Astăzi am participat, împreună cu prietenul Dan Marius Donoiu, directorul Ziarului de Argeş, la Argeş TV, la o emisiune realizată în timp ce procurorii DNA sigilau calculatoarele din redacţia ziarului TOP şi confiscau carneţele de notiţe ale jurnaliştilor.
Reiau, în scris, ideile pe care le-am enunţat la televizor şi îi asigur pe colegii mei de la TOP că măcar o parte a presei este alături de ei – în numele solidariţătii de breaslă. Şi în numele libertăţii de exprimare, în caz că această libertate a avut, în vreun fel oarecare, de suferit.
De ce am emis mereu opinia că justiţia ar trebui să înceapă cu cei ce fac afaceri cu statul? Pentru că asta ar fi, de fapt, o justiţie destinată omului de rând.
Spaţiul public, aparţinând în egală măsură tuturor cetăţenilor, a rămas la nivelul de dezvoltare al anilor ‘90, pentru că o bună parte din banii destinaţi investiţiilor publice vor fi alimentat, pe căi necunoscute, diverse interese personale ale unor grupuri oculte. Din cauza asta, după 20 de ani de „viaţă liberă”, nu avem, de exemplu, drumuri bune, şcoli dotate, spitale performante şi de asta vedem, la tot pasul, funcţionari mai bogaţi ca întreprinzătorii privaţi.
În Argeş, justiţia a început cu arestarea lui Cornel Penescu şi a continuat, săptămâna aceasta, cu percheziţia & ridicarea calculatoarelor de la ziarul TOP.
Penescu, din câte ştiu, n-a făcut afaceri cu statul – în detrimentul interesului public şi în avantajul cine ştie cui – dimpotrivă, societăţile sale, prin impozitele plătite, se constituiau într-un important contributor la bugetul de stat. Nu ştiu dacă e vinovat sau nu. În cazul lui, mi se pare inadecvat arestul. O precizare explicită a argumentelor legale care au dus la această etapă ar fi edificatoare pentru toţi cei care îşi pun întrebări.
Mi-e greu să cred că, la rândul lor, ziariştii de la TOP – care scriu ştiri şi articole de la Prefectură, Consiliu Judeţean, Primărie, partide politice – figurau, în vreun fel, de pe harta corupţiei din Argeş. Îi cunosc de ani de zile pe aceşti ziarişti. Iar părerea mea este că şantajul şi corupţia sunt mai departe de ei decât este Terra de nebuloasa din Andromeda.
Ce naiba să citeşti atât de ieşit din comun în agenda lui Claudiu Diţa? Cât de incendiare să fie ciornele editorialelor lui Codunas? Sau poate că echilibrul dreptăţii era foarte puternic afectat, pe plan local, de articolele mondene ale Dorinei Duruinu – şi trebuia să vină mascaţii.
Ideea că se căutau materiale care ar fi putut fi folosite ca „instrumente de şantaj” mi se pare forţată. Să înţelegem că redaţia TOP-ului este prima redacţie din ţară “demnă” de vizita DNA şi de confiscarea calculatoarelor, agendelor şi stick-urilor? Arătaţi-mi un singur motiv pentru care redacţia TOP trebuia suspectată de şantaj mai mult decât oricare altă redacţie din Bucureşti sau din ţară. Mergând pe logica asta, DNA ar trebui să descindă, săptămânal, în câte o redacţie unde cine ştie ce „instrumente de şantaj” ar putea fi adăpostite.
Prin anii 60, de exemplu, erau arestaţi oameni fiindcă „nutreau sentimente duşmănoase faţă de ordinea socială”. Sau pentru că erau posibili uneltitori împotriva ordinii sociale. N-am vrea, nu-i aşa, ca acele timpuri să se întoarcă.
O altă idee este aceea că DNA Piteşti este o direcţie despre a cărei activitate nu s-a ştiut mare lucru până la “cazul Penescu”. Nu ţinea conferinţe de presă, nu emitea mari comunicate, ştiam că există, dar nu se manifesta concret în niciun fel. Cum se justifică tăcerea de până acum, mai ales în condiţiile în care imperiul lui Penescu, dacă poate fi numit aşa, nu s-a clădit peste noapte, ci în ani buni?
Nutresc o singură speranţă: aceea că SISTEMUL care aminteşte în multe privinţe de cel bolşevic va fi înlocuit, într-o bună zi, de o justiţie transparentă.
Poate nimic nu este mai umilitor nu atât pentru un ziarist – cât pentru fiecare om – decât să-i fie frică să spună ceea ce crede şi să stea mereu cu frica-n sân că opinia sa ar putea fi considerată delict.
Cristi Cocea scrie o opinie, despre acest subiect, aici.