Lozincile înving

Dacă deşertăciunea discursului a trebuit să usuce creier şi limbă, atunci a uscat creierul şi limba politicianului.

Duminică vor fi alegeri europarlamentare, alegeri la care nu mă voi duce pentru simplul motiv că n-am auzit, de la niciun politician, nici măcar o idee onestă. Hai, nu onestă, pretenţia asta e exagerată. O idee limpede.

Cât am făcut emisiuni la TV şi la radio, am făcut eforturi uneori supraomeneşti să-i scot pe politicieni din deşertul frazelor fără noimă, reptate până la obsesie, până le-au acrit creierele şi le-au “deshidratat” personalitatea. Iată un meci pe care l-am pierdut. Nu te poţi lupta cu clişeele. Lozincile înving întotdeauna.

Se spune că nu poţi înţelege un om, dacă nu umbli încălţat în mocasinii lui. Într-o zi, m-am îmbrăcat în costum, mi-am atârnat o cravată de gât şi am început să vorbesc în oglindă, ca un politician. Sunt incapabil să mănânc căcat – asta e concluzia la care am ajuns. Cum aş putea vreodată să spun că… responsabilitatea mea e să realizez un cadrul de lucru mai lax pentru cei care fac proiecte pentru a atrage bani de la Uniunea Europeană, în scopul dezvoltării durabile, iar toţi cetăţenii trebuie să înţeleagă că depinde de noi toţi, de efortul comun, să ne implicăm în…

Or fi politicienii cum or fi, dar şi gradul de retard al populaţiei e ridicat… Să nu pui tu mâna pe joardă când vine încrăvăţitul la tine la poartă cu pliantul, cu bricheta şi cu pixul? Să nu spună şi sângele tău ceva? Măcar sângele – instinctul – dacă creierul e mort.

Etichete politică