Criza ca o petrecere. Sau ca nişte broscuţe

Nu mă pricep la economie. Aşa că nu înţeleg mulţumitor “cauzele şi efectele” crizei economice.

Ca să mă dau mare în faţa mea, în oglindă , că înţeleg, totuşi, criza asta obsedantă, ce mi-am zis eu? Citesc 100 de articole pe internet şi mă dumiresc. Şi am luat-o cu articole simple, ca pentru umanişti visători, cum e ăsta, în care povestea este spusă de către ministrul german al familiei, Ursula von der Leyen Oarecum edificator. Iată articolul, ca să pricepeţi şi voi:

…ca o petrecere

Imaginati-va ca participati la o petrecere uriasa. Totul este permis, atat timp cat parintii nu remarca nimic. Deviza este şi mai mult, si mai tare, fara jena. Cel care risca cel mai mult este regele petrecerii. Toti participa si se distreaza enorm. Dar dintr-o data, sarbatoarea ia sfarsit. Fugiti si aveti o mahmureala teribila. Unii se prabusesc complet si aterizeaza direct la terapie intensiva, politia vine si pune intrebari neplacute. Parintii vostri sunt furiosi, pentru ca ati facut asta pe la spatele lor, dar in acelasi timp isi fac reprosuri pentru ca nu au fost suficient de atenti. Nimeni nu mai are incredere in nimeni, toata lumea ii acuza pe ceilalti. Iata cum s-au petrecut lucrurile si pe piata financiara mondiala: creditele, adica datoriile altora, au fost vandute in toate directiile. Cumparatorii si vanzatorii – adica bancile de investitii – au castigat multi bani in felul acesta. Iar pana in prezent, cel care construia cel mai frumos castel virtual si dezvolta produsele financiare cele mai exotice trona undeva la inaltime. Nu au fost aproape niciun fel de reguli, pentru ca totul functioneaza asa de bine in felul acesta. Autoritatile internationale de supraveghere a bancilor sunt ocupate cu altceva sau se lasa duse de nas. Pana cand balonul de sapun se sparge, totul isi pierde valoarea, iar cursul la bursa se prabuseste. Lectia pe care o avem de invatat: cel care este platit pentru a atrage atentia trebuie sa o faca! Avem nevoie de reguli pentru a pastra o privire de ansamblu. Cel care nu le respecta trebuie sa fie pedepsit in consecinta. Statul nu trebuie sa intervina tot timpul, ci doar sa fixeze cadrul. Daca nu, noi platim toate oalele sparte.

…ca nişte broscuţe

Nemulţumit, totuşi, cu explicaţiile acestea destinate copiilor, am găsit un blog, unde am citit următorul text:

Într-un sătuc de câmpie, a venit un investitor american particular, însoţit de asistentul lui. A bătut la prima uşa întâlnită şi i-a spus proprietarului: Uite, eu sunt colecţionar de broscuţe. Dacă îmi aduci o broscuţă, am să îţi dau pe ea 10 euro. Ţăranul a fugit repede în pădurea din spatele casei şi a luat o broscuţă. I-a dat-o investitorului, şi-a luat cei 10 euro şi le-a spus vecinilor despre ce afacere a făcut. A doua zi, fiecare ţăran s-a dus la investitor cu câte o broscuţă, pe care a vândut-o cu 10 euro. După câteva zile, investitorul le-a spus sătenilor: Văd că afacerea merge. De azi, pentru fiecare broscuţă am să vă plătesc câte 20 de euro. Ţăranii au dat fuga în pădure, au cules broscuţe şi le-au predat pentru 20 de euro/bucata, investitorului. După alte câteva zile, acesta s-a întors în SUA presat de afacerile de acolo, lăsându-l pe asistentul lui să vină cu broscuţele după cel mult o săptămână. Înainte de a pleca, le-a spus: Dragii mei, sunt nevoit să mă întorc urgent în State. Vă promit, însă, că la întoarcere am să cumpăr de la voi broscuţele cu 60 de euro bucata. Şi a plecat, în uralele sătenilor fericiţi de pleaşca ce a dat peste ei. A doua zi, asistentul investitorului a adunat sătenii şi le-a spus: Fraţilor, m-am gândit la o afacere pentru voi. Şeful meu se va întoarce peste două săptămâni şi vă va plăti câte 60 de euro/broscuţă. Dacă vreţi, vi le vând eu înapoi pentru 35 de euro bucata, iar voi le veţi vinde cu 60. Profitul vostru va fi frumuşel. Ce spuneţi? Sătenii s-au adunat la sfat şi au decis că o aşa afacere nu mai prind ei degrabă. Au pus mână de la mână, s-au împrumutat pe la cunoscuţi, pe la bănci, care pe unde a putut, şi au cumpărat broscuţele înapoi cu 35 de euro bucata. Asistentul investitorului a luat banii, a plecat în SUA, iar pe săteni nu i-a mai căutat nimeni, niciodată. Au rămas cu banii daţi, cu împrumuturi scumpe la bănci şi fără să deţină niciun activ în plus faţă de ceea ce aveau înaintea afacerii. Aceasta este povestea crizei, pe înţelesul celor care nu au deprins cotloanele businessului bancar.

Dar, dacă vreţi să citiţi un articol cu adevărat amuzant despre criză, accesaţi aici. Directorul acela de bancă, precum şi bâiguiala sa despre EURIBOR, RIBOR Şi ROBOR m-au umplut de lacrimi de râs.

Etichete economie