Smeoreanu, nici mentor, nici dementor

Am această trăsătură de caracter: nu-mi place să-mi fie atacaţi prietenii. În general, sunt jovial până la superficialitate, însă mă apucă toţi dracii când văd că oamenii la care ţin sunt terfeliţi.

Cine sunt terfeliţi acum? Dan Donoiu şi Cristian Cocea. De către cine? De către Gheorghe Smeoreanu. Am crezut că moşul ăsta agresiv s-a potolit, mai ales că, subtil, am dat-o pe glumă, în ultimul text polemic. Am făcut-o aşa, din eleganţă, ca să priceapă că nu-l urăsc, ci doar mă încearcă un „omenesc, prea omenesc” sentiment de milă & silă când îl văd cum se chinuieşte, la anii lui, să scrie novelete erotice sub-mediocre. I-am criticat binevoitor o frază din ultima sa noveletă (cea mai ridicolă dintre toate), arătându-i că nu poţi scrie despre sex, adoptând, pe alocuri, stilul lui Karl May. Credeţi că a priceput ceva? A priceput pe dracu să-l pieptene!

Hai să vă spun un secret: moşul e nervos rău de tot, fiindcă nu-l consideră lumea mentor. Nici dementor nu-l mai consideră nimeni, pentru simplul motiv că toţi îl ignoră, ziarişti, politicieni, oameni de afaceri, cu excepţia câtorva dintre noi care îl mai luăm, din când în când, în vârful bocancului, fiindcă acolo îi este locul. L-am ignora şi noi cu multă plăcere, fiindcă avem lucruri mai importante de făcut. Însă nu ne place senzaţia pe care gingiile lui umede şi reci o lasă acolo unde se repede să muşte: de cur. (Imaginaţi-vă ce nasol e să te ştergi, de vreo două ori pe lună, de balele altuia, care altceva nu ştie decât să te facă încontinuu prost, bou, maimuţă, porc …, lăsându-se pradă unei isterii suspecte.)

E drept că toată cariera lui a avut de-a face mai mult cu proşti şi analfabeţi prin redacţiile unde a făcut umbră degeaba. Evident că toţi ageamiii pe care îi angaja pe doi lei îl venerau, iar atunci când nu-l venerau, se temeau de el, fiindcă, la vremea când nu era chinuit de sciatică şi reumatism, îi speria ţipând. Proştii i-au fost lăudători. Iar ignoranţii i-au fost sclavi. Dar, ce să-i faci, omul a rămas blocat în acel illo tempore când era pe val, tânăr, fericit, în plină glorie, chiar şi aşa, fără rezultate profesionale notabile, având ca background un ziar colorat ca o sorcovă, plin de crime, violuri, sinucideri şi accidente. Un epifenomen al personalităţii lui.

N-a ştiut să îmbătrânească. N-a înţeles că timpul gloriei false se scurge, că vine o vreme când „a fi” se separă de „a părea” – şi oamenii nu mai fac compromisuri, tratându-te exclusiv în funcţie de ceea ce eşti. În tinereţe ţi se iartă teatrul şi fronda, amatorismul şi impostura. La bătrâneţe trebuie să joci doar rolul tău. Smeoreanu, ca un adolescent iritat, încă face eforturi „să pară”. Mai trist decât orice: n-a înţeles că respectul autentic şi admiraţia sinceră nu se obţin cu barda, înjurând, la grămadă, pe toată lumea sau lătrând ca un câine turbat.

Cine ştie, poate că acesta – şi nu altul – este rolul lui adevărat. De asta, la ieşirea din scenă, nu primeşte aplauze, ci uneori, în silă, ouă stricate.

Reclame

Etichete:

Un răspuns to “Smeoreanu, nici mentor, nici dementor”

  1. Vodevil şi dramoletă a la Smeoreanu Gheorhe « Mihai Alexandrescu’s blog Says:

    […] reacţii lente, tătăiţa revine, după aproape două luni de la ultima mea replică, scriind o nouă înjurătură. Acum mă face porc, mai mult nu poate. Cum voi răspunde de data […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: