Bucătărie urbană. Mâncăm, nu ne jucăm

O chestie absolut mişto este produsul video numit „Bucătărie urbană (de criză)” (link). Foamea urlă-n români, precum Marilyn Manson pe scenă. Deci trebuia făcut ceva.

O seamă de nebuni frumoşi ai marelui oraş Piteşti s-au adunat din cotloanele în care erau băgaţi şi au pus la cale un serial – difuzat deocamdată pe internet – care îşi propune să-i înveţe pe crizaţii istoriei contemporane cum poţi să mănânci fără să plăteşti.

Când banii sunt mai rari ca Andrei Pleşu pe OTV, tot ce e gratis e binevenit. Sarea se fură din solniţele restaurantelor, lămâile se fură din hypermarket, pătrunjelul şi leuşteanul se jumulesc din curţile oamenilor, iar porumbeii – care asigură proteina – se pescuiesc cu lanseta din Piaţa Vasile Milea.

Fiindcă, da, o fi criza financiară pe cai mari, însă frumoşilor nebuni din marele Piteşti, le place să mănânce specialităţi italieneşti sau franţuzeşti, tocmai pentru a arăta lumii că nu bani îţi trebuie să fii bogat. Ci entuziasm. Când delicatesele se vând pe parale grele la hypermarket şi nici nu sunt aşa proaspete, aflaţi că ele pot fi culese – de vii – din natură.

Se ia apoi una bucată Cristi Păpuşoiu, unul dintre cei mai geniali bucătari ai timpurilor moderne şi se pune la muncă, întru nobilul scop al umplerii burdihanelor nesătule. Se mai ia una bucată Remus Cârstea, una bucată Alex Şerban şi una bucată Silviu Antone, rezultatul fiind un film la care veţi râde ca la Iunion.

Bon apetit!

Alex Şerban, reglându-şi camera…

Papu, căţărat pe Remus, în căutare de…

Papu, găsind…

Silviu Antone, convingându-l pe Papu să se mai suie o dată în capul lui Remus, fiindcă prima dublă n-a ieşit bine.

Şi eu printre ei – eu nu fac nimic, nu vă speriaţi – m-au chemat aşa, din prietenie Le mulţumesc

Iar aici… Aici e aici.

Aici e la mine în bucătărie o socată under construction, jumulită din socul din faţa blocului, la ceas de seară….

Kitsch ce mai contemplăm azi?

Prietenul Silviu Antone şi-a făcut blog. Şi începe cu un subiect care-mi place: biserica Sf. Nicolae, din Piteşti.

A fost o biserică superbă pe care au dărâmat-o comuniştii, mai demult, cu tancurile. Dat fiind că ideile cretine nasc entuziasm, iată că într-o bună zi ne-am trezit cu o machetă absolut jalnică a acestei biserici, în centrul Piteştiului! “Jalnică” e un termen blând. Macheta este – vă rog să mă scuzaţi – de c…t! Un kitsch mai urât ca ăsta nici în şatra de ţigani nu găseşti.

E bine că a reacţionat Silviu, pentru că, dacă ne strângem mai mulţi, poate reuşim să înlăturăm mizeria aia de acolo.

Această machetă este o luare în derâdere a fostei biserici. După ce comuniştii au dărâmat-o, contemporanii au reuşit s-o arunce în penibil.

Mai jos, vedeţi o fotografie cu Piteştiul de altă dată. Aşa arăta biserica originală: avea demnitate, măreţie, rafinament. Era pur şi simplu frumoasă. Comparaţi, vă rog, turlele machetei (care parcă sunt făcute de un ţigan căldărar beat), cu turlele din fotografia de epocă (acestea seamănă cu nişte picături de ambrozie împietrite pe turnuri)!

Dacă ar scrie câteva rânduri toţi bloggerii piteşteni pe tema asta, ar fi bine.

Campania asta se lasă cu distracţie

Total pe nepusă masă, ieri, am plecat de la cafenea cu prietenii mei de la ePiteşti. ro şi ne-am distrat puţin mai mult….

Sic transit gloria mundi

Deşi emană texte politice cu parfum dâmboviţean, politicienii români nu-şi fac blog fără să agaţe pe frontispiciu un citat în latină.

La început a fost Elena Udrea, cu “Omnia mea mecum porto“. Cochet şi femeiesc. Acum a apărut fostul ministru al Justiţiei, Tudor Chiuariu, cu “Nitor in adversum“. Bărbătesc şi oarecum masochist.

Măcar aşa, de amorul artei, le transmit şi eu: “Nam displosa sonat quantum Vesica pepedi“.

M-am întors!

Hm! Am spus eu că renunţ la blog, dar se pare că nu sunt încă suficient matur puternic încât să tac. Oricum, am renunţat la vechea platformă şi am trecut la wordpress.

Ce m-a determinat să-mi şterg blogurile vechi? O idee tembelă, să zicem: dragostea mea insaţiabilă faţă de tasta DELETE. Pe urmă mi s-a făcut dor de prietenii pe care mi i-am făcut aici, pe net. (Na, că am spus-o şi p’asta!) Eu îi citeam, ei mă citeau, toţi comentam şi era o chestie mişto. De fapt, ăsta a fost singurul câştig.

Şi ăsta e singurul argument pentru care revin. (Să promit că n-o să mai dau niciodată DELETE? Dacă are vreo importanţă, sunt născut în zodia Gemenilor, n-am cum să promit aşa ceva.)

O să dureze un pic până văd cum funcţionează chestia asta şi până pun link-urile.