Dacă murim, ce ne facem?

Discuţiile despre Codex Alimentarius reunesc în mod penibil: conspiraţionişti, nutriţionişti, medici, mistici, atei, profeţi, jurnalişti, farmacişti, politicieni, popi, bloggeri, OTV-ul, chiar şi gospodine.

Ideile proferate sună astfel… Usturoiul şi menta vor fi declarate droguri. O să fie ilegal să ne facem un ceai de tei. O să mâncăm chimicale. Bolile vor prolifera, ca să prospere industria farmaceutică. Laptele praf pentru bebeluşi va fi contaminat cu aluminiu, apa – cu fluor, legumele – cu initium…100.000.000 de oameni vor muri anual de acum înainte. E de rău, crăpăm de cancer. Vai nouă!

Păi, să zicem că lucrurile stau în felul ăsta – şi că „3 miliarde de oameni trebuie să dispară”, cum zic conspiraţioniştii. Ei bine, poate n-ar fi aşa de rău să dispară controlat. Cei care vor rămâne se vor simţi mai bine puţini. Există o realitate care nu poate fi negată – aceea că demografia a crescut alarmant şi peste 6 miliarde de oameni sunt excesiv de mulţi. Eu chiar şi într-un oraş mic, cum este Piteştiul, mă simt de multe ori sufocat de frecarea aceasta urbană a trupurilor. Natalitatea nu poate fi controlată (am avut colegi inconştienţi în studenţie, care turnaseră doi plozi şi îi cântăreau pe cântarul de la alimentara fiindcă n-aveau unde în altă parte şi îi creşteau ca vai de ei), deci probabil că poate fi controlată mai lesne mortalitatea. Dobitocii care se plâng că puii şi porcii sunt crescuţi în incubatoare, că legumele sunt tratate să crească mai mari şi mai multe şi să reziste mai mult în galantare chiar nu pricep că sunt atâtea şi atâtea burţi care se cer a fi hrănite. Deci cumva mâncarea a trebuit să fie – vă rog să-mi scuzaţi termenul neacademic – „înmulţită”, fie şi nesănătos. Derulez filmul, îmi aduc aminte de comunism, când oamenii stăteau la cozi cu burţile goale şi mă uit că astăzi oamenii se îndoapă fericiţi cu fast-food nesănătos. E bine? E. Chiar dacă masele crapă la 60 de ani de cancer, măcar au trăit cu burta plină de hamburgeri. Şi ar mai fi un argument: ce folos să ajungă miliarde şi miliarde de oameni la 90 de ani? Pentru ce?

Eu nu ştiu dacă există un „Guvern Mondial”, poate că există – şi n-ar fi nimic neobişnuit. Planeta a trecut de epoca explorărilor, este cartografiată centimetru cu centimetru, mi se pare o etapă firească să se şteargă de la sine graniţele (ulterior şi ideea de stat naţional), iar lucrurile să fie preluate de elita mondială. Ei bine, dacă acest Guvern Mondial există, eu cred că a avut o idee bună să ne mai rărească.

Argumentul contrar este… „Păi dacă o să mori şi tu?” Adică eu. Asta n-o să se întâmple, eu n-o să mor, evident, niciodată.

Anunțuri

Etichete:

16 răspunsuri to “Dacă murim, ce ne facem?”

  1. literelibere Says:

    nemuritorule :), de unde ai scos chestia asta cu menta? menta este slabiciunea mea: inghetata cu menta, ceai de menta, sirop de menta. sa am deja o adictie si eu sa nu stiu? sper ca a fost o figura de stil…

    dar chestia cu suntem prea multi asa ca daca moare o parte nu conteaza…cred ca nu-i chiar asa. conteaza cand te afli in partea destinata exterminarii.

  2. jocker12 Says:

    fast food-ul este nesanatos cind este consumat in exces…

    consumul de vegetale, in formele lui diferite, nu va dispare, dimpotriva… va creshte…

    6 miliarde de oameni nu sint excesiv de multzi… aglomeratzia nu o simtzi decit in putzine zone de pe planeta… iar unul dintre acestea este – o sa rizi – piteshtiul 🙂 … nu vreau sa dezvolt ideea de aglomeratzie in romania, insa piteshtiul in special este aglomerat cu proletari tantalai…

    fermierii sint platitzi sa nu produca din motive clar corporatiste… cauta filmul „FOOD INC.” shi vei intzelege mai multe… aseara am vazut documentarul „Food Matters” care completeaza ce se vede in „food inc.
    „….

    cei sarmani pot fi hranitzi pe spinarea celor bogatzi… este o problema de politica economica shi de dorintza sau nu, ca multze populatzii subnutrite shi sarace sa fie salvate …

    ce folos sa ajunga miliarde de oameni la 90 de ani? pai ce folos sa se mai nasca in the first place? romanii – shi la fel shi tu 🙂 – trebuie sa invetze sa pretzuiasca viatza, indiferent de ce inseamna asta…

    guvernul mondial are interesul sa ne inmultzeasca… de ce?… pentr numai asha va mari profiturile… adica va colecta mai multe taxe sau va vinde mai mult…

    cine spune ca oamenii sint exterminatzi sau ca trebuie sa fie exterminatzi, este intr-o mare eroare… incercarea cea mare este cum sa dezvoltam societatzile, sa producem shi sa consumam resursele intr-un ritm shi de o maniera care sa nu puna in pericol viatza indivizilor shi a planetei….

    ma opresc pentru ca deja am inceput sa am comentarii prea lungi…

  3. jocker12 Says:

    uite aici, asculta la cei care au fost in interiorul marilor corporatzii sau lupta cu ele…. nu la „poetzii” din romania… acolo fiecare shtie… shi creierele dau in clocot…

    food.inc
    http://www.letmewatchthis.com/watch-7267-Food-Inc

    incearca fiecare link… primul l-am incercat eu shi merge…

    aici este website-ul oficial… potzi sa te uitzi la trailerul de prezentare..
    http://www.foodincmovie.com/

    food matters
    aici ai trailerul

    official website
    http://www.foodmatters.tv/

  4. jocker12 Says:

    shi ca sa itzi dau un exemplu de cit de inapoiata este romania… vorbind de shcoala shi de educatzie…

    ai aici o mostra de website care se ocupa cu educatzia, shcoala in general… subiecte girla… cine este interesat… totul este free… shi sint multe ca asta… take a look:
    http://www.khanacademy.org/

    cind vor incepe shi romanii sa aiba asha ceva, poate shi shcoala va avea mai multe shanse, sau educatzia… insa in romania, am uitat, e mult mai important sa te certzi… cu oamenii, cu plantele, cu umbrele… polemica grohaitoare…

  5. Ciupel Says:

    Joker are dreptate de-am fi 12 miliarde si tot mai ar fi loc de inca 12… chestia e ca sunt distribuiti ca oile (adika in turma).. Raspanditi-va. Daca te simti aglomerat in Pitisburg, cauta-ti singuratatea inafara.

  6. Sly Says:

    🙂 Noi sa fim sanatosi!

  7. maria Says:

    Eu te sustin Mihai in teoria ta .Sigur, cei care gandesc in felul asta simt o mare responsabilitate pentru Pamant care, iata , este sufocat de atatia tembeli care vor sa manance in principal.Si pentru ca exemplul personal este intotdeauna mai usor de luat in seama, ar fi bine ca pentru salvarea Pamantului de aceste termite, cei care iubesc atat planeta sa inceapa prin a se sinucide pentru a-i determina pe cei care populeaza inutil sa faca la fel.Daca tot ati inteles ca oamenii pur si simplu nu mai au loc, executati-va in public ca un ultim gest suprem in apararea Terrei .Asa veti demonstra ca teoriile pe care le sustineti si in care declarati ca si credeti sunt convigerile voastre si nu numai niste vorbe aruncate in vant .

  8. Mişu Says:

    LITERE LIBERE: N-am scos eu povestea cu menta. Teoria conspiraţiei zice.

    JOCKER12: Eu preţuiesc viaţa, dar resursele sunt limitate. Şi apoi va fi o „exterminare fericită” – prin hamburgeri.

    CIUPEL: Mai au loc încă 12? Nu eşti pe craca ta.

    SLY: uraaa

    MARIA: E păcat, buei, să te sinucizi. Tu nu citeşti Biblia? 🙂

  9. jocker12 Says:

    ritmul de creshtere al populatziei scade pe masura ce indivizii au mai mult acces la educatzie… saracii shi cei fara educatzie au tendintza sa toarne multzi plozi… e un cerc inchis, deoarece acei copii nu au mari shanse sa mearga la shcoala… ashadar vor ajunge ca parintzii lor… vor dori sa se inmultzeasca cu orice pretz…

    prin educatzie, indivizii devin mai conshtientzi de implicatziile aparute odata cu nashterea unui copil… adolescentele invatza ca un copil inseamna responsabilitatziu crescute, noptzi nedormite, schimbat de scutece murdare, mult timp investit, adica sacrificat, intr-o perioda in care (intre 20 shi 30 de ani), viatza merita traita… nu in stresul produs de un nou nascut sau mai multzi… ci (varianta), mergind la facultate shi construind o cariera ce te poate defini ca individ, o cale de a demonstra ca potzi sta drept „pe picioarele tale” fara ajutorul nimanui…

    majoritatea tinerelor cred ca un copil este o jucarie, shi cind se trezesc cu el de git ishi aduc aminte ca vor shi distractzie, cind, de fapt, in primii 10 ani de viatza, copii au nevoie de o conexiune speciala cu mamele lor…

    vorbind serios despre resurse… evident ca teoretic, resursele sint limitate… 2+2=4 nu 5, corect?
    insa omenirea nu a ajuns la limite… shi in plus exista o flexibilitate pe care totzi marii economishti o folosesc cind e vorba de sisteme si resurse… de exemplu, se termina petrolul, trecem la folosirea energiei solare (celule fotovoltaice), eoliene sau a valurilor…

    daca ai zbura pe deasupra africii, asiei centrale sau peste alaska, ai intzelege ca mai exista mult spatziu de populat – atentzie… cu cap.. nu cu defrishari sau modificari de cursuri de apa….

    intrebind retoric „ce folos să ajungă miliarde şi miliarde de oameni la 90 de ani? Pentru ce?” dai de intzeles ca la 90 de ani, dupa ce ai pus osul ca generatziile de tineri de astazi (shi de oricind) sa o duca mai bine, nu mai are nici un rost sa mai vrei sa traieshti…. fals…

    shtiu ca apreciezi viatza, dar nu rebuie sa uitzi ca scriind maselor, tu devii o voce puternica, de urmat… oamenii ishi vor motiva actziunile „acoperindu-se” cu ideea ca ceea ce au citit, pentru ca este publicat, este shi permis…. iar eu cred ca ei trebuie „shocatzi” in bine, nu in rau…

    datorita scaderii numerice a fortzei de munca in romania, se creeaza un curent periculos, indemnul de a scapa de batrini (de ce sa mai traiasca?) cu atit mai mult cit ei vor fi cei care vor consuma resursele unui stat aflat in coma… eforturile tuturor trebuie indreptate in ajutorarea acelor oameni, nu in abandonarea lor… iar ceea ce publicatzi voi acolo, acum, conteaza enorm…

  10. jocker12 Says:

    shi inca ceva… oamenii se aglomereaza intr-un loc datorita lipsei de variante la locul de obirshie… o simpla regindire a sistemului economic in raport cu teritoriul romanesc, ar incepe sa corecteze inghesuielile…

    ia o harta shi uita-te la ce posibilitatzi de munca are un locuitor al unei comune din… nordul argeshului sa zicem… nu are? ok… cu prima ocazie se va muta in cimpulung sau curtea de argesh, ca sa incerce sa ishi asigure traiul de zi cu zi… apoi muta-te in sudul argeshului… shi vei intzelege „migratziile” oamenilor simpli…

    piteshtiul trebuie regindit… acolo va trebuie oameni deshteptzi (care se afla inca in romania) sa reurbanizeze intregul orash… trebuie studiat care sint zonele deconectate de centru, gasite oportunitatzi pentru dezvoltarea cartierelor izolate (vezi trivale sau gavana), shi asigurat un transport normal intre punctele importante ale urbei…

    ar fi bine ca fiecare cartier in parte sa fie incurajat shi ajutat sa se dezvolte individual (genul sectoarelor din bucureshti), pentru ca administratorii separatzi pot intzelege mai bine ce au nevoie locatarii din pap shapca, sau cei din gavana, sau cei din prundu…

    rolul lui pendiuc ar trebui sa fie acela de a cauta solutzii permanent, fara sa cedeze, sa incerce variante shi oameni, sa-i asculte pe oameni, pe ziarishti shi pe agentzii economici… sa caute sa intzeleaga shi apoi sa dea o mina de ajutor… pushi pe drumul corect, oamenii vor munci corect daca vor simtzi schimbarea… shi atunci trebuie sa incep cu „unitatzi” mici nu sa toci banii pe pavele, fintini cintatoare sau filarmonici…

    cu filarmonica… intreba citzi spectatori merg acolo pe stagiune in raport cu numarul de locutori ai puiteshtiului, ieshitzi pe strada shi intrebatzi in ceair, trivale sau gavana II, citzi oameni au mers la filarmonica… ideea asta a fost un moft, este ca un copil nascut mort pe care parintzii shi l-au dorit blond shi deshtept….

    in concluzie, in romania oamenii sint aglomeratzi din prostie, din cauza urbanizarii greshite shi a productziei shi comertzului facute in haita….

    aud ca americanii zic ca bucureshtiul arata ca o corcitura… chiar asha arata toata romania…

  11. Misu Says:

    JOCKER 12: Şi eu cred că copiii trebuie făcuţi după 30 de ani. Ai dreptate, între 20 şi 30 viaţa merită trăită, nu sacrificată. Cât despre resurse, vreau să-ţi spun că am zburat deasupra Africii şi am rămas uimit cât de bine organizat am văzut că era pământul. O să pun imagini… Mă rog, era doar în zona aia, Africa de Nord, Maroc, restul nu ştiu cum e…

    Vei rămâne umit, oamenii se mai duc la Filarmonică, dar publicul piteştean este necizelat, sună telefoanele în timpul spectacolului, plâng copiii mici care n-au avut cu cine rămâne acasă, foşgăie pungile cu alune, în cazul în care nu se scandează din sală şi când unii oameni nu încearcă pur şi simplu să comunice direct cu dirijorul 🙂

    Cât despre urbanizarea aşa cum o priveşti tu, ai dreptate din nou. Numai că tu propui o solidaritate de cartier care mie nu mi se pare deocamdată posibilă. Îmi place cum sună expresia asta… solidaritate de cartier… 🙂

  12. jocker12 Says:

    aduna citziva baietzi de cartier shi pune-o de-o petrecere…
    vind fin, vind fin…. sint un jupin…
    hahahahaha

    ashadar concertele sint un fel de reprezentatzie de bilci… unul plescaie mincind alune, altul scuipa semintze.. maricica e ocupata pe mobil, iar gigel joaca tetris pe nintendo… itzi dai seama ce splendoare cind mosh vasile nu mai poate sa se tzina shi scapa un damf de la fasolea cu ceapa de aseara?…. shi orchestra baga mare la vioara shi trombon…
    in curind, in sala o sa fie invitate minoritare cu cite o punga dolofana in bratze, shoptind imbietor – „Ia d-astea buneeee, bomboane agricoleee”…
    iar in hol sa puna tudorica o taraba cu mici (traditzionali) shi bere (pentru ca discutam despre Codex Alimentarius nu?)… ce chilu meu… daca-i bal, bal sa fie…
    mah, acolo merita sa iei bilet, sa te duci la balcon… pardon, la loja, shi sa iei notitze…

    glumesc mah…. imi imaginez insa ce tortura a ajuns „cultura” in piteshti… uita-te la cine o dirijeaza shi la cei care ii conduc pe cei care o dirijeaza…

  13. Geocer Says:

    Daca murim, sa fim sanatosi!

  14. kimber Says:

    de vazut–end game .ro–..youtube–dezvaluiri cutremuratoare–..–youtube-antonie iorgovan–….e clar ca suntem lucrati…tara e superba…o vor altii…e promisa…suntem prea puturosi ..de aceea ne lucreaza astia,stiu sigur ca nu iesim in strada pt a schimba lucrurile…de aceea traim ce traim

  15. Semizeea Says:

    Eu am alta dilema… Daca murim, ce ne fac profilele de Facebook? Cati o sa se supere pe noi ca nu le raspundem pana afla ca am cat coltu’? Sau o sa ramana contul activ in memoriam forever and ever si o sa isi mai exprime cate unul/una regretul ca nu mai suntem acolo sa le dam link-uri funny?

    O sa se inventeze oare ‘ste aparate care sa ne detecteze parerile din lumea ailalta si o sa le posteze automat pe blog, facebook, twitter, etc?

    Cu milioanele de pericole ce ne sunt prezentate, in sfarsit ma bucur si eu de fiecare zi :):

    – ca, desi am mancat usturoi si menta si alte E-uri, mai prind o zi. Ha! Adrenalina la fiecare imbucatura!
    – ca nu a fost cutremur de 9 grade si nu am ramas intepenita sub daramaturi sa mor lent si dureros
    – ca nu ne-a lovit asteroidul
    – ca nu m-au transat sa imi vanda inima si rinichii
    – ca nu s-a manifestat noua era glaciara
    – ca nu s-au inversat polii magnetici ai pamantului
    – ca furtunile solare nu au paralizat lumea
    – ca virusul ucigas a fost inoculat in fasa

    Si lista poate continua… 🙂

  16. Ce bine ca sunt! :) « Semizeea Says:

    […] un post pe blogul lu’ Misu (https://mihaialexandrescu.wordpress.com/2010/11/09/daca-murim-ce-ne-facem/#comment-2921) si am simtit nevoia sa imi revars si eu dilemele si […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: