Cu puţină inteligenţă, puteţi profita de criză!

Valoarea bunurilor imobiliare începe să fie mai aproape de realitate. S-a spart băşica banilor speculativi în care pluteau fel de fel de „oameni de afaceri” obişnuiţi să „transforme” în „milioane de euro” terenuri şi „locaţii” pe care nu le cumpăra, de fapt, nimeni, cu atâţia bani. Din băşica spartă a curs zeama frustrării celor la care, până mai ieri, se închinau mass-media şi prostimea. Este posibil ca moda cocalarilor de tip „valoarea mea – valoarea mea” să se stingă.

Am observat cu plăcere, citind rubrica de vânzări-cumpărări din gazetă, că preţurile apartamentelor, garsonierelor, terenurilor, caselor etc. au scăzut cu până la 50.000 de Euro. Dacă nu chiar mai mult. Un apartament care costa, acum un an de zile, 120.000 de euro poate fi cumpărat azi cu 70.000 de Euro.

Sigur, nici la banii ăştia nu plouă cu clienţi: să ai 70.000 de euro cash la ceas de criză, ca simplu român, nu e o chestie frecventă. Dar sunt convins că foarte mulţi tineri vor face efortul şi vor reuşi să-şi achiziţioneze barem o garsonieră de 30.000 de Euro. E momentul lor de sfârâială. Fiindcă am văzut şi astfel de preţuri. Şi încă nu erau garsoniere underground, ci unele cocheţele, destul de aproape de centru, adică numai bune pentru un tânăr la început de drum.

La terenuri – aceeaşi situaţie. Cu 50.000 de euro mai puţin poţi achiziţiona, azi, un colţ de paradis. Iată un lucru la care se gândeşte deja un om de vârsta mea: 31 de ani.

Pentru cei care au făcut credit de 100.000 de Euro pentru un apartament în Rahova sau Ferentari îmi pare sincer rău. A fost neşansa vieţii lor. Cu dobândă, vor ajunge să plătească, în 25 de ani 250.000 de Euro. Sau – aici chiar e păcat – banca le va lua casa, dacă nu mai au bani pentru rate.

În cazul crizei de faţă, problemele pot fi altele: românii nu sunt deloc oameni organizaţi.

Am tot văzut – şi văd în continuare – oameni săraci care îşi cumpără telefon de fiţe, haine de fiţe, laptop de fiţe, bijuterii de fiţe, maşini de fiţe, ca şi cum spectacolul aparenţelor ar fi singurul care ar conta. Câte nu ar putea face aceşti bieţi complexaţi aflaţi în goana oarbă după confirmarea socială, cu acei bani, dacă n-ar plăti rate pe fel de fel de tâmpenii, ca proştii!

Tot ce încerc să spun este că pot veni şi momente favorabile. Dar se pare că, în România, până şi aceste rare momente favorabile se topesc sub tăvălugul prostiei: cum altfel să comentezi declaraţia unei vedete care a rămas fără bani, deşi i-a făcut cu grămada, până la criză? „I-am investit pe toţi în haine şi distracţii!” Sau a unui băiat de bani gata care a moştenit zeci de milioane de euro, dar nu mai are un sfanţ, fiindcă totul s-a dus pe cluburi şi pe curve?

Oau!

Reclame

Etichete:

3 răspunsuri to “Cu puţină inteligenţă, puteţi profita de criză!”

  1. dumis Says:

    In legatura cu propunerea de a prelua articole de pe blogurile noastre. Practic, fiind reprezentantul bloggerilor si probabil cel mai cunoscut dintre ei, pot sa vorbesc in numele lor.

    Ar fi o chestie foarte interesante. Mailul meu este dumis@dumisblog punct com. Marti ar fi ok ? Astept raspuns la dumis@dumisblog punct com

  2. dumis Says:

    La 12 ar fi perfect.

  3. Mihai Alexandrescu Says:

    Asa ramane.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: