„Îmbunătăţirea condiţiei umane pe tot mapamondul”

David Rockefeller oferă în „Memoriile” sale spectacolul vieţii unei numeroase familii de stăpânitori, pilonul de la care a început totul fiind legendarul John D. şi al său „Standard Oil”.

Sunt uşor de identificat pasajele în care David încearcă să edulcoreze „păcatele” acestei familii. Dar ceea ce contează pentru omul de rând este contactul cu mentalitatea marelui capitalist autentic, a peştelui mare care are puterea de a privi banul ca pe mijlocul suprem ce garantează atingerea oricărui scop şi planeta – cu toate resursele ei umane, naturale şi economice – ca pe un teritoriu ce poate fi luat integral în stăpânire.

Scopul declarat al familiei R. – exprimat prin Fundaţia R. – este nici mai mult nici mai puţin decât „îmbunătăţirea condiţiei umane pe tot mapamondul„.

Măsura familiei este dată încă în primele 50 de pagini. Noi am pus prima piatră la temelia Universităţii din Chicago, noi am creat Institutul pentru Cercetare Medicală, noi am format Comitetul General Educativ, tot noi am creat prima fundaţie filantropică. Noi am creat Centrul Rockefeller în New York. Noi suntem acţionari în cele mai importante bănci.

Şi nu sunt doar banii, şi nu este doar uriaşa avere a familiei. Ci şi accesul la idei. David Rockefeller a studiat la Yale, la Harvard şi la London School of Economic and Political Science, iar în toate aceste centre de top a avut de-a face cu părinţii economiei contemporane. Găsim portrete excelent scrise (de două, trei, paragrafe) care ne apropie de titani: etatistul Maynard Keynes, neintervenţionistul Joseph Schumpeter, socialistul demagog Harold Laski, liberalul von Hayek, Kenneth Galbraith, Milton Friedman, dar şi alţii, mai puţin ştiuţi – Frank Knight, Oskar Lange, Jacob Viner.

Stângiştii apar ca cei care manifestă „mai degrabă invidie pentru cei care au succes decât milă pentru cei care s-au descurcat mai prost.” Cum era Harold Laski. Sau soţul Fridei Khalo, artistul Diego Rivera – despre care veţi citi o poveste interesantă. Capitaliştii vor să dezvolte lumea, iar cei care se opun intenţiilor lor suferă de „pasiuni naţionaliste” – cum sunt, de exemplu, berberii din Alger sau crescătorii de vite din Panama care au girat împrumuturile primite de la Chase National Bank cu…. propriile vite – ulterior marcate „Chase”. „Prin această acţiune – oferirea de credite – am permis fermierilor să se extindă, generând venituri mari pentru Chase şi câştigând reputaţia de bancă căreia îi pasă de bunăstarea oamenilor din Panama” – spune D. R.

Cartea merită citită dacă vreţi să intraţi în psihologia şi în viaţa unui om învăţat „să gândească mare”. A unui stăpânitor. Şi nu e rău scrisă.

Reclame

Etichete: ,

2 răspunsuri to “„Îmbunătăţirea condiţiei umane pe tot mapamondul””

  1. literelibere Says:

    oare nu e grandomanie sa-ti declari un asemenea scop???

  2. Mişu Says:

    LITERE LIBERE: E. Dar având în vedere unde au ajuns Rockefeller-ii, se pot gândi la orice. Inclusiv la trăsnaia asta.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: