
Lars von Trier este un regizor care continuă să fie la modă. Aşa că am ajuns să văd şi eu câteva filme ale lui. Am rezistat cu greu până la jumătatea Manderlay şi tot aşa în cazul Breaking the Waves. Dar am reuşit să văd integral Antichrist, cel mai nou film al acestui domn, Trier.
Regizorul despre care vorbim mi-a amintit vorba pe care Paul Valery i-a spus-o unui june poet care venise la el, ca la marele maestru, cu nişte versuri: “Dragul meu – îi spune Valery – poate ai geniu, dar talent sigur nu ai!” La fel şi cu Trier. O fi geniu, o fi mare, dar mie mi se pare netalentat.
Părerea mea este că, dacă vrei să faci un film porno, n-ai decât să-i dai un telefon Alinei Plugaru şi să închei un contract cu ea. Dar nu să-mi arăţi sex quasi-explicit între o actriţă urâţică şi un domn şui într-o peliculă pe care n-ai dorit-o eminamente pornografică, fiindcă nu mă şochezi şi nici nu mi se poate servi argumentul adolescentin, complet gratuit într-un film “deştept”, că şi oamenii normali/banali fac sex şi traversează drame. Pariul pe charisma actorului nu se dă în domeniul sexului filmat explicit, în cazul în care despre charismă o fi vorba. Pe scurt scenele puteau lipsi, iar dramele puteau fi conturate mai atent, mai subtil. Dacă tot vrem să vedem un fund, să fie unul frumos. Şi dacă tot vrem dramă, să simţim că aparţine vieţii, nu artei, deşi inversul este, de fapt, mai aproape de adevăr. Dramele vieţii sunt receptate ca drame exclusiv în cheie culturală.
Apoi, dacă vrei, totuşi, să faci un film şocant, cu mult sânge, nu e neapărat nevoie să o filmezi pe o duduie ucisă de nevroză cum îşi taie clitorisul cu o foarfecă ruginită. Tarantino, care n-o face pe intelectualul obscur, a excelat în acest gen de film şi nu-l poţi bate. Între noi fie vorba, doar proştii nu-au înţeles mecanismul psihologic al lui Jigsaw sau luarea în derâdere, în Kill Bill, a filmelor sângeroase, chiar dacă este o luare în derâdere – şi un pamflet – cu personaje şi tensiuni construite, până la urmă, cât de poate de veridic. (Maestrul chinez al artelor marţiale, orb şi cu barbă albă, etern clişeu cinematografic în filmele de gen, e subiect de pamflet în flimul lui Tranatino, îmi pare rău că unii l-au luat în serios…)
Iar dacă vrei neapărat un triller psihologic trebuie să te gândeşti bine dacă îl poţi bate pe bătrânul Hitchcook. Fiindcă nu e o performanţă să faci un film de două ore despre o banală nevroză ireversibilă care, în lumea reală, s-ar fi terminat, în mod simplu, cu internarea pacientei. Pe lângă nevroza prost “redată”, condimentul violenţei în Antichrist este de toată jena. Iar simbolurile – the three beggars… Vai! Încă o dată, sunt regizori care au excelat în chestia asta – violenţă, nevroză şi simbolism – Trier nu mai are nimic de adăugat… Sigur, poate doar scena în care el ejaculează sânge
Aceasta fie-i gloria!
Or, mixând dezinvolt toate genurile şi, totodată, dorind cu disperare să fii profund e ca şi cum ai vrea să ne convingi că o ai mare, în timp ce alţii o au pur şi simplu şi se comportă natural. Mă refeream la organul artistic, nu la altceva… Dar, hai că le putem pune pe toate în oală, putem face un shake cinematografic minunat şi…
… şi scriem mult despre Trier – şi discutăm mult despre Trier. Înseamnă că omul e “mare”, nu?
Etichete filme
octombrie 23, 2009 la 12:44 am
m-ai facut curios…. am luat filmul de pe net in 3 ore shi…. am o cu totul alta parere…..
“Antichrist” nu este un film obishnuit, dar cu sigurantza este unul pe care regizorul nu a tzinut sa-l explice pas cu pas….
povestea pare putzin stranie, dar totul se reduce la o singura replica data de personajul feminin…. “Natura este biserica lui Satan.”….. asta in totala contradictzie cu locul in care se desfashoara intreaga actziune, ce poate fi comparat cu “un coltz de rai” de catre orice persoana ale carei valori sint ridicate pe scheletul stereotipului cunoscut……
filmul este o metafora neagra, construit in jurul unei experientze pe care cei doi protagonishti cred ca o pot controla, dar care pina la urma ii pierde pe amindoi….
prima scena – moartea copilului – da tonul unei depresii profunde suferite de mama, care nu ishi poate reveni de pe urma traumei….
Tatal, William Dafoe, cu toate ca suporta greu pierderea copilului, se concentreaza orbeshte asupra nevestei sale, chiar daca nu are pregatirea necesara…… vezi momentele cind el spune ca doctorul ii prescrie mult prea multe medicamente mamei, ea replica amintindu-i ca el nu este doctor, la care el raspunde ca nici un doctor nu o cunoashte mai bine decit o cunoashte el…..
Aici este defapt momentul in care soarta celor doi este deja pecetluita….
Tema sexului apare cu o frecventza constanta intre cei doi, acesta fiind atit sursa de echilibru (in prima parte), cit shi de convulsii (spre final), dar nu arata nici pe departe ca o “tema” porno obishnuita…. Urmarind acest film, cu oscilatziile shi trepidatziile lui, aprope ca pozti simtzi prezentza “diavolului” care ii urmareshte pe cei doi in permanentza…..
Mutilarea sexuala are legatura directa cu “blestemul” raului de a stopa reproducerea….. iar calea aleasa de regizor pentru a-i face pe privitori sa simta monstruozitatea este una grafica shi scabroasa….. clitoris taiat cu foarfeca shi singe ejaculat.
“Alegerea” de mutilare este facuta de pesonajul feminin, despre care aflam spre final ca putea evita moartea propriului copil, daca nu ar fi considerat ca orgasmul poate avea o valoare de moment mai ridicata.
Interesant cum pe parcursul celor 100 de minute, Trier construieshte tabloul perfect al iadului printr-o imagine apocaliptica aproape perfecta… cei doi…. simbolizind pe Adam shi Eva, avind sex (ispita) sub un copac uriash printre ale carui radacini ieshite la suprafatza pamintului, se vad miinile oamenilor inchishi in capcana……
“Three beggars” sint aleshi din natura…..dar ishi arata perfect legaturile satanice…. caprioara ce umbla cu jumatate din fatul mort atirnind in afara, vulpea care ishi maninca propriile intestine shi corbul ce apare mereu de sub tzarina…..
Ei simbolizeaza de fapt raul ca natura umana, aparitzia lor aducind cite o moarte…. Ceea ce i se intimpla la final chiar celui care credea ca lucid, urmind un plan bine stabilit, aproape yoghin, poate “vindeca” raul…..Moartea in prezentza celor 3 simboluri….
Ar mai fi mult de scris pe marginea acestui film, dar ma opresc…. Deosebirea dintre Trier, pe de o parte, shi Tarantino, pe de alta parte, este ca dupa acest film, ieshi din sala cu o stare de disconfort greu de definit, iar in timpul filmului, fiecare imagine dura te face sa vrei sa intorci capul in alta parte…..
Sint de acord ca este un film care te provoaca intr-un mod diferit, autorul impingind limitele peste ceea ce pina astazi credeam ca ar fi permisibil, imbinind grafic drama, sexul, mutilarea shi natura intr-o figura de stil greu de digerat……
Multzam fain pentru recomandare……. hehehehehehe
octombrie 24, 2009 la 8:00 am
ok! – multumesc pt recomandare, desi eu ma cam incred in optiunile si parerile Dvs, asa ca il voi cauta (filmul, adica) in masura timpului liber;
cit despre ultima fraza din extul Dvs, Doamne, citi ar incapea aici…
weekenfd placut!
octombrie 24, 2009 la 1:34 pm
am vazut filmul!n-are- a face cu demonii din filmele horror, in schimb a trezit proprii demoni in mine.
sigur ca ai tendintza sa spui pe la jumatatea filmului, nu se poate , e o gluma proasta ce se intampla cu sange si sex, insa gluma devine foarte verosimila tocmai prin prezentza nebuniei ca leitmotiv.
asadar, nu, nu cred ca o pamela anderson era mai potrivita ca sa vezi “un fund frumoas” ; da si eu mi-am spus ce nashpa fund are uratzica charlotte gainsbourg dar hei, pe asta mizeaza trier, pe oameni nu pe sexbombs.
subscriu lui joker12 care a vazut si latura “pozitiva ” a filmului dpdv artistic, bineinteles si admite ca ar mai fi multe de scris.si da, ar mai fi multe de scris, dar nu vreau sa polemizam.
vreau doar sa te fac atent ca poate mai important decat scena mutilarii barbatului urmata de scena automutilarii, este sublimul care atins rapid si fortzat cu primele imagini din film, da, cele alb-negru care curg in ralenti, ciocnind orgasmul cu moartea intr-un acord inuman de perfect..
si-n fond daca pe fiecare ne atinge altfel filmul asta, faptul ca NE ATINGE conteaza.si cred ca-si indeplineste cu succes functia catarsica!
trier conteaza mai putin, cat conteaza mesajele lui..
octombrie 25, 2009 la 12:39 pm
filmul asta e foarte controversat. am citit multe opinii pro si contra. nu l-am vazut inca dar cu siguranta il voi cauta ca sa-mi fac propria parere.
octombrie 26, 2009 la 6:30 am
JOCKER 12: Trier are geniu, dar talent mai puţin. Eu am simţit că naraţiunea se împiedică, iar efectele vizuale sunt copilăreşti… În rest, nu te contrazic, am înţeles şi eu filmul în aceeaşi cheie, ba mai mult… L-aş revedea! (Între noi fie vorba, dacă eu aş fi fost regizor şi aş fi făcut un asemenea film, aş fi fost mândru de mine.)
ANA DELEANU: Sper să-ţi placă, eu nu am fost mare fan. Dar recunosc că sunt nişte filme care te pun pe gânduri: asta contează.
LUMINITZA: Împletirea dintre Eros şi Thanathos – ce clişeu poate fi mai stereotip ca ăsta? Ah, Pamela Anderson în niciun caz…. Nu la asta mă gândeam. Cât despre oamenii normali vs, sexbombs, am specificat deja: “…nu mi se poate servi argumentul adolescentin, complet gratuit într-un film “deştept”, că şi oamenii normali/banali fac sex şi traversează drame… dacă tot vrem dramă, să simţim că aparţine vieţii, nu artei, deşi inversul este, de fapt, mai aproape de adevăr. Dramele vieţii sunt receptate ca drame exclusiv în cheie culturală.” M-a atins filmul: recunosc.
LITERE LIBERE: Vezi filmul! Sunt curios cum îl vei recepta!