Toamnă în grădina regală de la la Balcic

Week-end-ul ăsta am ajuns într-un loc în care voiam demult să ajung: la Balcic, la “Cuibul Liniştit” al Reginei Maria, de pe malul Mării Negre. Tot aveam vineri drum la Mangalia, aşa că, sâmbătă, am intrat vreo 70 de km în Bulgaria şi, pe malul mării, trecând prin Durankulak şi prin Kavarna, am ajuns…

Citisem despre “Cuibul liniştit”, îl văzusem doar în fotografii… Şi nu-mi imaginam că acest loc este, de fapt, mai frumos decât îl pot descrie cuvintele. Un domeniu regal, întins pe câteva hectare bune, presărat cu vile ale membrilor familiei regale, grădini botanice, crame, sere, labirinturi şi terasamente, te aşteaptă să-i dedici măcar trei sferturi de zi…

“Grădina Divină”

Vila “Săgeata Albastră” – a Prinţului Nicolae şi a Principesei Ileana…

În vila Prinţului Nicolae era o colecţie senzaţională de vinuri de pe vremea Reginei Maria. Câteva stile erau desfundate şi turiştilor li se punea câte o picăturică de vin vechi în pahar… Am avut ocazia să gust un vin vechi, de migdale. După reţetele de atunci se fac şi astăzi vinuri care sunt puse în vânzare, la castel. (Scumpicele, scumpicele…)

Grădina Botanică era punctată cu menhiri, dolmeni (ca la Stonehenge), cupole de verdeaţă, amfore…

…şi, practic, oriunde întorceai capul, priveliştea era senzaţională.

Pe undeva, pe aici am făcut, cred, fotografiile vieţii mele… Gata să se arunce în gol de pe buza unei amfore imense a cărei culoare o împrumutase cameleonic, o călugăriţă se ruga, se ruga, se ruga… Să vină mai repede prada, fiindcă, după aspect, nu mai mâncase demult…

Exact sub vila “Cuibul Liniştit” era o terasă unde puteai bea ceva…

Şi, în sfârşit, “Cuibul Liniştit”, cu vedere spre mare…

Pe scaunul de piatră se fotografia toată lumea, aşa că nu putea lipsi martie din post:

Crucea de la mormântul Reginei… A fost un moment de graţie în care lumina cădea pe mare printr-o spărtură din nori… Pe cruce era scris: “În Balcic, pe Coasta de Argint, veghează Inima de Aur.”

La final, câteva cuvinte ale Reginei: “Poate că în lumea de azi e mai multă ură decât dragoste. Dar dragostea e mai puternică şi, într-o zi, chiar dacă nu voi mai trăi s-o văd, o s-o înfrângă. “

Câteva informaţii utile: nu vă speriaţi dacă bulgarii nu vor să vă vândă vignete la vamă. Le cumpăraţi de la benzinăriile din drum sau direct din Balcic, pentru suma de 5 Euro (vă puteţi plimba o săptămână prin toată Bulgaria, de banii ăştia). Intrarea la castel este 10 leva de persoană (cam 20 de lei). Nu merită să cumpăraţi rahat bulgăresc, caramele sau suveniruri exact din poarta castelului. Hypermarket-urile sunt la o aruncătură de băţ, preţurile sunt la jumătate. Traficul este OK. Recomand peştele pe care-l vând pescarii ambulanţi…

Şi neapărat zăboviţi în Kavarna, e frumos.

Indian summer la Goleşti. Mustul fierbea, dădea în vin…

Nu ştiu dacă v-am spus… Sunt mare fan al mustului. Aşa că am dat o fugă până la Ştefăneşti în căutare de. Şi cum mustul din sticlele oamenilor care-l vindeau la marginea şoselei cam fierbea am tot mers până la Conacul Goleştilor, în speranţa că.

La conac era o toamnă superbă.

De întors, m-am întors cu struguri şi cu gutui Şi n-am rezistat tentaţiei unui fotoreportagiu

Şi am hălăduit!

Am sosit, dragii mei.

Hălăduiala a fost frumoasă, am condus 1000 de km în stilul care ne place cel mai mult: oprindu-ne acolo unde este ceva de văzut, rămânând peste noapte la pensiunile din drum şi luându-ne timpul de a ne bucura în tihnă de ceea ce vedem…

Am început cu Hermannstadt-ul, unde am văzut tot ce se poate vedea. Nu transcriu aici toate obiectivele turistice, cine are chef le găseşte pe net. Sibiul îşi merită din plin titulatura de “capitală culturală europeană”. E plin de turişti străini, în special nemţi şi francezi, ceea ce nu-i împiedică pe români să-şi conserve naturelul. N-ai cum să nu remarci, pe fiecare clădire mai arătoasă, o plăcuţă pe care scrie: “Lucrările de reabilitare la această clădire au fost subvenţionate de Guvernul Republicii Federale Germane.” În rest, se şofează prost, se mănâncă şi mai prost, dar merită să mergi. Creierul meu a rămas definitiv “ştampilat” de Biserica Evanghelică.  De fapt, mi-au plăcut toate bisericile evanghelice pe care le-am vizitat în drum…

Am continuat cu Răşinariul. Dincolo de pitorescul acestui sat, este de neconceput pentru mine să nu pot vizita o casă memorială Cioran. Nu, nene, un simplu bust al filosofului este aşezat, pleosc, în faţa casei sale. Cine se aşteaptă să vadă acolo manuscrise, obiecte personale ale gânditorului etc., ar face mai bine să-şi pună pofta-n cui. Cică există aşa ceva la “Pensiunea Cioran” (unde era cât p-aci să ne cazăm şi noi, dar mulţumesc, eu nu vroiam să respir atmosfera copilăriei lui Cioran într-o pensiune turistică). Casa în care s-a născut Octavian Goga tot în Răşinari este. Şi o găsim, de asemenea, închisă. Zdrang! Născut în Răşinari, ai două posibilităţi: fie să mori pe Coasta Boacii, fie să te realizezi la Paris! Şi doar într-un sat ca acesta te poţi naşte cu un bici potrivit pentru spinarea lui Dumnezeu.

Am poposit la Cisnădioara, la Cetatea Ţărănească, de pe Dealul Sf. Mihail. Absolut senzaţional! Mai mizantrop de felul meu, aici mi-ar plăcea să locuiesc. Am urcat câteva sute de trepte şi sus, surpriză! Într-un rastel erau spade! Aşa că ne-am înarmat şi, singuri în Cetate, ne-am duelat!

La Cisnădie nu se mai fac covoare! O cucoană mi-a spus că acum “se trăieşte” cu salariul minim pe economie primit de la Luisvuiton. Nu scriem numele corect, că nu vrem să facem reclamă. Dacă angajaţii Luisvuiton vor un produs de acolo, îl primesc fără siglă, să nu cumva să le ofere rahatul ăla de siglă un alt statut social!!! Bieţi exploataţi, care fac la ei în ţară, pe nişte salarii de mizerie, nişte produse ordinare ce se vând în Occident pe mii de euro, ca produse de lux. Lumea asta e complet stupidă, dar să trecem peste. Impresionantă Biserica Evanghelică de aici. Ghida, o tipă tupeistă, care vorbea germană bine şi română prost, a făcut acest comentariu uşor idiot: “Noi, evanghelicii, suntem foarte toleranţi. Avem în biserică, lângă altarul evanghelic, un altar catolic. Aşa ceva n-ar avea ce să caute într-o biserică ortodoxă!” Du-te, cucoană, fă un duş şi mută-te pe Marte!

O noapte am dormit la Mediaş, special să ajungem la Cetatea de la Biertan. Am ajuns pe o ploaie torenţială, dar nu ne-a părut rău. Îndată ce am parcat, a răsărit soarele. În drum, ne-am întâlnit cu ţigani care vindeau sfeşnice din aramă găsite în podurile caselor, sticle de lampă şi fiare de călcat cu cărbuni. Cetatea… Cetatea dovedeşte că arhitectura de acum câteva sute de ani îi face de râs pe constructorii zilelor noastre.

În sfârşit, Sighişoara. Normal că Vlad Dracul a trimis un stol de lilieci exact în pensiunea unde ne-am cazat. N-am dormit toată noaptea: liliecii s-au lovit cu capul de geamuri, scoţând sunete sinistre şi declanşând alarmele maşinilor… Am fost, ca să ne dregem, la un concert de muzică săsească veche care s-a ţinut la Biserica din Deal.  L-am cunoscut pe unul din membrii grupului şi am studiat posibilitatea de a veni să cânte şi la Piteşti. Un sas fermecător şi rafinat!

Cam asta a fost! Iar la anul, poate vom reuşi să vizităm nordul Moldovei…

A! Să nu uit! Pentru prietenul Cristi Cocea, am făcut special o fotografie cu lista cavalerilor de la Biertan. Cristi îi cunoaşte personal pe toţi

Let the party begin!

Gata, sunt la Sibiu! Am ajuns acum vreo 8 ore, după un drum absolut relaxant! N-oi fie eu marele Hamilton, dar am trecut cu bine de Dealul Negru, de curbele de la Deduleşti şi de Valea Oltului, unde m-a prins o ploaie… Măi, dar o ploaie, de nu se mai înţelegea om cu femeie…

…şi nici n-am ajuns bine la Sighii, că am şi azvârlit toate bagajele în cameră, pornind la bântuieli  supărate. Deocamdată, au fost bântuielile “de control” – cârciumile sunt dibuite, obiectivele “de vizitat” sunt pe listă, iar mâine aud de la nevastă-mea că “trezirea e la 8″. Flas! N-a condus ea. Poate mâine, pun nişte poze

O chestie bună este că pensiunea are wireless. În felul ăsta, o să-mi trimit fără mari căutări prin centru textele pentru ziar.  

Toamnă la Mogoşoaia. Dialectică pe faţa lui Lenin

După amiază de toamnă – hai, că n-a fost frig – la Palatul Mogoşoaia.

Iniţial, am vrut să vizităm şi Palatul Ştirbey, dar, minune: s-a retrocedat. Out of the blue, au apărut, probabil, nişte nepoţi care or fi spus că palatul e al lor. Iar acum este deschis exclusiv pentru evenimente private: nunţi, botezuri sau chefuri. Păi cam asta e utilitatea unui castel. Degeaba staţi la poartă şi spuneţi: “Deschideţi castelul marelui public, vrem să vizităm!”… Well, nope, vi se răspunde politicos! Deci, unghia-n gât, ca piţigoiul şi pe-aci ţi-e drumul, cum am făcut şi noi…

La Mogoşoaia, nici nu mai trebuie să vă spun eu cât e de frumos. Vă spun – în numele eternei cârcoteli care ne salvează de infernul social – că la restaurantul de la intrare era tocmită o nuntă “de baştani” şi cânta, cum altfel, maneaua. Iar acolo unde erau, pe vremuri, camerele de creaţie pentru sriitorii de partid, se aranjase un team-building corporatist. Ambivalenţa românismului contemporan era, aşadar, la ea acasă, în plină manifestare.

Am preferat să mă uit la acvilele bicefale, la arcurile bolţilor şi la colecţia de gravuri & tablouri expuse în palat. Era mult mai bine, dacă în unele zone, pereţii n-ar fi prins mucegai. În fond, şi Mogoşoaia e “doar un palat”. Fie îl retrocedăm, fie îl lăsăm să mucegăiască.

Pe urmă, ne-am dus în spatele palatului ca să vedem cum zace Lenin în boscheţi. Am făcut poze cu fundul pe faţa lui Lenin – dialectic, dacă mă-nţelegeţi. Fundul meu reprezenta în cazul ăsta raţiunea şi liberatea care au triumfat asupra dictaturii “proletariatului” – auzi ce ideal tembel – “din toate ţările”. Nicio sinteză, în acest caz. Doar teză şi antiteză.

Mi-a plăcut teribil ansamblul spadă-pană de la mormântul pricipelui George Bibescu. Om de litere şi om de arme. Probabil, la mormintele noastre va fi o tastatură. Sau un procesor Intel Duo