Archive for August 2010

Vă mai amintiţi?

August 31, 2010

…primele alegeri…

„Chintesenţa democraţiei se poate exprima înt-o singură frază – voi lupta până la ultima mea picătură de sânge ca să ai dreptul să nu fii de acord cu mine.” (Ion Raţiu)

Coduri vestimentare. Eleganţă

August 31, 2010

Ne ia mult să înţelegem că eleganţă nu înseamnă să porţi haine noi, care să lucească a neam prost.

Cei mai mulţi dintre politicienii români poartă costume scoase din ţiplă, cravate luate direct din cutie, cămăşi cu guler tare, betonat. Arată ca nişte naşi, la nuntă. Sau ca nişte ţărani îmbrăcaţi de duminică. N-au pic de stil, chiar dacă investesc zeci de mii de euro în garderobele lor.

M-am uitat atent la nişte fotografii cu Regele Mihai şi cu Prinţul Charles. Gulerul cămăşii este un picuţ şifonat, reverele sacoului nu par făcute din tablă galvanizată, sunt puţin uzate, cât să pară personalizate, chiar par şifonate – ceva de genul, haina asta e a mea, o port eu şi mă simt bine în ea… Nodul cravatei nu este mare ca o plăcintă şi nu luceşte, ca la ţăranii de Dâmboviţa – sau de Argeş. Şi cu toate astea… Câtă distincţie… Câtă eleganţă…

Dar… Mai sunt câte unii proaspăt imbogăţiţi care sunt ferm convinşi că eleganţă adevărată înseamnă aşa ceva:

Nu discut eleganţa feminină românească. Să zicem să fac eforturi să rămân decent 🙂

 

  

Vine trenul, copii, cu daruri şi jucării

August 30, 2010

În ultima vreme n-am mai analizat frontal politica. N-am mai dat nume şi prenume. N-am mai transcris sigle de partide. Iată de ce…

Politică nu mai există. Zgomotul de fundal e determinat de bani. (Dacă, de exemplu, vă gândiţi că o moţiune de cenzură are şanse să treacă, amintiţi-vă că X senatori & deputaţi au plătit suta de mii de euro, ca să-şi ocupe fotoliul în Parlament, deci nu se scoală ei de acolo până nu recuperează – chit că e premier Boc la puterea a treia şi preşedinte Băsescu la pătrat.)

Repet, e vorba de bani. Primejdia pe termen mediu este, însă, următoarea şi nu mai are o legătură aşa mare cu banii: pulimea nu mai are chef să voteze, vine anul 2012, adică alegerile – deci ce-i de făcut? Oare mai scoţi 22% la urne cu o găleată, un cârnat, o ţuică? Nu prea cred. E nevoie carevasăzică, de niscai lovituri de teatru. Şi deja văd cum se profilează, din ce în ce mai clar, 2 idei. Una este absurdă. Cealaltă dă măsura paranoiei politicii româneşti.

Prima – votul obligatoriu.  Să scoţi vitele la vot cu forţa, să le ameninţi cu amenda. Să le bagi pe guşă poezia cu „datoria cetăţenescă”. Să le cânţi vodevilul „nu votezi, n-ai dreptul să comentezi.” (Eu am votat de două ori – o dată cu Emil Constantinescu, a doua oară cu Traian Băsescu, apoi am comentat – şi? Şi nimic, m-am scârbit definitiv, deci nu vreau să mai votez niciodată, fiindcă opţiuni reale nu există.)

A doua – crearea, din nimic, a unui nou partid politic – a unei noi opţiuni chipurile. Eminenţele cenuşii au înţeles foarte clar că PD-L a ejaculat sânge şi moare trist. Că PSD are organele interne mucegăite şi chipul mumificat. Că PNL nu mai poate minţi la infinit că are treabă cu istoria, liberalismul şi Brătienii.

Deci vine trenul, copii, cu alte daruri şi jucării.

Nu vă lăsaţi păcăliţi. Nu există viitor, în România viitorul este compus din aici şi acum. Iar tuşa finală, artistică, a momentului interesant pe care îl trăim este virgina Dan Diaconescu pe care n-o bagă în seamă decât 10% parcă, dar care evoluează tăcută la bară, Prostind Poporul. Sau pot apărea din spuma mării şi alte fecioare, eu dădeam un exemplu nevinovat…

În concluzie, vot obligatoriu şi un nou partid „politic”. Că poporul e fix acelaşi, bugetul naţional e acelaşi, spaţiul Carpato-Danubiano-Pontic e acelaşi…

Eu nu cred că există discriminare

August 29, 2010

Discuţiile despre discriminarea ţiganilor sunt din ce în ce mai stupide. Nimeni nu-i discriminează pe aceşti oameni, nici francezii, nici românii. Ţiganii se discriminează, cel mai adesea, singuri.

În primul rând, aceşti oameni trebuie să priceapă că nu pot avea tribunale aparte, fără nicio legătură cu tribunalele statului în care trăiesc, pentru simplul motiv că ei nu sunt stat în stat, ci sunt cetăţeni români. Staborul nu este o instanţă, iar justiţia paralelă nu este justiţie, în sensul statal al termenului. În momentul în care ei vor tribunal propriu se autodiscriminează. Adică nu recunosc o instituţie a statului român.

În al doilea rând, ţiganii, ca şi românii, trebuie să respecte legile ţării în care trăiesc. Dacă ţi se spune de exemplu că este ilegal să-ţi căsătoreşti copiii minori, mi se pare o autodiscriminare să spui că tradiţia ta spune altfel şi să ignori legile statului. Nu poţi avea legi proprii şi să afirmi că legile statului în care locuieşti nu ţi se potrivesc sau nu-ţi plac. Întreaga comunitate, indiferent de etnie, trebuie să trăiască după aceleaşi reguli, după aceleaşi norme şi reglementări. Dacă unora nu le plac regulile generale, putem spune că se autodiscriminează.

În al treilea rând, nu poţi să ai doar drepturi şi nicio obligaţie. Dacă munceşti pe teritoriul statului român, trebuie să plăteşti taxe pentru statul român. Nu poţi cere statului român „ajutoare”, iar tu să nu faci nimic. Poţi presta ore de muncă în folosul comunităţii, de exemplu. Poţi să te faci util societăţii şi nu te vei simţi discriminat.

În al patrulea rând, nu este adevărat că ţiganii nu sunt integraţi social. Nu vor să se integreze. Şi aici luăm următorul exemplu: ţiganii sunt nişte violonişti extrem de talentaţi, aproape geniali. Oare sunt de acord aceşti violonişti ţigani să se angajeze la filarmonicile din ţară, să facă repetiţii 8 ore pe zi, să ţină concerte şi să primească salariul pe care îl primeşte orice alt violonist? Este 600 de RON salariul, cam mic, nu?

Şi aşa mai departe, exemplele pot continua. Înainte de a se gândi la discriminare, ţiganii ar trebui să se gândească la autodiscriminare. Nu cred că vreun un român a discriminat vreodată un ţigan curat, îngrijit, politicos, decent, muncitor şi cinstit, care munceşte la fel ca toată lumea şi îşi vede de treaba lui. Şi nu cred că un astfel de ţigan s-a simţit, vreodată, discriminat.

În momentul în care ţiganii vor pricepe aceste lucruri, soarta lor se va schimba în bine. Dar mă tem că va mai curge apă pe Dunăre până atunci…

Mall me, Pendix, and get lost!

August 29, 2010

Ieri seară, la Piteşti, s-a deschis – cu baloane roşii, pulime & sclipici – un „mall” cu marfă extra low profile. Haine de naşă, icoane de gaudent, cravate roz bonbon, costume lucioase – ştiţi voi.

Exact când adulţii mâncau  brainwash cu pumnul, moderatorul evenimentului, a rostit o frază de mare angajament: „Îi mulţumim inclusiv primarului Tudor Pendiuc!” Ca şi cum acest Pendix ar fi luat de la gura copiilor săi, de la gura nevestei sale, ba chiar de la gura-i proprie – ca să aibă piteşteanul „mall” în centrul urbei.

Ultra-jenant.

OK, Pendiuc, nu eşti tu de vină pentru ce a spus dobitocul ăla de moderator. Şi nici pentru că baloanele erau roşii (nu galbene, nu portocalii, nu verzi, nu violet). Dar, aşa, ca chestie şi fără legătură cu porcărioara descrisă mai sus… Când îţi dai demisia?

(Ca să te dumireşti, să zicem că ar putea avea legătură cu câinii vagabonzi, Piaţa Ceair, Piaţa Smârdan, transportul în comun, salubritatea jalnică a oraşului, aleile din cartiere etc. – lucruri pentru care nu-ţi mai mulţumeşte nimeni, aşa, de faţă cu public mult, spălat pe creier….)

Cum furăm poporul cu asiguratorul

August 22, 2010

Asigurarea obligatorie a locuinţei mi se pare o buzunăreală ieftină şi ordinară. Seamănă cu furtul de portofele din autobuze. Să analizăm, cu legea în faţă:

Aceşti hoţi vor să primească de la fiecare posesor de locuinţă 10 sau 20 de euro (bani de ţigări, vă vine să credeţi?), promiţând că, în cazul unui dezastru natural, îţi asigură o despăgubire maximă de 20.000 de euro. Repet, dezastru natural. Iată ce scrie în lege:

Art. 6 – Riscurile care se asigură obligatoriu prin PAD sunt daunele produse construcţiilor cu destinaţia de locuinţă de oricare dintre formele de manifestare ale dezastrului natural, astfel:
a) ca efect direct al producerii dezastrului natural, sau
b) ca efect indirect, prin cauze generate de producerea dezastrului natural.

Uau! Deci să mă aştept la fulgere, dar să nu mă aştept că mă inundă vecinul. Să mă aştept la tornade, dar să nu mă aştept că uită dobitocul de deasupra gazul deschis şi-mi explodează şi mie casa. Să mă aştept la uragane, dar nu la hoţi. Într-un oraş cu străzile pline de guri de canal, să mă ştept la inundaţii, nicidecum că poate plezni o conductă din bloc.

Mai este necesar să precizez că eu, de exemplu, nu stau într-o zonă suspusă riscului de alunecări de teren sau de inundaţii? (Dar vecinii de deasupra mi-au inundat, o dată, baia?) Şi sunt obligat să cotizez cu 20 de euro? Adică sunt, efectiv, buzunărit?

Mai departe e incredibil, uluitor!!!

Drepturile asiguratului:
a) să încaseze despăgubirea rezultată din poliţa de asigurare obligatorie în cazul producerii riscului asigurat obligatoriu;
b) să încaseze despăgubiri în cazurile în care, un pericol iminent de inundaţie sau de alunecare de teren determină, după caz, necesitatea obiectivă de demolare a construcţiei cu destinaţie de locuinţă, ori schimbarea amplasamentului acesteia.

Deci dacă vine tornada, am dreptul să încasez despăgubirea. Dacă nu vine, am cotizat şi eu cu 20 de euro (bani de ţigări) ca să trăiască bine nişte acţionari.

Şi, mai departe, dacă simt eu că vine inundaţia iminentă şi trebuie (!!!) să-mi demolez casa, pot să mă duc să-mi iau banii. Nu vi se pare că ăştia-şi bat joc de noi???

Din punctul meu de vedere orice asigurare mi se pare un furt ordinar atâta timp cât este obligatorie. Mă asigur cu cât vreau şi dacă vreau, nu trebuie să-mi bagi tu mâna-n buzunar.

Ca să nu mai spun că primeşti amendă dacă nu plăteşti cotizaţia obligatorie. A sesiza furtul şi a lua atitudine e deja contravenţie. Mă întreb ce urmează, să fim biciuiţi în piaţa publică dacă nu plătim hatişeriful?

(Nu vă mai povestesc că, în decursul timpului, am primit oferte de asigurare inclusiv împotriva căderilor de meteoriţi, iar o fătucă mă invita la societate să discutăm despre „problemele generaţiei mele”, probabil ca să mă „edifice” ea…)

NOTA BENE

Jmecherii despre care vorbim, vor primi de la 100 de oameni 2000 de euro. De la 1000 de oameni, 20.000 de euro. De la 10.000 de oameni, 200.000 de euro. Şi, pentru că asigurarea e obligatorie pentru toată lumea, se vor face colecte de zeci de milioane de euro. Unde se duc aceşti bani??????? Noi îi plătim, poate că tornadele şi uraganele nu vor veni, deci unde se duc banii???????

Furt la drumul mare

August 21, 2010

La sfârşitul lui 2009 a fost organizat un referendum foarte costisitor privind Parlamentul unicameral. Populimea a votat că e de acord. Apoi s-a aşternut tăcerea. A fost un simplu referendum de campanie? Da. Au plătit proştii pentru un plus de imagine pentru Băsescu? Da. A mai suflat presa vreo vorbuliţă despre referendum şi despre Parlament unicameral? Nu. S-a mai făcut vreun minim demers în acest sens? Nu.

Concluzie: banii românilor au fost futuţi prosteşte. Şi astăzi impozităm pensiile de 500 de RON, „pentru redresarea bugetului”. Aşa se fură în România – la drumul mare. Locul acestor oameni este în Codul Penal.

Rinocerii cu pix

August 20, 2010

Întreaga presă pare atinsă de cretinism.

Subiectul „copiilor arşi la Maternitatea Giuleşti” a umplut orizontala & verticala şi toţi pixălăii realizează, ca treziţi din beţie, că în România se munceşte la futu-i pomana, că nepăsarea costă vieţi, că insecuritatea e omniprezentă. Ah, voi, vuvuzelelor cu microfon, ţe bine vă stă puţin supălate…

(Profesionalismul măsurilor luate m-a amuţit – „Vom monta detectoare de fum!” „Organele competente au demarat o anchetă”, deci dormiţi liniştiţi, n-o să se mai întâmple, vinovaţii plătesc garantat o amendă usturătoare. Ministrul Sănătăţii îşi dă – ba nu-şi dă – demisia.)

Plus ipocrizia. Niciun ziarist nu vede, altminteri, sutele de copii care cerşesc în baruri şi în intersecţii, ăştia sunt vii, n-au ars în maternitate, deci să-i fută câinii, ce ne interesează că le ghiorăie maţele de foame, că părinţii îi pleznesc în cap dacă n-au cerşit destul etc. Şi niciun ziarist nu ia atitudine faţă de problema asta într-o zi normală, ar părea nebun de legat, televiziunile sunt pentru show şi execuţii, nu pentru atitudine socială, pentru asta e Biserica (o instituţie în care s-au cuibărit destui porci, care au grohăit pe dată că nu merită copiii arşi o slujbă religioasă de înmormântare, fiindcă n-au fost botezaţi, voi vă daţi seama ce psihopaţi îmbracă zilnic sutana?)

Şi, ca în teatrul absurdului, „ştirea cu copii arşi” se metamorfozează în rinocer de presă, apar titluri despre salariul pompierului care a scos copiii din foc, despre petrecerile din spitale, despre prăjiturile asistentelor – să exploatăm subiectul până nu mai rămâne nimic din el, unde ne mai întâlnim noi cu un incendiu în maternitate, acum e ratingul, deci să miroasă a carne arsă pe ecrane, fraţilor, în numele Pixului, şi-al Tastaturii, şi-al Camerei de Luat Vederi, dă-ne Doamne, luna viitoare altă tragedie, să ne luăm şi noi salariul!

Dar cea mai tare „analiză ziaristică” a fost cea în care Traian Băsescu se face vinovat. Repet, întreaga presă pare atinsă de cretinism.

Trădător sau înfrânt de sistem, în urma lui va rămâne doar ruină

August 18, 2010

Traian Băsescu (şi guvernul lui) va lăsa în urmă o uriaşă ruină.

Aş vrea să scriu că lasă în urmă o ţară frumoasă şi prosperă, dar ştim bine cât de departe suntem de aşa ceva. În ultimii ani de mandat, T.B. nu mai poate îndrepta nimic. Instituţiile statului sunt mai corupte ca niciodată, ţara arată ca după un atac terorist, iar sărăcia a aruncat milioane de oameni în promiscuitate şi deznădejde. Fie Traian Băsescu este un trădător cu bună ştiinţă al tuturor românilor, fie este, la rândul său, un preşedinte înfrânt de sistem. Aproape nici nu mai contează ce este. Trădător sau înfrânt va intra în istorie ca autor al unui uriaş eşec.

Am crezut în Traian Băsescu şi în 2004, şi în 2009. L-am votat din convingere, fără să fiu manipulat de brand sau campanii. I-aş fi găsit orice scuză. Şi, prin cele scrise cu entuziasm, poate am convins măcar trei oameni să-l voteze. Sunt, mai departe, convins că ar fi fost mult mai rău pentru noi toţi, în perioada asta, dacă Mircea Geoană ar fi câştigat alegerile. Mai rău decât Traian Băsescu ar fi fost un singur lucru – PSD-ul.

Acum nu mai cred în nimic. Mă uit în jur şi văd medici care pleacă, disperaţi, să muncească în alte ţări, văd profesori dispreţuiţi de manelari şi interlopi cu bani, văd tineri ajunşi în ultimul hal de analfabetism fiindcă părinţii n-au bani să-i trimită la şcoală, văd o generaţie oprită din dezvoltare exact în momentul în care trebuia să fie în vârful carierei, văd bătrâni care îşi încheie viaţa chinuiţi şi înspăimântaţi că vor fi daţi afară din case fiindcă nu au bani de întreţinere, văd că România este numărul unu la prostituţie, văd agresivitate, văd cum proliferează prostia, văd cum se caţară tot mai sus mitocănia şi văd o dramatică degradare a spaţiului social. Văd toate lucrurile astea în contrapondere cu clientela PD-L-istă, înstăpânită pe resurse, tot aşa cum vedeam în trecut acel PSD hain, crud şi rapace, care la sfârşitul lui 2004 aruncase ţara în marasm social. Este aceeaşi poveste, diferă sigla de partid şi numele preşedintelui. Este opera lui Traian Băsescu, eu dacă aş fi văzut că aşa stau lucrurile cu partidul pe care l-am creat din frânturi, aş fi demisionat, mi-ar fi fost pur şi simplu ruşine să mai stau, până în 2010, la Cotroceni.

Spuneam că nu mai cred în nimic. Mulţi oameni de vârsta mea – oameni care au rămas normali, care nu s-au născut în familii de securişti bogaţi şi nici interlopi n-au devenit – au încetat şi ei să mai creadă în ceva. România este ţara în care nu mai poţi fi – cu inima împăcată – nici medic, nici profesor, nici artist, nici inginer, nici funcţionar, nici muzician, nici scriitor, nici om de afaceri, nici ziarist, nici politician, nici educator, nici om de ştiinţă. România este ţara în care nu mai poţi fi nimic. România este, actualmente, ţara în care poţi fi doar PD-L-ist sau client PD-L-ist. (Sau poţi să-ţi vinzi viaţa unei corporaţii străine, varianta pe care au ales-o mulţi.)

Păcat. N-am fost un loc fără tradiţii şi fără istorie, n-am fost un teren viran şi nici un deşert n-am fost. Un anumit gen de elită (culturală, financiară etc.) a trecutului putea fi recuperată şi folosită ca piatră de construcţie în zilele noastre. Dar n-a fost să fie şi nu cred va fi să fie altfel vreodată. De acum, ceea ce suntem e tot ce mai putem fi. Trădător sau înfrânt de sistem, Băsescu intră în şirul preşedinţilor care n-au reuşit nimic. Este un alt simplu ins care a ştiut să pară hotărât, cinstit, determinat – şi n-a fost nimic din toate astea.

Gentleman-ul de România – fugi cât poţi!

August 11, 2010

În ultimii ani am mers destul de mult prin ţară. Constantele celor mai diferite regiuni sunt îngrijorătoare: agresivitate nemotivată în trafic, lipsa oricărei responsabilităţi civice, comportamente sociale deviante, ură evidentă a celor mai mulţi faţă de semenii lor, la care se adaugă, desigur, imaginea de teritoriu aflat în război, cu drumuri distruse, grămezi de moloz şi pietriş la tot pasul, clădiri istorice complet degradate şi mizerie, multă mizerie.

Mă întreb dacă sărăcia este de vină. Nu cred. Fiindcă în tot acest peisaj apocaliptic, cele mai multe maşini pe care le vezi sunt străine, deosebit de puternice, iar viloaiele care scot acoperişul dintre caşcarabete şi şandramale, pot avea dimensiunile unui bloc. Polarizarea socială? Frustrarea? Nu, nici asta. În mod normal, dacă ai reuşit să ai, în sfârşit, BMW-ul tău şi vila ta de 100 de camere, ar trebui să fii politicos în trafic, să te comporţi ca gentleman-ul care te-ai străduit să devii, să te prezinţi, cum se zice, ca un „om de lume”. (Aiurea, un gentleman nu-şi face niciodată vilă de 100 de camere.) Or, eu cele mai multe flash-uri pe autostradă le-am primit de la posesorii de maşini scumpe, agresivitatea n-o văd doar la amărâţi, ci şi la gulerele albe, ca să nu mai spun că acela care se implică cel mai puţin în spaţiul social nu este săracul de la care, oricum, n-ai ce să pretinzi, ci el, bogatul liber al României, imaginea caricaturizată, hâdă, a idealului de acum 20 de ani.

Sigur, o sumedenie de mizerabili, de caractere mărunte, de oameni neinstruiţi şi needucaţi şi de resentimentari înnăscuţi au reuşit să aibă acces, uneori nelimitat, la resurse. Acesta este, de fapt, motivul pentru care România de azi arată – forţez un pic – ca un tablou de Grigorescu în care un copil handicapat a introdus vile din BCA, vopsite în portocaliu şi roşu, garduri de doi metri jumate înălţime şi piţipoance crăcite pe căpiţa de parai. Un car cu boi contemporan românesc, are 600 de cai putere şi un singur bou (la volan), plus vaca botoxată din dreapta. În România de azi, primul om de care trebuie să te fereşti – şi să fugi – este prostul cu bani, analfabetul cu milioane la ciorap, cretinoidul care a îngropat 150.000 de coco într-o maşină şi de 10 ori pe atât într-un palat nelocuibil.

Dacă ar depinde de mine, i-aş convinge pe tineri să nu se mai angajeze niciodată în subordinea unor astfel de oameni, să-i sfideze, să le spună adevărul în ochi apoi să le întoarecă spatele, indiferent cum se numesc. Cum recunoşti specimenul? Dacă poartă cămaşă cu guler şi manşete albe, ceas din „haur”, afirmă că face politică pentru cei mulţi, se scarpină unde nu trebuie de faţă cu oamenii, năduşeşte abundent, îşi pune cravată chiar şi pe caniculă şi foloseşte o tonă de parfum, e clar – e un gentleman de România. Fugi cât poţi!