Aşa s-a grohăit cândva. Aşa s-a mâncat marmeladă cu polonicul

O administraţie locală de căcat

… are Piteştiul.

Ştiu, îmi propusesem să nu mai folosesc cuvinte tari, dar până şi cuvintele tari sunt prea slabe, în raport cu indiferenţa, nesimţirea, lipsa de reacţie, îndobitocirea oamenilor… Nu, nu e vorba de apa caldă în postarea asta. Eu am centrală şi mi se rupe de ăia care au crezut în viitorul luminos al Termoficării. Dacă am scris despre apa caldă, am scris şi eu, aşa, ca să mă amuz de imbecilismul celor care se spală cu apă rece la curul cu care au votat.

În fine, e vorba despre câinii vagabonzi. Câinii vagabonzi de care o administraţie impotentă şi, cum am spus, de căcat, nu e în stare să scape, de 20 de ani încoace, de când am ieşit cu toţii din lagărul comunist.

Merge Mişu liniştit cu maşina către hypermarket. 50 km/h, fiindcă respect legea cu stricteţe. Stradă cu sens unic, trei benzi, eu – pe banda cea mai din dreapta. În stânga mea, maşini, evident. La un moment dat, dintre maşinile din stânga, părăsind haita alături de care năvălise lătrând în mijlocul străzii, îmi sare în faţa maşinii un câine maidanez mare cât un viţel. Sare brusc, cu o viteză incredibilă, abia scăpase de un impact cu maşinile pe care le aveam, aşa cum am spus, în stânga. Mi-a fost imposibil să-l evit, impactul s-a petrecut într-o sutime de secundă. L-am târât pe sub maşină şi, în final, am trecut peste el cu roata din dreapta-spate. (În service, când mi-au pus maşina pe elevator, am putut să-i văd trei sferturi din blană rămasă pe şasiu.) Dacă luam de volan stânga provocam un cataclism pe şosea. Dacă luam de volan dreapta, mă suiam pe trotuar, iar pe trotuar erau copii care se plimbau cu tricicleta. Aşa că reacţia de o sutime de secundă a fost să ţin volanul drept. Derepajul spre dreapta a fost mic, n-am putut să-l controlez.

Efecte: farul spart, proiectorul distrus, bara distrusă, radiatorul distrus. Maşina a derapat puţin dreapta, ambele portiere din dreapta zgâriindu-se şi îndoindu-se de stâlpişorii de la marginea trotuarului.

Aşa cum am spus: nu se poate spune că nişte câini trăiesc printre noi. Noi trăim printre câini.

Îmi este jenă că sunt român. Îmi este silă că sunt român. Îmi este scârbă de această ţară în care m-am născut. Vroiam să încep o serie de articole depre “România bună”. Nu mai e cazul.

Şi, da: câinele a murit.

Şi, da: mi-a fost milă, mi-a fost o nesfârşită milă, chiar tremuram de milă, când l-am văzut cu botul plin de sânge.

Kitsch ce mai contemplăm azi?

Prietenul Silviu Antone şi-a făcut blog. Şi începe cu un subiect care-mi place: biserica Sf. Nicolae, din Piteşti.

A fost o biserică superbă pe care au dărâmat-o comuniştii, mai demult, cu tancurile. Dat fiind că ideile cretine nasc entuziasm, iată că într-o bună zi ne-am trezit cu o machetă absolut jalnică a acestei biserici, în centrul Piteştiului! “Jalnică” e un termen blând. Macheta este – vă rog să mă scuzaţi – de c…t! Un kitsch mai urât ca ăsta nici în şatra de ţigani nu găseşti.

E bine că a reacţionat Silviu, pentru că, dacă ne strângem mai mulţi, poate reuşim să înlăturăm mizeria aia de acolo.

Această machetă este o luare în derâdere a fostei biserici. După ce comuniştii au dărâmat-o, contemporanii au reuşit s-o arunce în penibil.

Mai jos, vedeţi o fotografie cu Piteştiul de altă dată. Aşa arăta biserica originală: avea demnitate, măreţie, rafinament. Era pur şi simplu frumoasă. Comparaţi, vă rog, turlele machetei (care parcă sunt făcute de un ţigan căldărar beat), cu turlele din fotografia de epocă (acestea seamănă cu nişte picături de ambrozie împietrite pe turnuri)!

Dacă ar scrie câteva rânduri toţi bloggerii piteşteni pe tema asta, ar fi bine.

Aţi devenit cozile de topor ale lui Bebe Ivan!

- Ruşine presei locale! -

Să fii o femeie îndeajuns de nemâncată încât să o faci pentru bani. Să rabzi un arsenal întreg de slănuri care se pun în mişcare, năduşindu-ţi în nas, pentru bani. Umilitor, mai ales ştiind că majoritatea bărbaţilor ajunşi în situaţia de a plăti o femeie – în bani sau în pizza – sunt ori bătrâni, ori diformi. Dar, dincolo de sordidul involuntar, fiecare face ce vrea cu trupul lui şi cu banii lui, nemaivorbind că, în ţările civilizate, prostituţia e legală.

Sexgate-ul băbănez e, însă, cu totul special. Are ca ingredient principal prostituţia “înnobilată” cu puţin jurnalism.

Departe de mine să insinuez că jurnalista Simona Diaconu s-ar fi culcat cu primarul Bebe Ivan (au apărut voci care spun că nuuuuu), după cum – absurdul şi ironia sunt infinite – Bebe Ivan n-are nicio treabă cu şuncile transpirate de la începutul editorialului, el fiind un suplu Apollon liposucţionat, scoborât din mitologie drept în Băbana.

Ceea ce n-au înţeles jurnaliştii argeşeni e că prea puţin contează, în lumea asta, cine cu cine şi-o trage. Teoria mea e simplă: omenirea face sex de mii de ani şi încă se mai miră! Uite de aia nu mai puteau dormi la conferinţele de presă ziarele piteştene ale lui Peşte Fiert: că ştomeleagul lui Bebe a poposit în văgăuna Simonei.

Bă, idioteişăn, voi n-aţi priceput că, la mijloc, e doar o răzbunare? Chiar vă place să deveniţi cozile de topor ale lui Bebe? Ziceţi mai bine că v-a mirosit a sânge şi a victimă, că v-a excitat ideea să daţi şi voi o cizmă-n botul unui om căzut, că în sfârşit aveţi un subiect tabloid care să vă vândă rahaturile pe care le numiţi ziare! Adică, în mintea voastră, Simona e vinovată, dar Bebe nu e! L-o fi violat, mai ştii?

Cât despre acuzaţiile de şantaj, orb să fii să nu-ţi dai seama că, în ziua de azi poţi înregistra şantajul cu un banal reportofon digital pus în buzunarul de la piept al cămăşii sau cu telefonul mobil. Îl şantaja Simona pe Bebe o dată, de două ori, de cinci ori…, iar Bebe ce făcea? Venea, spăşit, la ziare şi spunea că Simona i-a supt-o! Deci, nu ştiu cum sunt ăştia doi, protagoniştii scandalului, nu ştiu câte parale face intelectul lor (adică ştiu, dar mă abţin), însă voi aţi fost de 10 ori mai proşti.

Să fi venit Bebe la mine cu căcaturile astea, îl trimeteam la “blimbare” de nu se vedea! Cum adică ţi-a supt-o, mă? Şi tu de ce ai stat, dacă nu vroiai să ţi-o sugă? Şi, dacă tot ţi-a supt-o, acum ce faci? O pârăşti la ziar? Deci, percepţia cum că presa e de rahat vine şi din faptul că ziariştii caută cu degetul în rahatul lui Bebe şi pe urmă bagă, pofticioşi, în gură.

În altă ordine de idei, ştie toată lumea că există foarte multe pizduţe prin presă, care caută să şi-o tragă cu politicieni pentru un ban, acolo. Dar, în toată această afacere, de vină e politicianul care acceptă să plătească publicitate la ziar pentru un orgasm la botul calului, de vină e patronul cel zgârcit care angajează, pe bani puţini, pizduţe analfabete în loc să vâre banii în profesionişti, nu e de vină, neapărat, numai ziarizduţa. Pe bune, dacă nu mi se face chiar milă când văd că toată lumea dă în fătuci căzute. Şi nu sunt numai ziarizde. Sunt şi PR-izde. Sunt şi secretarizde. Sunt multe.

Despre presă în general, nu vreau să mai fac alte comentarii: eu nu mai spun, de multă vreme, nimănui, că sunt ziarist. Spun că sunt astrolog sau teozof, găsesc eu.

Păcat de ziariştii autentici şi de ziaristele care chiar cred în meseria asta. Acesta e climatul în care sunt nevoiţi/nevoite să lucreze.