Archive for Noiembrie 2009

Ultima şi definitiva mea dilemă: buline sau dungi?

Noiembrie 27, 2009

Fetelor, acum pe bune, criterii de (s)elecţie nu prea sunt, deci… În ce gen de bărbat aveţi încredere?În cel care poartă cravată cu dungi sau în cel care poartă cravată cu buline?

Eu unul n-am putut face niciodată, cu sufletul împăcat, această alegere simplă: buline sau dungi. Mi-am pus, cel mai adesea, o cravată neagră.

Deci?

Viermi cu chip uman

Noiembrie 26, 2009

Că e reprobabil să loveşti un copil cu pumnul în figură nu contestă nimeni. Dar apariţia unui filmuleţ vechi de 5 ani de zile (cu Băsescu lovind un copil) exact în campania dinaintea turului II decredibilizează ireversibil însăşi noţiunea de politician român.

Cel care a păstrat 5 ani imaginile pentru a le da publicităţii exact acum este, din punctul meu de vedere, la fel de vinovat ca Băsescu. Tăinuitorul este la fel de vinovat ca şi autorul. Premeditarea este limpede. Dar… poate că lui Dinu îi plăcea să vadă respectivele imagini seara, înainte de somn, nu-i aşa? Şi acum, vorba lui Nea Iancu, pac la Războiu’…

De fapt, decredibilizează noţiunea de politician român şi filmuleţele în care se spune că Johannis, la vremea când era inspector şcolar general, ar fi fost amestecat într-o afacere tenebroasă: trafic cu minori.

Un „schimb de mingi” atât de murdar n-am văzut de când sunt. Şi este cu atât mai murdar cu cât este exploatată, în ambele cazuri, imaginea inocenţei.

Începuse, în sfârşit, să-mi revină simţul umorului. Mi-a pierit din nou…

Nici nu mai contează dacă sunt trucaje sau nu. Intenţia politică – dacă se mai poate numi aşa – este demnă de ultimii oameni. Mult spus oameni. Viermi cu chip de oameni.

Eftimiţa, Conu’ Leonida şi reacţiunea, Băsescu

Noiembrie 26, 2009

Ne prăpădim de amuzament, coană Joiţico şi coane Fănică! O sumedenie de oameni cu care stau de vorbă – care vecini de scară, care vecini ai părinţilor, care rubedenii şi care amici – spun că nu priţep cum a putut Crin, liberalul tânăr, să stea capră în faţa comuniştilor.

Sigur, sunt oameni simpli, care nu şed cu ochii sârmă pe politicieni, ca mine. Dar unii dintre ei erau votanţi convinşi ai PNL. Adică din ’90 au votat numai cu partidul ăsta, vomitând metafizic ori de câte ori apărea Ion Iliescu la televizor. Sunt oameni care ştiu că Iliescu a crescut mare, sugând ţâţa ideologică a Anei Pauker şi laptele ăla acrit nu mai vor să-l guste, chiar cu preţul vieţii. Ei bine, ştiţi ce-mi spun? Spun să se ducă-nvârtindu-se Crin cu tot cu „prinţipiile” lui, iar „bunul simţ” să şi-l bage-n fund. Şi că, drept pedeapsă, vor vota cu Băsescu.

Îi înţeleg. Şi le spun că aranjamentul Crin – Geoană nu e nou. Abia acum, înainte de turul doi se desfac pamblicile de pe actul de mezalianţă PNL-PSD, dar numita mezalianţă funcţiona, ehe, demult. Ca doi amanţi care şi-o trag cu scântei înainte de nuntă, liberalii şi comuniştii – ea bogată, el fomist – şi-au avut momentele lor „clandestine”, deşi bătrânii cu prinţipuri le-au bătut în ţeavă să chiuie mai cu perdea.

Ca şi cum lipsa asta de „bun simţ” n-ar fi fost suficientă, codoaşele bătrâne, Eminenţele Cenuşii ale Bordelului, mogulii cum ar spune Băsescu, s-au întâlnit să pună ţara la cale. Şi iese Năstase să zică-că au au vorbit şi el cu Patriciu ca-ntre amici (să mori tu, Nae!), şi iese Meleşcanu să zică-că el vroia tot de la Patriciu o sponsorizare pentru nu ştiu care universitate nerăbdătoare să publice nişte comunicări ştiinţifice despre Machiavelli – şi noi ne prăpădim de amuzament! Deci toţi odată (şi toţi acum) au avut nevoie să se viziteze de curtoazie cu Patriciu.

N-am nicio treabă, dar fraieri au fost liberalii de data asta! Nu le era destul că în sânul lor s-au smochinit turnători ca Bălăceanu Stolnici. Trebuia acum să-şi atârne Krasnîia Zvezda în frunte. Mă tem că electoratul lor se va castrafiri rău de tot şi va vota cu Băsescu.

Politica mamii ei… Acum mărturisirea: am votat, deşi spuneam că n-o să votez. Am votat cu Crin, deşi nu-l suport, fiindcă pronunţă mai des decât trebuie cuvintele „principii” şi „convingeri”. Dar cum pana mea să pun eu vreodată ştampila pe Mircea Geoană???

Ei de-asta mi-e mie silă de ţara asta. Credeai şi tu în ceva… Şi ajungi să nu mai crezi în nimic. PSD-ul este Eftimiţa, PNL-ul este Conu’ Leonida – iar reacţiunea e Băsescu!

Vorba ceea… „Omul, bunioară, de paregzamplu, dintr’un nu ştiu ce ori ceva, cum e nevricos, de curiozitate, intră la o idee; a intrat la o idee? Fandacsia e gata; ei! Şi după aia, din fandaxie cade în ipohondrie. Pe urmă, fireşte, şi nimica mişcă” 🙂

Heavy Rotation: Rolling on the river

Noiembrie 25, 2009

Nice. And rough! Mi se par sexy femeile cu muşchi! Iar Tina tânără era divoasă rău.

Indiferent cu cine votaţi în turul II, vă „sinucideţi”

Noiembrie 24, 2009

N-am mai scris pe teme politice. Am încercat să tac, mi-am propus să scriu mai degrabă despre cărţi & literatură, dar nu mai pot.

Principalul instrument de manipulare al politicienilor este lipsa memoriei – iar chestia asta trebuie spusă, pronunţată.

Înţeleg că cetăţenii simpli sunt lipsiţi de memorie politică şi uită trecutul politicienilor. Grijile lor zilnice sunt altele.

Dar că unii ziarişti (şi analişti) îşi pierd memoria, mi se pare absolut înspăimântător. Asta n-o mai pot înţelege. Istoria recentă şi prezentul – iată obiectul meseriei ziariştilor, la fel cum un cadavru este obiectul meseriei medicului legist.

Crin îl suţine pe Geoană. PNL susţine PSD. Şi-au dat mâna” – urlă analiştii, de ore întregi la TV, pe toate canalele. Ca şi cum ar fi ceva de mirare. Ca şi cum niciodată nu s-ar fi aşteptat.

Dar Crin era contracandidatul lui Geoană!” se miorlăiesc fel de fel de „analiste”.

Dar Crin l-a acuzat pe Geoană că şi-a pus o rudă director de bancă, să câştige 20.000 de euro pe lună, cum poate acum să-l susţină?” ciripesc păsărei miraţi.

Voi folosi voturile electoratului meu pentru susţinerea unei idei, unui principiu!” – declară şi Crin, punând capac pe oala cu marmeladă.

Oare înţelegerea politică nu era, oameni buni, pregătită de luni de zile, mai exact încă de când Crin i-a luat locul lui Tăriceanu la preşedinţia PNL? Oare Crin n-a fost susţinut, la câştigarea funcţiei, de ziariştii Antenelor felixiene şi de toţi pesediştii care-l urau pe Geoană şi, în final, de toţi pesediştii? N-a fost Iliescu primul care l-a lăudat pe Crin pentru capacitatea de a conduce destinele PNL? N-au propus ei împreună – PSD şi PNL – premierul, în sediul lui Dan Voiculescu?

Deci nu era logic, încă de la început, că PNL va susţine PSD? De ce vă miraţi?

Şi oare Guvernul PNL n-a stat, până în 2008, la butoane, cu sprijunul PSD?

Nu sunt lucrurile limpezi? Le-am scris pe aici de zeci de ori.

În clipa în care Crin a hotărât susţinerea lui Geoană, eu cred că s-a compromis pentru totdeauna. De ce? Fiindcă tot el îl acuza pe Geoană de nepotism, cu 7 zile în urmă, la dezbaterea de la Parlament. Şi-l numea „mincinos”. Şi-l numea „neruşinat”. Nu mai vorbi, Crin, despre principii, la Realitatea.  Ai spus deja o tâmpenie legată de Tudor Chirilă. Şi ai făcut deja o tâmpenie comparând, în cel mai murdar stil populist, salariul unui director de bancă (pus acolo de Geoană) cu salariul minim pe economie. La ce bun să-ţi pui singur moţ vorbind despre idei şi despre principii? E clar că n-ai aşa ceva.

Să nu mi se răspundă că asta e politica. Că în politică se fac astfel de compromisuri. Dacă asta e politica, atunci merităm să trăim şi să murim, în România, ca ultimii idioţi.

În mod fatal, ca şi cum am fi blestemaţi, de partea cealaltă, e Traian Băsescu. Adică Udrea, Videanu, Berceanu, Blaga – noul sistem.Un sistem, din punctul meu de vedere, la fel de diabolic ca cel pesedist din perioada 2000 – 2004.

Ştim ce a însemnat Băsescu pentru România – nu e cazul să detaliez. Uitaţi-vă în jur şi găsiţi răspunsul în lipsa drumurilor, lipsa autostrăzilor, lipsa şcolilor moderne, lipsa spitalelor moderne etc.

10 ani de Băsescu înseamnă o Românie îngropată.

Deci aveţi două posibilităţi: vă sinucideţi sau vă sinucideţi.

Indiferent cu cine votaţi în turul II, vă sinucideţi.

Când ne unesc alte lucruri decât pe ceilalţi

Noiembrie 22, 2009

La Piteşti este pe cale să se coaguleze un adevărat club privat al cititorilor de literatură.

Iniţiatorul? Raluca Nicula, pe care o suspectez de multă generozitate, fiindcă a reuşit să adune în jurul unei cafele oameni care nu se cunosc neapărat. Iată un lucru excelent.

Dacă acest club va fi şi unul exclusivist, elitist, va fi cu atât mai bine. Personal, sunt sătul de „mişcări culturale” înregimentate sau instituţionalizate. (Centrul Cultural, Filarmonica etc. se-aude la voi, acolo, în spate???) La fel cum sunt sătul de democratizarea culturii. Da, cred că literatura şi nu numai literatura, ci artele în general nu sunt o cantină publică în care să prânzească toată lumea. Aşa că niciodată n-am deplâns „catastrofa” că „lumea nu mai citeşte”. Lumea, în fond, nu trebuie să aibă acces idei, ci doar câţiva, aceia care merită. Dostoievski deplângea în „Demonii” soarta tristă a marilor idei ajunse „în stradă”, la îndemâna oricui.

I-am întâlnit cu multă plăcere pe Raluca, Ema, Oana, Ioana, Canguru, Dan, George, Adi (dacă am uitat pe cineva sunt un ou stricat) şi mi-a plăcut că sunt uniţi de ultimele cărţi citite, într-o lume în care oamenii sunt, mai degrabă, dezbinaţi. Aici îmi fac şi mea culpa, recunoscând că la primele întâlniri n-am ajuns. (Sunt… un ou stricat, aşa cum am zis.)

Discuţiile nu sunt încoţopenite, ci super lejere şi spumoase. Ca toţi oamenii inteligenţi, aceştia au simţul umorului, gustă ironiile, le place spiritul. Am avut senzaţia plăcută că m-au „înfiat” din primul moment, ceea ce am făcut şi eu cu ei.

La întâlnirea viitoare vom vorbi despre scriitorii nordici, pornind de la „Foamea” lui Knut Hamsun, carte pe care a propus-o Raluca. (În ce mă priveşte, propunerea a venit mănuşă, am iubit cărţile lui Hamsun…)

Data viitoare poate va veni şi conu Cristi Cocea, dar hei… Are tot dreptul să mai întârzie: … după vârstă şi, aş băga mâna-n foc că şi după cunoaştere, e Patriarhul!

„…în 1913, multe lucruri erau franţuzeşti…”

Noiembrie 21, 2009

Îmi îngrop acest sfârşit de săptămână într-o carte savuroasă: „Troica aminitirilor. Sub patru regi”, de Gh. Jurgea Negrileşti.

Ce boier! Ce talent scriitoricesc remarcabil! Şi, mai ales, ce întâmplări din belle epoque – şi chiar din primii ani ai Primuluri Război Mondial, povestite mai cu, mai fără perdea, dar oricum, cu farmec de cozeur trăit în luxul elitei româneşti! Apoi, interbelicul… O carte care nu vreau să se mai termine…

„Pe urmă, era bastonul ţinut de mâna înmănuşată. Mănuşile, de culoarea untului proaspăt, se schimbau de două ori pe zi. De la bunicul meu, am moştenit 114 perechi. Bastonul era ceva foarte important… Cu bastonul chemai birja, conduceai trăsura sau maşina, înfigând vârful în coastele vizitiului sau ale şoferului. Lui Manzanos, băcanul din Strada Domnească, ce saluta cu pălăria până la genunchi, i se răspundea cu bastonul dus la borul gambetei, gest însoţit de un zâmbet protector. Pentru alţii – o privire severă. Erau gesturi pe care, dacă nu le cunoşteai, erai imediat simţit de prostime.

Băcanul din Dogărei, Climis, când s-a văzut milionar, şi-a cumpărat baston şi gambetă. A ieşit la biserica grecească, acolo unde erau muscalii cu trăpaşi Orlov şi a făcut semn celui mai de lux birjar:

-Mai aşteaptă, i-a răspuns Fedia, arătându-i biciul.

Atunci, Climis şi-a cumpărat un automobil care rivaliza cu cel al lui Auschnit, bogătaşul.”

Orgoliul de aristocrat al lui Negrileşti opreşte memoriile la 23 august 1944. Aveau să vină comuniştii, avea să vină „domnia mitocanilor şi a mediocrilor”.

Heavy Rotation – Pauvre Diable

Noiembrie 18, 2009

Incroyable
On t’a vu errer dans les rues
A des heures improbables
Hurler a tes amours decues
Pour un miserable
Une pauvre fille aneantie
Par un pauvre diable
Pitoyable
Tu noies tes illusions perdues
Dans des bistrots minables
Tu pleures dans des bras inconnus
Que tu crois charitables
Une pauvre fille qui se maudit
Pour un pauvre diable
Pour un fils de salaud
Qui tue avec des mots
Un frimeur, un macho
Que tu avais trouve beau
Un petit escroc
A qui tu donnais trop
Qui t’a pas fait de cadeau
Quand il t’a tourne le dos
Pleurer
Tu ne fais que pleurer
Tu vis dans tes pensees
Et ca te fait pleurer
Pleurer
Tu ne fais que pleurer
C’est fini de danser
La fête est terminee

„Ultimul drum”. Sau „Stinge-mi neamul!”

Noiembrie 13, 2009

La sediul PNL Argeş, am descoperit o stică de trăscău cu faţa lui Băsescu pe ea. Colegul Călin Popescu a „lovit” cu aparatul foto. Deputatul Andrei Gerea s-a încumetat să deschidă „delicatesul”, iar eu m-am încumetat să miros. Puteai otrăvi un elefant cu băutura aia alcoolică obscură. Nu era vodka, nu era ţuică, nu era răchie… Era ceva gen „Ultimul drum”. Sau „Stinge-mi neamul!”

De la posterul Ancăi Barbu cu bâta de basseball în mână, asta e cea mai tâmpită formă de campanie electorală pe care o văd. Altminteri, pe Băsescu să-l luăm în serios, nu?

new 006

misu

Ca să vă amintiţi şi acest moment… Doare, ştiu.

anca

Romanian Vertigo

Noiembrie 12, 2009

Nu este şi asta o postare politică, dar la început vreau să fac o precizare politică. Poate cam lungă, dar necesară.

Deşi am explicat limpede, unii se ambiţionează să creadă, în mod superficial, că sunt ati-Băsescu – şi atât. Or, cred că a reieşit din tot ce am scris că sunt şi anti-Geoană, şi anti-Antonescu – în mod profund şi definitiv. Toate astea, fără să fiu anti-sistem sau, Doamne fereşte, anarhist. Departe de mine aşa ceva.

Am fost, în schimb, un naiv, un stupid care, până acum jumătate de an, credea că, în spaţiul românesc, sunt posibile doctrine şi convingeri. Mezalianţa PSD-PNL şi „episodul Grivco” m-au convins că doctrinele şi convingerile au murit. Conştiinţele politice, la fel. Iar Băsescu este departe de a fi „deranjat” sistemul, aşa cum spus susţinătorii săi. Şi-a creat propriul sistem politico-economic, la fel de rapace ca şi celălalt, de fapt asta i-a fost toată ambiţia. Iar întrebarea care se pune este simplă: dăm sistemul vechi pe cel nou? Mie îmi este indiferent. Am spus-o şi o repet: m-aş fi dus la vot pentru un singur om – Radu Duda. Şi cum Duda nu mai candidează, eu nu voi vota. Conştiinţa mea e de dreapta. Dreapta adevărată, nu basmele proaste înşirate la TV. Şi nu mă simt reprezentat de niciunul dintre actualii candidaţi. Sorry.

(Dacă mai sunt naivi care se încăpăţânează să creadă că PD-L înseamnă „dreapta”, probabil vor fi dezamăgiţi – sigur, sper să nu li se întâmple aşa ceva. Totuşi, un exerciţiu de gândire le-aş propune… Dacă Băsescu va pierde, cam câţi pedelişti credeţi că vor pleca în bejenie spre alte partide? Mulţi desigur, mai ales că jumătate dintre ei sunt foşti liberali, iar jumătate dintre aceşti foşti liberali sunt foşti ApR-işti, din care jumătate au fost, pe vremuri, la PDSR, iar acum înjură comunismul. Deci? Când ştii dosarul respectivilor oameni şi când le cunoşti bine trecutul, lucrurile sunt simple. Timpul o va arăta.)

Am spus că nu va fi o postare politică şi uite că, în mare parte, a fost.

Picture 010

De fapt vroiam să scriu câte ceva despre o carte pe care o citesc acum – „Inamici publici”, un dialog între doi intelectuali contemporani francezi, Michel Houllebecq şi Bernard Henri Levy. Cartea mi-a împrumutat-o Cristi – a citit-o de curând – şi cred că vom discuta despre duelul verbal dintre BHL şi MH. Nu va afla prea multe acum, voi spune doar că, cintind, sunt contrariat. Teribil de contrariat.

De Bernard Henri Levy răsfoisem, mai demult, „Reflecţii asupra războiului, răului şi sfârşitului istoriei” şi „American Vertigo” – şi m-au impresionat reportajele sale scrise din cele mai fierbinţi zone de conflict ale globului.

Am refuzat, în schimb, să citesc romanele lui Houllebecq. Poate n-am avut timp. Sau chef de un romancier francez contemporan.

Ei bine, cei doi au scris „Inamici publici” sub forma unui schimb de scrisori. Modul în care ei judecă omul şi condiţia umană, intelectualul, scriitorul şi conceptele politice de „dreapta”, „stânga”, „capitalism” sau  „socialism”  mă intrigă pe de o parte, dar, pe de altă parte, îmi deschide ochii asupra gradului de înapoiere politică în care se află România. Suntem în epoca de piatră, ce să mai spun. Iar o bună parte din intelectualii noştri se vede că şi-au călcat principiile pentru a nu se mai întoarce niciodată în mizeria în care i-a îngropat comunismul – şi traziţia. (Nu, nu mă refer la intelectualii lui Băsescu – îi citesc cu drag pe Patapievici, pe Pleşu şi pe Cărtărescu, dacă nici pe ei nu i-am avea…)

Aici – în sensul evaluării unor concepte politice – se leagă mărturisirea mea de la început de dorinţa iniţială de a scrie despre această carte, „Inamici publici„. Voi scrie zilele următoare, pe larg, despre BHL şi despre MH.

Totuşi, până atunci, credeţi-mă, în România, nu putem vorbi de o „stângă”, de o „dreaptă” – sau de un viitor politic. Sunt şuşe, atâta tot. Iar candidaţii la preşedinţie n-ar merita nici o ceapă degerată din partea unui om normal, darămite atenţie.

xin_11206063009569681280020