„Venim cu politica, plecăm cu politica”

Venim cu politica şi plecăm cu politica. Trebuie să acceptăm această realitate, în România anului 2009” – a declarat fosta directoare a Autorităţii de Sănătate Publică Argeş, Rocsana Marinescu.

Contextul discuţiei a făcut referire la obsesia PSD – PD-L de a-şi pune cât mai degrabă „oamenii lor” la conducerea instituţiilor publice, înlocuind, astfel, toţi foştii liberali…

rocsana-marinescu

Femeia are dreptate.

Cu asta a demontat mitul – de multă vreme ofilit – potrivit căruia o instituţie publică este condusă de indivizi puşi acolo pe criteriul competenţei. Şefii instituţiilor sunt, de fapt, prelungiri, în administraţie, ale partidelor politice din care fac parte.

De aici se pot trage concluzii evidente. Iată câteva dintre ele…

Schimbând conducerea unei instituţii la 3 sau 4 ani, compromiţi coerenţa actului administrativ şi managerial. Desigur, nici varianta „directorului pe viaţă” nu este o opţiune. Însă problema spinoasă este aceea că noul director, atunci când vine, are o singură obsesie: să înlocuiască,”până la portar şi femeie de serviciu”, pe toţi aceia care îl deranjează – sau au altă orientare politică.

Noul director nu păstrează, în general, nimic din fostul management, nici măcar iniţiativele bune. De ce? Fiindcă fostul management a fost realizat de o persoană care a aparţinut altui partid politic, deci, din start, chiar şi ce e bun – e prost.

Fiecare a şters cu buretele strategia antecesorului, venind cu o viziune personală, de necontrazis.

O întrebare se cuvine pusă: de ce partidele politice, atunci când vin la putere, au o sigură obsesie – aceea de a schimba directorii?

Răspuns: pentru că ori de câte ori se fac achiziţii publice, ori de câte ori se fac licitaţii, trebuie să câştige firmele agreate de partidele politice de la putere. Asta e grija directorului: să dea „lucrări” societăţilor comerciale agreate politic. Iar asta înseamnă bani, asta înseamnă, comision, asta înseamnă „parandărăt”. În felul ăsta s-a format, încetul cu încetul, în aceşti 20 de ani de traziţie, o parte a elitei financiare româneşti. Dar asta nu va însemna niciodată progres. De ce ar da cineva bani, să zicem, pe un tomograf computerizat? Ca să îmbogăţească o firmă din străinătate? Nu mai bine comandă nişte noptiere pentru paturile bolnavilor, produse de o firmă locală agreată?

Aşa se face că Spitalul Judeţean Argeş nu are, în 2009, un tomograf computerizat, aşa se face că Spitalul Municipal de Urgenţă s-a născut proiect electoral şi a murit demagogie pură, aşa se face că nimeni nu se ocupă de pregătirea medicilor în mari centre medicale europene, aceştia continuând să practice medicina de acum 20 de ani, aşa se face că sărăcia, gândacii, umilinţa şi moartea fac casă bună în spitalele româneşti, aşa se face că plătitorii de asigurări de sănătate la stat mor plimbaţi de la spital la spital şi de la secţie la secţie…

Sigur, departe de mine ideea că toţi directorii au procedat urmând această schemă. Însă marea majoritate aşa a procedat. Nu ai viaţă lungă în calitate de director dacă nu faci aşa.

Dacă extrapolăm imaginea de mai sus la orice alt subsistem al marelui sistem social, de exemplu la educaţie, putem obţine o imagine de ansamblu a României.

Acum înţelegeţi de ce nimic nu funcţionează, de ce totul este o ruină. Banii iau alte direcţii.

Nu există soluţie pentru problemele astea. Soluţia ar fi conştiinţa personală a omului politic, a directorului, a managerului, dar deja cred că râdeţi, tinându-vă de burtă.

Reclame

Etichete: , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: