, înmuiat de vârstă, până şi cu Ion Iliescu. Nu amintesc aici – din silă – episodul fugăririi Monarhului, imediat după Revoluţie, de către Ilici şi feseniştii lui. Să vină acum pesediştii ăştia mici şi să apere monarhia mi se pare o ipocrizie comparabilă cu cea a unei târfe de centură care se crede Fecioara Maria. Mai tăceţi naibii din gură, că nu vă crede nimeni!

În al treilea rând, liberalii. Aceşti domni ar fi trebuit să se abţină. După ce-ţi abandonezi tradiţia, călcându-ţi în picioare crezul politic şi sistemul valoric, pupându-te cu comuniştii, ai terminat cu orice drept de a vorbi despre Monarhie, despre respectul datorat Regelui etc. Mai repede îţi pui în birou fotografia Anei Pauker, alături de cea a lui Ionel Brătianu şi eşti în schema simbolică pe care ai propus-o naţiunii. Niciun calcul electoral pragmatic nu-ţi iartă eroarea de a te pupa cu Iliescu şi nu-ţi justifică ipocriziile „monarhiste”. 

În al patrulea rând, presa. Ziariştii au scris şi ei cum le-a dictat sursa financiară. Care au avut de ţinut cu Băsescu, au ţint cu Băsescu. Care au ţinut cu Regele – adicătelea cu opoziţia comunisto-liberală care a găsit încă un motiv să-l înjure pe Băsescu – s-au întrecut în a fi super-monarhiştii lui Peşte Fiert. După părerea mea, un ziarist până în 60 de ani este la fel de monarhist ca un adolescent de 18 ani, crescut la şcoala lui Bill Gates, fiindcă a trăit în Monarhie tot aşa cum pisicile trăiesc în mediul acvatic. Dar, mă rog, prostiile alea spuse la TV sau scrise prin ziare sunt, şi ele, tot „demersuri jurnalistice”. Asta ca să nu mai spun că orice ziarist care n-a trăit în Monarhie nici măcar o zi, n-are niciun argument pentru a se autodeclara pe dos, adică anti-monarhist convins. Vorba lui Moromete, pe ce se bazează? Pe imaginaţia sa bogată?

În al cincelea rând, Regele. Când ştii bine că gestul tău din 45 încă nu este cunoscut încă în toate detaliile, pur şi simplu nu poţi băga capul în pământ. Şi nu poţi „refuza orice fel de declaraţie”. Eşti acuzat, în mod direct, de trădare, de către primul preşedinte român care a condamnat comunismul în Parlamentul României. Ăsta este un semn că sunt detalii istorice încă necunoscute şi nici măcar Regele nu doreşte să le facă publice. Oricum nu prea mai interesează pe nimeni, nici măcar pe istorici, dar aşa, din respect pentru poporul român, acuzaţia trădării ar fi trebuit comentată de către însuşi Regele. Nu e un moment să zici, suveran, „no comment”.

În al şaselea rând, istoricii. Fiecare a povestit momentul abdicării din 45 aşa cum a fost educat, respectiv re-educat s-o facă. Istoricii vechii nomenclaturi comuniste au marşat pe ideea trădării. Iar istoricii de bună credinţă s-au întrecut în a-i plânge de milă bietului Rege până la a declara că a fost atât de sărac atunci când a plecat din ţară, încât a trebuit să muncească azi, ca să aibă ce mânca mâine, la fel ca un bugetar banal, ceea ce este complet ridicol.  

În al şaselea rând, americanii. Fără nicio inhibiţie, ca răspuns la declaraţia lui Traian Băsescu, americanii scot scrioarea lui Harry Truman, în care scrie că „într-o inspirată proclamaţie către ţară adresată la radio, el (Regele Mihai) a declarat ţării decizia lui de a scoate România de sub jugul nazist şi a chemat Armata să se întoarcă împotriva trupelor germane şi să ucidă, captureze prizonieri sau să-i alunge din ţară. Puşi în faţa acestui frontal şi puternic act din partea suveranului lor, răspunsul poporului român şi al armatei române a fost imediat şi din toată inima, cu rezultatul că, în doar câteva zile, cea mai mare parte a teritoriului României a fost eliberat de sub controlul nazist, şi linia principală a rezistenţei germane pe frontul de Sud-Est a fost alungat mai mult de cinci sute de kilometri spre Nord-Vest.” Adică – pe scurt – n-am mai fost cu fasciştii, am trecut de partea bolşevicilor, lucru care a fost minunat – pentru toţi românii.    

Una peste alta, societatea românescă s-a făcut din nou de cacao. Iar americanii au pus, ca de obicei, moţul.