Ratare fiinţială, nimic serios

Omul aservit lucrurilor a devenit un animal stupid. Câteva decenii de consumerism au golit indivizii de personalitate şi de viaţă interioară. Identificarea de sine se produce, uneori exclusiv, prin brandul preferat. Nefiind în stare să afli nimic despre omul care eşti, ajungi să crezi că tu eşti omul care poartă Z*ra, care bea C*la, care mănâncă la Cheiefsi. Iată-ţi singurele repere, în rest, consumi neant existenţial. Publicitatea şi consumerismul sunt ultimele coordonate ontologice – tot zbuciumul uman se închide aici, cu nostalgii şi cu speranţe. O infinită junglă de oferte, de discount-uri, de bonus-uri şi de promoţii sufocă spaţiul, timpul, orizontala, verticala – şi conştiinţele. Conştiinţa de sine, eul, nu mai sunt misterioase, acum se revelează într-o hologramă de înaltă definiţie: apartenenţa la produs.   

A apărut un segment social al cărui univers interior se clădeşte exclusiv pe reclamele de la televizor şi de pe net. Inşi care au transformat în chestiune personală supremaţia unui brand, ilustrează trist paroxismul deşertăciunii umane. Scoşi din sistem, se comportă ca zombi la care nu ajunge niciun stimul exterior. Pentru ei, cerul este din gumă, marea miroase a display, iar dragostea – a ambalaj de prezervativ. Oare cum este ca prima amintire a unui cuplu să fie un Mall, iar coordonatele iubirii să fie trasate între logo-uri?

La fel ca în Idiocracy, aceşti oameni consumă lumea ca pe un reality show involuntar, lăsat să curgă fără coregrafie, fără intrigă, fără deznodământ. „Lumea ca lume” le-a dispărut demult din câmpul vizual. Pentru ei nu mai există graniţe între real şi imaginar, între oniric şi raţional. Dacă în clipurile publicitare totul este posibil, de ce viaţa însăşi ar fi inferioară animaţiei? Abulici şi nereperaţi, iată-i în target pentru cele mai sinistre produse mediatice: Michael Jackson trăieşte, Un pui de extraterestru a fost găsit în Mexic, Madona a făcut baie în piscină, Pe Google Earth a fost zărit monstrul din Loch Ness, Sub Bucegi există un tărâm secret… Tot atâtea stories aberante, sorbite pe nerăsuflate de oameni compromişi fiinţial. Pentru un idiot, ce poate fi mai spectaculos decât clişeul transmutării parousiei hristice în istoria pământească a regelui muzicii pop, decât o vedetă ale cărei gesturi „omeneşti, prea omeneşti” devin subiecte de breaking news, decât eterna şi fascinanata „nouă dovadă” a existenţei extratereştrilor – şi tot aşa?

Secolul XXI nu este deloc. Îmi închipui un Malraux stupefiat. Singura dilemă intimă a omului contemporan pare să se petreacă în faţa raftului din hypermarket, singura angoasă devastatoare este provocată de E-uri şi conservanţi şi singura fericire absolută este smulsă din efectele cremei cu coenzima Q10 care întinereşte vizibil tenul. Restul dilemelor, angoaselor şi fericirilor pot bălti în relativitate.

Pascal Bruckner este, cumva, optimist:

„Adevărata crimă a televiziunii, ca şi a publicităţii este de a nu reuşi să ne transforme cu totul în zombi… Chiar şi cretinul cel mai desăvârşit ştie să facă diferenţa între receptorul său şi lumea exterioară. În afara supermagazinului rămâne întotdeauna o viaţă – şi asta e drama.”

Pascal Bruckner, Tentaţia inocenţei, Nemira, 1999, p. 70

Reclame

Etichete:

15 răspunsuri to “Ratare fiinţială, nimic serios”

  1. danutchidon Says:

    ai dreptate !

  2. Misu Says:

    Mă gândeam eu că n-am noroc 🙂

  3. jocker12 Says:

    totushi ai pierdut din vedere pasul urmator care inclina balantza intr-o directzie neprevazuta…..
    Totzi cei a caror imagine este creatzia „cosumerismului”, M.J., Madonna, Angelina Jolie, sau mai shtiu eu care….. incep sa intervina altfel in viatza oamenilor de rind….implicindu-se direct in salvarea victimelor diferitelor dezastre naturale, salvarea unor copii care fac foamea prin Africa, sau protectzia mediului inconjurator….
    Vrei exemple?…. Itzi da Google cite vrei…..
    Shi atunci o parte din banii „customer”-ilor ajung sa produca ceva bun….
    De ce crezi ca a amintit Madonna despre discriminarea impotriva tziganilor in fatza a mii de tineri romani turbatzi? – asta asha ca de exemplu…. Te-ai gindit ce riscuri shi-a asumat vedeta Madonna venind in locul unde majoritatea cere un genocid impotriva romilor, apoi s-a urcat pe scena shi a vorbit IMPOTRIVA gloatei?

    Din Romania, unde oamenii sint imbecilizatzi cum sa fure mai mult, cum sa NU ii ajute pe altzii, cum sa creasca in egoism shi frustrare, orice donatzie sau investitzie pentru ajutorarea „plebei” pare un scenariu decupat din Orwell. Numai ca Romania este atit de departe de civilizatzie, este atit de adincita in mlashtina meschinariei umane, atit de izolata pe harta istoriei trecute, prezente shi viitoare (sic), incit populatzia nu mai concepe umanismul ca pe o tresatura a indivizilor, ci promoveaza ideea de „conspiratzie” economica, menita sa atirne poveri grele la gitul „sarmanului” – veshnica victima – de rind, nascut shi educat in Baragan.

    Traim vremuri noi Mihai…. Publicitatea de astazi este ca teatrul jucat pe vremea lui Shakespeare daca vrei….. periculoasa, perfida shi agresiva.
    Progresul ne-a adus in fatza „consumerismului” de astazi…. E o filosofie luuunga…. Fireshte ca existe shi umbre in viermuiala asta planetara, dar selectind bolbul de neghina vei constata cum piinea adunata din mai multe boabe tzine de foame, iar neghina e otravitoare.

    Citeva decenii de consumerism au golit indivizii DIN ROMANIA de personalitate….
    Acelashi lucru l-a facut shi presa (shi implicit televiziunea)tabloidizata…. Ushor de rontzait, atractiva atunci cind este „consumata” in fuga, ushor de aruncat la gunoi fara regrete….. Tzi-a curs shi tzie prin vene parfumul asta consumerist diabolic, atunci cind alergai pe strada ca sa schimbi banii mai repede fiindca te mincau palmele sa itzi cumperi mashina noua….. O tona de fiare asamblate straniu, dar care tzi-au schimbat viatza. Intrebarea este daca tzi-au schimbat shi valorile?…. Adica vei renuntza vreodata la cei dragi, chiar shi pentru 5 minute, ca sa te duci sa bagi benzina sau sa schimbi bujiile? Pentru ca atunci vei realiza ca totul este ca un drog….. Devii dependent…. Publicitatea, KFC – gretzos by the way, Cola, Fa, Gambrinus, Adidas, Lacoste, Gucci, Hugo Boss, Busuioaca de Bohotin, Aquafresh, Nivea, Dacia sau Hewlett Packard, iti vor sufoca existentza daca eshti un neadaptat, daca nu intzelegi ca valorile adevarate se masoara in …..zimbetele shi dragostea oferite celor dragi……ajutorul acordat unui batrin sa treaca strada…….florile facute surpriza nevestei….increderea in tine insutzi sau ….. in ciorba de burta cumparata unui aurolac.

    O sa intrebi cum potzi readuce valorile in sufletele shi capetele carbonizate ale romanilor…. E simplu….. Prin educatzie…. Cum asha? Hai sa itzi dau un exemplu…. In America, daca vrei sa mergi la pescuit, nu ai voie sa pastrezi mai mult de doi peshti care depashesc marimea palmei, pentru ca cei mici mai au de crescut shi natura trebuie protejata…. Este lege, iar copii iubesc pescuitul, merg pe balta, dar regula este….atentzie…. CATCH AND RELEASE…. adica dupa ce ai prins fraierul de peshte, faci poza shi apoi il arunci inapoi in balta…..
    O sa rizi, dar dupa atitia ani de educatzie, nici un pescar nu concepe altfel, fie el copil neinitziat, sau batrin cu experientza. Face parte din EDUCATZIE sa respectzi natura, nu sa te comportzi ca un salbatic, sa pescuieshti cu dinamita, sa te pishi in apa sau sa arunci sticle goale pe girla la vale…. asha cum procedeaza „meseriashii” valahi.

    Intrebarea mea este… Cind crezi tu ca romanul de rind se va comporta asha cum se comporta americanul de rind la pescuit? Vrei sa incerc eu o prezicere? Ei bine…NICIODATA.

    Asha ca Mihai, rasufla ushurat, retrage-te in biblioteca, uita un moment de imbecilitatea din jur shi incearca o reevaluare… Ce vrei sa faci cu tine in urmatorii 5 ani? Dar in urmatorii 10 ani?
    Valorile tale te vor ajuta sa itzi raspunzi asha cum, in cazul in care mai exista amatori la meditatzie, ii vor ajuta pe totzi cei destupatzi sa continue intr-o directzie sau alta….sau alta….sau alta….sau alta…………..

  4. Misu Says:

    JOCKER 12:

    Să le luăm pe rând…

    Înainte de a fi discriminaţi, rromii se auto-discriminează. Ei au legi proprii, tribunale proprii, iar comunităţile lor funcţionează după reguli proprii. Madonna nu ştie chestiile astea. Se poate vorbi de discriminare dacă rromii ar adera la aceleaşi valori statale, legale, sociale – iar noi românii i-am împiedica… Nimeni nu cere genocid în România, să fim serioşi.

    În România, umanismul e mort. Sensul cuvântului om s-a depreciat. În AMERICA, nu? Oare?

    Dacă teatrul de pe vremea lui Shakespeare a fost înlocuit cu publicitatea înseamnă că specia umană a regresat îngrijorător. În înlocuim pe Othelo cu Mr. Proper? Pe King Lear cu Donald Trump? Şi pe Hamlet cu nu ştiu care adolescent obsedat de telefoane mobile? Dă-o naibii! Sunt două istorii paralele. N-au cum să înlocuieşti prototipuri umane cu figuri fluide cum sunt cele ale publicităţii.

    Cu preasa ai dreptate. E o demenţă totală în domeniu.

    Eu nu sunt consumerist, stai liniştit 🙂 Obiectele au, pentru mine, o funcţie strict utilă (eventual estetică) şi atât. Au întemeiere valorică doar dacă sunt artefacte. (Dacă mă ţine Loganul meu, o să-l conduc şi la 100 de ani, fără să vreau BMW, doar de dragul BMW, crede-mă, cei care mă cunosc ştiu asta despre mine.)

    Cu pescuitul se cam termină. Multe lacuri au fost concesionate pe 30 de ani. Sunt, cum s-ar spune, private. Nu mai intră orice dement să pescuiască cu dinamită. Proprietatea privată este primul pas pentru o educaţie adevărată. Oamenii trebuie să aibe ceva care este al lor, pentru arespecta ceea ce este al altuia.

    Ce vreau să fac cu mine? Tot ce este mai bun, în funcţie de cât îmi permite contextul, la fel ca şi până acum.

  5. literelibere Says:

    Ba eu cred ca suntem deja zombi. Suntem zombi pentru ca n-am fost omorati dar nici vii nu mai suntem…:)

  6. A Says:

    JOCKER 12: Nu există nicio lege în România care să îi discrimineze pe rromi. Au aceleaşi drepturi constituţionale ca şi românii, acces la educaţie, dreptul la un loc de muncă (pe care şi-l refuză singuri), şanse egale. Sunt trataţi exact ca orice alt cetăţean al acestei ţări. Problema este că le pretindem şi aceleaşi responsabilităţi: să muncească şi să contribuie la bugetul statului, nu să creeze o economie subterană întreţinută de reţele de cerşit, prostituţie, droguri, trafic de influenţă, să se supună legilor acestei ţări, nu celor ale clanurilor mafiote care fac ele legea, iar exemplele ar putea continua din păcate. Românii nu sunt un popor şovin. Nu sunt nu pentru că ar da pe dinafară de umanism. Ci din lehamitea generală care ne caracterizează, din neputinţa congenitală de a crede cu tărie în ceva, din acestă însuşire de a relativiza totul care face din noi un popor de mitici.

  7. Wilfried Birleanu Says:

    Frica de schimbare, Mihai? Asta e, n-avem ce sa facem, lumea se misca. Si pentru mine obiectele au functie strict utilitara, am aceeasi pereche de running shoes din 2004, e adevarat ca sunt FILA, dar faptul ca ma tin inca desi i-am folosit la greu arata ca unele branduri se ridica la nivelul sugerat de publicitate :-). Umanismul nu e mort si nu va muri niciodata atata timp cat vor exista oameni pe care sa-i preocupe cat de cat soarta a cel putin unei alte fiinte. Cati intelegeau ceva din teatrul lui Shakespeare la vremea lui? Sau, cati dintre putinii care vedeau o reprezentatie intelegeau ceva? E cam la fel si acum. Masele vor fi mase. Te revolta asa zisul regres al omenirii fara temei real in opinia mea. Asta e trendul, invata sa te folosesti de ultimele gaselnite ale tehnologiei si realizeaza ca de cate ori apare ceva nou e un semn ca lumea progreseaza. Tu vei fi mereu deasupra celor care scuipa pe strada, isi bat nevestele si considera cititul unei carti adevarata tortura. Si eu la fel :-).

  8. Misu Says:

    LITERE LIBERE: Bine zici!

    WILLY: Păi, eu profit de ceea ce numim… produs de calitate. Dar nu fac din asta o obsesie. Şi nici nu visez cu ochii deschişi la branduri. Frică de schimbare nu-mi e. Sunt destul de versatil. Dar tot mă supără că trăim în cultura produsului…

  9. Oana Says:

    Vezi, eu tot nu inteleg. La TV in afara de desene animate n-ai ce vedea. A, da, si alea pe italieni ca la romani nu sunt. A, stai, ca nici ziare nu mai citesc. Si daca-mi vine sa vad un film am calculator, pai nu? Mno, mai e bun si Discovery.
    Sa nu uit de parintii absolut idioti care isi lasa copiii in fata TV-ului pentru a avea ei liniste. Chestia asta o urasc. Practic il droghezi de mic.

  10. Misu Says:

    Păi, nu cei ca tine sunt victimele publicităţii tembele. Eu am identificat două categorii: babele cu părul mov care cred că dacă „se dă la TV, e sfânt” (astea mă admiră pe mine, în Piaţa Ceair) şi adolescenţii ciudaţi care încremenesc cu ochii în orice ecran (TV, calculator, mobil…)

    Eu nu mai consum, de mult timp, presă. Îmi ajunge câtă umplu şi câtă dulceaţă de corcoduşe am mâncat pe la TV-urile locale 🙂

    Bine zici cu desenele animate! Acolo-i adevăru’ şi aia e Calea.

  11. Oana Says:

    Ieiii, in sfarsit, am gasit calea 😀 Sa-ti traiasca babele 😛

  12. clarisa Says:

    vad si eu in viata, ceea ce scrii in acest articol,dar vad din ce in ce mai mult contrariul a ce zici tu.

  13. Misu Says:

    CLARISA: Încep şi eu să văd ce vezi tu. Dar e prea târziu: articolul e deja scris.

  14. clarisa Says:

    eh,o fi tarziu pt aceasta posibilitate,dar sunt multe posibilitati in lumea aceasta si nu va fi prea tarziu la o noua revedere a inceputurilor.scuze,iar m-am jucat cu posibilitatile cuvintelor,voiam sa zic ca daca incepi sa revezi,iti zic din propria experienta ca mai tarziu sau oricand vei asterne/exprima in scris lucruri care te incanta,si acest lucru nu va fi privit ca schimbarea propriei pareri,caci omul nu ramane niciodata pe loc,chiar daca asta pare la prima vedere.

  15. cataloage profi Says:

    That is the suitable weblog for anyone who wants to seek out out about this topic. You notice so much its almost hard to argue with you (not that I truly would want…HaHa). You positively put a new spin on a subject thats been written about for years. Nice stuff, just great!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: