Îmi plac călugăriţele

Când eram mai tineri făceam, în joacă, o împărţeală cinstită: muzica era fie rock, fie lentă. Împărţeala asta se transfera asupra oamenilor (Papa este rock, Bush este lent), asupra lucrurilor (motocicletele sunt rock, maşinile sunt lente), asupra stărilor amoroase existenţiale (dragostea este rock, pornografia este lentă), asupra cititului (cărţile sunt rock, ziarele sunt lente), mă rog, aţi prins ideea… Tot ce e bun, e rock. That woman rocks! Femeia aia e rock. Cealaltă e lentă. (Evident, nu eram originali, eram doar inspiraţi de aceste emisiuni de divertisment, geniale.)

Ei bine, nu ştiu de ce, am socotit întotdeauna că călugăriţele (sic, bre!) sunt foarte rock. Vă amintiţi călugăriţele care au jucat cu Louis de Funes în seria “jandarmilor”?Toată viaţa mi-am dorit să pot conduce o maşină cum conducea nebuna aia de călugăriţă dominicană (sau Dumnezeu ştie de care o fi fost) un superb Citroen de Gaulle vintage, care avea nişte suspensii teribile şi forma unei broscuţe sexoase. Fitipaldi era mic copil.

Ei bine, recent, faza s-a întâmplat în realitate, în Italia, când trei măicuţe au fost prinse fugind, ca nebunele, cu 180 de km/h pe autostradă.

Ele au fost oprite de poliţişti, iar poliţiştii nu au ţinut cont de explicaţia lor: se grăbeau spre reşedinţa de vară a Papei, pentru că doreau să afle veşti despre starea de sănătate a suveranului pontif. Călugăriţa aflată la volan, în vârstă de 56 de ani, a fost amendată cu 375 de euro şi a rămas fără carnet pentru o lună.

Asta vrea să spună că călugăriţele (sic, again!) chiar sunt rock. Iar dacă sunt tinere şi mişto, îţi imaginezi, pe dată, că pe sub rasa aia nu mai poartă nimic, adică ai risca o spovedanie prelungită într-un confesional din lemn de trandafiri…

Tu eşti, mă, “proactive”?

Arătările umane care mă amuză cel mai tare sunt “profesioniştii”, fie că sunt ei bancari, aitişti, vânzători sau mai ştiu eu ce. Mai ales vara, când poartă costume negre sfidând cele 40 de grade, sunt adorabili.

Pentru cei care n-au devenit încă aşa ceva şi vor să poată face sex până la 70 de ani, precum şi să simtă gustul mâncării (de oricare tip, mai puţin junck food) recomand o burtă zdravănă de râs, inevitabilă la citirea termenilor care urmează…

Pe mine mă amuză infinit termenul “proactive”. Este pur şi simplu genial

Verbe… aggregate, benchmark, cultivate, deliver, deploy, disintermediate, drive, e-enable, embrace, empower, enable, engage, engineer, enhance, envisioneer, evolve, expedite, exploit, extend, facilitate, generate, grow, harness, implement, incentivize, incubate, innovate, integrate, iterate, leverage, matrix, maximize, mesh, monetize, morph, optimize, orchestrate, productize, recontextualize, reintermediate, reinvent, repurpose, revolutionize, scale, seize, strategize, streamline, syndicate, synergize, synthesize, target, transform, transition, unleash, utilize, visualize, whiteboard

Adjective... 24/365, 24/7, B2B, B2C, back-end, best-of-breed, bleeding-edge, bricks-and-clicks, clicks-and-mortar, collaborative, compelling, cross-platform, cross-media, customized, cutting-edge, distributed, dot-com, dynamic, e-business, efficient, end-to-end, enterprise, extensible, frictionless, front-end, global, granular, holistic, impactful, innovative, integrated, interactive, intuitive, killer, leading-edge, magnetic, mission-critical, next-generation, one-to-one, open-source, out-of-the-box, plug-and-play, proactive, real-time, revolutionary, robust, scalable, seamless, sexy, sticky, strategic, synergistic, transparent, turn-key, ubiquitous, user-centric, value-added, vertical, viral, virtual, visionary, web-enabled, wireless, world-class

La ce mă gândesc eu când mă gândesc, mergând pe stradă cu un aer aiurit

…să joci tetris în 4 dimesiuni (şi să te enervezi când pierzi), să vezi un obiect din toate părţile în acelaţi timp (ambiţia cubismului), să citeşti în germană “Fenomenologia Spiritului” de Hegel (şi să speri că, într-o zi, îţi va folosi la ceva), să crezi în Dumnezeu (şi să iei ţeapă), să speri că vei câştiga la Loto (să câştigi şi să afli că ai cancer la pancreas, ca Patrick Swayze), să te muţi în China (şi să circuli, până ţi se face foame, cu metroul, speriat la gândul că la “snack”-ul din colţ nu vei mai găsi tarantule fripte), să-ţi cumperi, în rate, plasmă de doi pe doi (ca să te uiţi la OTV), să te străduieşti să cucereşti o femeie cu un trup superb şi cu ochii-ape-adânci (şi să constaţi că vorbeşte cu “Fă!”), să înveţi japoneză pentru că ai văzut că poţi (dar să n-ai unde s-o vorbeşti niciodată), să faci carieră într-o mare corporaţie (şi să te facă fericit, de fapt, un fir de iarbă), să furi o pictură celebră şi să vrei s-o vinzi pe piaţa neagră (dar să nu ţi-o cumpere nimeni pe motiv că “e fake”)…

Voi la ce vă gândiţi?

Câteva idei

…în fuga calului…

1. E criză, aţi făcut rate lunare, pe 40 de ani, nu aveţi din ce le plăti, fiindcă euro a ajuns 4.3 lei – şi băncile au să vă ia casa, maşina & nevasta. Foarte bine, în ciuda acestor greutăţi, e vremea să susţinem şi noi economia naţională, cumpărând numai ce este românesc. Având această convingere în cuget şi-n simţiri, trăiesc o dramă totală, constatând că singurul lucru românesc pe care-l mai pot găsi, de exemplu, prin pieţe – şi pe care-l cumpăr plin de avântul redresării – e leuşteanul.

2. În judeţul Argeş există o comună. Se numeşte Băbana. Între primarul acestei comune (Bebe Ivan) şi o ziaristă băştinaşă (Simona Diaconu) a ieşit un sexgate de toată frumuseţea. Se pare că suspecţii n-au făcut, chiar de fiecare dată, sex, pentru că ea, la un moment dat, conform declaraţiilor primarului, a vomitat. Dar, ca-n orice sexgate respectabil, au avut grijă – mai ales el – să afle toată lumea. (Ea, bineînţeles, nu se va abate de la scenariu şi îl va da în judecată.) Bebe Ivane eşti o ruşine pentru stirpea masculină! Chiar dacă toate astea sunt adevărate, tu, ca bărbat, n-ar fi trebuit să le declari în presă nici picat cu acid sulfuric. Simona – despre care nu putem spera decât că, data viitoare, va avea ceva mai mult cap (şi chiloţii pe ea însăşi) – a fost cu 10 clase peste tine. De la Mişu, un sincer şi călduros “Sictir!”

3. Revenind la criză, în seara asta, mi-a fost dat să aud cea mai cretină întrebare pe care un ziarist de la Bucureşti i-a adresat-o lui Francois Fourmont, directorul Dacia-Renault: “De ce Renault n-a intervenit în negocierea României cu UE, privind taxa de poluare?” Probabil, deja obişnuit cu tembelismul unora dintre gazetari, Fourmont a răspuns sec: “Pentru că e de datoria Guvernului român să negocieze astfel de lucruri. Negocierile acestea se poartă între un stat şi alt stat.” Şi, da, e normal să se închidă juma’ de Dacie, dacă românul preferă să-şi cumpere BMW-uri SH… spunea Mişu, proaspăt posesor de Logan

4. Încheind în acelaşi ton, maşina pe care mi-am luat-o acum 4 zile este, în seara asta, mai scumpă cu… vreo 3.000 de RON. Ştiam eu de fug, umăr la umăr cu Euro.

5. Cristian Cocea revine în Blogosfera cu “B” mare. (Se cam lenevise, adevărul ăsta e!)

4. Luminiţa mă premiază cu o cupă de aur. Mersi, ma dame! Iată cupa, am luat-o şi am pus-o bine, aici, la colecţie, printre alte trofee. Tare mult îmi place să primesc premii, fiindcă, uneori, sunt narcisist. (Cum ai ştiut?)

Replici

Mişu (calm, filosofic, închipuit): Căsătoria este construcţie epică. Iar amantlâcul este construcţie lirică.

Cristi (zâmbind subţire): Iar dacă te prinde…, atunci să vezi construcţie dramatică!

Leapşa Luminiţei: răspuns

Luminiţa îmi dă o “leapşă” mişteaux. Să fotografiez cana mea preferată, aceea din care obişnuiesc să-mi beau cafeaua, după care să transcriu prima frază din prima carte care-mi pică în mână, acolo unde se întâmplă să se deschidă respectiva carte…

Păi, ca orice pantuflar care se respectă, normal că am o cană preferată, numai şi numai a mea. E o ceaşcă mai mare, de fapt. Şi e roşie & veselă, pentru că nu-mi plac cafelele triste şi… nevorbite.

Cât despre carte…, o scot de la începutul raftului al treilea… Se cheamă “Mass media sau mediul invizibil“, de Marshall McLuhan. O deschid… Şi scrie aşa:

“Kennedy poate fi considerat cel dintâi preşedinte ales graţie televiziunii, pentru că el a fost primul politician american important care a înţeles dinamica şi liniile de forţă ale iconoscopului.“

P.S. Cana mea preferată e pe birou. Uite, vezi? Era să uit…

Cu ţara-n nori

sursa

O fi de la promisiunile PSD-ului?

Oare ce ar spune…

Mă gândeam… Oare ce ar spune persoanele publice din Argeş despre criză?

Constantin Nicolescu: Dom’ne, deci nu e neapărat criză! E un “contest” nefavorabil. Doar n-o să se oprească PSD-ul din cauza crizei. Aşa spune presa, ca să amplifice “contestul”.

Mihai Golescu: E criză. E clar că e criză. Să facem imediat o şedinţă de redacţie. Unde e Lixandru?

Gheorghe Smeoreanu: Donoiu şi Alexandrescu. Estropiaţii ăştia doi aduc criza pe aceste meleaguri. Frustraţii ăştia cu libidoul nesatisfăcut în care eu ghicesc putreziciunea ratării. Am studiat psihopatologia, ştiu ce spun.

Marilena Baraţă: Acest om bolnav a venit la noi, la OTV, s-a rugat fierbinte la Dumnezeu, a avut încredere şi s-a făcut bine. Criza a fost depăşită.

Adrian Miuţescu: Noi nu vom tolera ieşirile populiste ale PSD-ului şi ne vom bate să oprim această criză pe care acest partid de corupţi a instaurat-o în detrimentul, până la urmă, al populaţiei.

Filip Georgescu: Dom’ne şi cu criza asta… Îi afectează pe ăia săraci cu duhul, că, dacă eşti prost, te doare şi fără criză.

Cristian Boureanu: Dacă Tăriceanu crede că noi nu ştim că de la el vine criza se înşeală! E bolnav de putere Tăriceanu – a înţeles toată lumea, iar noi nu vom sta cu mâinile în sân!

Anca Barbu: De vină e Pendiuc! Adică Bratu. Voi chiar nu vedeţi că ei doi se fac vinovaţi de criza asta fără precedent?

Mihai Alexandrescu: OK, e criză! Dar asta nu înseamnă că n-o să teoretizăm un pic. Doar aşa o să înţelegem.

Mihai Paul Codunas: E criză, pentru că au acordat, ca nesimţiţii, credite fără să aibă acoperire în bani. Toată lumea ştie, poporul o să-i sancţioneze aspru.

Tudor Pendiuc: Sărumâna, bunăziua, e criză! Da’, nuuu’! Că nu afectează Piteştiul! Nuuuuu! Noi am aranjat deja să fie concert în Piaţa Milea, cu Andra, cu mititei, cu bere. Ce treabă avem noi cu crizele lor?

Constantin Tămagă: Tot bietul agricultor o să sufere.

Nimicuri pe care nu le aruncăm

Ce poate fi mai înspăimântător decât casele boşorogilor?

Dacă aş putea, aş instaura dictatura unui Delete transcendent şi omnipotent care să se pogoare unde trebuie – să ne elibereze pe toţi de inutilităţile râncede ale trecutului.

Eu unul, în numele unei igiene mentale fireşti, am şters două bloguri, am aruncat la gunoi tone de manuscrise, ziare, însemnări şi ce naiba oi mai fi scris de-a lungul vremii, iar în numele igienei locative, pot spune, cu mândrie, că n-am în casă urmă de vechitură, cu excepţia obiectelor care merită păstrate sau îmi sunt încă folositoare. Nu m-am întrebat niciodată ce rămâne, lasă să rămână praful şi neantul. Ei bine, azi, întâmplarea a făcut să trag cu ochiul în apartamentul unei cucoane de vârsta lui Hamurabi. Deschisese uşa ca să vadă, după un obicei tipic românesc, cine intră în bloc. Văzând că sunt eu, m-a ţinut de vorbă, în uşă, timp în care mi-au ieşit bube pe piele de la mirosul de ceapă prăjită & mucegai stătut care-i răzbătea din apartament.

Nu vreţi să ştiţi ce am văzut – atât cât am văzut – de acolo, din cadrul uşii. În numele cărei logici îţi trebuie, la tine acasă, zeci de mii de borcane împrăştiate peste tot, tone de bibelouri pline de praf, covoare roase de molii, cutii de carton (din alea de televizor), mobile vechi & rupte, decorate cu mileuri şi cu glastre ciobite, tablouri kitsch-oase pe pereţi şi vederi de la mare lipite pe oglindă? O pisică muribundă şi un pekinez senil, flori plantate în oale de tinichea cu smalţul sărit, căni din argilă (plesnite) agăţate de pereţi, taloane de pensie prinse cu pioneza în cuier, seria completă de manuale de clasa a III-a (probabil, ale nepoţilor), ursuleţi de pluş jegoşi şi descusuţi, precum şi cărţi de telefon de acum 10 ani?

Asta e doar ce am putut să văd de acolo, din uşă. Istoria unui om poate fi făcută din milioane de nimicuri, deprimante, inutile, multe, slinoase, murdare şi sufocante. O istorie tristă.