Archive for Mai 2010

Heavy Rotation: Chocolate Jesus, Mr. Waits

Mai 27, 2010

Don’t go to church on Sunday
Don’t get on my knees to pray
Don’t memorize the books of the Bible
I got my own special way
Bit I know Jesus loves me
Maybe just a little bit more

I fall on my knees every Sunday
At Zerelda Lee’s candy store

Well it’s got to be a chocolate Jesus
Make me feel good inside
Got to be a chocolate Jesus
Keep me satisfied

Well I don’t want no Anna Zabba
Don’t want no Almond Joy
There ain’t nothing better
Suitable for this boy
Well it’s the only thing
That can pick me up
Better than a cup of gold

Versuri Tom Waits – Chocolate jesus
de pe http://www.versuri.ro

See only a chocolate Jesus
Can satisfy my soul

(Solo)
When the weather gets rough
And it’s whiskey in the shade
It’s best to wrap your savior
Up in cellophane
He flows like the big muddy
But that’s ok
Pour him over ice cream
For a nice parfait

Well it’s got to be a chocolate Jesus
Good enough for me
Got to be a chocolate Jesus
Good enough for me

Well it’s got to be a chocolate Jesus
Make me feel good inside
Got to be a chocolate Jesus
Keep me satisfïed

Gândacii de bucătărie ştie să vorbeşte româneşte

Mai 26, 2010

Aţi avut vreodată gândaci de bucătărie? Nici eu, dar cred că e nasol să ai, se spune că gândacii de bucătărie sunt tupeişti şi put. Ei bine, după ce românii au fost catalogaţi, la grămadă, de către nişte francezi abisali, drept cerşetori, câţiva români s-au gândit că le-ar sta mai bine în calitate de gândaci de bucătărie. Vreo 8 români s-au mutat pur şi simplu în casa unui britanic, în timp ce acesta era plecat în vacanţă.

Carevasăzică n-au spart o locuinţă să fure bijuterii sau tablouri, n-au intrat în lada de zestre a fetei proprietarului, ci s-au mutat pur şi simplu, au dormit în dormitorul omului, au făcut mâncărică, s-au dus la plajă în grădină, au folosit şifonierul, televizorul, ba chiar au dat şi o petrecere cu prietenii, că în Anglia plictiseala e mare. Ca acasă, ce mai!

Şi asta nu fu tot! Bietul proprietar, năuc, când s-a întors din vacanţă a găsit încuietorile schimbate şi a trebuit să intre pe fereastră, ca să stea de vorbă cu… gândacii de bucătărie. Iar aceştia, tupeişti cum spuneam, i-au spus de la obraz că fără 3000 de lire sterline nu se cară neam! Ba încă s-au simţit deranjaţi. Poliţia nu s-a băgat, fiindcă cică ăsta e caz civil, aşa că bietul om s-a adresat Daily Express, timp în care românaşii noştri au continuat cu whiskiane, cu petreceri, cu ţigări – adevărat guleai, ca în Ivan Turbincă!

Şi au ţinut-o aşa încă vreo 5 zile, până au binevoit să se care lăsând în urma lor totul vandalizat şi distrus.

Ei, la asta chiar nu se aştepta nimeni! Gestul acestor români a aneantizat într-o clipită revoluţia sovietică şi cea cubaneză, a pulverizat socialism şi luptă de clasă, iar pe Mao l-au transformat în impotent social. Cervasăzică nu trebuia să faci exproprieri greoaie, nici să-ţi ţii poporul în foame şi nici să treci cu tancul peste studenţi – în numele egalităţii şi-al proprietăţii comune. Trebuia să trimiţi 8 români în Tottenham, iar ei ar fi ştiut să aleagă cea mai confortabilă casă de pe bulevard, urmând să se instaleze ca gândacii de bucătrie. Iar restul lumii ar fu putut, mai departe, să ia exemplu.

Iar acum stau şi mă-ntreb: oare dacă omul ăla îşi lăsa nevasta acasă, românii o făceau poştă? Dacă pleca fără copii, românii s-ar fi ocupat, omeneşte, aşa, de educaţia lor? Ar fi şters-o la fund pe bunica bătrână şi, la final de an, ar fi plătit impozitul? Eu cred că ne aflăm la începutul unui nou mit fondator, al unui nou Meşter Manole. La ce bun să mai construieşti catedrale, când sunt în lume atâtea gata construite?

Un moment uriaş pentru România: Legea Lustraţiei

Mai 19, 2010

Camera Deputaţilor a adoptat, astăzi, Legea Lustraţiei, cu 203 voturi „pentru”, 40 de voturi „împotrivă” şi 12 abţineri. Detalii, aici.

Cred că plezneşte Ilici! 🙂 Aşa, ca pariu… Dacă era Geoană preşedinte, mai exista fie şi umbra acestei legi?

Uite că nu e sat fără câini!

Mai 19, 2010

În sfârşit, românii au ieşit în stradă pentru a-şi proteja pensiile şi salariile.

Întotdeauna am fost de acord cu reformarea statului, dar nu pe spinarea sărăcimii. Întotdeauna am fost un om de dreapta. Dar niciodată n-am fost un anti-umanist. Omul trebuie respectat dincolo de convingeri politice. Şi, de fapt, convingerile politice de la asta au plecat: de la ideea de respect pentru om, de la idealul de a-i îmbunătăţi condiţia.

Temele economiei subterane, achiziţiilor publice aberante, licitaţiilor blătuite, şpăgilor şi parandărăturilor (indiferent din ce zonă politică vin acestea, pesedistă sau pedelistă) rămân, de fapt, singurele de la care poate începe discuţia despre reformarea statului român.

Bugetul României nu a fost devalizat de pensionari şi nici de salariaţi. Ci de modul în care a fost cheltuit de politicieni împreună cu clientela lor. Un singur exemplu: în Piteşti a fost cheltuit peste 1.000.000 de euro pentru o arteziană şi peste 11.000.000 de euro pentru nişte pavele colorate, de cea mai proastă calitate. Bani publici. În orice oraş din România s-au făcut astfel de cheltuieli în Primării, în Consilii Judeţene şi în instituţii deconcentrate. După care, ca prin minune, bugetari de-o viaţă şi-au ridicat vile uriaşe, le-au cumpărat copiilor locuinţe de lux, iar unele firme apărute peste noapte au înregistrat creşteri fabuloase ale cifrei de afaceri.

Mi se pare absurd să tai din pensii şi să laşi mafia economico-politică în funcţiune. Dar probabil că, în timpurile noastre, aşa merg lucrurile. Iar prostimea altă şansă n-are decât să stea sub  timpuri.

Încă ceva! Românii ieşiţi în stradă, au fost, la un moment dat, profund manipulaţi politic. Toţi opozanţii lui Traian Băsescu au îndreptat degetul către acesta. Dar PSD uită că a refuzat să intre la guvernare doar pentru a nu se face vinovat de efectele crizei financiare şi ştiind că a avut – şi are mai departe – una dintre cele mai puternice clientele. Iar PNL încă suferă de pe urma conflictelor cu fostul PD.

Mă tem că indiferent ce partid ar fi fost la guvernare şi indiferent cine ar fi câştigat alegerile prezidenţiale strategia de luptă împotriva crizei ar fi fost aceeaşi. Sărăcimea ar fi plătit, mafia şi-ar fi conservat prosperitatea.

Realitatea este uşor de înţeles: un salariat are 700 de lei din care trebuie să piardă 25%. Iar un primar sau preşedinte de Consiliu Judeţean din România are averi pe care nu i le verifică nimeni, trecute pe numele membrilor familiilor sau gestionate prin interpuşi. Un afacerist pe banii statului, de asemenea.

În acelaşi timp, necesitatea de a reforma statul român nu poate fi tăgăduită. Da şi asta este adevărat: prea mulţi neaveniţi îngroaşă rândurile bugetărimii. Prea mulţi incompetenţi încasează sume derizorii care se scad fără noimă din buget, pentru 8 ore de frecat menta la „serviciu”. Şi prea mulţi români s-au pensionat la 45 de ani. Nu este corect.

Încă ceva: penibilul penibilului este să crezi că poţi reforma statul român luând bani de la sugari, de la tinerele mame, de la handicapaţi, de la studenţi. Fie şi numai pentru asta protestele sunt justificate. România a dovedit, miercuri, la prânz, un lucru foarte important – acela că nu e sat fără câini.

Un simplu „Fuck off!” era suficient

Mai 18, 2010

La postarea despre Traian Băsescu au comentat dens – foarte dens – M.P. Codunas, Jocker 12 şi Silviu Romano. Pe toţi ne dor problemele actuale, aşa-i? Ne dor, fiindcă suntem aceeaşi generaţie – sau pe-aproape. Şi am pornit cu alte speranţe la drum.

Eu unul m-am liniştit. Acum 23 de ani, când alţii erau „comandanţi de grupă” sau „de detaşament”, refuzam să fiu pionier, sfidam uniforma – şi riscam corigenţa. Nu reuşeam, de silă, să învăţ poeziile despre partid. Şi eram prost la matematică. Un singur lucru îmi ieşea: compunera despre primăvară. Poate şi extemporalul la literatură. Iar astăzi refuz, consecvent, să intru în pluton, fie el portocaliu, roşu sau galben. (Nu vreau să fac averi pentru simplul motiv de a fi, peste 40 de ani, cel mai bogat din cimitir. Şi cât îmi trebuie – am. Deci rejectez sistemele şi urlu singur, precum lupii. E plăcut, uneori.)

O singură neîmplinire mă macină: că România nu este ţara în care să te împlineşti – şi să te manifeşti – ca intelectual. Şi aici, fie eşti în gaşcă – fie nu eşti. (Am văzut cum se pot linge în cur unii pe alţii intelectualii români – şi cum se pot defăima prin gazete – voma asta mie nu-mi intră.)

Întoarce pe dos mănuşa, M.P. Codunas, şi spune-mi: cum ar fi decurs lucrurile dacă Mircea Geoană ieşea preşedinte? Probabil la chestia asta te gândeai… Se măreau, oare, salariile profesorilor cu 50%? Primea 25.000 de euro fiecare căpşunar întors din Spania? Sau zburau românii în cosmos? Nu, prietene drag. Era la fel, criza financiară schimbă paradigma lumii, România e şi ea în sistem.

Băsescu are două mari merite: a condamnat comunismul (iar acum se doreşte scrierea Legii Lustraţiei, lucru care l-a isterizat pe Ion Iliescu) şi a cerut reformarea statului român (oare nu asta am cerut, mereu, cu toţii?) Dar şi astea abia dacă mai contează. Marile reguli nu mai stau în Doctrină, ci în Piaţă.

Recunosc că, în privinţa reformării statului, lucrurile sunt profund discutabile. (Am subliniat discutabilul, se vede, da?) Că nenorociţii ăştia de bani nu trebuiau luaţi de la cei mai amărâţi dintre români, aşa e. (Poata aş mai scrie ceva despre totala lipsă de implicare în problema sărăcimii din România a Bisericii Ortodoxe Române, dar mi-e că aş face-o cu prea multă silă. Mda… poate singura instituţie de care mi-e silă.)

Recunosc şi că PDL a dezvoltat o nenorocită de clientelă – la fel de veninoasă ca şi cea a PSD. Dar m-am blazat. That’s how it goes. Everybody knows. Ţară mică, mese puţine, luptă sângeroasă pentru resurse. O camarilă se schimbă cu o alta – şi fiecare are lingăii ei. Politica e o chestiune de switch. (Pe vremuri i se spunea „rotativă guvernamentală”, dar acum sună prea pretenţios.)

Şi mai recunosc ceva: a fost sugrumată iniţiativa privată. Iar asta nu e măsură de dreapta. Orice mi s-ar spune.

Ce avem de făcut noi? Cred că am pus prea multă patimă. Ne-am comportat de parcă am fi vrut să îndreptăm lumea. Un simplu „Fuck off!” era suficient.

Heavy Rotation: Africando – Yay boy

Mai 14, 2010

Noul model

Mai 12, 2010

State aflate în pragul falimentului, datoare vreme de două-trei generaţii de acum înainte, oameni aflaţi la limita subzistenţei, protestatari violenţi, însă foarte confuzi, politicieni vagi-excedaţi-inutili. Economişti ultra-intelectualizaţi, sclavi ai discursului. Globalişti fanatici. Naţionalişti desueţi. Criza financiară mută lumea într-un nou model.

Un model desprins parcă din cărţile SF, în care rezistă numai transnaţionale uriaşe, ramificate în fiecare domeniu şi sub-domeniu, gata să inoveze la limita firescului şi să aservească la limita moralei, un model în care se ridică, precum giganţii, numai băncile şi instituţiile financiare, un model care tinde să se cristalizeze împărţind lumea în Epsiloni (sub-umani, total deposedaţi de proprietăţi şi personalitate, executanţi fanatici şi uniformi) şi Alfa bogaţi, superiori, nefireşti, apărând asemeni unor zei financiari de undeva din orizontul stratosferic al globului pământesc, gata să împrumute naţiuni cu o clipire şi să relativizeze state cu o mişcare a trabucului.

Un lucru e sigur: micile afaceri, mica iniţiativă privată – de exemplu, şocolateria de la colţ de stradă care face bomboane de 100 de ani după aceeaşi reţetă, brutăria de la şosea unde se coceau pâini ţărăneşti şi micul comerţ – nu vor mai fi posibile. Deja marile hypermarket-uri ne standaridizează, ne prestabilesc opţiunile, ne branduiesc din cap până-n picioare, le suntem enoriaşi şi cotizanţi – chiar dacă nu acceptăm. Lupta se dă între marile companii, lumea va lua chipul învingătorilor, e limpede că nume ca Grecia, România, Bulgaria, Yugoslavia vor fi înlocuite de logo-uri şi culori simbolice. Să ne mirăm de falimentul unor state? Adică de falimentul unor… simboluri? „Oamenilor le place să creadă în marea ficţiune conform căreia lumea este împărţită într-un număr rigid de naţiuni indivizibile, mutual exclusive… Entităţi ca guvern, partid, stat nu sunt privite, din păcate, ca elaborări simbolice: ba mai mult sunt considerate ca existând independent de voinţa oamenilor…”, spune David I. Kertzer, făcându-ne să pricepem că ani în şir am cărat degeaba în spinare rucsacul plin cu toate aceste simboluri.

Proiectul european n-a mers şi nu va merge. Gânditorul de serviciu al Franţei, Paul Valery a spus-o acum 40 de ani, iar intelectuali fără viziune nu l-au crezut: „Jalnicilor europeni le-a plăcut mai mult să se joace de-a armagnacii şi burgunzii decât să-şi asume pe pământ rolul pe care romanii au ştiut să-l joace în lumea timpului lor. Numărul şi mijloacele lor nu erau nimic pe lângă ale noastre; dar găseau în măruntaiele păsărilor mai multe idei juste şi consecvente decât ar putea conţine toate ştiinţele noastre politice. Europa va fi pedepsită pentru politica ei; va fi lipsită de vinurile, berea şi licorile ei. Şi de alte lucruri. Europa aspiră vizibil să fie condusă de o comisie americană. Toată politica ei într-acolo se îndreaptă.”

Valery n-a prevăzut economiile emergente, aşa că a absolutizat America. Însă, pe fond, nu era departe de adevăr. Mica şi Marea Europă – Estul şi Vestul – se prăbuşesc sub ochii noştri, iar otrava care le-a adus în perfuzii se numeţe Piaţă. Dar ce-l interesează toate astea pe micul protestatar român care mănâncă cu 25% mai puţin? Lumea lui e bucătăria, frigiderul, sufrageria şi dormitorul. Iar când toate astea devin însuşi Universul, viaţa se scrie scurt şi sacadat, ca o lozincă sindicală.

Sunt de acord cu Băsescu. Dar!

Mai 9, 2010

În principiu, sunt de acord cu măsurile financiare comunicate de către Traian Băsescu.

Sper ca cei care mă vor citi să nu ameţească din cauza urii inoculate de televiziuni şi să rămână, totuşi, sensibili la argumente. Un „De ce?” merită un „Pentru că” Nu o invectivă.

Da, falimentul statului trebuie împiedicat. Da, alte împrumuturi de la FMI sau bănci trebuie preîntâmpinate. Da, printre bugetari ar fi bine să rămână numai oamenii competenţi.

Toţi ştim bine că statul român susţine prea mulţi pensionari, de câteva ori mai mulţi decât cei care muncesc. Iar unii dintre aceştia au ieşit la pensie la vârsta de 45 de ani. Nu este normal ca un om care munceşte să ţină în cârcă 5 sau 6 trântori care, de 20 de ani încoace, nu fac nimic, deşi au tras pe dreapta la ora la care putea să fie în vârful carierei.

Toţi ştim că împrumuturile mari nu fac decât să-i transforme pe nou-născuţi în fiinţe datoare încă din prima zi. Datoriile externe nu se plătesc de azi pe mâine şi, ca timp de rambursare, pot acoperi două generaţii.  Sau mai mult.

Şi mai ştim – ştim bine – câţi incompetenţi îngroaşă, de zeci de ani, rândurile funcţionărimii şi bugetărimii din România. Nu cred că există român care să nu fi fost umilit pe la ghişee ale statului, care să nu ştie că în administraţiile locale s-au făcut mii de angajări pe pile, deci s-a umplut locul de amploaiaţi tembeli – şi nu cred că există român care să nu fi dat „atenţii” pentru a i se rezolva „o problemă” într-un birou al statului.

Dacă Băsescu are chef să spargă buba cu puroi, foarte bine. S-o facă!

Dar!

Eu, unul mă îndoiesc de succesul financiar al acestor măsuri.  La fel cum mă îndoiesc de corectitudinea lor.

Mă îndoiesc de succesul lor, pentru că banii care se vor strânge în punga statului vor lua, ca de obicei, drumul licitaţiilor blătuite, al „parandărăturilor” groase, al buzunarelor baronilor locali care sunt, în continuare, mari şmecheri pe feuda lor. Plus că s-a născut o nouă caracatiţă care tinde s-o înlocuiască pe cea roşie, pesedistă – caracatiţa portocalie. Mă îndoiesc de succesul lor, pentru că în administraţiile locale vor rămâne, mai departe, „rudele”, „nepoţii”, „prietenii prietenilor” etc., băltind în aceeaşi mâzgă a imposturii. Mă îndoiesc, pentru că pensionaţii la 45 de ani de acum 20 de ani pot să mai trăiască lejer încă 20 de ani, gata să încaseze bani de la stat, naiba ştie în baza căror contribuţii.

Buboiul ăsta comunist trebuie, totuşi, să se spargă.

Iar măsurile nu sunt corecte, fiindcă, aşa cum am scris, n-ai cum să tai cifre rotunde din veniturile unui om şi aşa destul de mici. De unde ai scos 25%? De ce n-ai tăiat 23,8? Diferenţa de zecimale poate însemna 20 de lei în plus pentru un amărât, care nu s-a pensionat la 45 de ani, care a muncit toată viaţa în „uzinele patriei” şi şi-a câştigat corect drepturile. Asta îmi denotă că măsurile sunt luate din pix.

Şi măsurile astea nici echitabile nu sunt. Parlamentarii, miniştrii, secretarii de stat, înalţii demnitari publici, directorii instituţiilor etc. ar trebui să „doneze” statului român măcar 50%, fiindcă aici vorbim de alţi bani. Iar plusul, pentru stat, ar fi ceva mai mare.

Scriam despre proteste. Orice protest porneşte – ar trebui să pornească – de la o idee dreaptă pentru care a existat un orizont de aşteptare şi care n-a fost materilizată. Iar ideile drepte – ideile de dreapta, dacă vreţi – spun că nu toţi oamenii sunt egali, nu toţi oamenii sunt la fel, unii au fost corecţi cu viaţa lor, a semenilor lor şi cu statul român, iar alţii nu. Nu este drept – şi nici o idee de dreapta nu este – ca toţi să pătimească la fel.

În contextul ăsta, da, este o idee dreaptă să incendiezi Merţanele unui minister, în cadrul unui protest. Fiindcă acel minister nu este creat să facă vânzare unei companii germane de automobile. Iar dacă are nevoie de maşini de serviciu, producţia internă este cea mai potrivită. Însă nu mă aştept ca lucrurile astea să fie înţelese. România încă nu are acces la nuanţe şi la argument.

Îl susţin pe Băsescu. Dar îmi doresc nişte proteste!

Anestezie generală

Mai 7, 2010

Recapitulare.  Salariile bugetarilor scad cu 25%, pensiile scad cu 15%, ajutorul de şomaj scade cu 15%, alocaţiile copiilor – cu nu ştiu cât % – toate astea fără să ştim sigur că TVA îngheaţă la 19%, iar cota unică rămâne intactă (16%).

Este strategia guvernului Boc de a redresa statul român. Să zicem.

Oare instituţiile statului vor trece pe Logan de serviciu? Indemnizaţiile parlamentarilor vor scădea cu 50%? Salariile miniştrilor se vor reduce cu 60%? Numărul secretarilor de stat – şi ai plimbă-mapelor din Prefecturi – va scădea cu 90%? Iar pensiile securiştilor – cu 70%? Aici nu vorbim tot de banii bietului stat?

Din burtă putem scoate multe cifre, o sumedenie de procente. Dar de tăiat, tăiem de la proşti medici, profesori etc.

Scriam ieri despre incapacitatea de a indignare, despre amatorismul protestului social din România. Fără să ştiu cât de puternică e anestezia generală.

P.S. Că veni vorba. Îmi poate spune cineva în urma cărui calcul cabalistic a fost scos procentul ăsta… 25%? De ce nu 22,81%? De ce nu 31,62? Pentru că se taie din pix, nu din calcul.

Grecii dau o lecţie usturătoare românilor

Mai 5, 2010

Românii nu ştiu să protesteze. Capacitatea lor de indignare s-a epuizat îndată ce s-a manifestat, în urmă cu 20 de ani. Picheturile anemice ale bugetarilor români de astăzi seamănă cu zvârcolirea unei râme subnutrite.

În mod normal, ca guvernant, nu anunţi scumpiri, disponibilizări, creşteri de taxe şi majorarea TVA, fără să te temi de „dezlănţuirea poporului”. Ei bine, românii acceptă senini orice bir şi dacă ies în stradă, o fac pentru primari puşcăriabili ca Mircia Gutău şi Antonie Solomon. Asta da spălare pe creier.

M-au impresionat mişcările de mase din Grecia şi-mi amintesc cu milă & silă de mitingurile patetice ale bugetarilor din Bucureşti. Nu mai spun că, în provincie, oamenii acceptă orice, sunt letargici, ca puii de găină crescuţi în incubator şi hrăniţi cu chimicale. Cu două trompete, o lozincă răsuflată şi eventuali lieri sindicali vânduţi dai măsura forţei tale, ca naţiune. Aproape că m-aş întreba unde sunt vitrinele sparte, unde sunt cocktail-urile Molotov, unde sunt marile greve, unde sunt negocierile extenuante de 48 de ore, însă n-aş merge aşa departe. Aş cere, în schimb, puţină atitudine din partea celor care, lună de lună, se cocoşează plătind dări şi taxe.

I-aţi văzut pe greci? Au reacţionat cu toată forţa de care sunt în stare împotriva limitărilor bugetare şi împotriva îndatorării uriaşe la FMI. Românii? Au reactivitatea meduzei eşuate.

Ideea săptămânii – remanierea guvernamentală – este fix o frecţie. În zece ani am văzut ceva remanieri guvernamentale şi efectele acestora sunt comparabile cu cele ale apei plate în cazul cancerului. N-ai cum să resuscitezi o economie muribundă, componentă a unei crize globale, cu alţi miniştri.

Cu fruntea în pământ, micii întreprinzători români şi-au suspendat activitatea firmelor, au acceptat scăderea salariilor, au înghiţit zile libere neplătite, iar acum înghit pe inima goală zvonul majorării TVA şi al creşterii taxelor. Şi aşteaptă, probabil, ultimele directive FMI.
Singur, tembelismul politicienilor rămâne agresiv şi omniprezent pe televiziuni. Pesediştii & gaşca profită de situaţie ca pună placa „guvernul Boc trebuie să plece”, iar pedeliştii îşi văd imperturbabili de clientelismele care i-au transformat în nomenklatura portocalie.

Analiştii politici continuă să fie simpatici, pe televiziuni, făcând jocurile cui îi plătesc şi adaptând scenariile în funcţie de soldă. Într-un moment nepotrivit, jurnalismul s-a metamorfozat în activism, iar consecinţele sunt cele descrise mai sus: incapacitatea oamenilor de a detecta ipostaza reală în care se găsesc şi de a reacţiona.