Eternul şi fascinantul clişeu mediatic!

Mulţi bloggeri – şi aproape toate televiziunile – au reamintit că azi e ziua lui Ceauşescu care, dacă n-ar fi fost împuşcat, ar fi împlinit nu ştiu câţi ani.

Pe ecrane, veşnicele imagini de acum 20 de ani. Plus o puzderie de boşorogi nomenclaturişti, scoşi de la naftalină, care ţin neapărat să repete că Ceauşescu era un „ţăran cinstit”, dar „nevastă-sa era o scorpie”. Efort de spălare a unui trecut şi a a unui om pe vremea căruia ei au reprezentat clasa privilegiată.

Începuse bine în 1968, când şi-a manifestat solidaritatea cu Cehoslovacia,  dar a terminat prost!” – alt clişeu istoric ordinar, folosit pe post detergent care să cureţe mizeriile unei dictaturi.

Pe blogguri, amintiri personale. Unele triste şi unele cu parfum de nostalgie. Înţeleg. Oamenii se întorc permanent cu mintea în trecutul în care au fost copii/tineri fericiţi, uitând că acel trecut istoric (în care a fost distrusă o ţară) nu trebuie amestecat cu trecutul personal (în care te bucurai că găseai Pepsi la Costineşti), chiar dacă cele două trecuturi interferează.

Ceea ce nu scrie (şi nu spune) nimeni este că Ceauşescu s-a pulverizat, la scurt timp după împuşcare, în sute de Ceauşeşti mai mici.

Preşedinţi de Consilii Judeţene, Prefecţi, CEO de multinaţionale, patroni ai buticurilor din colţ, deputaţi şi senatori, primari şi consilieri, binişor trecuţi de 55 de ani – în toţi găseşti, la un moment dat, un mic ceauşesc care scoate capul din buzunarul costumului de firmă în căutarea cultului personalităţii.

Semnele distinctive: vor să aibă mereu dreptate, „înainte era mai bine”, folosirea unor clişee de limbaj, prostie JMecheră, analfabetism.

Poate mai ştiţi şi voi alte semne distinctive…

Reclame

Etichete: ,

2 răspunsuri to “Eternul şi fascinantul clişeu mediatic!”

  1. copolovici Says:

    Îţi recomand zvoner.ro: „Ceausescu n-a murit fraiere, Ceausescu traieste iar Ceausescu il voteaza din patru in patru ani cu deosebita satisfactie, il priveste zilnic la Stirile de la Ora 5, il adulmeca zilnic in Fata de la Pagina 5 si il saluta zilnic prin Vecinul de la 5. Atunci cand se hahaie la ororile lui Dan Negru, atunci cand lacrimeaza la Inima de Tigan, atunci cand saliveaza la Andreele care dau din buric, atunci cand iese in strada ca sa-i garanteze Guvernul salariile, atunci cand vrea marire de salariu dar nu este dispus sa si munceasca pe masura, atunci cand incalca legea pentru ca toti o incalca, atunci demonstreaza ca Ceausescu n-a murit.”

  2. Misu Says:

    Mulţam de link! Mi-ar fi plăcut să scriu eu articolul ăla… 😀

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: