Eseu despre gândirea arogantă

Ultimele discuţii de pe blog au adus în prim plan câteva idei-forţă: moralitate, demnitate, dualitatea aproape dialectică om-operă şi, cea mai importantă dintre toate, în consonanţă cu toate astea, libertatea gândirii.

Voi începe cu libertatea gândirii. La cafenea am purtat nenumărate polemici, de-a lungul anilor, cu prietenul Cristi. Eu cred că gândirea nu trebuie frânată de niciun comandament religios de tipul „cine n-a păcătuit să arunce primul piatra” sau, în plan general, „crede şi nu cerceta”. După cum nu cred în comandamentul social că orice gândire trebuie girată de o autoritate consacrată. Mai ales când suntem în situaţia de a gândi faptele oamenilor şi de a le pune sub semnul binelui sau al răului, trebuie să refuzăm inhibiţiile. Cenzura morală s-a născut din penalizarea derapajelor omului din orice timp şi din orice colţ al lumii, nu s-a născut din inhibiţii. Dacă n-ar fi existat aceste penalizări, poate că ne-am fi torturat unii pe alţii ca în Evul Mediu, poate n-ar fi apărut ideea de „drepturi ale omului” şi poate că ar fi fost mai multe state pe faţa pământului care ar fi arătat precum Coreea de Nord. Şi, în ultimă instanţă, dacă oamenii nu s-ar fi gândit niciodată să instituţionalizeze penalizările morale, poate că nici Codul lui Hammurabi n-ar fi existat – deci legislaţia n-ar fi avut un început. Arătatul cu degetul este, cel mai adesea, purificator. Judecata este singura care îndreaptă lucrurile. În clipa în care încetăm să-i gândim pe oameni şi renunţăm la a le mai plasa gesturile sub semnul binelui sau al răului, suntem înfrânţi. Nu doar că avem dreptul, dar avem şi obligaţia să ne judecăm între noi. O piatră nearuncată la timpul ei de către un păcătos, poate lăsa liberă naşterea unor păcate şi mai mari – scriu asta din dorinţa de a reformula în mod corect celebrul comandament religios care a făcut mii de generaţii să plece ochii în ţărână şi să nu penalizeze nimic, pe motiv că toţi avem păcate. Dacă perceptul christic ar fi fost respectat, procesul de la Nurnberg n-ar fi existat. (Nu pun la socoteală aici funcţia manipulatoare a comandamentelor religioase sau pe cea represivă a legilor, mă limitez la o discuţie generală.)

Printre înjurături groase, cineva mi-a spus, într-un comentariu „să mă smeresc” şi să nu mai opinez despre tot şi despre toate. Este gândirea tipică a omului căruia i s-a spus că n-are dreptul să gândească mai mult decât i se permite sau, probabil, a manipulatorului începător care vrea să stopeze actul gândirii altcuiva. Personal, nu mă voi „smeri” niciodată pentru că m-am autoeducat să cred cu tărie în gândirea arogantă. Adică în gândirea care refuză să capituleze în faţa problemelor care par de neînţeles, în gândirea care refuză clişeele, adevărurile prestabilite, sloganele şi tezele de tot felul. Şi am avut mereu ambiţia să pun în cuvinte fie adevăruri incomode, fie stări de fapt, plasându-le, după caz, sub semnul binelui sau al răului. O „gândire smerită” este o gândire înfrântă. Omul însuşi a apărut pentru că o maimuţă a ieşit din „smerenia” animalului condamnat să privească în ţărână şi s-a ridicat în două picioare. O dată cu „orientatio” a apărut şi gândirea, iar gândirea este ordonată de (şi prin) limbaj. Ideea „gândirii smerite” este una dintre cele mai vechi idei religioase manipulatoare, atât de vechi încât şi-a pierdut forţa… Ce li se dă – la nivelul limbajului – celor cu „gândirea smerită”? În plan religios, „smeriţii” primesc aceleaşi rugăciuni în sfera cărora se întâlnesc profund limitaţi, iar în plan politic, aceleaşi slogane. „A te smeri” înseamnă a privi din nou în pământ, a redeveni animal şi a aştepta ajutor din cer – sau de la politicieni. Încă ceva: nu cred în nimicnicia omului, cred în puterea sa demiurgică. Deci voi opina mereu despre tot şi despre toate, nesăturându-mă niciodată să gândesc şi chiar bucurându-mă de erorile în care am şansa să plonjez. În acest fel incertitudinile „umane – prea umane” se formulează, se reduc, iar unele dintre ele primesc chiar răspunsuri.

În blogging, cine are chef să înţeleagă, este posibil actul gândirii împreună. A gândi împreună este un pas înainte în sensul elucidării unor situaţii de viaţă şi în sensul aşezării lor în matca potrivită. În concluzie, dispreţuiesc gândirea smerită şi îmi dau obolul gândirii arogante.

Mâine, dacă am vreme, îmi propun să scriu despre dualitatea dialectică om-operă şi despre demnitate.

Anunțuri

Etichete:

23 răspunsuri to “Eseu despre gândirea arogantă”

  1. jocker12 Says:

    smerenia este ideea fundamentala a catolicismului de tip greco-catolic… o privire atenta catre catolicism ar explica supravietzuirea unor popoare, altfel condamnate la moarte de istorie (polonia de exemplu)…

    astazi, dupa aproape un deceniu in state, pot confirma ca smerenia nu exista in nici o alta religie importanta, la acelashi nivel la care este cultivat de greco-catolici…

  2. Mihai Alexandrescu Says:

    SMERÉNIE s. f. Atitudine umilă, supusă, respectuoasă; comportare modestă, plină de bună-cuviință. ♦ (Bis.) Evlavie, cucernicie, pioșenie. – Din sl. sŭmĕrjenije.

    Potrivit DEX, cuvântul ar avea origini slave…

    Oricum, eu mă plasez în total dezacord cu atitudinea umilă.

  3. jocker12 Says:

    sorry… am facut o gresheala… era vorba de ortodoxia greco catolica… mea culpa…

  4. Cristi Says:

    Bravo! O nouă doză de superbie a imberbiei, pardon, de „libertate” a gîndirii! Mă pătrund de „ideile-forţă”, precum aceea a „obligaţiei de a ne judeca între noi”, şi mă închin la concluzia: „dacă perceptul christic ar fi fost respectat, procesul de la Nurnberg n-ar fi existat” ! Desigur, oricine s-ar gîndi la ele mai mult de 3 secunde ar înţelege că sînt nişte prostii eclatante, în stilul mustăţilor lui Dali… Dar cît de dezinhibat este cel care le spune, cît de arogant, cît de … demiurgic!!! Cu siguranţă, cititorii tăi transatlantici vor cădea în noadă de admiraţie. Dă-i înainte, cu demnitate! Calcă în picioare „gîndirea smerită”, aia care crede în comandamente religioase şi sociale, fără să bagi de seamă că tocmai ea a născut concepte precum „habeat corpus”, „ex cathedra” , toleranţă sau mîntuire, codurile de legi şi drepturile omului! Tocmai gîndirea smerită, care ştie valoarea vieţii, tocmai ea domoleşte patima crudă, îmblînzeşte moravurile, cheamă la o Ordine superioară pe puternicii lumii. Ai nevoie de exemple? De la Socrate pînă la Ghandi, de la Hristos la Havel, gîndirea smerită a încercat să facă lumea asta mai locuibilă. Şi, cînd n-a reuşit, măcar a alinat durerea cu un cuvînt, cu o faptă bună. Dar tu nu eşti din plămada ăstora. Tu te bucuri cînd vezi că duşmanii tăi suferă! Tu îi cîntăreşti cu balanţa ta şi îi condamni fără drept de apel! Aruncă piatra oriunde, Mare Inchizitor, şi nu vei da greş, pentru că oricine are o zonă slabă! Cu cît vei produce mai multă durere, cu atît vei crede că faci mai multă dreptate! Numai că ia seama, prietene! De la un punct încolo, gîndirea arogantă este ca fundul roşu al maimuţei obraznice, cu atît mai vizibil cu cît animalul se ridică mai sus, în două picioare. Noi, celelalte maimuţe, rămase în ţărînă, plecăm ochii. Dar nu pentru că sîntem înfrînte, ci de ruşine. De ruşinea ta! Băh, ia hai! Te accept „sofist ironic din Hellada”, însă n-ai nici un haz ca „fanatic, sumbru Torquemada”!

  5. Misu Says:

    CRIST: 🙂 Ce bine ne-nţelegem noi doi! Uite vezi, tot voiam să scriem împreună o carte… Iaca, mănuşa ţi-a fost aruncată chiar aici, în zona cu verdeaţă a blogosferei unde superbia întâlneşte hapsâna maturitate. Eşti gata? Ia mătăluţă binişor ideile din comentariu şi dezvoltă-le pe blogul matale – şi hai! Să ne încrucişăm spadele, cavalere! 🙂

  6. Wilfried Birleanu Says:

    „…superbia întâlneşte hapsâna maturitate”. LOL!
    Cand imberbia invocata de Cristi devine superbie cred ca avem cel mai elocvent exemplu de gandire aroganta.

    Judecand faptele doar dupa efect e un fel de a rezolva situatii pentru moment. Cautand sa intelegem si cauzele poate ajuta la rezolvarea unor situatii definitiv. De asemenea, cauzele pot scoate la iveala anumite circumstante care sa puna faptele aflate sub judecata intr-o lumina diferita. Echilibru, prieteni, totul este in echilibru! Ramane la latitudinea fiecaruia sa-l gaseasca.

    P.S. N-o sa ma faca nimeni, niciodata, sa gandesc altfel decat ca atunci cand intorci si obrazul celalalt nu rezolvi nimic, doar iei o palma in plus. 😀

  7. Cristian Says:

    Mişu – Ho, ho, ho! Provocare acceptată!
    Willy – În echilibru stă totul, cum înţelept ai remarcat! Nu pledez pentru tîmpa resemnare, nici pentru simpla supunere, ci pentru toleranţă în societate şi blîndeţe în cîntărirea celorlalţi. Judecata nu poate fi arogantă. Ea serveşte în primul rînd în a-l face pe vinovat să-şi înţeleagă greşeala. Iar pedeapsa serveşte la a-l face pe vinovat să-şi răscumpere acea greşeală. Pentru ca, după aceea, să poată reveni cu fruntea sus printre ceilalţi. În şcolile de elită, pedepsele corporale tocmai la asta folosesc. Dar există şi pedepse mai subtile, precum întoarcerea obrazului. Gestul e menit să trezească în agresor umanitatea pierdută. Întoarcerea obrazului spune ceva despre valorile tale şi despre faptul că nu poţi răzbi Răul cu Rău. Mă rog…

  8. jocker12 Says:

    mihai… o carte pe aceasta tema ar fi idee excelenta… fie ea shi o „disputa” de idei… cindva credeai ca un astfel de proiect nu e de tine… bag seama ca in realitate, nu erai stimulat corect…

    discutind despre detalii prin perspectiva ansamblului, remarc titlul care specifica „gindirea aroganta” in contradictzie cu „gindirea smerita” despre care se aminteshte in text (ca o invitatzie la biblicul „crede shi nu cerceta”)…. nici vorba de pietre aruncate in pripa sau obraji intorshi cu intzelepciunea valorilor fundamentale….

    cind vorbim de Hristos, Socrate sau Ghandi (pentru ca Havel nu poate fi alaturat acestei enumerari), spunem singe shi suferintza ca rezultat al atitudinii shi nu al smereniei…
    evident ca pe fundal a stat consecventza shi rabdarea cu caracter pacifist, insa oamenii (pentru ca despre ei vorbim) shi-au ridicat capetele din pamint shi au strigat pentru a fi auzitzi… de fiecare data… shi asha a fost posibila schimbarea shi progresul…

    mihai numeshte asta – arogantza…

  9. Cristian Says:

    Domnu Joker12, observ că mă ignoraţi superior. Nu-i frumos 🙂 Havel poate fi alăturat acestei enumeraţii, dacă i-ai fi citit eseurile, tratînd despre „puterea celor fără putere”, adică despre puterea smerită, aceea care poate face să cadă un tiran fără violenţă, doar zornăind chei într-o piaţă. Atitudinea asta se cheamă smerenie.

  10. jocker12 Says:

    „Cu siguranţă, cititorii tăi transatlantici vor cădea în noadă de admiraţie”

    se vede treaba ca indiferent de cit ar fi citit, trait, vazut sau simtzit in felul lui, orice roman din romania ascunde un mic „pitpalac”… no offense

    mihai, prietenii tai sint arogantzi, dar pledeaza pentru „toleranţă în societate şi blîndeţe în cîntărirea celorlalţi”….

  11. Mişu Says:

    Cristi, pe Jocker 12 l-am cunoscut în vara care tocmai a trecut, am băut o cafea împreună şi întâlnirea a decurs ca şi cum ne-am fi ştiut de mult timp. Un om curajos şi dintr-o bucată este Jocker, să ştii! El cunoaşte bine lumea în care trăim noi şi, spre deosebire de noi, ştie şi cum merge viaţa în America. Personal, îl consider un tip valoros şi cu suflet bun.

    Jocker, trebuie să-ţi spun despre Cristi că mi-e prieten de multă vreme. De ani şi ani. El s-a învăţat cu superbia mea, deseori incomodă, poate chiar iritantă şi enervantă, iar eu m-am obişnuit cu ironiile şi ciupiturile lui. Ne vedem aproape zilnic, sau, oricum, destul de des şi ne place s disecăm o idee, altă idee…

    Nu ştiu dacă în trecut voi doi aţi avut ceva de împărţit – adică mă rog, ştiu unele mici lucuri, incomplete.

    Sper să vă cunoaşteţi mai bine, acum prin intermediul scrisului, al blogului… Şi, dacă a fost ceva aiurea, cândva, să depăşiţi acel moment…

  12. Mişu Says:

    WILLY: Echilibru, carevasăzică! Pe mine când mă călăreşte o idee sunt profunde dezechilibrat 🙂

  13. jocker12 Says:

    in urma cu ceva timp m-ai rugat sa fac pasul inapoi shi l-am facut… smerenia shi nu arogantza ne salveaza ca indivizi… sint foarte putzine situatziile cind reactzionez shi asta vara tzi-am shi explicat de ce – pentru ca blogurile nu sint forumuri de discutzii…

    in rare ocazii imi permit „corectzii” care imi apartzin shi care evident, sint subiective… nimeni nu detzine adevarul absolut, insa multzi se aventureaza cu capul inainte…

    recent mi-am permis sa „retushez” imaginea unui Hitler (amator in ale penelului) oarecum definit de tine ca pictor… acum am despartzit imaginea unui Havel de cele ale lui Hristos, Socrate sau Ghandi… cei care au invatzat, au citit, au calatorit, au trait shi au mai shi greshit, adica intzeleptzii, shtiu deja de ce am pus aceste linii de demarcatzie…

    celor deranjatzi de detalii, le recomand sa se dea un pas inapoi shi sa admire intregul peisaj…. care evident, acum le scapa….

    multzumesc pentru aprecieri… and I felt likewise… tzi-am spus atunci ca de la oameni trebuie sa te ahsteptzi la orice, iar cei apropiatzi shi nu dushmanii sint cei care te pot rani cel mai mult… astea nu sint sofisme inventate sau citite de mine… asha am fost obligat sa invatz sa recunosc cit de mici sint cei care par atit de mari…

    dar despre asta vom discuta atunci cind te vei tzine de promisiunea cu cabana, vinul shi pescuitul… pentru ca te te vei tzine de promisiune:)….

  14. jocker12 Says:

    trebuie sa fie in iunie… fiecare cu alina lui ;]

  15. Cristi Says:

    Mişule, o fi cum zici! Numai că mie nu-mi plac aerele de superioritate ale prietenului tău transatlantic, cam iezuit de felul lui (auzi, îţi vorbeşte ţie ca să înţeleg eu! ) şi cam degrabă generalizant… Auzi, domnu Joker, io accept că sînt arogant (cu anumite persoane), dar ce ai cu poporu asta? Prea îţi pute tot ce e românesc (majoritatea postărilor tale asta arată…), încît mă gîndesc că oi fi dezvoltat un sindrom de-ăla de iubire-ură… Mă opresc aici, că sîntem pe blogul prietenului Mişu.

  16. Ciupel Says:

    Si mie imi pute tot ceea ce este romanesc si actual! Pute rau! Daca a ajus peste ocean si il simte si Jocker, eu, care stau aici, ce sa mai zic?! Si sti de ce pute mai abitir? Pentru ca sunt d-astia, basini batrane, pietrificate, carora le place cum pute… si chiar amplifica putoarea.
    Deh!… ce sa zic… mare domne cultura si valorile neaose in plan universal! Fata de alte culturi si alte valori, astea bastinase sunt cam zero…Daca unora le plac, asta ii autocalifica.
    P.S.: cand te-am lasat acolosa singur, marte greseala am facut… nu te mai incardi cu toate creierele osoase si mioritice.

  17. jocker12 Says:

    dupa citeva ofense „tandre” adresate tuturor prietenilor tai „transatlantici” Mihai (o practica tipic romaneasca de a arunca cu pietre in multzime), acum avem mai multe cartzi pe masa, shi dupa cum am mai spus-o aici, ai avut din nou dreptate…

    singura diferentza este ca tu mihai, ai scris despre arogantza „constructiva”, in timp ce in balcani se practica arogantza „distructiva” (ultimul exemplu pornind doar de la o simpla diferentza de opinii)…

    intzeleg ca altzi comentatori sint deranjatzi de aprecierile mele in legatura cu tembelismul romanesc… lor le doresc sa aiba ocazia sa traiasca in orice alta tzara din vest pentru cel putzin 2 ani… shi atunci vor intzelege la ce ma refer, precum shi motivele pentru care romania nu va ieshi niciodata din rahat… nu e de ajuns numai sa citeshti… mai trebuie sa cobori shi printre oamenii de rind ca sa intzelegi rolul educatziei corecte shi sa vezi cum valorile fundamentale sint respectate shi aplicate corect…

    am un singur regret insa, mihai… acum este clar ca nu mai exista bazele unei cartzi (necesare de altfel) bazata pe diferentze de opinii… ele exista doar in teorie, iar oamenii folosesc limbajul doar pentru machiaj… limbaj elevat insa, trebuie sa recunosc…

  18. Wilfried Birleanu Says:

    You labeled me, I label you, and I dub thee…

  19. Cristian Says:

    Ehei, domnilor, ce uşor aţi ajuns să folosiţi limbajul urii! Vă pute rău? Vai vouă! Pentru că nefericit este cel ce îşi neagă obîrşia, indiferent cît ar fi ea de umilă. Aveţi impresia că sînt vreun naţionalist care se bate cu pumnul în piept cu „barză, varză, mînz”, fără să ştie ce e în restul lumii? Greşiţi amarnic. Cunosc diferenţele de civilizaţie între români şi occidentali, cunosc şi defectele unora dintre concetăţenii mei – hoţie, laşitate, prostie. Pentru a le îndrepta, pe cît se poate, mi-am folosit cincisprezece ani din viaţă, în agora, asumîndu-mi toate riscurile. Acum, trăgînd linie şi adunînd, observ că nimeni nu mi-a ridicat statuie. Dar nici nu trebuie – cugetul meu este mulţumit. Cîte ceva s-a schimbat în bine. În plus, iubesc valorile acestui neam, cultura lui, care nu e mai prejos decît orice altă cultură. Mă simt fericit în anumite locuri de-aici, cu anumiţi oameni, cu anumite cărţi. Şi nu mă grăbesc să judec global un popor, o cultură, o ţară. Atît. Ceea ce v-aş dori şi vouă. Am o singură speranţă – sînteţi tineri, bolile copilăriei se vindecă. Veţi ajunge şi voi să vă găsiţi un echilibru, chiar faţă de cei pe care-i dispreţuiţi. Altfel, dacă vă prinde mijlocul vieţii tot resentimentari, sînteţi pierduţi. Nici aerul n-o să vă priască, nici apa n-o să vă sature… Acum nu-mi mai rămîne, domnilor, decît să vă doresc maculare plăcută, cu convingerea că febra va scădea de la sine. Dacă nu, doctorul va interveni din nou. Ah, şi staţi liniştiţi în privinţa lui Mişu. E băiat deştept, nu-şi pierde el vremea cu băşini bătrîne, pietrificate.

  20. Wilfried Birleanu Says:

    O gandire la rece e mai buna decat una smerita sau una aroganta. E echilibrul dintre cele doua. Un pic de smerenie te trage de maneca atunci cand, in aroganta ta, tinzi sa te erijezi in buricul pamantului care le stie pe toate cel mai bine. Nu de alta, dar atunci cand gandesti doar arogant, e mult mai greu sa recunosti cand gresesti (sau chiar sa sesizezi ca ai gresit), urmarea fireasca fiind ca nu vei invata nimic din greseli, ceea ce anuleaza practic scopul initial. Si te priveaza si de bucuria de a „plonja in erori” pentru ca, nu-i asa, care erori?
    Cristi, ai uitat gandirea aroganta ca defect pentru unii concetateni (din pacate alesi ai neamului cu putere de decizie). Si uite de-aia valorile, alea care sunt, stau ingropate sub munti de mizerie puturoasa. Peste tot in lume sunt lucruri rele si bune. Unii isi promoveaza valorile altii nu. Unii aleg sa priveasca partea plina a paharului, altii dimpotriva.

  21. Cristian Says:

    Willy – Perfect de acord. Mă gîndeam că gîndirea tinerilor e ca soarele la răsărit – dizolvantă, critică, dar cu umbre lungi ale neştiinţei. Gîndirea maturilor e ca soarele la amiaza – arată lucrurile aşa cum sînt, într-o lumină crudă, fără umbre. În schimb, la asfinţit, gîndirea omului e blîndă, îndreptată spre trecut şi dornică să recupereze ce-au gîndit înaintaşii.

  22. Mişu Says:

    Mamă, ce de comentarii, nici nu ştiu cum şi cui să răspund mai întâi. Cred că am să tac puţin, ceea ce e contrar dorinţei mele 🙂

    Oricum, Jocker şi Cristi, e aiurea că vă certaţi, ironizaţi, etc – eu zic că putem petrece un timp plăcut aici, discutând despre lucrurile care ne preocupă.

    Willy, tu ai înţeles de fapt ce e „gândirea arogantă”… E gândirea care nu se sperie de provocări şi refuză manipulările. Şi sigur că echilibrul este soluţia, normalitatea…

    Ciupel, nu m-ai lăsat singur, bre, suntem mai aproape unul de altul decât crezi. Numai că, între timp, avem puţină treabă, ne facem numărul, apoi ieşim noi la pensie…

  23. maria Says:

    Bai Mihai, azi e ziua ta .Azi nu-ti spun decat :La multi ani!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: