Archive for Decembrie 2010

Povestea unei reviste

Decembrie 29, 2010

A fost o muncă uriaşă, care a fost dusă la bun sfârşit în doar două luni de zile.

În luna noiembrie am înfiinţat societatea SC Opinii Libere SRL. Tot atunci am purtat discuţii cu Mihai Paul Codunas şi Claudiu Diţa şi ne-am gândit împreună cum ar trebui să arate revista. Voiam o revistă elegantă, elitistă, neapărat de dreapta (fără să fim, totuşi, talibani ai dreptei), în care cititorii să poată găsi interviuri dense, eseuri şi comentarii pertinente despre scena politică, despre administraţia judeţului Argeş, despre fenomenele culturale etc.

Am mâzgălit un top de hârtie, imaginând felul în care trebuia să arate revista „Opinii Libere”, de la prima până la ultima pagină. Am umplut sufrageria cu Le Figaro, Le Monde, Financial Times, USA Today, Les Echos etc. – în căutarea inspiraţiei… Asta o făceam seara. Ziua, alergam pe la tipografii, să comparăm preţurile şi pe la difuzori, să încheiem contractele – ca să apărem, încă de la început, la aproape toate chioşcurile de presă. Apoi, ne trebuia un spaţiu, în care să facem redacţia. Am rezolvat şi acest aspect: avem redacţie într-o poziţie relativ centrală – şi acces la instituţii.

Încă de la primul număr, am simţit entuziasmul. Toată lumea a scris excepţional. Ce să zic, noaptea am fost în tipografie, să văd primul număr cum iese din rotativă, pe hârtie off-set

Prietenul Cristian Cocea a venit cu o rubrică de eseu cultural. Vreau să vă spun că este o rubrică foarte apreciată, multă lume se bucură că îl poate citi din nou pe Cristi. El conduce acum o instituţie culturală din judeţ. A făcut, o vreme, pasul înapoi din presă, păstrând mici colaborări. Acum sper că se regăseşte cu plăcere ca autor într-o revistă – să spun – diferită.

Apoi, ni s-a alăturat prietenul Valentin Ion. Este piteştean, însă acum trăieşte în America (ca cetăţean american), deci cunoaşte din experienţa proprie două lumi foarte diferite, chiar opuse. Eseul săptămânal al lui Valentin Ion este, pe cale de consecinţă, unul foarte valoros. Şi mă bucură teribil surpriza pe care a produs-o: „Cine este acest domn? Cum a ajuns să scrie la Opinii Libere? Unde l-aţi găsit?” Oamenii se întreabă – şi îi sorb textele. Foarte bine, presa locală avea nevoie de nume noi, de aer proaspăt. (A fost ziarist, o perioadă, în Piteşti, până să plece în America, dar cititorii l-au uitat…)

Despre intransigenţa lui MP Codunas, nu cred că trebuie să mai scriu nimic – multă lume a încercat să-i închidă gura, să-l intimideze, să-l cumpere. Or, Mihai a rezistat. Nici măcar când i-a confiscat DNA agendele şi carneţelele de ziarist nu s-a lăsat călcat în picioare şi a stat cu fruntea sus în faţa acestui abuz. Dintre noi, a reuşit până acum să „dea” cele mai tari subiecte.

Şi pe Claudiu Diţa au încercat fel de fel de nebuni să-l intimideze. Ba că scrie mai mult ca Nicolae Iorga, ba că textele lui n-au valoare, ba una, ba alta… Nici Claudiu nu s-a lăsat intimidat şi a mers mereu pe linia lui.

Iuliana Albu se va ocupa de justiţie. Tribunalul, Parchetul, DNA – astea sunt „zona” ei. E o tipă mişto şi sperăm să facă treabă. Lumea asta a justiţiei este destul de… neprietenoasă.

Aceştia suntem. Primele trei numere au bulversat pe toată lumea. „Voi ai cui sunteţi?” – mă-ntreabă toţi. Adică cine ne finanţează… Păi, Să mă ia naiba dacă ştiu.

Am dat şi-n Tudor Pendiuc, şi-n Constantin Nicolescu, iar oamenii au spus rapid că suntem ai PDL. Apoi l-am scris pe Mircea Andrei, tartorul PDL. Oamenii au zis că suntem pesedişti. Staţi să vedeţi la anul ce-o să facem! Deocamdată, negociem primele contracte de publicitate – şi nu contează în ce sferă de influenţă politică sunt firmele sau managerii cu care discutăm.

Uite, eu mă duc ca un om la alt om, discutăm, vedem cum putem stabili acel gen de relaţie win-win. Nimeni nu obligă pe nimeni la nimic, visul meu profesional cel mai mare este să se termine o dată cu toate mizeriile din presă, iar credinţa mea este că acest business poate fi unul curat. Asta încerc, asta încercăm toţi. Pariul meu este că vom reuşi.

Deocamdată, trebuie reţinut faptul că în Argeş a apărut revista „Opinii Libere„. În zona publicaţiilor premium, nicio altă revistă nu poate să concureze cu ea. Şi să nu uit: se distribuie şi-n Câmpulung, şi-n Curtea de Argeş, ne vom strădui s-o ducem şi la Costeşti, şi la Topoloveni…

Timp avem. Timpul e de partea noastră.

Geniul, Sultanul, Padişahul

Decembrie 24, 2010

Gătitul mă relaxează. Şi nu doar atât, viaţa m-a învăţat să am încredere în bărbaţii şi femeile care ştiu să facă mâncare bună, fiincă a pregăti ceva cu ştaif e un semn de generozitate.

În seara asta am făcut şah-mat două femei care, în bucătărie, sunt precum Marie Curie în laboratorul ei. Wife and mother au intrat în panică fiindcă s-a tăiat crema aşa numitei prăjituri „Albă ca Zăpada”. Şi au mai făcut-o o dată. Şi s-a tăiat din nou. M-am dus să le ofer soluţia extremă în astfel de cazuri: cremă Nutela sau, mă rog, Fineti. Am fost privit ca un eretic şi dat afară din bucătărie. Aşa e, nu poţi să înlocuieşti crema făcută în casă, with passion and love, cu mizeriile din galantar.

Aşa că, nonşalant, am pus oala cu cremă în altă oală cu puţină apă caldă în ea, totul pe foc molcom şi am mestecat uşor cu telul până când crema… a redevenit cremoasă şi parfumată. Sub priviri feminine stupefiate… Urmarea? Sunt unul dintre cei mai iubiţi bărbaţi, sunt Geniul, Sultanul, Padişahul 🙂

Interviu

Decembrie 20, 2010

Un interviu despre revista „Opinii Libere” – şi despre alte lucruri – puteţi citi pe ePiteşti.ro.

A apărut…

Decembrie 15, 2010

…şi nu seamănă cu nimic din ce se găseşte pe piaţa locală. Când toate pisicile sunt negre, eu sunt pisica albă – şi lumea se uită la mine.

Are un vag aer vintage, interbelic. Exact cum îmi doream. Oamenii spun că nu am public pentru aşa ceva. Dacă o făceam la fel ca pe restul, ziceau că n-am făcut nimic nou. Oricum, lecţia de a merge pe drumul meu am învăţat-o demult.

Parcă altfel îţi vine să faci business…

Poza asta mi-a făcut-o domnul redactor-şef, Mihai Codunas. Arăt a om serios, cu revistă, cum s-ar spune…

Rog cititorii furioşi să se bucure de suspans!

Decembrie 11, 2010

Nu intraţi în panică! Mai este foarte puţin până apare revista „Opinii Libere!” Cât mai este până miercuri? 4 zile. Deci îmi rog cititorii furioşi să aibă… puţintică răbdare.

Deocamdată, mă delectez cu zvonistica. Cu presupunerile. Cu informaţiile venite „pe surse”. Adicătelea, umblă vorba că fac ziar cu PNL. OK, dar dacă fac cu PD-L? Dacă, simţind că am stofă de lider sindical, mă sponsorizează PSD? Dacă, dacă, dacă… Dar dacă am găsit, pur şi simplu, o comoară? Şi îmi permit să scriu ce vreau, despre cine vreau? Ia să vedem, aşa voi face? Că, până acum, aşa am făcut…

Oricum, revista va fi elitistă, aşa cum îmi place mie. Nu se va adresa imbecililor care caută titluri sexiste, poze deocheate, articole vulgare. De fapt, însăşi macheta – care este impecabilă – va respinge creaturile devoratoare de stârvuri.  Publicum meu? Cel spălat, cel pretenţios, cel evoluat, cel inteligent, cel cu nevoi superioare. Cel care nu „se plictiseşte” să citească analize sofisticate, pamflete subtile, interviuri cu miez.

Mai este puţin până miercuri. Şi misterul… va continua – ce credeaţi? Auzi, dom’ne, „Opinii Libere”… Hm!

 

 

Sfâşiat între Facebook şi Marele Puls Electric

Decembrie 8, 2010

Semizeea are o nedumerire metafizică. Dacă murim, cui ne rămân profilele de Facebook? N-am putut să nu mă întreb fix pe dos. Dacă ne moare, Andrada, într-o zi, profilul de pe Facebook, noi cui rămânem?

Oare există viaţă după Facebook? Sau acolo suntem noi, de fapt? Ă? O să ne mai cunoască cineva pe stradă? O să putem umbla cu link-urile la vedere, ca să ne identifice prietenii, fanii? Sau o să se inventeze sacourile cu display, ca să umblăm cu filmuleţul funny uploaded lipit de spinare? Cum va fi atunci?

Şi prietenul Cristi are, de exemplu, o teamă. Dacă vine Marele Puls Electric? Atunci calculatoarele se opresc, sateliţii încep să scârţâie, nici ceasurile electronice n-o să mai meargă. Atâta sper, că există viaţă după Facebook, deci în numele iPad-ului, şi-al iPhone-ului, şi al Mărului Muşcat, salvaţi-vă! E free.

… micile pasiuni trebuie să dispară!

Decembrie 3, 2010

Multă lume mi-a spus că acest nume de revistă – „Opinii Libere” – va fi considerat fie pleonastic, fiindcă opiniile sunt, de la sine, libere, fie prăfuit, fiindcă, în urmă cu 21 de ani, imediat după revoluţia din 89, cam toate erau libere, presa, ca şi oamenii, iniţiativele, ca şi consecinţele lor.

În presă, ideea de opinie nu conţine, în mod necesar, ideea de libertate.

Dimpotrivă, opiniile vehiculate în presă – multe dintre ele – sunt aservite celui care plăteşte. Deci sunt manipulatoare. Adică sunt construite pe bani, pentru a implementa convingeri în rândul maselor. Schema este, la final, următoarea: „dacă X, ziarist, opinează Y, atunci eu, cetăţean, opinez tot Y”. Priviţi în jur – mulţi oameni încă îşi extrag reperele existenţiale din talk-show-uri sau din editoriale.

Dacă edităm revista „Opinii Libere” o facem în ideea că opiniile jurnaliştilor aparţin jurnaliştilor, nu sunt dictate prin telefon şi nici „frăgezite” la o cafea. Personal, n-am nimic împotrivă ca un jurnalist să aibă o credinţă politică. Eu, de exemplu, m-am declarat întotdeauna ziarist de dreapta. Nu „înghit” comuniştii – şi nici pe urmaşii lor. (E drept că, în ultima vreme, evoluez către un umanism binevoitor…) Dar am toate argumentele împotriva ziariştilor cu opinii atât de versatile, încât sunt întotdeauna ale celor de la „la putere”. Aceşti ziarişti sunt portavocile puternicilor momentului. Opiniile lor scrise în gazete şi expuse în emisiuni, nu sunt libere. Avem de-a face cu gândirea încătuşată şi este cu atât mai dureros cu cât nu se mai poate vorbi de cenzură, ca pe timpuri, însă vorbim de căluşul pe care ţi-l pun banii. Banii sunt buni. Sunt importanţi pentru noi toţi. Dar pot fi făcuţi şi altfel. (Asta ar putea fi o naivitate din partea mea, vă rog să mă scuzaţi.)

Multă lume mi-a spus că acest nume de revistă – „Opinii Libere” – va fi considerat fie pleonastic, fiindcă opiniile sunt, de la sine, libere, fie prăfuit, fiindcă, în urmă cu 21 de ani, imediat după revoluţia din 89, cam toate erau libere, presa, ca şi oamenii, iniţiativele, ca şi consecinţele lor.

Am arătat de ce sintagma „Opinii Libere” nu este pleonastică – cel puţin nu când este vorba de presă. Acum am să arăt de ce „libertatea” nu trebuie considerată învechită.

Ideea de libertate este una profundă şi cred că este un element constitutiv al fiinţei umane. Maimuţa care s-a ridicat în două picioare a încălcat regulile speciei pentru a o îmbunătăţi fundamental. Iată întâia dovadă de libertate! De la orientatio încoace, trăim – ca oameni – în spiritul libertăţii. (Excepţie fac momentele tenebroase, se-nţelege.)

Măcar aşa, ca exerciţiu, libertatea trebuie redefinită în noul context, acela pe care îl impune lumea de azi. Globalizarea accelerată redefineşte fiinţa umană, implicit ideea de libertate. În viitor, ne vom raporta altfel unii la ceilalţi, poate că deja o facem. Deşi aspirăm permanent să fim liberi, nu mai putem fi ca în urmă cu 21 de ani. Libertatea zilelor noastre cred că ţine mai puţin de entuziasmul anilor 90 şi mai mult de felul în care ne proiectăm pe noi înşine în viitor. În ziua de azi, poţi spune că îţi lipseşte libertatea, dacă nu eşti lăsat să evoluezi. Iar servituţile îmbracă – şi ele – hainele timpurilor.

Proiectarea de sine în viitor a omului este stopată de consumerism, de imperativele reclamelor care ne spun să trăim „aici şi acum”, de creditele la bănci care ne jalonează următorii 10 ani din viaţă, de aparteneţa la branduri sau la cutume corporatiste, într-un cuvânt de toate reflexele pe care ni le condiţionează „satul global”.

Opinii Libere” este o revistă care apare în Argeş, dar îmi doresc să se raporteze la „satul global”. Eu, unul, sunt sătul de ceea ce se cheamă „patriotism judeţean”, o mentalitate bolnavă care ţine lucrurile în loc. Altfel spus „…micile pasiuni trebuie să dispară!” Iată şi sloganul revistei!

Continuarea acestui text o puteţi citi în revista „Opinii Libere”. Din 15 decembrie, găsiţi revista la chioşcuri.

Ultimul tango la Paris

Decembrie 1, 2010

Un film despre criza bărbatului aflat la jumătatea vieţii, cu Marlon Brando.

„Ultimul tango” este ultima aventură…. Ultimele futaiuri lipsite de obligaţii („No names here!”) executate într-un mediu decrepit, cam ca mediile studenţeşti, aşa. Apartamentul este sordid, pereţii put, mai iese şi câte un şobolan, dar ce contează? Femeia e bună rău, „futeşă” cum s-ar spune, e foarte tânără – şi vrea, fiindcă prietenul ei e trei sferturi idiot şi complet lipsit de farmec. Filmul este formator pentru o adolescentă care n-a trăit toate astea. Mesajul ar fi: „Nu te mărita până n-ai încercat şi tu!” Iar nouă, bărbaţilor încă tineri, replica asta ne dă fiori: „Prostata mea e cât o pătlăgică!” În fond, e o minciună sfruntată, n-o să ajungem niciodată acolo, tinereţea e eternă…