Scriitorii plânsului şi-ai uitării

Am urmărit pe net o polemică între scriitorii locali. Iată faptele… Epigramista Negreanu cică n-a ajutat-o pe o iubită din tinereţe a poetului Diaconu să avorteze, iar Diaconu îi poartă sâmbetele. Scriitorul Eeremia spune despre epigramista Negreanu că e o scriitoare fără valoare. Sibiceanu este ameninţat cu dezvăluiri despre viaţa sa intimă dacă nu demisionează de la revista “Argeş”, revistă de la conducerea căreia Jean Dumitraşcu deja a demisionat.

Nu ţin parte nimănui, scriu ca om al comunităţii, nici măcar ca ziarist. Mi se pare sfâşietor ca nişte oameni de cultură şi nişte scriitori să decadă până la a se ameninţa între ei cu dezvăluiri despre viaţa intimă. Pudibonderia a murit demult, mizerii legate de avorturi şi de relaţii sexuale am mai văzut la vedetele din show-bizz. Ameninţări şi răzbunări crude am văzut la politicieni. Astfel de indivizi arată cât decade un om – şi nu mă miră. Dar oamenii de cultură, scriitorii, există pentru a echilibra balanţa socială. Ca să nu trăim în iad, acolo unde o vedetă porno înjură o altă vedetă porno, doi scriitori pot purta o dispută de idei. Acolo unde politicienii se denigrează mârlăneşte, artiştii se ironizează inteligent şi fin. Societatea este o bună arenă pentru încleştările spiritului, intelighenţia este ultima care ar trebui s-o transforme în latrină. Or, iată-i renunţând la duelul spiritual şi aruncându-şi în cap şuvoaie de lături.

Păcat! Ştiu că în mediul scriitoricesc există sărăcie şi dezbinare. Orgoliile nu lipsesc. Fiecare visează să-i tragă după el pe toţi ceilalţi, să fie el stăpânul corăbiei. În tinereţe fiecare a visat, poate, să devină un mare scriitor. Dar, vai, corabia se scufundă, pânzele sunt sfâşiate, iar echipajul e nebun, fiecare se bate cu fiecare. Inutil să mai spun că toate astea nu vor duce nicăieri, nu va exista un învingător şi un învins, va rămâne în aer o duhoare de vidanjă, atâta tot.

Recunosc, am scris şi eu, ironic şi usturător, despre scriitorii locali. Nu foarte des, totuşi, fiindcă scriitorii locali îmi sunt mai degrabă indiferenţi. Mi-a plăcut să le scurtez aripile care deveniseră atât de mari, încât atârnau trist. Dar nu mă gândeam că ei îşi pot reteza unul celuilalt însăşi fiinţa. Nu-mi doresc ca Piteştiul, un oraş amărât – non-cultural, din punctul meu de vedere – să ajungă să însemne ceva pe harta culturală a României, fiindcă ştiu că aşa ceva nu va fi niciodată posibil. Îmi doresc ceva mai simplu: restabilirea decenţei. Nu te condamnă nimeni dacă eşti un scriitor mediocru sau slab. Dar iriţi pe toată lumea dacă eşti un caracter scârbavnic.

Cu această polemică în creier, răsfoiesc revistele culturale locale şi cărţile scriitorilor locali, privesc deznădăjduit la evenimentele culturale pe care le organizează în decorurile şi atmosfera din anii 80… Înţeleg că nu produsul cultural finit este scopul acestor oameni. Dacă acesta ar fi scopul, am vedea mari romane, mari cărţi de poezie, mari tablouri, mari evenimente – iar scena socială ar fi ocupată de efervescenţa pe care numai un duel spiritual fair şi de calitate o poate crea.

Hai, dezvăluiţi unii despre alţii istorii sexuale sordide şi ameninţaţi-vă unul pe celălalt cu demisia! Următorul pas e să deveniţi politicieni. Iar următorul, să evoluaţi în show-bizz-ul de cea mai proastă calitate, alături de Sexy Brăileanca şi Eva Kent.

Aţi devenit cozile de topor ale lui Bebe Ivan!

- Ruşine presei locale! -

Să fii o femeie îndeajuns de nemâncată încât să o faci pentru bani. Să rabzi un arsenal întreg de slănuri care se pun în mişcare, năduşindu-ţi în nas, pentru bani. Umilitor, mai ales ştiind că majoritatea bărbaţilor ajunşi în situaţia de a plăti o femeie – în bani sau în pizza – sunt ori bătrâni, ori diformi. Dar, dincolo de sordidul involuntar, fiecare face ce vrea cu trupul lui şi cu banii lui, nemaivorbind că, în ţările civilizate, prostituţia e legală.

Sexgate-ul băbănez e, însă, cu totul special. Are ca ingredient principal prostituţia “înnobilată” cu puţin jurnalism.

Departe de mine să insinuez că jurnalista Simona Diaconu s-ar fi culcat cu primarul Bebe Ivan (au apărut voci care spun că nuuuuu), după cum – absurdul şi ironia sunt infinite – Bebe Ivan n-are nicio treabă cu şuncile transpirate de la începutul editorialului, el fiind un suplu Apollon liposucţionat, scoborât din mitologie drept în Băbana.

Ceea ce n-au înţeles jurnaliştii argeşeni e că prea puţin contează, în lumea asta, cine cu cine şi-o trage. Teoria mea e simplă: omenirea face sex de mii de ani şi încă se mai miră! Uite de aia nu mai puteau dormi la conferinţele de presă ziarele piteştene ale lui Peşte Fiert: că ştomeleagul lui Bebe a poposit în văgăuna Simonei.

Bă, idioteişăn, voi n-aţi priceput că, la mijloc, e doar o răzbunare? Chiar vă place să deveniţi cozile de topor ale lui Bebe? Ziceţi mai bine că v-a mirosit a sânge şi a victimă, că v-a excitat ideea să daţi şi voi o cizmă-n botul unui om căzut, că în sfârşit aveţi un subiect tabloid care să vă vândă rahaturile pe care le numiţi ziare! Adică, în mintea voastră, Simona e vinovată, dar Bebe nu e! L-o fi violat, mai ştii?

Cât despre acuzaţiile de şantaj, orb să fii să nu-ţi dai seama că, în ziua de azi poţi înregistra şantajul cu un banal reportofon digital pus în buzunarul de la piept al cămăşii sau cu telefonul mobil. Îl şantaja Simona pe Bebe o dată, de două ori, de cinci ori…, iar Bebe ce făcea? Venea, spăşit, la ziare şi spunea că Simona i-a supt-o! Deci, nu ştiu cum sunt ăştia doi, protagoniştii scandalului, nu ştiu câte parale face intelectul lor (adică ştiu, dar mă abţin), însă voi aţi fost de 10 ori mai proşti.

Să fi venit Bebe la mine cu căcaturile astea, îl trimeteam la “blimbare” de nu se vedea! Cum adică ţi-a supt-o, mă? Şi tu de ce ai stat, dacă nu vroiai să ţi-o sugă? Şi, dacă tot ţi-a supt-o, acum ce faci? O pârăşti la ziar? Deci, percepţia cum că presa e de rahat vine şi din faptul că ziariştii caută cu degetul în rahatul lui Bebe şi pe urmă bagă, pofticioşi, în gură.

În altă ordine de idei, ştie toată lumea că există foarte multe pizduţe prin presă, care caută să şi-o tragă cu politicieni pentru un ban, acolo. Dar, în toată această afacere, de vină e politicianul care acceptă să plătească publicitate la ziar pentru un orgasm la botul calului, de vină e patronul cel zgârcit care angajează, pe bani puţini, pizduţe analfabete în loc să vâre banii în profesionişti, nu e de vină, neapărat, numai ziarizduţa. Pe bune, dacă nu mi se face chiar milă când văd că toată lumea dă în fătuci căzute. Şi nu sunt numai ziarizde. Sunt şi PR-izde. Sunt şi secretarizde. Sunt multe.

Despre presă în general, nu vreau să mai fac alte comentarii: eu nu mai spun, de multă vreme, nimănui, că sunt ziarist. Spun că sunt astrolog sau teozof, găsesc eu.

Păcat de ziariştii autentici şi de ziaristele care chiar cred în meseria asta. Acesta e climatul în care sunt nevoiţi/nevoite să lucreze.