Lupul fără mirosul haitei

Zilele liniştite de Paşte mi-au creat dispoziţie pentru a citi „Viaţa unui om singur”, de A. Marino – cartea care a dat fiori „sfinţilor şi eroilor” din cultura românească.

Admir la Marino faptul că n-a avut mentalitate de slugă. A mers pe drumul lui şi a ales calea cea grea. Aceea în care nu faci parte din nicio gaşcă şi eşti lupul care aleargă singur. Lupul fără mirosul haitei, pe care toţi ceilalţi îl latră şi-l muşcă. Admir şi că a refuzat să fie discipolul unor maeştri de mucava. Că a creat o operă mai solidă şi mai profundă decât cea a criticilor consacraţi şi că a optat pentru academism, nu pentru impresionism. De exemplu, în „Dicţionarul de idei literare” am văzut că Marino avea o serioasă pregătire filosofică, fără de care nu poţi înţelege deplin literatura. Mai admir şi faptul că Marino – deşi ţărănist – s-a comportat ca un liberal pur sânge. A trăit din vânzarea cărţilor lui şi din premii, nesindicalizându-se în instituţii mediocre cărora le-a demascat impostura. Un gest temerar şi bărbătesc, dar cu consecinţe neasumate, având în vedere cartea despre care vorbim.

Nu-mi place, în schimb, faptul că s-a luat prea în serios. Nicio „glumă”, nici urmă de spirit luminos (ludic?) într-o carte unde sunt notate toate ofensele primite de la „confraţi” şi toate antipatiile pe care le-a trezit în ceilalţi. Prea mult resentiment. Prea multă încrâncenare. Totuşi, înţeleg: fie că eşti scriitor, fie că eşti critic literar, undeva, în sufletul tău, tânjeşti după recunoaştere şi poate chiar glorie.  Dar, dacă ai decis să fii lupul care aleargă singur, trebuie să înveţi să primeşti toate jignirile cu zâmbetul pe buze, chiar şi de la impostori. Dacă nu, încovoaie-ţi coloana, pupă inele, fii serv (discipol?) – şi ăsta e preţul pe care-l plăteşti pentru a fi „inserat” în spaţiul social (gaşcă?)…

Cât despre cei criticaţi, am scris şi înainte de a citi cartea: operele sunt mai importante decât caracterele autorilor. Oamenii sunt oameni – atâta tot. Nu le poţi cere să renunţe la lichelism şi oportunism, o lume de integri şi incoruptibili e imposibilă.

Din cartea lui Marino răzbate suferinţa că n-a fost o stea, o vedetă – ca cei de la Bucureşti, aflaţi pe cai mari. Mai răzbate, uneori, şi satisfacţia că a reuşit să fie un om liber, neînrolat. Dacă Marino ar fi trăit în „Maestrul şi Margareta”, în mod sigur, Behemot nu l-ar fi ucis…

Anunțuri

Etichete:

Un răspuns to “Lupul fără mirosul haitei”

  1. Victor Says:

    „…o lume de integri şi incoruptibili e imposibilă.”
    NU e IMPOSIBILA, e doar o asteptare lipsita de realism.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: