Posts Tagged ‘tudor pendiuc’

Tudore, astupă gropile!

februarie 23, 2011

·    Dacă o arteziană costă 1000.000 de lei, iar 1000 de oameni vor să fie astupate gropile, asta înseamnă că 1000 de lei sunt cheltuţi greşit pentru fiecare om care primeşte arteziană.
·    Dacă astuparea unei gropi ar costa 1000 de lei, asta înseamnă că, de 1000.000 de lei, astupăm 1000 de gropi.

Oare de ce a realizat Institutul Pentru Politici Publice un sondaj în Piteşti?

Şi mai ales unul care măsoară “gradul de satisfacţie al cetăţenilor vizavi de serviciile municipalităţii”? Păi, cum de ce? Fiindcă Primăria a plătit 19.000 de lei pentru un astfel de sondaj. Răspunsul este atât de simplu, încât toate consecinţele lui nici nu mai trebuie explicate. Cumperi bomboane, bomboane mănânci. Plăteşti sondaj, sondaj ai.

Rezultatele sondajului sunt delicioase pentru Tudor Pendiuc, pentru Primărie, pentru ziariştii de casă ai Primăriei şi pentru fani. Conform sondajului – şi mai ales conform articolelor apărute în presă – 90% dintre piteşteni sunt mulţumiţi sau foarte mulţumiţi de activitatea primarului Pendiuc. Ca să dai la apă, ca ziarist, o informaţie formulată în acest fel, ar fi trebuit să fie chestionaţi TOŢI piteştenii. Ceea ce mă îndoiesc că s-a întâmplat, fiindcă, de exemplu, pe mine şi pe încă doi prieteni de-ai mei nu ne-a întrebat nimeni nimic.

Lăsând gluma la o parte, sondajul a fost realizat pe un eşantion de 1.060 de Piteşteni, ceea ce înseamnă că doar 954 de piteşteni delirează când vine vorba de primarul lor.
Însă Piteştiul are 178.000 de locuitori. Deci rezultatele sondajului, dacă vreau, le pot socoti la fel de irelevante, la fel cum irelevant este faptul că 954 de persoane din acest oraş ar putea mânca, la aceeaşi oră, ciorbă de burtă.

Aceste jenante realităţi n-au jenat pe nimeni şi iată o presă obedientă cum iese cu surle şi trâmbiţe să ni-l arate pe mult iubitul primar, deghizat în obiect al iubirii publice, călare pe coada de mărtură a nord-coreeanului procent. (Ca să mai glumim şi noi, ai grijă, Tudore, ăştia cu procente grase au soarta lui Hosni Mubarak sau a lui Muammar Gaddafi, mai uite-te şi tu la ştiri externe!)

În ceea ce ne priveşte, suntem departe de a considera că sondajul este în totalitate apă de ploaie (IPP este un ONG serios). Motiv pentru care ne-a plăcut aspectul că 93,7% dintre cetatenii chestionaţi – adică vreo 993 de inşi din cei 178.000 ai oraşului – consideră ca proiectul legat de reabilitarea strazilor şi a trotuarelor din oraş este cel mai important.

Asta înseamnă, dragă Tudore, că trebuie să renunţi la proiectul ăla cu arteziana de 1.000.000 de lei (proiect eminamente electoral, deci spune-i lui Ionică să nu ne mai aburească cu “mobilierul urban”, fiindcă nu suntem proşti) şi să treci frumuşel, primăvara asta, la reparat de drumuri.

Nu ţi-o cerem noi, sondajul făcut de IPP ţi-o cere.

Iar dacă nu-l respecţi, asta înseamnă că, pentru fiecare ins care vrea străzi şi trotuare, tu cheltuieşti greşit undeva la 1007 lei, oferindu-i arteziană!

Şi, în fond, nu trebuie să te superi nici pe mine, nici pe alţii. Dacă te rugăm insistent să mai laşi dracu’ artezienele, n-o facem fiindcă avem ceva cu tine, ci fiindcă în oraşul ăsta viaţa a devenit imposibilă din cauza problemelor pe care – de dragul inutilelor ţâşnitori – nu vrei să le rezolvi. Chiar voi spuneaţi, acolo la Primărie, că o biobază pentru maidanezi costă 3.000.000 de lei. Făcând socoteala în arteziene, asta înseamnă că „minus trei arteziene” înseamnă „plus o biobază”, deci „minus 3000 de maidanezi”, adică un plus de confort pentru piteşteni (din punct de vedere al vieţii printre animale).

Până una, alta, Tudore, ţine minte că 993 de piteşteni ţi-au cerut drumuri şi trotuare, motiv suficient de bun pentru noi să titrăm cu litere de-o şchioapă pe prima pagină, “Tudore, astupă gropile!” Şi ca să-ţi mai treacă un pic nervii pe care ţi-i fac ziariştii ăştia răi (să li se taie limba!), contemplă te rog nişte fotografii. Teoria zice că o imagine face cât 1000 de cuvinte.

Tudor Pendiuc ar trebui să plece de la Primărie (4)

noiembrie 11, 2010

Iată o clădire care i-a costat pe piteşteni o grămadă de bani.

Fie că rupeai banii ăia, fie că îi aruncai în foc, fie că te ştergeai cu ei undeva şi trăgeai apa, era acelaşi lucru. Clădirea zace nefolosită de vreo doi ani de zile, comercianţii n-o închiriază pentru că e scump şi pentru că acolo nu este vad comercial – dealtfel se văd în poze câţiva comercianţi care-şi desfăşoară activitatea afară, sub cerul liber. Iar piteştenii se aprovizionează din Auchan, Carrefour, Real, Kaufland…

Ce părere ai, Tudor Pendiuc, aceşti bani care au fost ai piteştenilor meritau o soartă mai bună? În locul acestei monstrozităţi puteai face un bloc de locuinţe sociale pentru amărâţii care n-au unde sta?

Un eseu trist despre Piteştiul lui Tudor Pendiuc

octombrie 28, 2010

Nu am nimic cu Tudor Pendiuc. Ca om, poate fi simpatic. Dar ca primar i se pot imputa multe. Cam prea multe.

Piteştiul se degradează de la zi la zi şi, pe măsură ce se degradează, apărătorii primarului scot în faţă obsesiv, ca unic şi ridicol argument, Zona Centrală – un spaţiu refăcut, pe bani mulţi, după toate regulile kitsch-ului. Restul oraşului – cartiere şi pieţe – arată mai rău ca în anii ’80, anii de „durere şi chin” ai comunismului. De atunci, acest oraş, în zonele lui nevolnice, n-a evoluat deloc.

Kitsch în Centru, mizerie în cartiere. Cam asta ar fi definiţia Piteştiului zilelor noastre.

Cum pot să scriu, fără să devin descriptiv în exces, despre tomberoanele revărsate printre blocuri, despre focarele de infecţie care atrag sute de câini vagabonzi şi zeci aurolaci ignoraţi atât de poliţie, cât şi de ceea ce ar trebui să fie “factorul social”, despre curvele ieftine, golanii agresivi şi valutarii insinuanţi care se perindă nestingheriţi pe ştase, despre scormonitorii în gunoaie, despre pieţele infecte, împuţite, sordide, pline şi ele de drojdie umană gata să te facă la buzunare, despre gropile uriaşe din asfalt, despre maşinile care ocupă ambele benzi ale unei străzi făcând traficul rutier aproape imposibil, despre lipsa marcajelor în unele intersecţii, despre imaginea tristă, mizeră, îndobitocitoare, uneori chiar sinistră a unui oraş care merita o soartă mai bună?

Orb să fii să nu vezi cum s-a degradat acest oraş, cum a putrezit, cum a murit. Iar oamenii care-l locuiesc sunt descurajaţi, trişti, ies seara să facă o plimbare pe ştrase, trebuie să iasă şi ei undeva, dar constată mereu acelaşi simplu adevăr – nici pavelele, nici arteziana de 1.500.000 de Euro nu le oferă nimic esenţial, sunt o minciună, sunt spoială lipsită de substanţă. Un oraş are nevoie de mai mult de atât. Am putea spune că o viaţă culturală&socială autentică ar putea fi factorul de coeziune, dar până şi site-ul Centrului Cultural este plin de faţa eternului primar Tudor Pendiuc. N-o învinuiesc prea mult pe directoare, pe Carmen Dumitrache, pe care o cunosc şi – era să scriu – o apreciez. Trebuia să-şi găsească şi ea un loc sub soare, iar un filmuleţ cu Tudor Pendiuc împărţind sarmale pe stradă (up-loaded on this cultural site) rămâne eternul gest definitoriu pentru prezentele şi viitoarele victorii culturale locale. Nici un efort nu este necesar, toate ies din poignet, în acelaşi cadru înţepenit şi comunistoid.

Am scris până am tocit tastatura despre macheta Biseriii Sfântul Nicolae care, până mai anul trecut, “înnobila” trist kitsch-ul din centru. O machetă ieftină, care asasina încă o dată biserica dărâmată, pe vremuri, de comunişti. Am scris până când acea machetă a dispărut. Măcar atât poate face şi scrisul la un ziar. Dar a fost jenant faptul că oamenii de cultură – poeţi, romancieri, eseişti, arhitecţi etc. – au tăcut, au închis ochii, au mers pe burtă ca să-l deranjeze pe primar. Faptul acesta a fost dureros, descurajant şi a dat măsura demnităţii fiecăruia. Nu te umileşte nimeni până nu pleci singur capul, cu toţii ar fi trebuit să ştie. Şi nu, nu era datoria unui simplu ziarist să deschidă gura!

De ce am scris negativ despre Pendiuc? De ce am imortalizat în poze banala – şi atât de mizera – realitate cotidiană a Piteştiului? Din două motive.

Primul – oamenii s-au învăţat să treacă pe lângă mizerie şi să n-o mai vadă. Dar dacă o voi pune în alt context, mizeria zilnică ajunge din nou sub ochii lor. În plus, văd inclusiv străinii cum este, de fapt, Piteştiul, dincolo de zona Centrală (deşi miile de câini vagabonzi zac şi în faţa Primăriei). Pozele sunt şi pe internet şi, acolo, aparţin lumii întregi.

Al doilea – Tudor Pendiuc nu trebuie criticat decât prin prisma oraşului său. Dacă oraşul ar fi arătat decent, probabil că nimeni n-ar fi îndrăznit să deschidă subiectul. S-ar fi văzut o minimă bunăvoinţă şi edilul ar fi fost susţinut în demersul său.

Data trecută am scris că Pendiuc „s-a fâsâit” ca primar. Hai să vedem ce înseamnă „s-a fâsâit”. Înseamnă – strict din punctul meu de vedere – că nu a reuşit să se adapteze timpurilor noastre şi că încă mai crede că viaţa într-un oraş mai poate fi aşa cum a fost în urmă cu 10 ani sau în urmă cu 20 de ani. Or, viaţa s-a schimbat, pretenţiile oamenilor sunt altele… După 19 ani de primărie îl văd pe Pendiuc depăşit. Nu cred că mai poate şi altceva decât a putut până acum. Dacă este un om realist, acceptă şi el chestia asta – fără supărare şi resentiment. Şi pleacă.

Tudor Pendiuc ar trebui să plece de la primărie (3)

octombrie 17, 2010

Ca să nu mai spună Tudor Pendiuc că sunt “tendenţios”, nu voi mai scrie nimic împotriva lui. (De fapt, cred că habar n-are ce înseamnă “tendenţios”, a auzit şi el la TV…)

Fotografiile sunt suficiente şi dau măsura acestui “primar”…

Drumuri din buricul Piteştiului, drumuri de secol XXI… Sunt aşa de vreo 5 sau 6 luni….

Nu vreţi să ştiţi ce bine se conduce când plouă, ce interesant arată… În fond, conductele au fost schimbate, restul ce mai contează… Pleacă, Tudore, pleacă…

Mall me, Pendix, and get lost!

august 29, 2010

Ieri seară, la Piteşti, s-a deschis – cu baloane roşii, pulime & sclipici – un “mall” cu marfă extra low profile. Haine de naşă, icoane de gaudent, cravate roz bonbon, costume lucioase – ştiţi voi.

Exact când adulţii mâncau  brainwash cu pumnul, moderatorul evenimentului, a rostit o frază de mare angajament: “Îi mulţumim inclusiv primarului Tudor Pendiuc!” Ca şi cum acest Pendix ar fi luat de la gura copiilor săi, de la gura nevestei sale, ba chiar de la gura-i proprie – ca să aibă piteşteanul “mall” în centrul urbei.

Ultra-jenant.

OK, Pendiuc, nu eşti tu de vină pentru ce a spus dobitocul ăla de moderator. Şi nici pentru că baloanele erau roşii (nu galbene, nu portocalii, nu verzi, nu violet). Dar, aşa, ca chestie şi fără legătură cu porcărioara descrisă mai sus… Când îţi dai demisia?

(Ca să te dumireşti, să zicem că ar putea avea legătură cu câinii vagabonzi, Piaţa Ceair, Piaţa Smârdan, transportul în comun, salubritatea jalnică a oraşului, aleile din cartiere etc. – lucruri pentru care nu-ţi mai mulţumeşte nimeni, aşa, de faţă cu public mult, spălat pe creier….)

Tudor Pendiuc mă face K.O. NOT! :)

aprilie 21, 2010

Săptămâna trecută, îl provocam pe Primarul Tudor Pendiuc, într-un editorial, să aleagă o televiziune locală unde să purtăm o dezbatere despre cele 20 de motive pentru care prezumam că trebuie să plece de la Primărie. Şi pariam că Pendiuc ar refuza aşa ceva.

În seara asta citesc un interviu pe care Iulia Cojocaru, colega mea, îl ia primarului. Iată o întrebare şi un răspuns din acest interviu:

Vă provoacă domnul Mihai Alexandrescu la o confruntare TV, îi veţi da curs?
Prefer sa nu raspund atunci cand lucrurile nu sunt tratate obiectiv, ci tendentios, din cu totul alte unghiuri decat cele corecte.

Deci… Acesta a fost răspunsul primarului. Mă aşteptam la orice din partea lui Pendiuc, dar nu să se comporte ca la clasa a II-a.

Lucrurile nu sunt tratate obiectiv? De asta am făcut poze, ca să nu avem discuţia asta despre obiectivitate. N-am inventat eu nici câinii vagabonzi, nici mizeria din cartiere, nici print-screen-urile site-ului Centrului Cultural, nici carambolurile rutiere şi, în mod sigur, nu am construit eu clădirea Pieţei Ceair, în era hipermarket-urilor… Nu eu am umplut oraşul de kitsch-uri, nu eu am construit arteziene scumpe, nu eu neglijez sistemul rutier…

Lucrurile au fost tratate tendenţios? Foarte bine, am să mă rezum, de acum înainte, la fotoreportaje. Poate or fi şi astea… tendenţioase.

Lucrurile sunt tratate din cu totul alte unghiuri decât cele corecte? Invitaţia la orice televiziune veţi alege rămâne deschisă, domnule primar Tudor Pendiuc! Dacă veţi găsi unghiurile corecte, haideţi să mi le arătaţi faţă în faţă, ochi în ochi, în văzul tuturor. Dovediţi-mi că mă înşel! Că toate lucrurile despre care am scris nu sunt obiective, ci sunt produse ale subiectivităţii mele. Poate şi maidanezul care m-a muşcat acum două luni tot o părere a fost! :) Un “unghi incorect”…

Încă nu pot să cred că poate cel mai longeviv primar din România a putut să dea un astfel de răspuns unei astfel de întrebări.

Sultanul Pavelelor, Şahul Artezienelor, Pahlavi al Câinilor Vagabonzi

aprilie 8, 2010

În ultimele două numere ale “Ziarului de Argeş” am analizat 20 de motive pentru care Tudor Pendiuc ar trebui să plece de la Primăria Piteşti.

Săptămâna aceasta luăm o pauză, iar săptămâna viitoare prezentăm încă 10 motive. Se vor aduna 30. Apoi, 40. La un moment dat… se vor face 100. Sigur, nu mă aştept ca Pendiuc, lovit de luciditate, să-şi accepte înfrângerea edilitară şi să plece.

Oameni ca el nu gândesc aşa şi pariază la infinit pe capacitatea naturală de a seduce electoralemente nişte bieţi piteşteni cu drept de vot, pentru care dincolo de Găvana şi de Arpechim este neantul şi al căror oraş, cândva frumos şi curat, a devenit un avorton urban, kitsch-os şi meschin.

Cel mai grav dintre toate motivele prezentate săptămâna trecută este – cred eu – transformarea instituţiilor culturale în vehicul imagologic. În curând, când o să spui „cultură piteşteană”, o să spui „Tudor Pendiuc”.

Print-screen-urile site-ului Centrului Cultural Piteşti, în loc să ne arate marile victorii culturale ale oraşului, ni-l înfăţişează pe Tudor Pendiuc cu chipiu de bucătar în cap, împărţind sarmale în piaţa publică, bălmăjind despre impozitele locale, ajutându-l pe Ion Ilici Iliescu să-şi lanseze la Piteşti o carte sau vorbind despre bugetul oraşului. Măruntele ştiri culturale care îşi mai fac loc pe acest site de cultură par a fi doar contextul vag în care tronează El… Edilul Suprem, Maharajahul Bulbilor de Lalea, Sultanul Pavelelor, Şahul Artezienelor, Pahlavi al Câinilor Vagabonzi, Ra al Gropilor din Asfalt şi Seth al Kitsch-ului Absolut.

O întrebam pe Doamna Director a Centrului Cultural Piteşti, Carmen Dumitrache, dacă o fi corect să vedem o cantitate atât de mare de Tudor Pendiuc pe un site de cultură, dar – fiindcă nu răspunde – o înţelegem. Trăim într-o lume în care nu directorii contează, ci “Şieful” cu “Ş” mare. Aş filosofa un pic despre cuvântul „şief”, dar mai bine tac, vă las pe voi să găsiţi, în rezonanţa termenului, toată “autoritatea” şi “demnitatea” pe care le conţine.

Eu cred că v-am dat un răspuns dacă vă întrebaţi de ce lipseşte efervescenţa culturală din oraşul d-voastră, de ce până şi Simfonia Lalelor, singurul eveniment cu potenţial naţional de pe meleagurile astea este îmbibat de Tudor Pendiuc, de ce Filarmonica îl are, în pagina de gardă de pe internet, pe Tudor Pendiuc şi aşa mai departe…

Nu insist deocamdată, e limpede că editorialul acesta l-am scris fără pasiune, aproape în glumă, ceea ce nu înseamnă că n-am s-o mai torturez un pic pe Doamna Director a Centului Cultural Piteşti, Carmen Dumitrache, întrebând-o, de exemplu, care e relevanţa culturală a lui Tudor Pendiuc pe site-ul instituţiei pe care o conduce, dar nu-i cer în mod expres să răspundă, nu fiindcă n-ar şti, ci fiindcă s-ar supăra Şiefu’, iar noi nu vrem să se supere, El, Intangibilul, Inexorabilul, Impitoaiabilul, Inamovibilul şi Ireprehensibilul… Tudorică Pendiuc.

Tudor Pendiuc ar trebui să plece de la Primărie (2)

martie 31, 2010

- acum, 20 de motive! -

Înainte de toate, rugămintea mea către cititorii piteşteni ai acestui blog este să-mi scrie ce altceva îi mai deranjează. Evident, le voi publica nemulţumirile în ziar.

Săptămâna trecută am scris despre primele 10 motive pentru care prezumăm că Tudor Pendiuc ar trebui să lase în locul lui un primar mai bun. Acestea au fost:

1. Drumurile – un infern
2. Investiţiile – prioritizate incorect
3. Pieţele – o mizerie
4. Transportul în comun – un dezastru
5. Lipsa parcărilor din cartiere – un oraş retrograd şi incomod
6. Câinii vagabonzi – o ameninţare pentru copiii noştri şi pentru noi
7. Lipsa locuinţelor pentru tineri – o problemă socială
8. Traficul rutier – mai aglomerat ca în Capitală
9. Mizeria şi focarele de infecţie din cartiere – un motiv de scârbă permanentă
10. Servicii publice – execrabile.

Săptămâna aceasta, vă prezentăm încă 10 motive pentru care Tudor Pendiuc ar trebui să-şi reconsidere prezenţa pe scaunul de edil al Piteştiului.

11. Instituţiile culturale sunt pline de… faţa lui Tudor Pendiuc. Imagine pe banii noştri???

Site-ul Centrului Cultural şi cel al Filarmonicii sunt de stat. Ca şi instituţiile pe care le reprezintă. Nu cunosc să fie sponsorizate de vreun mogul şi nici să fie… private. (Dar dacă în spatele lor se ascunde vreun sponsor, rog a mi se da de ştire.) Aceste site-uri ar avea, în mod normal, o singură menire – să-i informeze pe cetăţeni în legătură cu evenimentele culturale din oraş. Ei bine, aceste site-uri sunt împănate zdravăn cu filme, filmuleţe & fotografii cu…. Tudor Pendiuc. Să îndrăznesc să spun că i se face prea multă imagine primarului, în condiţiile în care imaginea, în ziua de azi, contează atât de mult în bătăliile electorale? Tudor Pendiuc vorbind despre taxe şi impozite, Tudor Pendiuc împărţind sarmale în spaţiul public al oraşului, Tudor Pendiuc vorbind despre echipa de baschet, Tudor Pendiuc vorbind la lansarea cărţii lui Ion Iliescu (asta miroase deja a politică pe un site al unei instituţii de stat, în condiţiile în care Pendiuc afirmă că face “o singură politică, pe aceea a piteştenilor”)… În fine, se pare că o mare parte din cultura piteşteană – şi aşa amărâtă – se reduce la Tudor Pendiuc.Ca să nu se spună că fabulăm, priviţi, vă rog, câteva print screen-uri edificatoare… Priviţi cât de mult Tudor Pendiuc mişună prin site-urile culturale ale Piteştiului. (O fi corect, dragă Carmen Dumitrache? Te întreb aşa, omeneşte.)

12. Blocuri fără bulină roşie. Pendiuc chiar doarme liniştit?

Fac presă de 10 ani. Niciodată, în tot acest timp, nu l-am auzit pe Tudor Pendiuc vorbind îngrijorat – sau măcar vorbind aşa, ca să vorbească – despre blocurile din oraş care s-ar putea dărâma în cazul unui cutremur. În orice oraş civilizat, asemenea blocuri sunt însemnate cu bulină roşie. Locuitorii unor astfel de blocuri sunt instruiţi în legătură cu ceea ce ar trebui să facă în cazul unui dezastru natural. Iar autorităţile locale au pregătită, din timp, o soluţie pentru cetăţenii care ar putea cădea victime cutremurelor – în sensul de a-şi pierde locuinţa. Nu vreau să insinuez că Tudor Pendiuc n-ar fi foarte preocupat (în sinea lui) în legătură cu blocurile care s-ar dărâma în cazul unui cutremur. Îl sfătuim să nu ţină doar pentru el ceea ce ştie, să declanşeze o campanie municipală de însemnare cu bulină roşie a blocurilor cu probleme – şi să informeze cetăţenii cu privire la soluţiile pe care le-a pregătit pentru ei în cazul unor cataclisme. Grea încercare nu? Despre acest subiect au scris mai demult, în detaliu, colegii noştri de la alte săptămânale. Şi acestea ar fi blocurile care ar putea avea probleme în cazul unui cutremur.
– blocul F 11 – cartierul Găvana,
– blocul F1 – cartierul Găvana,
– blocul C 17 – cartierul Găvana,
– blocurile E7 şi E8 – cartierul Găvana,
– blocul E4 – Calea Bascov,
– blocurile B1 şi B2 – Calea Bascov,
– blocurile A1, A2 şi A3 – Zona Nord,
– blocul 214 – fostul Bulevard R.S.R,
– blocul B16 – Griviţei,
– blocurile A2 şi A3 – Strada 1 Mai,
– blocurile 12 A, 12B, 12 C şi 12 E – cartierul Trivale,
– blocul 86 – cartierul Trivale,
– blocul 90 – cartierul Trivale,
– blocurile 1, 9 şi 10 – cartierul Craiovei,
– blocurile 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53 şi 54 – Craiovei,
– blocurile 1, 2, 3 ,4, 5, 6, 36, 37, 38 şi 39 – Craiovei,
– blocurile H1, H2 şi H3 – cartierul Războieni,
– blocurile A2 şi A3 – cartierul Războieni,
– blocul 45 – cartierul Războieni.

13. Arhitectura contemporană – de prost gust

Ne-am obişnuit cu atmosfera de talcioc şi de mahala pe care o degajă cam toate oraşele din România, inclusiv Capitala, mai ales în cartierele ei “muncitoreşti”. Insuficient (sau, poate incorect) urbanizate de comunism, aceste oraşe au fost definitiv mutilate de spoiala “capitalistă”. O sumedenie de clădiri noi (genul aluminiu şi termopan) au “crescut” lângă clădiri clasice, cu valoare istorică, “iertate” de tăvălugul comunist. Trec peste faptul că, în Piteşti, n-am auzit niciodată vorbindu-se de restaurarea – cu bani de la buget – a clădărilor istorice. Dar ceea ce mă uimeşte în continuare este uşurinţa cu care au fost eliberate autorizaţii de construcţie pentru cele mai desăvârşite kitsch-uri arhitectonice. Nu doar că lipseşte unitatea de stil, dar diferenţele sun atât de brutale, încât au compromis definitiv aspectul arhitectonic al Piteştiului. Pot să exemplific aici prin noul sediu al Bibliotecii Judeţene (o monstruozitate arhitecturală, amplasată între două clădiri clasice superbe) şi prin construcţia de sticlă şi oţel (de la Mobilux) de lângă Biserica Sf. Gheorghe (aici ar fi trebuit să fie o zonă clasică a oraşului, nicidecum o asemenea aberaţie.) Se pare că pe Tudor Pendiuc nu l-au interesat toate aceste “amănunte”. Şi încă nu vreau să mai scriu despre zecile de „caşcarabete” multicolore care au invadat, la propriu, zona centrală a oraşului.

Lângă clădirea clasică a Cinematografului Modern, Biblioteca Judeţeană pare o uriaşă toaletă…

14. Cerşetoria şi infracţionalitatea vs. chioşcurile goale ale “Poliţiei comunitare”

Abordez subiectul cerşetoriei în condiţiile în care cam tot Piteştiul a fost umplut cu chioşcuri din termopan pe care stă scris cu litere de-o şchioapă “Poliţia Comunitară”. Trec peste faptul că realizarea acestor chioşcuri (nu neapărat prioritare ca investiţie la ceas de  criză) înseamnă bani vârâţi în buzunarele vreunei firme. Poate că licitaţia a fost corectă, deocamdată nu intrăm în analize de acest tip, dar de ce poliţiştii nu sunt niciodată de găsit în chioşcuri? Sunt tot timpul la WC, la masă, sau “ieşiţi un pic”? Care este rolul acestor chioşcuri care pe lângă faptul că sunt total inestetice, poluează prin prezenţa lor spaţiul public şi aşa sufocat? Oare poliţiştii comunitari – care au acum şi chioşcuri în care nu sunt de găsit – nu văd zecile de minori care ies, zilnic, la cerşit? Oare nu le pasă că acei copii sunt, practic, exploataţi? În fiecare vară, Piteştiul este invadat de minori cerşetori şi a devenit aproape imposibil să bei un suc la o terasă, fiindcă auzi o dată la 30 de secunde: “Barosane dă-mi şi mie 1 leu!” Cum vegheaţi voi asupra respectării legii, domnilor poliţişti comunitari? Oare nu se văd nici valutarii care schimbă “ieuro” la colţ de stradă? Oare nu se văd nici interolpii care populează kilometrul zero al oraşului, cu fetiţe după ei, să le plaseze la hoteluri? Deci, de ce permite Tudor Pendiuc amplasarea acestor chioşcuri pe domeniul public, în condiţiile în care nu doar că nu sunt eficiente, dar aglomerează inutil spaţiul şi aşa foarte strâmt?

Ar fi interesant de ştiut câţi bani a câştigat firma care a făcut aceste chioşcuri din termopan în care mai niciodată nu găsim poliţişti comunitari.

15. Uriaşul apetit pentru kitsch şi inadecvare

Tudor Pendiuc este departe de a accepta că a transformat centrul oraşului într-o caricatură urbană multicoloră, cu aspect de papagal Arra. Tudor Pendiuc este departe de a pricepe că zecile de sculpturi suprarealiste (sau postmoderne) din parcuri nu se împacă deloc, din punct de vedere stilistic, cu blocurile comuniste din jur. Tudor Pendiuc este departe de a înţelege că macheta Bisericii Sf. Nicolae – poate cel mai ordinar kitsch din Europa – este departe de a aminti piteştenilor nobleţea bisericii pe care au dărâmat-o comuniştii cu tancurile, ci dimpotrivă asasinează a doua oară acea biserică simbolizând-o greşit. Tudor Pendiuc este departe – foarte departe – de a înţelege că toţi occidentalii care ajung în Piteşti, obişnuiţi fiind cu magnificenţa catedralelor gotice, cu sintaxa (modalitatea de îmbinare) a decoraţiilor urbane şi a stilurilor arhitecturale europene, cu oraşele lor exemplare, râd şi cu fundul de aspectul primitiv şi mahalagesc al Piteştiului. Şi dacă Tudor Pendiuc nu este departe de a pricepe toate astea, atunci îl invit să explice el, ca edil al urbei, cum se face că Piteştiul, după 18 ani de când îl conduce, a ajuns în acest hal.

Această machetă asasinează încă o dată Biserica Sf. Nicolae, dărâmată de comunişti.

Suprarealismul sfârşeşte înconjurat de blocuri comuniste.

Kitsch-ul absolut – se sparie şi gândul!

16. Parcurile – un fel de-a spune…

Piteştiul are trei parcuri importante: Parcul Trivale, Expoparc şi Parcul Ştrand. Recunosc că, dintre toate, Expoparcul este singurul care arată satisfăcător, exceptând aberaţiile decorative imposibil de inclus într-un registru stilistic.
Din Parcul Trivale pot spune cu amărăciune că n-a mai rămas decât o simplă stradă cu pomi pe stânga şi pe dreapta – de la Ocolul Silvic până la Grotă. În rest, nimic. De fapt… În rest avem maşină, lângă maşină, ca în oricare altă zonă urbană. Nici nu s-a pus problema interzicerii parcării maşinilor în acest parc sau măcar amenajarea unei parcări, undeva mai departe de pădure. Strada de lângă Grotă arată în week-end ca Bulevardul Brătianu în timpul zilei: plină de maşini.
Despre Parcul Ştrand nu ştiu dacă merită să mai deschid discuţia: de 20 de ani încoace, lasă de dorit. Locurile de joacă pentru copii n-au mai fost dotate cu obiecte moderne, apa este întotdeauna mizerabilă, şi aici găseşti indivizi dubioşi gata să facă un şperţ, intrarea dintre bazin este plină de maşini.

17. Nepotismele – simbolul contraperformanţei

Aici nu este cazul să scriu prea mult. Colegii noştri de la săptămânalul „Ancheta” au scris o excelentă şi edificatoare anchetă despre caracatiţa rubedeniilor lui Tudor Pendiuc. Aşa că cine vrea să afle toate detaliile, poate consulta săptămânalul „Ancheta”. Eu nu fac decât să transcriu nişte nume: Gabriela Pendiuc, Gabi Chiţu, Ema Pendiuc, Ariana Pendiuc, Dan-Mihail Sârbu, Marioara Constantin. Ce înseamnă aceste nume vă las plăcerea să vă documentaţi. Întrebarea dacă Tudor pendiuc nu se simte un pic – măcar un pic ruşinat – de aceste practici este suferfluă.

18. Terasele din centrul oraşului – fără toalete

Acum două veri, la fel ca şi vara trecută, centrul oraşului a fost locul grădinilor de vară fără toaletă. Şi suntem convinşi că şi vara asta va fi la fel. Mergând pe principiul că agentul economoc va plăti chirie primăriei pentru metri pătraţi pe care-i foloseşte, ar fi cazul să-i iertăm orice. Ei bine, eu unul nu cred că este cazul să-i iertăm lipsa dotărilor de bun simţ. Când se difuzează meciuri pe plasemele acestor terase, privitorii şi consumatorii beau bere după bere şi apoi urinează… unde pot. Şi pot în spatele blocurilor de la Mobilux sau în spatele Magazinului Trivale. Asta în cazul în care nu avem de-a face cu unii mai tupeişti care de duc drect în toaletele de la Prefectură. Rizibil, nu-i aşa? Măcar vara asta, poate că nu se va mai face această scârboasă concesie. Se aude, domnul Tudor Pendiuc? Acum vine vara şi vă rog să mă credeţi, voi face poză după poză acestor terase: ferească Ăl de Sus să le permiteţi să şadă bine-merci pe spaţiul public fără toalete!

19. Simfonia Lalelor – un eveniment politic

Despre Simfonia Lalelelor, vroiam să scriu chiar atunci, când are loc evenimentul, adică luna asta. Dar m-am răzgândit! Atunci voi scrie o pagină întreabă numai pe această temă! Şi voi dau eu, cu mâna mea, ziarul prin Centru! Iată de ce… Piteştenii vechi ştiu că acest eveniment – Simfonia Lalelelor – ne-a făcut unici în România. Este un eveniment urban absolut senzaţional care ar fi putut evolua foarte mult, de la an la an. Ar fi putut să fie transformat într-un concurs de ikebana la care să fi participat multe ţări (şi aşa vin, de fiecare dată, nenumăraţi oasepeţi străini), am fi putut să împrumutăm ceva de la marele festival de la Rio (păstrând proporţiile, desigur) şi să facem nişte care alegorice care să simbolizeze specificul cultural al fiecărei regiuni participante, am fi putut transforma evenimentul într-un brand naţional şi internaţional. Ei bine, “Simfonia Lalelor” – ca expoziţie de aranjamente florale – pică întotdeauna pe locul doi, iar pe primul loc trece Parada Politicienilor. Deputaţi, senatori, guvernanţi, mici politicieni locali etc. se plimbă la pas, în deschiderea evenimentului, ca să fie văzuţi de către cetăţeni. Apoi ţin discursuri în faţa mulţimii stupefiate, pe scenele special amenajate. Apoi, ca pe vremea lui Ceauşescu, defilează elevii de la şcolile din Piteşti. Adio eveniment! Totul este un fel de campanie de imagine pentru politicieni! Urâtă construcţie domnule Tudor Pendiuc. Ia să vedem, anul acesta o să vindă tot Guvernul şi juma’ de Parlament? (Notă: evident că politicienilor nu le este interzisă prezenţa, dar să vină în civil, ca oameni normali, nu săţină discursuri mobilizând tot SPP şi tot SRI în jurul lor.)

20. Cât de bogat este Tudor Pendiuc?

Nuuu, nu este un om bogat. Trăieşte limitat – poate chiar amărât – din salariul de bugetar. El – şi toţi primarii din România! Hai, că i-am găsit un puct forte acestui domn, Tudor Pendiuc. Cercetaţi pe internet declaraţia de avere a primarului şi trageţi concluziile, măcar în legătură cu data la care a fost actualizată. Eu unul n-am găsit decât o declaraţie din 2005. Uf!

Câte spaţii goale are această declaraţie, mai că îţi vine să-i dai lui Pendiuc nişte bani, aşa, de cheltuială!

Tudor Pendiuc ar trebui să plece de la primărie

martie 27, 2010

Când critici o persoană publică, rişti să ţi se spună că manipulezi o realitate cu ajutorul unui text. Nu-ţi rămâne, aşadar, decât să ilustrezi textul. O fotografie nu minte, ea este un fragment de realitate.

Nu, noi nu exagerăm când scriem, de ani de zile, despre gropile din asfalt, despre câinii vagabonzi, despre serviciile publice extrem de proaste, despre mizeria din oraş, despre traficul infernal, despre lipsa de locuinţe pentru tineri, despre pieţele devenite loc de întâlnire pentru bişniţari şi despre investiţiile pe cât de inutile pe atât de scumpe, gen arteziană cântătoare, arteziene în cartiere şi pavele colorate.

Scriind obsesiv despre toate acestea ne-am gândit că primarul Tudor Pendiuc, omul de care depinde rezolvarea acestor disfuncţionalităţi, îşi va reconsidera priorităţile. Nu numai că n-a făcut-o, dar se încăpăţânează să ne convingă că tot ce a făcut el pentru oraş este lăudabil.

Iată aici 10 motive (cele mai multe ilustrate) pentru care noi prezumăm că Tudor Pendiuc ar trebui să lase în locul lui pe altul mai bun.

1. Drumurile – un infern!

Iarna care a trecut a transformat străzile Piteştiului în infern. Credeţi că Tudor Pendiuc şi-a propus să repare integral (şi cu simţul răspunderii) aceste drumuri? Aiurea, nu se vede că şi-ar fi propus aşa ceva. De ochii lumii, se pun nişte amărâte de plombe, cât să ţină vara asta. E la mintea cocoşului că, în primăvara anului viitor, o vom lua de la capăt cu alte gropi în asfalt. Cât timp să ţină şi plombele alea, cât să reziste şi asfaltul vechi din jurul plombelor? Deci problema sistemului rutier piteştean se va perpetua de la un an la altul. Asta ca să nu mai spunem că există alei în cartiere, care n-au mai văzut covor asfaltic de vreo 20 de ani şi arată ca după bombardament. Comunicaţiile rutiere ale Piteştiului secolului XXI se aseamănă cu cele ale Evului Mediu, probabil ar trebui să trecem la căruţe trase de măgari. În ceea ce-l priveşte, Pendiuc a declarat că după ce se vor pune plombe, va fi turnat covor asfaltic pe toată suprafaţa drumului, aceasta fiind soluţia tehnică cea mai bună. Aşteptăm minunea, dară până nu vedem, scriem la ziar despre ceea ce vedem!

2. Investiţiile – prioritizate incorect!

Se poate răspunde că, pentru repararea drumurilor din Piteşti nu sunt bani. Dar pentru toate kitsch-urile pendiuciene au fost bani – şi încă miliarde bune.
Exemple:
·    arteziana cântătoare din Centru ne-a costat un milion de euro
·    artezienele din cartiere ne-au costat fiecare cam cât o vilă
·    pavelele multicolore ne-au costat o grămadă de bani ca să fie scoase şi puse la loc ori de câte ori plezneşte o ţeavă sub ele
·    întâi au fost asfaltate trotuare, apoi au fost sparte ca să se înlocuiască ţevi – şi aşa mai departe.
Am spus-o şi o repet: faţa Piteştiului seamănă cu faţa unei adolescente de la ţară care, venind la oraş, s-a fardat strident şi s-a înzorzonat excesiv, în loc să-şi facă duş cu apă şi săpun.  Acestea sunt “investiţiile” care s-au făcut în oraşul nostru, pe banii noştri! Iar Tudor Pendiuc e foarte mândru de ele!

Vă vine – sau nu – să credeţi, acest kitsch înfiorător şi inutil a costat 1.000.000 de Euro!

Aici vedeţi un grup de tineri protestând lângă această investiţie – de fapt, cheltuială fără rost. (Foto Alex Şerban)

3. Pieţele – o mizerie!

Piteştiul nu mai are pieţele pe care le avea în urmă cu 10 – 15 ani. Simbolul mizeriei şi decrepitudinii este, de departe, Piaţa Ceair. Această piaţă a fost pe vremuri, una dintre cele mai frumoase şi mai bogate pieţe din Piteşti. Tudor Pendiuc a reuşit s-o “asasineze” fiind foarte entuziast de clădirea “multifuncţională” ridicată în această piaţă, probabil fără nici cel mai elementar studiu privind utilitatea şi funcţionalitatea. Clădirea Pieţei Ceair, făcută pe banii piteştenilor, s-a dovedit, în scurt timp o construcţie nepractică, greu de închiriat şi, pe cale de consecinţă a fost abandonată. A devenit, în scurt timp, un “bloc” nenorocit şi inestetic, menit să rămână gol. 80% din spaţiul acestei clădiri este, de ani de zile, neutilizat, iar ţăranii îşi vând produsele bio, sub cerul liber, înghesuiţi, pe nişte tarabe ruginite şi mizerabile. Spaţiul lor comercial a fost restrâns în mod brutal, iar “piaţa” o fac fel de fel de persoane dubioase care vând ţigări, băuturi, blugi etc. Autorităţile par să nu se sesizeze cu privire la mizeria de nedescris din această piaţă, la certurile violente care se încing între şuţi, la taxele de protecţie care se plătesc pentru tarabe, la câinii vagabonzi care îşi fac veacul printre picioarele cumpărătorilor etc. Acestea sunt pieţele piteştene ale secolului XXI – marca Tudor Pendiuc. Nu obosesc să întreb: de ce le trebuia piteştenilor o clădire costisitoare de acest tip, în condiţiile în care piaţa ţărănească a fost, practic, desfiinţată, iar oraşul a fost înconjurat de hypermarket-uri?

Trabagii se calcă pe picioare lângă o clădire nefolosită!

4. Transportul în comun – un dezastru!

Cum bine ştiţi, Piteştiul a avut, timp de 18 ani de la Revoluţie, aceleaşi autobuze vechi, infecte, cu burduf la mijloc. Şi singura alternativă a transportului în comun a reprezentat-o sistemul (de tristă amintire) în regim de maxi-taxi. Atunci s-a dat un tun financiar extrem de puternic: dacă vă mai amintiţi, nu se tăiau bilete, iar călătorii erau transportaţi precum cartofii şi chiar jigniţi de nişte şoferi sub-umani. Presa vremii stă mărturie. În ultimele zile ale ultimei sale campanii electorale, Pendiuc a înlocuit aceste autobuze, iar şoferii noilor maşini, spălate exemplar, purtau cravată – ai fi zis că intrăm în normalitate! Aiurea, dragi cititori! Pendiuc vroia să dea bine în faţa votanţilor, inducând ideea că aşa va fi mereu! Astăzi, transportul în comun este la fel de cenuşiu ca pe vremuri, spoiala care i s-a aplicat nu mai încântă pe nimeni. Iar promisiunea de a extinde transportul în comun în cartierele Piteştiului s-a transformat în demagogie, în minciună sfruntată. Piteştenii din Popa Şapcă şi Tudor Vladimirescu sunt, în continuare, nevoiţi să meargă pe jos de le sună apa-n cap până la prima staţie de autobuz. Argumentul? „E nerentabil să introducem transport în comun în aceste cartiere.” Nerentabil!!! Dar să umplem oraşul de kitsch-uri scumpe o fi rentabil?

Aşa arătau autobuzele piteştene înainte de ultima campanie electorală pentru alegerile locale.

5. Lipsa parcărilor din cartiere – un oraş retrograd şi incomod!

Piteştiul s-a dovedit a fi un oraş mai dinamic decât primarul său care n-a ştiut să se adapteze noilor realităţi. Oamenii au devenit mai activi, numărul maşinilor personale a crescut, iar locurile de parcare au rămas la fel ca pe vremea lui Ceauşescu: puţine şi meschine. Tu n-ai unde să parchezi maşina şi te trezeşti că Pendiuc pozează senin lângă o sculptură abstractă care decorează cine ştie ce parc! Tu distrugi ambreiajul încercând să urci borduri, iar Pendiuc laudă de mama focului arteziana cântătoare. Tu te învârteşti seara câte o oră după câţiva metri pătraţi rămaşi liberi pentru maşina ta, iar Pendiuc apare la televizor vorbind entuziast despre Simfonia Lalelelor. Tipic, nu? Degeaba apăreţi la evenimente îmbrăcat în costum şi cu diagonala tricoloră pe piept, domnule Tudor Pendiuc, noi nu uităm experienţele triste pe care ni le oferă, zi de zi, Piteştiul.

Te poţi învârti şi câte o oră după un loc de parcare… iar pozele arată cu prisosinţă starea asfaltului din cartiere… Se vede, nu?

6. Câinii vagabonzi – o ameninţare pentru copiii noştri! Şi pentru noi!

Câinii vagabonzi au umplut, pur şi simplu, oraşul pendiucian. Nu sunt doar în cartiere. Nu latră doar lângă tomberoanele de gunoi. Nu mârâie doar în pieţele mizerabile din Piteşti, unde le mai pică un os gras. Nu! Îi găsim cu zecile în ceea ce Pendiuc vroia să fie centrul civic al oraşului! Argumentul lui Pendiuc, la vremea punerii pavelelor roşii, era acela că orice delegaţie străină vede întâi centrul oraşului şi “trebuie să fie frumos”! Patetic argument! Orice „delegaţie străină” vede întâi câinii vagabonzi. Oare Pendiuc ştie că este posibil oricând să avem de-a face cu turbarea care, la om, este 100% mortală? Oare a fost informat că rareori spitalele sunt dotate cu Verorab şi că, în lipsa acestui vaccin, se lasă cu moarte de om? Eu unul n-aş dormi liniştit să ştiu că oraşul al cărui edil sunt este plin de câini vagabonzi.

7. Lipsa locuinţelor pentru tineri – o problemă socială!

Milionul de euro care a fost cheltuit pentru arteziana cântătoare, plus banii daţi pe artezienele din cartiere puteau fi folosiţi pentru construirea unui bloc pentru tinerii care n-au locuinţă. Dar un bloc social, decent şi funcţional, cu chirii minime, era o investiţie care nu dădea bine în faţa prostimii care se adună seară de seară să „contemple” un simplu joc de lumini. Poate nu de pavele kitschos – “decorative” era nevoie în acest oraş, ci de rezolvarea unei probleme sociale. Poate, poate, poate…

8. Servicii publice – execrabile!

Hai, să le amintim piteştenilor zilele pe care le-au petrecut în frig şi fără apă caldă. Hai să le amintim despre facturile umflate, de preţul gigagcaloriei, de pierderile pe care au trebuit să le plătească, de momentele când se trezeau de dimineaţă şi aşteptau jumătate de oră să curgă apă caldă la robinet, de serile în care le îngheţau copiii în case. Atâta a vorbit Tudor Pendiuc de strategia pentru încălzire până când s-a ales praful şi de fosta Termoficare – un mamut ineficient care a generat extraordinar de multe pierderi – şi de actualul serviciu de Termoficare care îşi execută clienţii la 30 de zile de la neplata facturii, ca şi cum ar avea cine ştie ce performanţe şi, vezi doamne, piteşteanul de rând merită executat la cea mai mică întârziere. În privinţa altor servicii publice, să mai amintesc de poliţia comunitară, de cei care trebuie să vegheze la liniştea şi ordinea publică? Personal, cred că nu mai este nimic de spus în condiţiile în care, la tot pasul, te abordează valutari grăbiţi să schimbe dolari şi euro, şuţi gata să-ţi vândă bijuterii din aur, şaveici pornite să-şi ghicească în palmă contra portofel, şperţari ieftini, încasatori de taxă de protecţie şi fetiţe care-şi vând „farmecele” la colţ de bloc. Ce fac cei responsabili cu asanarea oraşului? Dorm pe banii noştri?

9. Traficul rutier – mai aglomerat decât în capitală!

Da, probabil că, dacă investiţiile ar fi fost făcute cu cap, Piteştiul ar fi avut astăzi un alt sistem rutier şi n-am fi fost martorii unor caramboluri demenţiale. Pentru a fi avut un altfel de oraş, resistematizarea lui ar fi trebuit să înceapă, probabil, imediat după Revoluţie, drumurile să fie considerabil lărgite, să se fi construit pasaje subterane şi supraterane care să fluidizeze traficul, să se fi investit, ani în şir, în lucruri cu adevărat importante. Ei bine, acei ani au trecut în van, iar astăzi ne trezim cu un oraş eminamente sufocat.

10. Mizeria şi focarele de infecţie din cartiere – un motiv de scârbă permanentă

Pe vremuri, Piteştiul era un oraş extraordinar de curat şi excela la capitolul spaţiu verde. Acele vremuri au trecut şi, acolo unde ar fi trebuit să vedem un pom, vedem fie pavele, fie un morman de gunoi. Este clar că nimeni nu-şi mai face cumsecade treaba, însă Tudor Pendiuc, senin cum îl ştim, se pregăteşte de Simfonia Laleleor, un eveniment politico-mediatic numai bun să-i asigure capitalul de imagine de care are nevoie. Este ca şi cum ai da acasă o mare petrecere, dar debaraua, baia şi cămara sunt pline de mucegai, mizerie şi păienjeni. Păcat că acest primar care îşi începuse acceptabil demersul edilitar a eşuat în campanii de imagine fără consecinţe notabile pentru spaţiul public.

Ar mai fi multe de scris despre starea jalnică a parcurilor piteştene, despre inexistenţa locurilor de joacă pentru copii în cartiere, despre crearea Filarmonicii în lipsa unui sediu potrivit pentru aceasta (bietul public meloman transpiră sau îngheaţă în sala comunistă de la Casa Sindicatelor, în funcţie de anotimp), despre confiscarea culturii (devenite un vehicul pentru mediatizarea celor mai penibile activităţi edilitare), despre amplasarea celor mai fistichii monumente „artistice” pe spaţiul public (oare or avea toate aviz de la Direcţia Culturii), despre compromiterea aproape totală a ideeii de urbanism prin construirea haotică de clădiri, prin mixarea nepotrivită a stilurilor, despre… şi despre… Dar poate că pentru săptămâna asta este suficient atât!


Follow

Get every new post delivered to your Inbox.