Archive for Mai 2011

Momente şi schiţe cu Crin Antonescu

Mai 31, 2011

Cine se îndoieşte de ceea ce putem realiza pentru România ar putea să compare rezultatele guvernării noastre cu rezultatele guvernării de acum” – a spus Crin Antonescu la Piteşti.

O frază care arată că peneliştii de azi se revendică, nejustificat, din performanţele guvernului Tăriceanu. Ca şi cum performanţele acelui guvern ar fi repetabile oricând, de către oricine.

Or, Tăriceanu – omul pe care liberalii îl invocă ori de câte ori vine vorba de performanţă – are prea puţine ieşiri publice în care susţine USL. Se arată prea puţin entuziasmat de pactul cu Voiculescu şi cu PSD. Şi nu a venit împreună cu dl. Antonescu nici la Vila Florica, nici la Goleşti, cu ocazia împlinirii a 136 de ani de liberalism. A rămas în trecut, cu performanţele sale.

Cum evoluează actualul PNL? Iată-i pe liberali renunţând la cota unică de impozitare, iată-i fluturând  „responsabilitatea socială”, iată-i pledând sindicalist pentru pensii &salarii – şi iată-i in conferinţe de presă alături de oamenii pe care, în urmă cu numai 3, 4 ani îi acuzau de înaltă corupţie, de josnicie şi chiar de falimentul României. Astăzi le întind mâna ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat.

Într-o lume perfect coerentă şi rotundă n-ar avea ce să caute la aceeaşi masă: Iani Popa, Tudor Pendiuc, Gheorghe Lazăr şi Florin Tecău (avatarul lui Constantin Nicolescu).

Într-o lume coerentă liberalii ar fi liberali, iar comuniştii ar fi comunişti.

Purtăm povara înaintaşilor noştri, Brătienii. Oamenii ne spun mereu că trebuie să ne ridicăm la înălţimea lor„, a mai spus Crin Atonescu, pe terasa Vilei Florica.

La nivel de discurs, termenul „povară” folosit de Crin Antonescu a fost ales greşit. Omul se referea la modelul intangibil.

Psihologic, Crin a folosit corect termenul „povară”. A înţeles, în sinea lui, că orice referire la Brătieni este o penalizare pentru evoluţia de azi a partidului. O penalizare incomodă, greu de dus. O povară. Modelul intangibil reprezentat de creatorii României moderne a devenit inadecvat pentru continuatorii contemporani ai liberalismului.

Motivul? Alianţa liberalo-comunistă ne azvârle pe toţi într-o lume fără repere ferme, fără tradiţie şi fără credinţe consolidate. Această alianţă ar trebui să reprezinte pentru români lecţia istorică cea mai importantă după momentul Piaţa Universităţii – şi după mineriade. Lecţia că totul este permis pentru a accede la putere. Lecţia că oricând suntem gata de dezbinare. Lecţia că politica seamănă cu o cursă a înarmărilor şi, în final, cu un război.

Veţi fi preşedintele tuturor românilor dacă veţi câştiga preşedinţia României, domnule Crin Antonescu?” Aşa l-am întrebat pe preşedintele PNL. O întrebare foarte simplă care l-a descumpănit nepermis de mult. M-a întrebat ce vreau să spun, ca şi cum n-aş fi fost destul de limpede. „Dacă cereţi limitarea dreptului de vot al românilor din diaspora, nu cred că veţi mai fi preşedintele tuturor românilor” – am continuat. (M-am gândit că, în diaspora, poate există fie şi un singur român al cărui copil a murit la Revoluţie şi care, din motive care nu depind de el, nu plăteşte taxe în ţară. Unui astfel de român nu-i poţi interzice să voteze.)

Cred şi acum că a limita dreptul de vot pentru cetăţenii românii din diaspora – fie că plătesc taxe, fie că nu le plătesc – înseamnă a împărţi din nou România. Aşa cum a fost împărţită, în urmă cu 21 de ani, în Piaţa Universităţii. Aşa cum a fost împărţită la mineriade. Înseamnă a alimenta războiul româno-român care ne-a făcut, în cele din urmă, să ne urâm între noi.

Ce ar trebui să fac ca să sting acest război româno-român?” Asta m-a întrebat viitorul preşedinte al României, după ce mi-a explicat că numai cei ce plătesc taxe trebuie să voteze. I-am răspuns că eu nu candidez.
N-aş vrea să pun concluzii la cele scrise. Cel mai bine este ca totul să rămână sub titlul „momente şi schiţe, cu Crin Antonescu”.

PS
Un oarecare domn Voicu a insinuat, chiar de la prezidiu, că cineva m-a mandatat să adresez aceste întrebări lui Crin Antonescu. Şi a adăugat că nu am câştigat punctele pe care vroiam să le câştig. Domnul Voicu a fost nepoliticos, ca să nu zic mai mult. În felul acesta, el a vrut să insinueze că o anumită putere politică m-a trimis special să-l pun pe Crin Antonescu într-o situaţie dificilă. Opinia mea este că un om care gândeşte în felul acesta şi-a piedut seninătatea şi vede peste tot un complot şi o teorie a conspiraţiei. Un om care se exprimă în felul acesta, de faţă cu colegii săi de partid şi de faţă cu toţi ziariştii, are probleme de înţelegere a unei realităţi simple. Aceea că există oameni care gândesc pur şi simplu – şi pun întrebări. Nu totul este un război, domnule Voicu. Şi nu toţi sunt mercenari. Poate va mai trece timp până când vă veţi da seama că reacţia dvs. a fost imatură, negândită şi definitorie pentru „nivelul” politic la care aţi ajuns.

Să schimbăm puterea, că poate nu vin minerii

Mai 24, 2011

Cu riscul de a părea partinic, voi scrie că este nevoie de schimbarea culorii puterii politice în Argeş.

Ţin cu PDL? Eh, ţin.

Sunt prea inteligent – şi suficient de deziluzionat – ca să mai „ţin” de-adevăratelea cu vreo formaţiune politică. Dar în mod sigur îmi doresc altceva în locul PSD. De ce? Pentru că, după 21 de ani de încremenire ideologică, Argeşul are nevoie de o altă viziune politică, economică şi socială. De alţi oameni. De alt aer.

Pur şi simplu nu-mi doresc să-i văd la butoane o eternitate pe Pendiuc şi pe Nicolescu, aşa cum generaţii întregi de cubanezi l-au văzut pe Fidel Castro. M-am săturat de aceşti pesedişti inocenţi, dintre care unii au şi dosar politic. Exerciţiul democratic al schimbării trebuie să-l înveţe – să-mi fie cu iertare – până şi argeşenii.

Şi când spun că Argeşul are nevoie de „alţi oameni” deja mi se rupe coerenţa gândirii. Traseismul viciază alternativa, fiindcă ni-i aduce în ochi, sub diverse sigle politice, pe „aceiaşi”, pe „eternii” şi pe „fascinanţii” – de care ne-am săturat.

Aici s-ar putea ca Mircea Andrei să aibă o problemă. Vă daţi seama? Dacă-i vine într-o zi ideea să-şi lase mustaţă? Deschizând porţile pentru primari pesedişti sau pentru „oameni de afaceri” foşti simpatizanţi PSD, formaţiunea portocalie riscă să nu mai aibă ce oferi. Se pierde elementul de noutate şi tinereţe care ar putea genera acel „alt aer” despre care vorbeam.

Ca să nu mai spun că există posibilitatea să-şi lase şi Frătică mustaţă – şi atunci ne restartăm toţi, ca Windows-ul.

Un PDL în care Ion Dumitru de Albota cântă „verde-nrourat” şi se pupă cu Mircea Andrei nu mai are niciun „şic” politic. Un Mircea Andrei devenit sultanul şeptelului de primari roşii n-o să mai reprezinte alternativa politică, ci doar un alt şef al aceleiaşi echipe de zgomote.

E drept, primarii – aşa neciopliţi cum sunt – stăpânesc masele şi aduc voturi. Dar acesta n-ar trebui să fie un argument pentru a-i vedea plimbându-se din ideologie în ideologie şi din partid în partid.

Sigur, mulţi se vor grăbi, totuşi, să-mi spună că „ţin” cu Mircea Andrei şi că, scriind acest editorial, îmi fac publică o opţiune. Ar fi o eroare. În urmă cu nişte ani eu am scris că nu votez niciodată, neconsiderându-mă reprezentat de nimeni. Pe cale de consecinţă, nu creditez cu votul meu niciun exponent al clasei politice.

Tot ceea ce afirm, scriind acest editorial, este că judeţul Argeş are nevoie de o altă viziune. De o schimbare. Şi sigur, îmi exprim, pe această cale speranţa să nu vină minerii, să-mi bage minţile-n cap.

Personal nu pot răspunde întrebării dacă Mircea Andrei este mai bun decât Constantin Nicolescu. Şi asta fiindcă oamenii se situează dincolo de bine şi de rău.

Zorba, eroul lui Nokos Katatsakis, spunea: „În război, împărţeam oamenii în greci şi turci, apoi i-am împărţit în buni şi răi. Acum nu-i mai împart. Sunt doar oameni – şi atât.” Cam aşa ar trebui să fie privită politica de către orice om matur. Nu există politicieni buni sau răi. Există politicieni – şi atât.

O viziune nouă nu înseamnă neapărat o viziune mai bună. Dar dacă există cea mai mică şansă, atunci încercarea trebuie făcută. Şi nu vorbesc aici de chesti mari, cum ar fi autostrăzi cu 6 benzi sau zgârienori. Vorbesc de lucruri absolut realizabile cum ar fi şcoli dotate decent pentru profesori şi elevi, spitale curate şi confortabile pentru bolnavi, drumuri bune, un mediu de afaceri cât mai puţin clientelar, încurajarea pătrunderii investitorilor străini, locuri de muncă, absorbţia fondurilor europene etc.

P.S. 1
Vă întrebaţi poate de ce nu socotesc că o nouă viziune ar putea veni din partea PNL Argeş. Nici eu nu ştiu. Poate pentru că, pur şi simplu, acest partid nu a prezentat niciodată o viziune coerentă despre dezvoltarea acestui judeţ. Acum Iani Popa vorbeşte, de exemplu, despre un sondaj de opinie care-l va autoriza să candideze la Primărie, respectiv CJ, pe omul care întruneşte procentul cel mai mare. Or, după părerea mea, aşa ceva nu înseamnă o viziune personală integral asumată. Este simplă statistică. O statistică lipsită de orice tuşă umană.

P.S.2
Iar dacă tot este să vorbim aici de viziuni…. Cea mai frumoasă viziune a avut-o, de curând, Simona Bucura Oprescu, atunci când l-a numit pe Constantin Nicolescu „Excelenţa Sa”. Îl făcuşi ambasador, Simona. Tu să fii sănătoasă! Că lumea oricum e proastă şi nu ştie protocolul de adresare.

Poate pentru prima dată…

Mai 16, 2011

Poate pentru prima dată, judeţul Argeş are o revistă de opinie şi atitudine cu adevărat serioasă.

Când am creat Opinii Libere nu mă aşteptam la un succes atât de rapid în mediul elitei din Piteşti şi din Argeş. Doar 5 luni de zile au trecut de la apariţia primului număr şi deja avem în această revistă editoriale politice, economice, sociale, culturale – şi chiar existenţiale.

Nimeni nu este cenzurat. Fiecare scrie ce crede.  Nimeni nu consideră că este mai inteligent decât celălalt, indiferent de funcţia pe care o are în cadrul revistei. Eşti bun şi inteligent în clipa în care eşti citit, iar cititorul rămâne cu ceva de la tine.  Fiecare îşi expune opinia responsabil, asumându-şi-o cu semnătură, fotografie şi adresă de e-mail. Nu scriem atacuri la persoană. Nu facem propagandă politică. Şi nu pariem pe fonfleuri de presă.  Ne impunem prin seriozitate, fiindcă vrem să devenim o tribună de expresie a elitei.

Iată cine suntem…

Dragoş Pătroi este alături de noi cu articole pe teme economice. Consideraţiile sale fiscale nu rămân fără ecou. L-aţi mai citit în revista Capital – şi în alte publicaţii.

În paginile revistei „Opinii Libere”, avocatul Liviu Stancu vine să-l contrazică polemic şi, totodată prieteneşte pe Dragoş Pătroi. Liviu are altă viziune asupra fiscalităţii.

Tocmai din America, Valentin Ion trimite nişte excelente şi teribil de apreciate comentarii. Unele dintre ele pun degetul pe răni atât de dureroase ale Piteştiului, încât le dăm trimitere la prima pagină, să fim siguri că facem tot ce depinde de noi să asigurăm numărul adecvat de cititori. Îi mulţumim pentru ceea ce face, altul în locul lui ar fi uitat oraşul în care a trăit, dar nu este şi cazul lui Valentin. Mulţumim, drag prieten!

Cristian Cocea îşi face timp şi ne oferă articole culturale. Cristi nu mai are nevoie de nicio prezentare. După câtă presă a făcut, toţi piteştenii îl ştiu şi-l apreciază. (Încă puţin şi-i apare cartea „Ghidul României Misterioase”, un ghid de călătorie…. Vom vinde, la tarabă, un anumite număr de exemplare, împreună cu revista Opinii Libere.)

Profesorul de filosofie Vasile Călinescu ne trimite articole… filosofice. Sunt binevenite. Sunt convins că există un public şi pentru aşa ceva.

Nu în ultimul rând, scriem noi, cei care ne ocupăm printre altele – şi de latura administrativă a revistei. Adică eu, Mihai Alexandrescu şi el,  Mihai Paul Codunas – director şi redactor-şef în caseta tehnică, prieteni în realitate.

Claudiu Diţa semnează, la rându-i, un excelent editorial, în general politic. Acest om s-a impus printr-o seriozitate exemplară, după părerea mea mulţi ziarişti ar trebui să-i urmeze exemplul.

Revista se va îmbogăţi în momentul în care vom convinge şi politicieni să se exprime în paginile ei.

NOTĂ

În curând, în paginile revistei Opinii Libere vor scrie editorialişti şi comentatori cunoscuţi din Bucureşti. Şi din alte judeţe.

Hlamida roşie, zdrenţuită pe zidurile Casei Albe

Mai 3, 2011

PSD Argeş a intrat în zodia declinului. Părea, la un moment dat, că aceşti oameni, formaţi pe timpul comunismului şi vopsiţi în culorile capitalismului nepotisto-cumetrist, chiar sunt uniţi de un „crez” comun, al cărui „pisc” era Constantin Nicolescu.

Aiurea, primul care s-a dus de suflet a fost „crezul”. Ar fi amuzant, dacă n-ar fi dramatic.

Cei care se autodenumeau întâi-mergătorii Argeşului fug unul de altul încotro văd cu ochii, atunci când nu se ceartă ca la mat şi – vai! – îşi ridică poalele în presă, toată „viziunea” lor despre comunitate devenind un circ incoerent şi toxic.
Când folosesc termenii „viziune” şi „crez” în contextul dat, aproape că-mi reduc binevoitor sarcasmul la ironie.

Constantin Tămagă, cel mai civilizat, şi-a trimis „ficiorul” în PDL. E la modă să acoperi, prin intermediul familiei, întreaga scenă politică. Că a fost frustrat, că partidul nu l-a respectat, că nu i-a recunoscut meritele… Hai să fim serioşi, partidul e o entitate abstractă, realitatea este că şi-au tras-o unii altora, cine a avut cohones s-a scos, cine nu a rămas de căruţă. Uite-i acum cum schimbă gaşca!

Ion Dumitru a făcut un circ tipic educaţiei sale de gentleman desăvârşit, cântând lângă nişte acordonişti cu burţi mari refrenul „Verde-nrourat” (sau cam aşa ceva) şi pozând apoi în victimă tragică – a cui? – a propriilor colegi. Duce, Duce, cum ne duci tu ca la Ploieşti… Păi, dacă ai fost tratat în partid aşa nasol, de ce ai aştaptat să se facă PD-L mare şi abia acum să montezi toată scena asta de prost gust? De ce n-ai spus mai devreme că ai fost „măcelărit, ca om şi ca persoană”? De ce n-ai dat în presă, mai devreme, chestiunea cu fondul de vânătoare? De ce n-ai spus povestea cu Istrătescu? Ah, da, erai virgina care se confrunta cu năbădăile iubirii, puritatea poartă numele tău, fidelitatea ţi-a fost întipărită în conştiinţă…

Filip Georgescu, din punctul meu de vedere, ar trebui să renunţe la politică. Personal, îl consider un personaj balzacian, ca şi pe Ion Burnei, implicarea acestor domni în comunitate îmi rămâne necunoscută, ideile lor politice sunt vagi, dacă nu chiar inexistente, seamănă cu nişte fantome, atât sunt de lipsiţi de contur. Mai ales Felipe, cu aerele sale de superioritate, dacă-l cauţi bine, e la fel de „rafinat” ca Ducele, dacă nu chiar mai rafinat… Vă asemănaţi atât de mult, stimaţi domni, încât orice polemică dintre voi este superfluă.

Despre Tudor Pendiuc se spune că se va duce-n… PD-L. Ceea ce trebuie să priceapă toată lumea este că nu contează absolut deloc unde se duce Pendiuc. Apartenenţa lui la o formaţiune politică este la fel de relevantă ca apartenenţa valorii intrinseci la brand – adică nulă. Ambalajul comercial numit Pendiuc poate conţine pavele chinezeşti, câini maidanezi, pieţe jegoase şi iepuri electronici, indiferent în ce partid l-ai expune. Pendiuc poate fi pesedist, la fel cum poate fi si pedelist, orice arteziană de cartier ştie să-i şoptească numele în urechea prostimii.

Cu Boţârcă, scuzaţi-mi paradoxul, lucrurile stau diferit, dar la fel.

Vasilică şi Drăghici îşi trăiesc tinereţea în vremi interesante, unul vrea, dar nu poate, altul poate, dar povestea de iubire cu DNA îi limitează avântul, toată speranţa a rămas în Simona Oprescu, jună care duce mai departe limbajul de lemn, declaraţia stearpă şi fidelitatea faţă de trecut. O, tu Simona, politica este suculentă, limbajul tău este uscat!

Împăratul a rămas, aşadar, singur. Acum se vrea bun şi împăciuitor, încearcă să se ridice deasupra tumultului istoric, însă istoria îl situează sub vremi, ca pe oricare altul. Încă un imperiu prăbuşit, încă o hlamidă roşie zdrenţuită pe zidurile Casei Albe, aceeaşi poveste, la scară mică, istoria nu se repetă, spun repetitorii de istorie…