De ce fac spume două cotoarbe bătrâne şi rele

Două şandramale aflate în pragul sclerozei, îi înjură pe tinerii ziarişti de la cotidianul TOP, fiindcă n-au scris nimic în ziar despre arestarea patronului lor, Cornel Penescu.

Vezi doamne, ziariştii de la TOP s-au decredibilizat profesional fiindcă nu pun scandalul ăsta pe prima pagină.

Nu s-au decredibilizat deloc şi uite de ce…

Dacă ziariştii de la TOP ar fi scris pe tema arestării patronului lor, probabil că cele două momâi zaharisite ar fi deshis cât o şură gurile ştirbe, spunând că Penescu face presiuni prin media şi vrea să intimideze justiţia cu ajutorul presei. Ar fi spus că de aia finanţează un ziar şi o televiziune, ca să se scoată basma curată în cazuri din astea.

Adică, oricum ar fi pus problema ziariştii de la TOP, scriind sau nu, tot n-ar fi fost bine. E clar, acum, că în cazuri din astea, cel mai bine e să taci şi să laşi justiţia să dea verdictul.

Poate vreţi acum să aflaţi de ce reacţionează atât de violent cele două smochine frustrate.

Păi, uite de ce…

Unul dintre ei s-a milogit, pe vremuri, să fie director al cotidianului TOP. Întâi de toate nu l-a vrut echipa, fiindcă omul era cunoscut ca “hingher de ziare” şi ca incapabil. Apoi, a cerut, ca primă de instalare, vreo două miliarde de lei şi o maşină, comportându-se de parcă făcuse cuiva vreo favoare că vine, umil, cu CV-ul în mână, să se angajeze director. Evident că Penescu, ştiind că individul e prost ca noaptea şi doar băşinile sunt de capul lui, i-o fi dat vreun mare, dar politicos, “Cancel“. Atunci, tataia a priceput că i s-a dus de suflet şi ultima speranţă de a se da mare sculă. Iar acum nutreşte o ură veninoasă împotriva celor care l-au aşezat în ultima bancă, în rând cu repetenţii.

Celălalt s-a trezit cu redacţia goală, după ce Penescu şi-a deschis Argeş TV. Voci autorizate din târg spun că l-ar fi sunat pe Penescu şi, fonfănind bleg în receptor, l-ar fi certat că-i “ia oamenii”. Adică el era un fel de proprietar peste oamenii ăia, iar Penescu a îndrăznit să-i tenteze, ca în orice societate concurenţială normală, cu salarii mai bune şi cu condiţii de lucru civilizate. Nici ăsta n-a acceptat că, înţepenit în metehne vechi, se scufundă.

Eu n-am trecut pe aici decât ca să vă explic de de fac spume cotoarbele alea bătrâne şi rele.

În niciun caz fiindcă îi doare sufletul după deontologia profesională pierdută…

Două chestii…

…care mă enervează… Rău!

* Remix-urile după muzica lui Johnny Cash. N-ai cum să remixezi chestiilea alea. Mie îmi place foarte tare vechitura asta de Cash, mai ales în “dueturile” lui cu Willie Nelson, cu Bob Dylan, cu June Carter, ba chiar şi cu Louis Armstrong. Fără exagerare, ascult aşa ceva de 20 de ani, prima mea casetă audio a fost cu Johnny Cash. Iar acum,  ascult în maşină God’s Gonna Cut You Down şi, toţi cei care mă aud, îmi fac semne care-mi arată lucruri grele legate de sănătatea mea intelectuală şi că mă aşteaptă mumificarea. Să le dai un sunet modern şi să le mingicăreşti ca pe tâmpeniile animate de pe MTV, doar să mai ai ce vinde, mi se pare o tâmpenie. De fapt, tot ce înseamnă remix, mi se pare o tâmpenie. Huooo – e prea puţin spus!

* Nu ştiu cine naiba a făcut un studiu – eu fac pareză şi mi se scoală părul din cap când aud doi termeni: “studiu” şi “specialişti” – deci, nu ştiu cine naiba a făcut un “studiu” în care a zis că lui Bruce Willis muzica i-a făcut o defavoare. Şi că rău a făcut că a cântat.  Chipurile, a cântat prost. Dear, stupid “specialişti” people! Să vă explic: proastă a fost seria Die Hard – deşi, când ne copilărim, parcă ne place nebunul ăla care sare din maşină în avion şi din avion pe zgârienori Şi când ai chef de tâmpenii cântate ca nebunii, what’s the problem???? Mi mi se pare evident că B.W. cântă la mişto!!! Şi e mişto să cânţi şi tu, la mişto, în gura mare, prin casă, împreună cu el!!!

Kitsch ce mai contemplăm azi?

Prietenul Silviu Antone şi-a făcut blog. Şi începe cu un subiect care-mi place: biserica Sf. Nicolae, din Piteşti.

A fost o biserică superbă pe care au dărâmat-o comuniştii, mai demult, cu tancurile. Dat fiind că ideile cretine nasc entuziasm, iată că într-o bună zi ne-am trezit cu o machetă absolut jalnică a acestei biserici, în centrul Piteştiului! “Jalnică” e un termen blând. Macheta este – vă rog să mă scuzaţi – de c…t! Un kitsch mai urât ca ăsta nici în şatra de ţigani nu găseşti.

E bine că a reacţionat Silviu, pentru că, dacă ne strângem mai mulţi, poate reuşim să înlăturăm mizeria aia de acolo.

Această machetă este o luare în derâdere a fostei biserici. După ce comuniştii au dărâmat-o, contemporanii au reuşit s-o arunce în penibil.

Mai jos, vedeţi o fotografie cu Piteştiul de altă dată. Aşa arăta biserica originală: avea demnitate, măreţie, rafinament. Era pur şi simplu frumoasă. Comparaţi, vă rog, turlele machetei (care parcă sunt făcute de un ţigan căldărar beat), cu turlele din fotografia de epocă (acestea seamănă cu nişte picături de ambrozie împietrite pe turnuri)!

Dacă ar scrie câteva rânduri toţi bloggerii piteşteni pe tema asta, ar fi bine.

Sarah Ferguson a descoperit puţin rahat românesc

Ha, ha, ha! Se pare că jigodiile de compatrioţi republicani, politicieni sau nu, reuşesc să creeze oarecari aparenţe în delegaţiile pe care le fac prin lumea civilizată. În fond, dacă îţi agăţi o cravată de gât şi pui pe tine un costum elegant, chiar poţi trece o persoană onorabilă, pe la semninarii, întâlniri şi alte rahaturi bilaterale. Nimeni nu bănuieşte că acolo, la tine acasă, mizeria morală şi fizică e pân’la grindă.

Cică Sarah Ferguson, ducesă de York, a realizat un documentar (cu camera ascunsă) despre orfelinatele din România. Mai precis din Bucureşti. Orori, nedereptăţi, cruzimi – chestii obişnuite pe aici, prin zonă.

Păi, ceea ce nu ştie ducesa este că nici nu trebuia să mai ascundă camera. Dacă se uita mai atentă în jurul ei, ar fi văzut că România e plină de cerşetori minori, gata să-ţi sară în cap câte zece o dată pentru o bancnotă de 1 leu. Protecţia copilului e, în România, un fel de pielea pulii. (Scuzaţi!) În Piteşti, de exemplu, dacă mănânci o pizza la terasă, trebuie să o împarţi la 10, n-ai alternativă, altminteri eşti scuipat şi înjurat. Iar municipalitatea se preface că nu observă.

Cică filmul este difuzat, în seara asta, pe un post de televiziune britanic.

Poate că ar fi mişto să fie difuzat un film şi despre pomenile electorale pe care le fac politicienii români acum, înainte de campania electorală. Pomeni cu făină, zahăr şi ulei. Să vezi acolo bătălie, între tătăi şi mămăi cu foamea-n gât!

Mişu, efritul dietelor miraculoase

Dacă mai aud femei grase care se vaită 24/7 că sunt grase, le bat. Dacă mai aud femei slabe care se vaită că sunt grase, le trag un şut în fund. Bă, nebunelor, nu există nicio reţetă miraculoasă de slăbit. Eşti grasă, asta e. Eventual, renunţă la ceafă de porc cu cartofi prăjiţi, de 5 ori pe zi, deşi unele preferă să se împuşte decât să nu se mai îndoape.

Absolut din întâmplare dau peste un articol hilar despre o găselniţă care – stupoare şi miracol! – a cucerit până şi încrederea Oprah…ei. (Who the fuck is this lady? Vreo autoritate absolută pe care trebuie s-o urmeze femeile ca orbetele sau o simplă vedetă foarte bogată, în gura căreia se chiorăşte un batalion de femele cu creier de mohair?)

Cea mai tare este expresia “guru al dietelor”. Iar împărţirea pe care o face gurul respectiv e uluitoare! Luaţi şi râdeţi!!!

Vă luptaţi de când vă ştiţi cu kilogramele în plus şi rezultatele întârzie să apară? Relaxaţi-vă, nu este vina voastră în totalitate! Genele joacă un rol mult mai important decât v-aţi fi închipuit şi Oprah este încrezătoare în această explicaţie. Doctorul Peter D’Adamo, un guru al dietelor, este cel care susţine că genele sunt responsabile pentru acumularea kilogramelor şi le-a împărţit in şase grupe, fiecare cu dieta ei.

1. Vânătorul: înalt, slab, exces de adrenalină şi energie, sensibil la alergii şi atacuri de astm. Alimente: vită, miel, somon, brânză, orez brun, broccoli, grepfruit. 2. Profesorul: Puternic, musculos, tolerezi o gamă largă de bacterii. Poţi mânca: carne albă şi peşte, alege o dietă pe bază de plante. 3. Exploratorul: muscular, aventuros, spate lat, şolduri înguste. Cel mai probabil nu tolerezi cofeina şi alcoolul. Alimente: ficat, miel, mozarella, linte, păstârnac, ghimbir, zmeură. 4. Culegătorul: Plinuţ, chiar şi atunci când nu eşti supra-ponderal. Tendinţă spre obezitate. Poţi mânca: alimente cu conţinut ridicat de proteine. Alimente: miel, curcan, ouă, calcan, brânză, spanac, nuci. 5 . Războinicul: Lung, deşirat, aspect tânăr şi sănătos. Poţi mânca: dietă pe bază de plante. Alimente: biban, brânză, alune, tofu, ulei de nuci, conopidă. 6. Nomadul: osatură pronunţată, musculos, cu picioarele mai lungi decât trunchiul. Poţi mânca: alimente bogate în acizi graşi, cum ar fi somonul şi scrumbia, carnea roşie şi lactatele. Alimente: vită, ficat, hering, caviar, brânză cheddar, alune pecan.

Ce ar fi, dacă aş propune şi eu următoarele tipuri de oameni: egumenul (care trebuie să halească numai şorici de porc) , prelucrătorul prin aşchiere (limbi de prepeliţă împănate cu ghimbir), ţârcovnicul (hamsii) şi portarul (ştrudel)?

Mă susţine şi pe mine vreo Oprah? Am vreo şansă să devin “Mişu, efritul dietelor miraculoase”?

Aceleaşi performanţe plătite cu bani mai mulţi

În principiu, n-am nimic împotriva măririi salariilor profesorilor. Lasă-i, dom’ne, să aibă bani, oricum nu-şi vor cumpăra cărţi, ci păpică mai bună şi haine cât să nu se facă de cacao în faţa elevilor cu BMW. Dar ce performanţe li se vor cere profesorilor, la catedră, în schimbul acestei controversate măriri salariale cu 50%?

Băsescu a spus o tâmpenie cât capul lui de mare şi anume că un manager, pentru a da randament, trebuie să fie plătit. De acord, dar care este asemănarea între un manager şi un profesor? Niciuna. Managerul, dacă face contracte valoroase îşi merită cu prisosinţă comisioanele de sute de milioane, pe când profesorul care, de 10 sau 20 de ani, repetă, ca papagalul, aceleaşi “lecţii” seci, plictistioare & ne-updatate şi scoate analfabeţi cu diplomă – sau doar îi plictiseşte de moarte pe elevii deştepţi – e doar o mână moartă care face vânzare la mezeluri prin hypermarket-uri.

O dată cu mărirea salarială ar fi trebuit să stabilească şi nişte criterii de performanţă. Altminteri, e o “şpagă” electorală, dată la repezeală… Hai, că vin alegerile! Hai, că vin alegerile!

Enervante de toamnă

1. E toamnă. Ar trebui să file plin de mustării, unde întorci capul. Mustul ar trebui să curgă în valuri, iar pastrama ar trebui să sfârâie încontinuu. Or, nici pomeneală de aşa ceva.

2. La ţară. Plin de gâşte şi de raţe pe marginea drumului. Dar dacă vrei să te duci undeva, la un birt comunal, să comanzi raţă pe varză, se uită ăia la tine de parcă le-ai cerut creier de babuin împănat cu muguri de bambus.

3. Bineînţeles că şi în România trăiesc capre. Ei bine, ţăranii români nu fac nici bătuţi brânză de capră, deşi e delicioasă. Atât ştiu: brânză dulce, telemea de oaie & de vacă, urdă, burduf, afumată.

4. La mare. La Marea Neagră, e plin de scoici comestibile, de crabi, de chefali, de guvizi – prind eu toate chestiile astea, an de an. Mergeţi la oricare birt – şi o să vă dea hamsii şi crap de Dunăre. Halal!

5. Iepuri. Carnea de iepure e delicioasă. În gospodăriile româneşti simple, se cresc iepuri cu grămada. Ei, ai naibii dacă vinde cineva iepuri tăiaţi şi aranjaţi, în piaţă.