Vintilă Horia, un scriitor uitat de şcoala românească

Zilele astea citesc cartea pe care într-un fel o aşteptam.

Sătul de rateurile literare contemporane, n-am mai savurat de mult timp un roman. Ori mi se părea că văd filme proaste, agresive, de acţiune şi suspans, ori personajele erau aşa de prost (neveridic) construite, încât nu le puteam lua în serios.

Dumnezeu s-a născut în exil” se numeşte cartea – şi este scrisă de Vintilă Horia. Cartea adună memoriile imaginare ale poetului roman Ovidiu, exilat la Tomis pe motiv că a scris versuri care au pervertit tineretul: Ars amandi, Arta de a iubi. Celor care s-au desfătat cu „Memoriile lui Hadrian„, de Margueritte Yourcenar, le spun că Vintilă Horia şi-a scris romanul într-un stil asemănător.

Pentru acest roman, lui Vintilă Horia – a trăit în exil, dacă nu ştiaţi, ca mai toţi românii de valoare – i s-a decernat premiul Goncourt, în 1960. Numai că, refuzând să fie reprezentantul scriitorilor români promovaţi de regimul comunist în Franţa, Vintilă Horia devine ţinta unei campanii orchestrate din ţara sa natală, care îi fabrică un dosar de apropiat al miscarii legionare, ba chiar de ideolog al fascismului. Rezultatul? Sub presiunea imaginii negative pe care o preia presa franceză, scriitorul refuză premiul, iar în istoria Goncourt-ului, în dreptul anului 1960, figurează menţiunea „premiu acordat, dar nedecernat.”

Romanul „Dumnezeu s-a născut în exil” a fost tradus în 20 de limbi, e cunoscut în mai toată lumea, mai puţin în România. Vintilă Horia nu se studiază în şcoli, nu este amintit decât de cunoscători. De fapt, întreaga literatură a exilului rămâne pentru mulţi români o mare necunoscută.

Romanul abundă în observaţii profunde, şlefuite până la maxima limpezime:

Despre zei…
„Cruzimea zeilor e însăşi dovada inexistenţei lor. Ei sunt ecoul spaimelor noastre şi a tot ceea ce nu îndrăznim să facem decât la umbra remuşcărilor.”

Despre viaţă…
„Viaţa e posibilă oriunde poţi face focul şi unde gândul se comunică prin cuvinte. Roma nu e decât un capriciu, un punct minuscul, prea strălucitor, poate, în mijlocul nopţii umane.”

„Viaţa trece prin oameni ca vântul acesta, făcând să tremure trupurile şi sufletele…”

Despre bătrâneţe…
„Orice om care îmbătrâneşte trebuie să aibă aceste vedenii oribile, care-l despart de iluziile zilnice şi-l fac să vadă inutilitatea tuturor faptelor făcute şi a tuturor celor trăite. Dar imensul mecanism al minciunii cotidiene, familia, bogăţia, casa, prietenii, pământul pe care s-a născut – sunt lângă el ca să-l readucă la începutul unei noi iluzii. Suntem astfel făcuţi din minuscule eternităţi care ne poartă spre moarte…”

Despre dictator…
„… noi am pierdut libertatea în clipa în care i-am dat lui Cezar dreptul să gândească cu voce tare.”

Despre pace şi război
„Am putea trăi în pace dacă nu ne-ar fi frică unora de alţii. Frica ne face să vorbim în limbi deosebite. Şi viaţa ajunge să fie un război fără sfârşit. Viaţa e război, în fiecare zi, mai mult. Şi făurim arme, în loc să căutăm cuvintele înţelegerii. Dumneavoastră care munciţi cuvintele, ca mine pământul, de ce nu descoperiţi undeva cuvântul păcii? Vom căuta acest cuvânt încă mult timp de acum înainte. Căci nu poate fi găsit cu una, cu două. Oamenii îl vor culege într-o zi, ca pe o floare ciudată, la marginea unui drum lung. Dar timpul nu s-a copt încă pentru o astfel de bucurie.”

Despre libertate
„Libertatea se plăteşte scump, dar îşi merită totdeauna preţul. E atât de greu de înţeles! E de ajuns să ştii să alegi: o viaţă nouă, oriunde, dincolo de marginile imperiului, un zeu nou, cel adevărat, ca să renaşti chiar pe acest pământ şi nu după moarte, cum promite religia lui Isis. Totul e cu putiinţă. Trebuie să ai, la timpul potrivit, curajul să dezertezi, să rupi brusc cu trecutul.”

Anunțuri

Etichete: ,

4 răspunsuri to “Vintilă Horia, un scriitor uitat de şcoala românească”

  1. anamariadeleanu Says:

    mai întîi de toate, se cuvine, cred eu, un MULTUMESC pt aducere-aminte !

    …..dar uitati sunt astazi in iuresul de scrisori fictionare si cei care pina nu demult incercau se straduiau sa ni-l aduca mai aproape sau sa ni-l fac mai cunoscut ceelor mai tineri

  2. Misu Says:

    ANA DELEANU: Mă bucur că ţi-a plăcut romanul!

  3. SIBI Says:

    MISHA, MISHA…
    DE CEVA VREME NU MAI CRED IN BUNA ISPITA, POATE CEA MAI MARE ISPITA, CARE ESTE SPERANTA. CONTACTUL CU PROPRIU-MI DOSAR DE URMARIT DE SECURITATE M-A FACUT SA VAD SI SA IDENTIFIC MULTE DINTRE CAUZELE CARE IMPIEDICA TARA SA SE ASHEZE PE CALE. RAUL ESTE FACUT „BINE”, CU VARIANTE MULTIPLE DE SUPRAVIETZUIRE. ASHA CA NU-I DE MIRARE CA SUNT OMISIUNI IN PANTEONUL CULTURII NATZIONALE, CA ACESTEA SUNT CULTIVATE CU ACRIBIE. SHTII BINE, SPRE PILDA, CATE OMISIUNI CULTIVA, IN ULTIMA LUI ISTORIE LITERARA, CHIAR CRITICUL LITERAR NICOLAE MANOLESCU, NADEJDEA MULTOR GENERATZII DE STUDENTZI SI LITERATZI. DESPRE NOICA, CRITICUL PREFERĂ SA FACA MAI MULT REFERIRI LA COLABORAREA ACESTUIA CU SECURITATEA, OPERA FIIND EXPEDIATA IN CATEVA RANDURI. CITEZ: „Probele dosarului de securitate există (…) Eu nu am acuzat pe nimeni”, a spus Manolescu. „Securitatea nu m-a obligat la nimic. Nu am fost nici curajos, nici erou în acea perioadă”, susţine criticul care spune că nu îi scuză pe cei care au semnat angajamente cu Securitatea în anii ’70. ”
    DISTINSUL CRITIC UITA SA CITEZE MARTURIILE CAMARAZILOR DE INCHISOARE AI LUI NOICA: ” URLETELE LUI NOICA, DIN TIMPUL ANCHETELOR, DEVENISERA INSUPORTABILE, AJUNGEAU PANA SI IN CEA MAI INDEPARTATA CELULA.” IN ACESTE CONDITZII NU E DE MIRARE CA PRETENTZIILE CARNII ASUPRA SPIRITULUI SI MORALEI AU FOST EXTREME SHI GANDITORUL A CEDAT. OCROTITZI DE ACESTE URLETE, CEI CARE AU COLABORAT BENEVOL CU UN REGIM CARE A SCHILODIT SUFLETUL ROMANESC DAU LECTZII DE MORALA, INCASEAZA DE LA BUGETUL STATULUI SINECURI GRASE SHI, CE ESTE MAI RAU, FAC IN CONTINUARE ACELASHI RAU, ACUZA VICTIMELE DE LA TRIBUNA, AMVON ORI STRAPONTINE POLITICE. O LITURGHIE NEAGRA PARE A FI INGHITZIT IARASHI ROMANIA. MULTZI DINTRE COMENTATORII BLOGULUI TAU S-AU BAJENIT; LE CITESC AMARACIUNEA DIN SUFLET IN RANDURILE POSTARILOR, VAD MAI BINE CUM NE AFUNDAM IN LUMEA LUI „CUM NU ESTE CU PUTINTZA” INALTZAREA ACESTEI TZARI. INSOMNIA, CARE MA STAPANESTE DE PESTE 8 ANI, MI-O PETREC PARCA DIALOGAND CU NOAPTEA. E O NOAPTE DIN CE IN CE MAI RAR INFRANTA DE STRALUCIREA UNEI STELE LAUNTRICE.
    aurel sibiceanu

  4. Isabela Vasiliu-Scraba Says:

    Inregistrarea conferintei Isabelei Vasiliu-Scraba despre VINTILA HORIA si DOMNITA ILEANA/Maica ALEXANDRA s-a facut pe 18 mai 2012 la Alba Iulia, la Centrul de Conferinte „Gaudeamus” al Universitatii „1 dec. 1918”, unde avea loc Sesiunea Stiintifica DIALOGUL CULTURILOR INTRE TRADITIE SI MODERNITATE (Editia XIV-a, Editie aniversara la implinirea a doua decenii de invatamant universitar filologic la Alba Iulia), 17-18-19 mai 2012.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: